Bradul de Crăciun şi legendele păstrate peste vremi

Una dintre cele mai frumoase imagini de Crăciun este cea a familiei reunite în jurul bradului împodobit. Tradiţia bradului aşa cum îl ştim astăzi este originară din Germania Renaşterii, spaţiu de unde  au fost preluate  multe dintre obiceiurile actuale de Crăciun. Din cele mai vechi timpuri, oamenii au adus în casele lor plante perene, din credinţa că au o importanţă religioasă şi magică. Egiptenii îşi împodobeau casele cu frunze de palmier în ziua solstiţiului de iarnă, tradiţie preluată de greci şi romani, care foloseau iederă pentru decorarea caselor, în timp ce vîscul apare la celţi şi scandinavi. Multe alte astfel de plante, cum ar fi ramurile de laur şi de pin sau de brad, au fost investite cu puteri apotropaice. La români, bradul are o semnificaţie aparte, fiind legat de mai toate  sărbătorile şi ritualurile importante, de la naştere şi nuntă, pînă la moarte. Despre originile tradiţiei bradului bogat împodobit de Crăciun circulă multe legende şi poveşti minunate.

Fecioara Maria şi bradul ocrotitor

Auzind că Irod a comandat uciderea copiilor, Fecioara Maria şi-a luat pruncul şi a fugit din Bethleem de frica măcelului. Pe cînd căuta adăpost pentru ea şi micul Isus, a văzut un stejar mare pe care l-a rugat să-şi coboare crengile şi s-o ferească de armata lui Irod care se apropia. Dar stejarului i se făcuse frică şi o refuză pe Fecioara Maria, spunîndu-i că frunzele lui sînt prea rare şi oamenii o vor vedea. Deodată fu chemată de un brăduleţ care o înfăşură cu crengile sale exact în clipa în care oamenii lui Irod treceau călare prin acel loc. După ce călăreţii se îndepărtaseră, Fecioara mulţumi bradului pentru fapta săvârşită şi îl binecuvântă: ,,Cît vei trăi, bradule, să nu vestejeşti niciodată! Să fii mereu verde şi iubit de copii”, iar stejarului îi spuse ca toată viaţa lui să tremure, fie iarnă, fie vară şi să-şi piardă frunzele cînd vine frigul. De atunci, de Crăciun, brăduţul este nelipsit din casele noastre, fiind iubit de toţi cei mari şi mici.

Legenda Sfîntului Bonifaciu

Sfântul Bonifaciu a fost un misionar creştin care a răspândit cuvîntul Domnului pe teritoriul de azi al Germaniei, în secolul al VIII-lea. El este considerat sfîntul protector al germanilor. A fost ucis în Frisia în 754, alături de alţi 52 de creştini. Conform legendei, el a predicat cu mult zel creştinismul germanilor, dar după o anumită perioadă a plecat la Roma. Cînd s-a reîntors la cei pe care i-a convertit la creştinism, a rămas surprins că aceştia s-au reîntors la vechiurile lor obiceiuri. Supărat de gestul celor care venerau un stejar, Sfîntul Bonifaciu a tăiat copacul de la rădăcină. La prima lovitură de topor, o rafală puternică de vînt a doborât instantaneu copacul secular. Germanii, uluiţi de isprava lui Bonifaciu, au spus că este mîna lui Dumnezeu la mijloc. Bonifaciu era familiarizat cu obiceiul păgîn de a lua în casă o plantă veşnic verde pe durata iernii, aşa că le-a spus tuturor să ia cîte un brad. Datorită formei triunghiulare bradulul a devenit şi un simbol al Sfintei Treimi.

Martin Luther şi bradul de Crăciun

Se povesteşte că prima persoană care a decorat un pom de Crăciun a fost Martin Luther.  Legenda spune că într-o noapte feerică de iarnă, pe cînd se întorcea acasă, Martin Luther a văzut stelele sclipind pe cer printre ramurile copacilor. Priveliştea i-a produs o impresie puternică de comuniune cu cerurile şi, cînd a ajuns acasă, era nerăbdător să împărtăşească această revelaţie cu familia sa. Pentru a-i ajuta să-şi închipuie priveliştea s-a dus în pădure şi a tăiat un brăduţ, l-a adus în casă şi l-a împodobit cu lumînări, care imaginau sclipirea stelelor pe cer. Copiii au fost atît de încîntaţi de pom, încît Martin Luther a încurajat toate familiile din sat să aducă brazi în casele lor şi să-i împodobească pentru a celebra sezonul sărbătorilor. Obiceiul s-a răspândit treptat în Germania şi mai apoi în toată lumea.

