•    Pentru că nu mai sînt bani de salarii, IŞJ Braşov  vrea să unifice cele două licee din Victoria, iar şcoala specială s-o subordoneze celei de  la Făgăraş
  •   Gheorghe Cristian, primarul oraşului, se opune deciziei  
  •   Investiţii europene de două milioane de euro pentru Liceul Teoretic ,,IC Drăguşanu” şi CT ,,Dr. Alexandru Bărbat”

Este pentru prima dată cînd primarul din Victoria, Gheorghe Cristian, îşi impune vehement punctul de vedere în faţa  Legislativului local şi în faţa instituţiilor judeţene. S-a întîmplat în plenul CL Victoria desfăşurat joi, 29 noiembrie a.c. cînd a fost prezentată o adresă a Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov şi care exprima clar voinţa şefilor de la judeţ  legată de funcţionarea  şcolilor din Victoria. Conducerea IŞJ Braşov vrea să unifice cele două licee ce funcţionează la Victoria într-unul  singur, iar Centrul de Educaţie Incluzivă să-l arondeze celui de la Făgăraş. Explicaţia este simplă, reducerea cheltuielilor, ceea ce ar aduce, în opinia lor,  economii la buget. Nu s-a ţinut cont însă de actul educaţional şi de importanţa locurilor de muncă pentru dascălii şi personalul auxiliar din aceste unităţi şcolare. O astfel de situaţie s-a mai întîmplat la Victoria în două domenii de activitate. În regimul comunist liceul teoretic a fost desfiinţat şi elevii au fost forţaţi să înveţe în clase de meserii atît la liceu cît şi la profesională la  Liceul Industrial Victoria.  Tot la Victoria a fost desfiinţat Spitalul Orăşenesc prin decizia ministeriabililor dinainte de 2000, iar de atunci unitatea spitalicească de stat a rămas sub lacăt. Vechile metehne îşi arată din nou colţii  prin voinţa şefilor de la Învăţămîntul judeţean. Trebuie menţionat că, la nivelul judeţului Braşov, o astfel de decizie a fost luată doar pentru unităţile din oraşul Victoria. CT ,,Alexandru Bărbat are 371 elevi, iar la Liceul Teoretic sînt înscrişi peste 1000 de elevi. Pe de altă parte, Primăria Victoria derulează proiecte europene la cele două licee în valoare de 2 milioane de euro.

 Adresă cu iz comunist

Cel mai discutat subiect în  plenul  CL Victoria   a fost cuprins în adresa nr. 14.638  a IŞJ Braşov înregistrată la Primăria Victoria în  14 noiembrie 2018  şi care se referea la  reorganizarea reţelei şcolare pentru anul şcolar 2019 – 2020. Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov vrea să unifice cele două licee din oraş într-o singură unitate şcolară.  ,,Referitor la adresa nr. 14.638 vă rugăm să ne trasmiteţi punctul de vedere privind reorganizarea reţelei şcolare pentru oraşul Victoria, pentru anul şcolar 2019 – 2020. Situaţia prezentată în adresa de mai sus   a fost reanalizată  în Consiliul de Administraţie al  Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov  din data de 12 noiembrie 2018 şi s-a hotărît menţinerea propunerii prezentate, atît pentru Centrul Şcolar pentru Educaţuie Incluzivă Victoria, dar şi în privinţa fuziunii prin contopirea Liceului Teoretic ,,IC Drăguşanu” cu CT ,,Dr. Alexandru Bărbat”.  Avînd în vedere termenele privind reorganizarea reţelei şcolare, precizate în OMEN nr. 5235/2018, vă rugăm să ne comunicaţi punctul de vedere” se arată în adresa  IŞJ Braşov.  Adresa respectivă nu seamănă cu o informare ci cu o decizie a IŞJ Braşov care aduce, în susţinerea ei, prevederi legale şi un ordin al Ministrului. Poziţia conducerii oraşului este de a respinge propunerea, dar nu se ştie la ora actuală care dintre autorităţi va avea ultimul cuvînt.

 

Primarul Gheorghe Cristian: IŞJ Braşov nu mai are bani de salarii

,,În urmă cu doi ani am mai făcut o fuziune între instituţii. Pentru că numărul elevilor de la CT ,,Dr. Alexandru Bărbat” a scăzut, am hotărît să unim grădiniţa cu CT ,,Dr. Alexandru Bărbat” . Nu a trecut mult timp, iar IŞJ Braşov vrea din nou să unim alte instituţii şcolare.  Am discutat cu inspectorul Ion Negrilă şi i-am spus că CL Victoria va lua această decizie. Dacă se unesc cele două instituţii IŞJ Braşov  susţine  că se va crea o unitate de învăţămînt puternică şi activitatea şcolară se va îmbunătăţi, iar  cheltuielile se vor reduce.  Dacă liceele vor fuziona, vor dispărea  multe posturi. Vreau să vă amintesc că acest subiect s-a mai discutat, dar părinţii nu vor să audă de unirea celor două licee. Inspectoratul vrea să reducă cheltuielile pentru că nu mai au bani de salarii.  Pe noi nu ne interesează!” a spus primarul Gheorghe Cristian.

