Mănăstirea Prislop a fost şi astăzi loc de pelerinaj pentru mii de oameni. Şi-au dorit să ajungă la mormîntul Părintelui Arsenie Boca şi au înfruntat pentru acest lucru frigul şi ninsoarea. Au trecut 29 de ani de la trecerea la cele veşnice a părintelui Arsenie Boca. S-au înălţat slujbe religioase de pomenire în multe biserici din ţară, iar la mănăstirea Prislop a fost o liturghie la pomenirea Părintelui. PS Ilarion Făgărăşanul de la Mitropolia Sibiu  a participat la Liturghia de la Prislop alături de alte feţe bisericeşti din Ţara Făgăraşului şi din Ţara Haţegului. Şi la Biserica Gară Făgăraş preotul paroh a oficiat un parastas pentru Părintele Arsenie  Prislop! ,,Să aveţi răbdare! Numai prima durere I simţi, restul suporţi cu ajutorul lui Dumnezeu” le spunea românilor pr. Arsenie Boca. De-a lungul anilor, Părintele Arsenie Boca i-apovăţuit şi ajutat pe mulţi oameni care l-au considerat sfînt. ,,Nu ma faceti apostol sau sfant! Asemenea laude sunt trufie desarta si necuviinta in fata lui Dumnezeu. Credinciosul adevarat trebuie sa fie smerit. Nu exista om fara de pacate, in afara de Mantuitorul nostru! Ceea ce astept eu de la voi nu sunt laudele, ci pocainta, despartirea de naravurile pacatoase, faptele bune si ascultarea sfaturilor duhovnicesti” le spunea pr. Arsenie.

Era legat de Ţara Făgăraşului

Părintele Arsenie Boca s-a născut la 29 septembrie 1910 din părinţi creştini ortodocşi, Iosif şi Creştina în satul Vaţa de Sus din Ţara Zarandului, în partea de sud a Munţilor Apuseni, sat ce aparţine comunei Vaţa de Jos. Aceştia au dat fiului lor numele de Zian Vălean. Zian, un nume rar, vine probabil de la Sânzian, ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătorită la 24 iunie, se scrie in biografia Parintelui publicata de Fundatia Arsenie Boca. S-a stins din viaţă la 28 noiembrie 1989, la Sinaia şi a fost înmormîntat la Mănăstirea Prislop. A fost legat de Ţara Făgăraşului şi de făgărăşeni. A păstorit la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, iar la baza Munţilor Făgăraş a amenajat un izvor, iar sus în munte a construit o chilie. Ambele obiective sînt locuri de pelerinaj. Părintele Arsenie Boca nu a uitat     emoţionanta fidelitate duhovnicească a făgărăşenilor şi deseori spunea: ,,Aştia sunt făgărăşenii  mei, poporul meu în picioare!”

 

Lucia Chima: Părintele vorbea cu glas tunător”

U “L-am intalnit pe parintele Arsenie pentru prima oara in 1984, cand am fost in pelerinaj la biserica din satul Draganescu, in apropierea Bucurestiului, pe care o pictase. In anii aceia, parintele era surghiunit, fusese indepartat de la Sambata, dar vestile despre el mergeau din om in om. Acolo unde se afla ca isi face aparitia parintele, se ducea si lumea, grabnic. Unii au umblat dupa el o viata intreaga, fara sa apuce sa-l mai vada. Eu am avut norocul asta la 24 de ani. Era inainte de Sf. Paste, chiar in Miercurea Mare din Saptamana Patimilor. N-am sa pot uita tot restul vietii mele acea intalnire! Cand am pasit in biserica, dupa un lung si obositor drum, lumea astepta la rand, asezata pe cateva siruri. Parintele Arsenie vorbea cu glas tunator, de rasuna tot naosul. Era inalt ca un brad sau cel putin asa mi s-a parut mie. Paloarea chipului parea sa il asemuie cu sfintii pictati de el insusi in fresca. Cand m-a strafulgerat cu privirea, prima oara, de departe, am simtit ca inmarmuresc. Desi albise deja, caci trecuse de 70 de ani, avea ochii fara varsta, albastri ca un cer senin de vara, incredibil de mari, asa cum mi-i inchipuisem pe sfintii din evanghelii sau pe mucenicii martiri. Privirea aceea suprafireasca iti strapungea fiinta, pur si simplu. Te simteai impietrit si parca infricosat de pacatele pe care urma sa le marturisesti. Parintele vorbea rar si apasat. Dadea in vileag relele oamenilor, de fata cu toata lumea, ca sa se rusineze fiecare, ca la Judecata de Apoi. Unii isi pierdeau curajul, infricosati de ceea ce stiau ca facusera, si ieseau din rand, parasind biserica inainte de a ajunge pana in fata parintelui. Acei “dezertori”, cum ii numea el, nu puteau suporta sa fie tintuiti drept in inima. Depun marturie oricand: lumea se uita la parintele Arsenie ca la un apostol. Unii vorbeau in soapta, numindu-l chiar asa – “Sfantul”, “Apostolul”… Eu insami l-am considerat asa, desi ne certa amarnic pentru astfel de vorbe. “Nu ma faceti apostol sau sfant! Asemenea laude sunt trufie desarta si necuviinta in fata lui Dumnezeu. Credinciosul adevarat trebuie sa fie smerit. Nu exista om fara de pacate, in afara de Mantuitorul nostru! Ceea ce astept eu de la voi nu sunt laudele, ci pocainta, despartirea de naravurile pacatoase, faptele bune si ascultarea sfaturilor duhovnicesti”. Incremeneam cu totii, nevenindu-ne sa credem ca parintele ne [auzise] gandurile. N-am cunoscut niciodata in viata pe cineva aidoma lui, cu toate ca am trecut si pe la parintele Cleopa, si pe la parintele Argatu, si pe la maica Veronica…”  Lucia Chima din Şinca Veche.

)

1 COMENTARIU

  1. E o mare rusine sa spui despre un mare calugar ca a trecut in nefiinta, ca de fapt pentru orice om care pleaca dintre noi!!!
    Se spune „a trecut la cele vesnice”.
    Cred ca ar fi cazul ca la ziarul „Monitorul” sa se invete si sa se foloseasca aceasta formulare, corecta din punct de vedere crestinesc… Daca trecem in nefiinta inseamna ca dupa moarte nu mai urmeaza nimic… N-am fi crestini daca am gandi asa!
    Din pacate, la ziarul „Monitorul” nu e prima data cand se foloseste aceasta formulare profund gresita si necrestina! Si inca scris cu majuscule, intr-un mare titlu…
    S-a intamplat chiar, ca un preot, autor de articol, sa foloseasca formularea corecta, iar in ziar sa apara formularea profund gresita!!! Cred ca e de la sine inteles cat a durut acest lucru…

    Sper sa nu va supere aceasta corectare…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here