Deputatul Mihai Valentin Popa a părăsit partidul condus de Liviu Dragnea şi s-a alăturat formaţiunii politice înfiinţate de Victor Ponta. Decizia a fost făcută publică luni, 3 decembrie 2018, iar odată cu deputatul făgărăşean au mai părăsit barca puterii alţi 3 parlamentari printre care şi Mihai Mohaci, fost prefect de Braşov. ,,PSD nu se îndreaptă într-o direcţie bună. PSD este antieuropean. În PSD sînt tendinţe de promovare a obedienţei. În PSD lipsesc criteriile de  performanţă pentru promovarea în funcţii. La organizaţia judeţeană a PSD Braşov este un dezastru total, este o pedelizare treptată. Marius Dunca deşi este preşedinte, nu el ia deciziile, deci el nu contează. Atît la nivel naţional cît şi judeţean, nu există o strategie în PSD. Vă dau un exemplu, legile justiţiei. Cum pot să se ocupe de legile justiţiei nişte persoane care au studii de scurtă durată, de 3 ani? Prin urmare, rezultatele se văd.  Unde sînt investiţiile?  În astfel de condiţii Pro România este un proiect nou, proeuropean, din care vreau să fac parte. Este un lucru bun cînd construieşti de la zero pe principii sănătoase.  Nu am luat decizia la întîmplare, ci după o analiză în timp a situaţei. Nu vreau să îmi critic foştii colegi, mă refer în primul rînd la cei de la Braşov, dar sînt de acord cu poziţia făcută publică de colegul meu Mihai Mohaci” a declarat deputatul Mihai Popa.

 

 Scrisoarea lui Mohaci

,,Din păcate, munca de partid de la nivelul organizaţiilor nu-şi mai găseşte demult drumul către politicile de la nivelul judeţului sau municipiului. Nu mai avem deloc structuri de conducere şi asta în condiţiile în care puteam avea cel puţin un vicepreşedinte de Consiliu Judeţean sau un viceprimar. Pot să spun că este o fractură între cei care astăzi ne conduc şi cei care aleargă de la lipit afişe până la distribuţia de material electoral. Nimeni din conducerea partidului nu mai comunică cu organizaţiile şi cu membrii decât într-un mod superficial, fără a se aborda adevăratele probleme cu care se confruntă PSD-ul. Valul de excluderi din ultima perioadă trebuia să ducă la discuţii şi dezbateri în rândul organizaţiilor, nu să înghiţim în sec de frică să nu fim excluşi cumva. Simplii membri află de la televizor ce se întâmplă la nivel central. Lipsa unei reale comunicării, lipsa unui dialog cu membrii de partid mă fac să cred că direcţia în care se îndreaptă conducerea judeţeană este una greşită. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu preşedintele PSD-ului, Liviu Dragnea. Parlamentarii de Braşov, timp de doi ani, nu au avut nicio discuţie despre anumite proiecte de la nivelul judeţului, despre ce ne dorim să facem pe plan local. Nu am contat absolut deloc. În 2016, am venit în parlament cu entuziasm şi ne-am trezit cu greu din ceea ce am crezut că este menirea noastră. De altfel, în ultimii doi ani, nu a venit nimeni de la Bucureşti la Braşov. Absolut nimeni! Şi asta în condiţiile în care, la Braşov, rezultatele au însemnat şase parlamentari. Eram buni numai să ridicăm mâna când ni se spunea. S-a greşit în comunicare, s-a greşit în promovarea oamenilor şi, nu în ultimul rând, s-a greşit pentru că se promovează o agendă diferită de cea a membrilor de rând de partid. Am încercat să spun toate aceste lucruri în cadrul partidului, lui Liviu Dragnea într-o audienţă la preşedintele partidului împreună cu colegul meu Mihai Popa. Din păcate, nu a găsit timp să se aplece şi spre problemele supuse atentiei, i-am explicat că alte raţiuni şi alţi oameni, chiar din afara partidului, dicteaza astăzi politica PSD la Braşov.   Nu pot să-mi explic raţiunile pentru care nu s-au găsit între atâţia membri bine pregătiţi unii care să preia funcţii în administraţie. În schimb, pentru cei veniţi de te miri de unde, se găsesc soluţii în timp record.   Partidul scade în sondaje la Braşov. Astăzi, mă dezic de modul în care este condus PSD-ul atât la Braşov cât şi la nivel central.   De aceea, o să mă îndrept către un partid de centru-stânga, spre un nou proiect politic, PRO ROMANIA, în care sunt ferm convins că voi regăsi alături de alţi colegi de ai mei o echipă aşa cum mi-o doream la PSD Braşov şi pe care Marius Dunca nu a ştiut să o construiască” a scris deputatul Mihai  Mohaci într-o scrisoare.

Cu vechime în partid

Mohaci  activează în PSD de 18 ani, iar Mihai Popa de 6 ani. Deputatul făgărăşean a criticat şi modul în care s-au organizat alegerile la organizaţia din Făgăraş a PSD şi pe care, spune el,  Marius Dunca le-a orchestrat cu scopul de a înlătura persoanele care au opinii separate de ale lui şi care sînt incomode.    Av. Mihai Popa e deputat din 2016, a fost vicepreşedinte al CJ Braşov, a condus organizaţia PSD Făgăraş.

 

2 COMENTARII

  1. Un lache, un hot detestat de tot Fagarasul , un politruc prin pelerinaj pe la toate partidelle. Te-ai ofticat ca nu te-au mai ales colegii in fruntea organizatiei Fagaras! Cine sapa groapa altuia, tot el cade in ea. Pe cata lume ai mintit si nedreptatit, normal ca nu te-au mai votat. Ai destramat organizatia PSD Fagaras prin numirile lacheilor tai in fruntea partidului si in Comitetul executiv , ca sa dictezi doar tu si slugile tale sa ridice doua degetele. Ai incalcat statutul organizatiei. Tu vorbesti de legile justitiei? Tu, cel care ai votat legile ca sa-ti scapi propria pilele, gunoiule ce esti. Mai faci si pe lupul moralist, sarla de om.

  2. La pușcărie cu tine,,,hoțule,,,,,ai supt atâția ani la psd și acum vezi că nu mai câștigi cu psd și te muti la alt partid,,,,oricum până în 2020 vei intra la mititica,,,,

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here