Făgăraşul are multe atracţii turistice care dacă ar fi puse în valoare s-ar compara cu Florenţa, Milano sau Budapesta, bineînţeles păstrînd proporţiile. Un oraş mic de munte cu o istorie bogată şi cu obiective bine păstrate în timp. Centrul atenţiei rămîne Cetatea, edificiul care n-a putut fi cucerit niciodată în cele şapte secolele de existenţă. În juru-i însă, de aceeaşi valoare, sînt şi alte obiective încărcate de istorie şi de frumuseţe. Ne vom opri la mănăstirea franciscană situată nu departe de cetate şi de centrul urbei. În urmă cu veacuri cele două edificii comunicau printr-un tunel subteran mărginit de ziduri şi de arcade. Sute de metri parcurgeau călugării pentru a se refugia în Cetate atunci cînd pericolele băteau la zidurile mănăstirii. Se mai spune că un alt tunel, dar mult mai lung, lega mănăstirea de pe Deal de Cetate, iar călugării de acolo se refugiau şi ei la loc sigur în timpul prigoanelor. Niciunul dintre aceste tuneluri nu pot fi parcurse astăzi pentru că nimeni nu s-a arătat preocupat de partea subterană a urbei. Turiştii însă sînt atraşi de astfel de catacombe şi fac din vizitarea lor o adevărată pasiune. Aceste tuneluri, fecioara de fier, criptele mănăstrii franciscane sau turnurile cetăţii, fiecare însoţite de legendele venite din veacuri ar plasa Făgăraşul ca un obiectiv turistic foarte atractiv. Dacă factorii dedeciyie s/ar implica mai mult în dezvoltarea turismului local. O mănăstire franciscană din Florenţa, de exemplu, a fost redată circuitului turistic transformată fiind în hotel. Şi probabil nu este singura. Nu se pune problema în cazul m
ănăstirii franciscane de la Făgăraş. Monitorul de Făgăraş a stat de vorbă cu făgărăşeanul care de o jumătate de veac studiază mănăstirea franciscană de la Făgăraş şi pe care o administrează necondiţionat, Sandor Palko. Este o plăcere să-i asculţi lui Sandor Palko relatările pentru că prin modul în care prezintă istoria mănăstirii te trimite în vremurile de mult trecute. Fie că vizitezi interiorul bisericii sau încăperile mănăstirii sau subsolul acestora, fiecare loc înseamnă istorie şi artă.
Făgărăşenii iubesc altarul Sf. Anton
Localnicii cunosc mănăstirea franciscană sub denumirea de Biserica Pater şi prea puţini îi spun biserica romano-catolică. Oricum mulţi făgărăşeni, indiferent de rit, trec pragul bisericii catolice pentru a se ruga la altarul Sfîntului Anton. Alţii participă la slujba religioasă încîntaţi de orga bisericii şi de sunetele ei deosebite. Mulţi îşi fixează ceasurile după orologiul din turnul mănăstirii care bate la fiecare oră fixă de peste două secole. Dar niciunul, poate, n-a pătruns în subteranul edificiului. Sînt încăperi, ziduri, tuneluri înguste şi arcade uzate de vreme, dar întregi. Binefăcătorii mănăstirii îşi au la subsol criptele familiilor drept recunoştinţă pentru implicarea lor în viaţa călugărilor de aici. Mănăstirea era la vremea apogeului ei foarte bine organizată, cu încăperi pentru călugări, cu bucătărie, cu sală de mese, cu magazii. De la mănăstire călugării foloseau toaletele care erau amplasate într-un turn edificat la oarecare distanţă de mănăstire. Turnul era etajat şi era legat de mănăstire printr-un tunel aerian cu arcade. Astăzi nu mai există acest turn, locul lui fiind luat de bulevard şi de blocurile edificate de comunişti. Un proiect de restaurare al mănăstirii franciscane de la Făgăraş declarată monument istoric se impune urgent pentru a stopa deteriorarea acesteia. În acelaşi timp, un astfel de proiect ar reda edificiul circuitului turistic şi ar atrage turiştii în zonă. Se poate lua exemplul de la Mănăstirea franciscană Maria Radna de la Lipova care a beneficiat de un program de reabilitare în valoare de 47,14 milioane de lei, adică peste 10 milioane de euro, cea mai mare parte a fondurilor, respectiv 30 de milioane de lei, provenind de la Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Regional. Diferenţa de bani a fost alocată de Guvernul României şi de beneficiar, adică Episcopia Romano-Catolică Timişoara. Prin acest proiect au fost restaurate trei clădiri declarate monumente istorice şi vor fi reamenajate spaţiile din jur, până la marginea DN 7. Reprezentanţii mănăstirii estimează că se va dubla numărul de vizitatori, acum fiind de 80.000 pe an. Biserica a fost ridicată în anul 1992 la rang de Basilica Minor cu hramul ,,Maica Harurilor”, de către Papa Ioan Paul al II-lea.