Alexandru Lup: Avem nevoie de date suplimentare

,,Să putem lua o hotărîre atît de importantă trebuie să avem date suplimentare,  să cunoaştem punctul de vedere al consiliului de administraţie al instituţilor, de la părinţi şi elevi. Această decizie  este foarte importantă pentru oraş, acum avem doar punctul de vedere al  IŞJ Braşov şi nu putem discuta mai mult ” a spus consilierul local Alexandru Lup.

 

Primarul Cristian: De ce au ales din nou Victoria?

,,În perioada următoare două milioane de euro vom investi în şcoli prin proiecte europene şi acum vor să unească instituţiile. Vreau să vedem care sînt avantajele şi dezavantajele dacă fuzionăm.  Eu nu agreez această fuzionare. În condiţiile în care acceptăm varianta propusă de IŞJ Braşov mulţi oameni vor  rămîne fără locuri de muncă. Inspectoratul trebuie să asigure fonduri pentru salarii.  Nu înţeleg un lucru, de ce nu se fac fuziuni la Făgăraş sau la Braşov, de ce au ales din nou  Victoria?  Noi ne apărăm interesele locale şi nu sîntem de acord cu propunerea IŞJ Braşov” a spus primarul Gheorghe Cristian.

 

Directoarea Marilena Constantin: Finanţarea pe elev este o prostie

,,În aceasă perioadă se fac propuneri pentru clasele ce vor funcţiona în  anul şcolar 2019 – 2020.  Din acest motiv, IŞJ  Braşov a trimis adresa respectivă. Acum trei ani unitatea noastră s-a unit cu grădiniţa pentru că nu mai aveam număr de elevi şi piedeam personalitatea juridică, aşa s-a găsit portiţa de unire cu grădiniţa. Luni, 26 noiembrie a.c., am fost chemaţi la o  şedinţă la IŞJ Braşov, iar după şedinţă doamna inspector a spus ca  directorii din Victoria să rămînă la discuţii.  Inspectorul ne-a anunţat că trebuie să discutăm despre unirea instituţiilor. Începînd cu anul şcolar 2019 – 2020 trebuie să  funcţionăm împreună. Ne aşteptam la această decizie. În prezent la CT ,,Dr. Alexandru Bărbat” sînt înscrişi  371 preşcolari şi liceeni, dar avem probleme cu finanţarea pe elev. Inspectoratul are cheltuieli cu salarii care cîteodată ajung, alteori nu pentru că există finanţarea pe elev, care este o prostie şi nu reflectă realitatea” a spus directoarea  Marilena Constantin.

Şcoala specială arondată la Făgăraş

Într-o altă adresă IŞJ Braşv doreşte ca Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Victoria să fuzioneze cu unitatea de învăţămînt de la Făgăraş  care are  acelaşi domeniu de activitate. ,,La Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Victoria, prin inspecţiile efectuate în anul şcolar 2017 – 2018 şi în data de 11 octombrie 2018,  s-au constatat nu numai deficienţe privind managementul unităţii de învăţămînt, dar şi faptul că sînt înscrişi puţini elevi, respectiv 63 de elevi, comparativ cu anul trecut cînd au fost 77. În conformitate cu Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, în sistemul naţional de învăţămînt  unităţile de învăţămînt de stat au personalitate juridică dacă se organizează şi funcţionează, după caz, astfel: cu minim 100 de elevi în cazul unităţii de învăţămînt special, unitatea  nu mai poate rămîne cu personalitate juridică. Pentru această situaţie IŞJ Braşov propune reorganizarea reţelei şcolare prin operaţiunea de fuziune prin absorţie cu Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Făgăraş” se arată în adresa IŞJ Braşov. ,,Nu sînt de acord să fuzionăm cu centrul  de la Făgăraş.  Dacă rămîne punct de lucru la Victoria, peste doi, trei ani  se va închide şcoala şi apoi copiii noştri vor trebui să facă naveta la Făgăraş. Repet eu nu sînt de acord cu fuzionarea instituţiilor de învăţămînt” a mai spus primarul, Gheorghe Cristian. (Carla Tatu)

 

 

3 COMENTARII

  1. Daca Primarul Cristian ar fi facut ceva petru orasul nostru nu se ajungea aici.
    Locurile de munca atrag famili si copii. Cate investitii reale a adus in Victoria primarul si echipa lui?
    Urmaritul intereselor propri si comentatul nu aduc nimic domnu’ primar.

  2. Era si cazul sa se ajunga aici.Daca n-ar fi satele din jur s-ar fi inchis total scolile, sa ne bucuram ca se unesc , ceea ce era normal sa intample mai de mult.La Csei situatia este dezastroasa, directorul corigent la toate capitolele, pacat de ce era odata acolo cand era director Trifonov sau Poparad, in rest glume de directori.
    Cat despre implicarea primariei trebuia acum 10 ani , in rest campanie electorala pentru domnul Cristian

  3. Aduceti investitii…nu mai stati la pomana partidelor, faceti ceva concret pentru Oras. …putem palavragi pana maine… investitii, investitii astea sunt prioritare.

Dă-i un răspuns lui Vasi Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here