Primii brazi de Crăciun au făcut înconjurul  lumii

•   Istoric vorbind, se pare că există dovezi care indică faptul că primul brad împodobit a apărut la Riga, în Lituania, în anul 1510. Amintind de acest mare eveniment cu care oraşul se mîndreşte, o placă din piaţa oraşului Riga poartă inscripţia ,,Primul copac de Anul Nou din Riga în 1510”.
•  În anul 1521 prinţesa Hélene de Mecklenburg a adus la Paris obiceiul împodobirii bradului, după ce s-a căsătorit cu ducele de Orleans. Spre desfătarea comunităţii, în1605 a fost înălţat primul brad de Crăciun într-o piaţă publică din Strasburg, împodobit numai cu mere roşii.
•   În Anglia, brad ul de Crăciun a apărut prima dată în anul 1841, cînd prinţul Albert (de origine germană) a dăruit un brad soţiei sale, celebra regină Victoria şi l-a instalat în castelul Windsor. În vîrful bradului era instalat un înger înlocuit ulterior cu o stea, pentru a aminti de steaua văzută de cei trei magi veniţi de la Răsărit. Acest obicei s-a răspîndit cu repeziciune în clasa mijlocie şi în casele muncitorilor englezi, atît din metropolă, cît şi din colonii. În secolul al XVIII-lea, principala decoraţiune pentru bradul de Crăciun erau lumînările aprinse.
•   În Germania şi Italia, împodobirea bradului a fost multă vreme considerată un obicei al protestanţilor, aşa că nu a pătruns uşor în casele catolicilor. Din acelaşi motiv a apărut relativ tîrziu şi în Italia. În biserici, bradul de Crăciun a început să fie împodobit de-abia în secolul XX.
•  Bradul de Crăciun a ajuns în Statele Unite, în anul 1749, odată cu coloniştii germani stabiliţi în Pennsylvania. În anul 1804, soldaţii din Fort Dearborn au tăiat brazi din pădure cu care şi-au decorat adăposturile în timpul sărbătorilor de iarnă, dedicate naşterii Mântuitorului. Se consemnează că sărbătoarea Crăciunului cu împodobirea bradului a fost legalizată pentru prima dată în statul Alabama, în anul 1836. Tot din secolul XIX s-a păstrat tradiţia, iniţiată de un cofetar din statul Indiana (SUA), care propunea folosirea unor acadele în formă de baston alb, simbolizând puritatea şi existenţa fără de păcate a lui Iisus. Obiceiul împodobirii bradului a ajuns şi la Casa Albă în anul 1880, dar ulterior a fost interzis de preşedintele Theodore Roosevelt, motivînd pericolul unui incendiu şi necesitatea protejării mediului. După o anumită perioadă, tradiţia decorării bradului a fost reluată în anul 1923 şi este păstrată pînă în prezent, cu tot fastul cuvenit.
•  Începînd din anul 1930, brazi de mari dimensiuni au fost amplasaţi în pieţe sau locuri publice, iar cei artificiali au apărut după anii ’70. Tot in America este expus anual cel mai impresionant brad de Crăciun, la celebrul  Rockefeller Center din New York.

  Bradul de Crăciun în literatură 

•   În literatură, prima apariţie a bradului împodobit datează din 1774, în ,,Suferinţele tănârului Werther” a lui Goethe, în care Werther o găseşte pe Lotta ocupată decorînd bradul în duminica dinaintea Crăciunului.
•  În Statele Unite, cartea pentru copii ,,Kriss Kringle’s Christmas Tree”, publicată la Philadelphia în 1845, a contribuit enorm la răspîndirea popularităţii bradului de Crăciun.
•   În 1798, poetul britanic Samuel Taylor Coleridge, a descris, după ce a petrecut Crăciunul în Germania, frumuseţea încîntătoare a brazilor împodobiţi de sărbătoare.
•   În 1844 Hans Christian Andersen a publicat trista lui poveste a bradului
•   În 1848 Fedor Dostoievski a scris ,,Un pom de Crăciun şi o nuntă”
•   În 1850 Charles Dickens a scris într-o revistă despre minunata ,,jucărie germană”, iluminată de milirade de lumînări mici.

Împodobirea bradului de Crăciun

Potrivit tradiţiei creştine, bradul se împodobeşte în Ajunul Crăciunului, adică în seara de 24 spre 25 decembrie. Dacă în secolul al XVI-lea, în timpul lui Martin Luther, bradul se împodobea numai cu lumînări aşezate în inele din lemn, pentru a sugera copiilor sclipirile stelelor de pe cer, astăzi bradul suportă tot felul deinstalaţii şi zorzoane luminoase strălucind în toate culorile. De crengile bradului seatîrnau mere roşii, nuci, figurine de turtă dulce, mărgele, acadele, azi atîrnă în brad globuleţe strălucitoare şi viu coloratede diverse dimensiuni.   Beteala, care a fost inventată în Germania la începutul secolului al XVII-lea, era pe atunci chiar din argint. În vârful bradului se punea în mod tradiţional o stea sau un înger, simbolizînd vestitorii Naşterii pruncului sfînt. După patentarea becului electric, în anul 1882, de către Thomas Edison, Eduard Johnson, un prieten al acestuia, a realizat prima împodobire a bradului de Crăciun cu beculeţe colorate care au înlocuit lumînările. Primii brazi artificiali de Crăciun au apărut în Germania, în secolul al XIX-lea şi erau făcuţi din pene vopsite în verde.

Primul brad împodobit în spaţiul românesc

Primul brad care a fost împodobit în România de Crăciun a fost văzut la palatul lui Carol I, după venirea în Principatele Române, în anul 1866.  De atunci bradul s-a răspîndit ca o modă mai întîi în casele înstărite, pînă s-a ajuns ca sărbătoarea Crăciunului să nu poată fi închipuită fără brad. Împodobirea devine cel mai plăcut moment pentru toţi membrii familiei, îndeosebi pentru copiii, care aşteaptă cu nerăbdare să descopere cadourile de sub brad.

 Pomul de iarnă al comuniştilor

În regimul comunist, spiritul Crăciunului era subordonat partidului şi ideologiei sale.   Astfel, Moş Crăciun a devenit Moş Gerilă, bradul de Crăciun era pomul de iarnă împodobit de Anul Nou, nu de naşterea Mîntuitorului. Chiar şi pe ascuns românii sărbătoreau Naşterea pruncului Iisus, semn că tradiţiile nu au putut fi schimbate căci  spiritul Crăciunului înseamnă  bunătate, bucurie, speranţă, eternitate. Şi asta pentru că de Crăciun chiar se întîmplă miracole.   (M.F.)