,,Astăzi înainte-semnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mîntuirii oamenilor, în Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe Hristos tuturor mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i strigăm: Bucură-te, plinirea rînduielii Ziditorului!“ (Troparul Sărbătorii)
Miercuri, 21 noiembrie a.c., creştinii ortodocşi şi greco-catolici prăznuiesc Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Este prima sărbătoare care marchează Postul Crăciunului, iar în această zi este dezlegare la peşte.
Sărbătoare bazată pe Tradiţie
Nu vom găsi în cele patru Evanghelii canonice nicio relatare cu privinţă la copilăria Maicii Domnului sau la familia ei. Aceste lucruri s-au păstrat doar în Tradiţia nescrisă a Bisericii pe care noi o numim Sfînta Tradiţie şi în unele Evanghelii apocrife pe care Biserica din primele veacuri nu le-a introdus în canon, mai mult din prudenţă pentru că era perioada în care părinţii bisericii luptau cu ereziile care au făcut mult rău în primele secole. În aceste cărţi se regăsesc şi date corecte, dar adesea ele sînt amestecate cu foarte multe legende. Sărbătoarea cinsteşte data în care Fecioara Maria a fost adusă şi lăsată în Templul Domnului la vîrsta de trei ani. Era o practică în anumite familii evreeşti înstărite sau care vroiau să le ofere copilelor o educaţie mai aleasă. Aceste fete erau lăsate în Templul din Ierusalim, în grija preoţilor, a învăţătorilor de lege şi a unor femei văduve, erudite, de regulă văduve ale preoţilor care au murit. Era un fel de ,,cin monahal“ temporar pentru că aceste fete erau măritate în momentul cînd îşi încheiau această ,,ucenicie“.
Rolul Maicii Domnului în credinţa noastră
,,Pe Fecioara Maria o cinstim pentru că s-a pregătit ca nimeni alta în istorie şi şi-a pus personalitatea la dispoziţia lucrării lui Dumnezeu ca în ea să se zămislească şi din ea să se nască Fiul lui Dumnezeu ca om. O cinstim pentru că este Maica Domnului nostru Iisus Hristos. Datorită ei, Dumnezeu a mîntuit lumea prin lucrarea Fiului Său făcut om. Ca urmare a venerării de secole a Maicii Domnului, sinodul IV ecumenic de la Efes (431) a dat definiţia dogmatică potrivit căreia Maica Domnului este ,,Theotokos“, adică ,,Născătoare de Dumnezeu“. Biserica va rîndui un cult deosebit şi va stabili sărbători speciale în cinstea ei“ spune preotul profesor Vasile Răducă în cartea ,,Ghidul creştinului ortodox de azi“. Anul bisericesc începe cu Naşterea Domnului, eveniment pe care îl prăznuim la data de 8 septembrie. În data de 21 noiembrie prăznuim aducerea ei în Templu, iar în data de 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, avem Soborul Maicii Domnului. Ultima sărbătoare importantă a anului bisericesc este Adormirea Maicii Domnului sau Sfînta Marie Mare, care marchează trecerea ei cu trupul şi sufletul la cer. Eveniment pe care îl sărbătorim la data de 15 august. Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică, cele două trunchiuri ale Bisericii Apostolice, o cinstesc în mod deosebit pe Maica Domnului. ,,Printre atîtea vieţi ale sfinţilor, viaţa Mariei este cea mai frumoasă lectură spirituală. Este foarte săracă în descrierea evenimentelor externe, concisă; în Evanghelie ocupă cîteva rînduri. Dar e plină de semnificaţie interioară. Fiecare eveniment exprimă o dogmă misterioasă; neprihănita zămislire (N.R- este o dogmă specifică doar Bisericii Catolice pe care Ortodoxia nu o acceptă dar nu este locul să ne băgăm aici în diferenţe dogmatice), maternitatea divină, legătura intimă cu Iisus, prezenţa sub cruce şi în timpul venirii Duhului Sfînt, ridicarea la ceruri“ spune regretatul teolog romano-catolic Thomas Spidlik. ,,În tratatul ,,Despre lauda şi demnitatea Mariei“, Dionisiu Certosinul dezvoltă acest gînd. Enumeră proprietăţile divine: bunătatea, iubirea providenţială, înţelepciunea. Apoi arată cum se reflectă în ele în cea mai mare sfîntă a tuturor vremurilor. După un alt autor medieval, Maria este un ,,ecou fidel“ al vocii lui Dumnezeu care vorbeşte în creaţie. Grigore de Rodos scrie: ,,Vrei să-L cunoşti pe Dumnezeu? Citeşte-o pe Maria ca şi cum ai citi într-o carte, priveşte-o cum se potriveşte oglinda, admir-o ca pe o icoană!“ mai spune el în superba sa lucrare ,,Izvoarele luminii“. ,,Pentru marea masă a oamenilor- spune marele convertit Nicolae Steinhardt, părintele Nicolae de la Rohia- Maica Domnului e maica mereu gata să ierte, să se roage, să îndrăznească a cuprinde pe Domnul cu temeritatea ei de mamă şi să-L roage pentru sărmanii muritori. Căci mult poate rugăciunea mamei pentru îmblînzirea Stăpînitorului. Maica Domnului e izvorul lacrimilor, e neobosita noastră apărătoare (avocată), neruşinata (fără de ruşine, de sfială) şi stăruitoarea noastră solitoare împotriva dreptăţii stricte. Reprezintă în cer dulceaţa feminină şi nemărginita dragoste maternă. Păcat de cei care o nesocotesc. Li se aplică vorba răposatului cardinal Ottaviani despre atei. Ateii nu sînt păcătoşi, sînt nenorociţi. Nu-mi este ruşine să mi-o închipui pe Maica Domnului zbătîndu-se, cerînd, implorînd, intervenind, stăruind; după cum nu-mi este ruşine să mi-o închipui copilăreşte- dar nu eretic- alergînd la poarta raiului cu o chisea de argint în mînă şi cu mahrama pe braţ ca să întîmpine pe mucenicii Fiului ei, să le ureze bun venit, să-i îmbie cu neînchipuit de bună dulceaţă şi să le şteargă sudoarea frunţii şi sîngele cu mahrama ei cea sfîntă. Tare trebuie să se simtă siguri pe fariseica lor virtute- dreptate şi tare trebuie să-şi facă rîs de milă şi de îndurare, să se prezinte cu fruntea semeaţă la porţile raiului cei care din Maica Domnului fac o ,,simplă femeie credincioasă“. Bravo lor. Noi, cei de jos, noi, păcătoşii, nesigurii de soarta ce ne aşteaptă, noi, temătorii de Judecata de Apoi (şi de ispitele şi primejdiile ce ne înconjoară, pe acest pămînt bogat în capcane), cum de nu ne-am simţi fericiţi peste măsură că ne putem număra printre cei care cred în milostivirea pururi Fecioarei Maria, bucuria tuturor celor necăjiţi?“
Protoevanghelia lui Iacob
Este cartea apocrifă care prezintă acest eveniment din viaţa Maicii Domnului. ,,Autorul presupus este Iacob cel Mic, fratele Domnului“ spune cercetătorul şi patrologul Cristian Bădiliţă. ,,Lunile se adăugau cîte una la vîrsta copilei. Cînd împlini doi ani Ioachim îi zise Anei: Iată, a venit timpul s-o ducem la Templul Domnului. Trebuie să ne ţinem de cuvîntul dat, ca nu cumva să ne-o ceară Atotstăpînitorul şi să rămînă darul neprimit. Dar Ana răspunse: Hai să mai aşteptăm un an, ca să nu plîngă mititica după tatăl şi după mama ei. Să mai aşteptăm, încuviinţă Ioachim. Cînd Maria împlini trei ani, Ioachim zise: Chemaţi pe fiicele neîntinate ale evreilor. Fiecare să ţină în mînă o făclie aprinsă pentru ca pruncul să nu