Ceasurile se dau înapoi cu o oră

Va fi cea mai lungă zi din an

 

În noaptea de sîmbătă spre duminică România va trece la ora oficială de iarnă. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, la 4:00, care va deveni 3:00, iar 28 octombrie va fi cea mai lungă zi din acest an. Incepîd de duminică, Romania va avea două ore avans faţă de timpul universal coordonat (UTC). CFR Călători a anunţat că trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare. Trenurile de călători vor pleca din gări (staţiile din care se formează) după ora oficială de vară pînă în noaptea de 27/28 octombrie ora 4 AM, care devine ora 3 AM. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona pînă la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă pînă la staţia finală îşi vor continua mersul pînă la destinaţie.

 UE decide asupra orei de vară

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima datăîin 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începînd din 1916 (intre 30 aprilie si 1 octombrie) . Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (intre 21 mai si 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Denemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. Pe 19 martie 1918 a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii, dar a fost folosită doar pînă în 1919. Ora de vară este în prezent implementată în peste 70 de state, dar perioada variază de la o ţară la alta.  Comisia Europeana vrea să renunţăm la schimbarea orei din 1919.
Ultima trecere obligatorie la ora de vară ar avea loc duminică, 31 martie 2019. Ulterior, statele membre care doresc să revină permanent la ora de iarnă ar putea să mai facă o ultimă schimbare sezonieră a orei duminică, 27 octombrie 2019. De la acea dată, schimbarea sezonieră a orei nu va mai fi posibilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here