Vineri, 7 decembrie a.c., a avut loc, la Muzeul Țării Făgărașului, un vernisaj de artă grafică în amintirea artistei făgărășene Adriana Iacob care a trăit între anii 1969-2016. Evenimentul a început la ora 13.00 și s-a încheiat cu un concert de muzică de orgă în jurul orei 14.00. La eveniment au participat și cîțiva membri din familia artistei. ,,Adriana Iacob s-a născut la Făgăraș și a făcut parte dintr-o familie de intelectuali care i-au încurajat aspirațiile artistice. Primele ei încercări artistice datează din perioada liceului și constau în acuarelă, pictură în ulei, bijuterii și altele. În vremea studenției de la Facultatea de Medicină  a început să picteze, iar după finalizarea studiilor și-a continuat această pasiune. Adriana Iacob a colaborat la ilustrarea unui album de anatomie al Facultății de Medicină din București. În anul 1994 și-a expus prima ei expoziție de inspirație creștină pe care a donat-o Patriarhiei Române. De-a lungul timpului, ea a încercat diferite stiluri artistice- desen, grafică, pictură, îmbinînd într-un mod armonios materiale și tehnici diferite în ceea ce artista le intitula ,,mixart“. În ultimii ani a lucrat mai mult în ,,acrilice“, șlefuindu-și tehnica ,,mixart“ prin integrarea de materiale diverse precum nisip, folie de aluminiu, foiță, sfoară, pietre și material plastic, lucrările ei devenind tot mai abstracte. O mare parte a realizărilor artistice ale Adrianei Iacob se află expuse în colecții private atît în țară cît și în străinătate, în  Elveția, Italia și alte țări europene“ a spus Elena Băjenaru, directoarea Muzeului Țării Făgărașului ,,Valeriu Literat“ din Făgăraș. Expoziția este expusă la etajul I al Muzeului Țării Făgărașului, după camera magazinului de suveniruri al muzeului.

(Ștefan BOTORAN)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here