tînjească după ce lasă în urmă, iar inima să nu-i fie răpită de vreun lucru străin de Templul Domnului. Fecioarele merseră cu făclii în mîini pînă la Templul Domnului. Aici preotul o întîmpină pe Maria şi, sărutînd-o, o binecuvîntă zicînd: Domnul a preamărit pe veci numele tău. La sfîrşitul veacurilor El îşi va arăta prin tine răscumpărarea fiilor lui Israel. Şi a aşezat-o pe a treia treaptă a altarului, iar Domnul Dumnezeu a pogorît har asupra ei. Atunci Maria începu să danseze şi toată casa lui Israel o îndrăgi. Părinţii plecară uimiţi şi mulţumeau Dumnezeului atotstăpînitor că fiica lor nu şi-a întors privirea înapoi. Maria rămase în Templul Domnului curată ca o porumbiţă şi primea hrană din palma unui înger“ se arată în textul apocrif al Protoevangheliei lui Iacob. Creştinii primelor veacuri au început să fie foarte preocupaţi nu doar de copilăria Domnului Iisus Hristos ci şi de cea a Maicii Sale. ,,Oare numai ca simple poveşti merită citite evangheliile apocrife? Valoarea lor nu depăşeşte pragul desfătării estetice ori al potolirii, de o clipă, a curiozităţii ,,exotice“? Eu cred că îl depăşeşte cu mult şi tocmai de aceea ele au rămas atîtea secole în viaţă, dincolo de toate condamnările conciliare. Mai mult, ele şi-au lăsat amprenta inconfundabilă şi de neşters în cîteva domenii ale spiritualităţii europene. În apocrife se află înmagazinată memorie sacră, memorie creştină. Icoana Coborîrii lui Iisus în iad, din iconostasele ortodoxe, va căpăta dintr-o dată o altă dimensiune, revelată prin textul Evangheliei lui Nicodim. Creştinului de astăzi această icoană îi este străină, căci subiectul ei nu trimite la un text canonic. Unii dintre noi, poate, n-am văzut-o niciodată, căci nici nu ştim că există. Evangheliile cuprinse în Noul Testament nu se referă decît foarte vag la episodul morţii Mîntuitorului. Dimpotrivă, apocrifele ni-l descriu pe larg, cu lux de amănunte”explică Cristian Bădiliţă. Trebuie să recunoaştem faptul că multe din sărbătorile noastre pe care nu le regăsim în Evangheliile canonice şi care au rămas în această ,,memorie creştină“ sînt descrise în apocrife. Iată de ce aceste scrieri au valoare dogmatică, liturgică şi literară. Regăsim aceste texte în troparele şi cărţile de cult ale Bisericii.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică- împletirea dintre nou şi vechi
Prin păşirea pe treptele Templului din Ierusalim, Fecioara Maria va pregăti ,,înnoirea“ Legii vechi, înduhovnicirea acesteia prin Fiul ei, Iisus Hristos, Dumnezeu şi om, Învăţătorul şi Mîntuitorul lumii. Pentru că totul se leagă în credinţa noastră. ,,Nu am venit să stric legea, ci s-o plinesc“ le spunea Mîntuitorul delatorilor săi rigizi. Intrarea Maicii Domnului în Templu, acolo, în ,,Sfînta Sfintelor“, este totodată o taină spre ,,începutul mîntuirii noastre“ vestit de îngerul Gavriil. Calendarul liturgic de peste an nu este decît o călătorie în istoria mîntuirii neamului omenesc prin Iisus Hristos şi o adeverire a Europei creştine. Aceasta este realitatea noastră transcendentă din temporar în atemporal, pentru că trăim între pămînt şi cer, iar cerul este finalizarea călătoriei noastre prin Maica Domnului în pîntecele căreia s-a sălăşluit ,,Nemărginirea“. Intrarea Maicii Domnului în Biserică marchează intrarea noastră în călătoria spirituală spre bucuria care ne aşteaptă: Naşterea Soarelui credinţei.
(Ştefan BOTORAN)