Prima mănăstire din centrul urbei
Prima mănăstire care a existat în centrul Făgăraşului înainte de secolul XV a aparţinut ordinului cistercian şi era amplasată pe colţul dintre strada Libertăţii şi strada Doamna Stanca. Se vorbeşte despre acest lăcaş-mănăstire în ,,Urbarium antiquum fiscale”. În timpul reformei călugării au fost alungaţi din oraş, iar biserica lor a fost preluată de lutherani şi reformaţi care au folosit-o pînă la 1666. Revoluţia lui Rakoczi a dus la distrugerea acestei biserici din ordinul generalului austriac Rbutin. La 1686 lucrurile s-au schimbat însă prin intrarea trupelor austriece în Transilvania care au dat prilejul catolicilor de a-şi întări forţele şi de a-şi mări teritoriile de influenţă. Aşa se face că în multe oraşe din Transilvania apar membrii ordinului iezuit şi franciscan. În Făgăraş a fost numit, la 1687, preot militar franciscan Pater Melsing Athanaz care venea de la Braşov pentru a efectua servicii religioase militarilor şi ofiţerilor aflaţi în Cetatea Făgăraşului. Pater va primi împuternicirea de a reprezenta catolicii din Făgărş începînd cu data de 15 aprilie 1725 de la episcopul de Alba Iulia Antalfi Janos. La 1731 vine la Făgăraş călugărul P. Demedter Kelemen la solicitarea căpianului Torockay Janos. Domeniul mănăstirii va fi lărgit la 23 ianuarie 1735 prin donaţia nobilului Boer Jozsef din Berivoiul Mare. Astfel pe teritoriul curiei acestuia din Făgăraş au locuit primii călugări trimişi la Făgăraş, doi preoţi călugări şi un călugăr simplu. Pe terenul acesta franciscanii încep construcţia bisericii la data de 22 aprilie 1737. Lucrările au fost coordonate de episcopul Sorger Gergely din Alba Iulia şi s-au finalizat în 1742. Nobilul Boer Samuel, fratele lui Boer Jozsef din Berivoii Mari, donează primul rînd de mobilier: altare, orgă, haine preoţeşti, potire şi 3 clopote.
Incendiu din 1760 a distrus mănăstirea
Ziua de 31 mai 1760 este nefastă pentru Făgăraş întrucît izbucneşte un puternic incendiu care devastează aproape tot oraşul inclusiv biserica şi mănăstirea. În ,,Domus Historia” a mănăstirii este notat că a ars acoperişul, altarele, statuile, icoanele, iar clopotele s-au topit. Au ars şi şcoala şi anexele gospodăreşti. Este singurul document care aminteşte pentru prima dată de existenţa şcolii de pe lîngă mănăstire. Reconstrucţia mănăstirii a început la 11 martie 1761 şi a durat pînă la 28 septembrie 1782 şi avea forma celei din ziua de astăzi. Biserica era construită în stil baroc tîrziu şi avea 8 altare din lemn vopsit şi aurit. Astăzi se mai păstrează doar 4 altare, restul fiind distruse de carii. Pe fiecare altar există cîte două picturi din aceeaşi epocă. La intrarea în biserică se află un crucifix din secolul XVIII din lemn de peste 2 metri. Ornamentaţia de pe pereţi este din ipsos şi a fost executată de călugărul franciscan Fr. Gyorgy Felician şi de sculptorul făgărăşean Nagel Hugo între anii 1930-1931. Biserica are o orgă mecanică cu două manuale executată în 1895 de Angster Jozsef la Pecs în Ungaria. Un ceas solar se găseşte în interior care indică ora de la 8 la 15.00. Pe pereţi sînt pictate numele celor patru evanghelişti şi ale celor 12 apostoli. Pe lîngă biserică a funcţionat o şcoală elementară, dar la sfîrşitul secolului XVIII s-a construit o clădire nouă pentru şcoala confesională, pe strada Tăbăcari nr. 11, unde în zilele noastre a fost găzduită o grădiniţă.
Împăratul Austriei interesat de mănăstirea de la Făgăraş
Numărul enoriaşilor catolici din Făgăraş n-a fost prea mare niciodată. La 1769 erau înregistrate 895 de suflete, la 1891 erau 1231 persoane, la 1910 s-a ajuns la 1409 suflete. Treptat numărul acestora a scăzut astfel că la 1994 mai erau 891 persoane, după încă 10 ani 512 suflete. Astăzi mai sînt înregistrate 496 de persoane. Făgărăşenii de rit catolic făceau parte din mai toate etniile care au convieţuit în Făgăraş de-a lungul timpului: maghiari, români, germani, polonezi şi italieni. ,,N-am citit nicăieri în arhivele noastre despre neînţelegeri interetnice sau interconfesionale. În decursul secolelor, ori de cîte ori a fost organizată în cadrul bisericii vreo serbare participau toate naţionalităţile, se celebrau împreună şi se simţeau bine unii cu laţii” a spus Palko Sandor de la biserica romano-catolică. O persoană importantă pentru viaţa mănăstirii şi a şcolii catolice a fost P. Simon Jeno, paroh al Făgăraşului şi provincial al Ordinului Franciscan. A locuit în Făgăraş vreme de 32 de ani, 1876-1918, şi s-a implicat în viaţa publică a urbei. Pentru meritele sale a fost distins în anul 1887 cu ,,Crucea de aur”, iar în 1897 cu ,,Crucea ordinului cavalerilor Ferencz Jozsef” de la împăratul Ferencz Jozsef I. Documentul stipulează informaţii importante despre Împăratul Franz Josef: Franz Josef I împărat al Austriei, rege apostolic al Ungariei, rege al Boemiei, Dalmaţiei, Croaţiei, Slavoniei, Galiţiei, Lodomeriei şi al Ilyriei, arhiduce al Austriei, mare duce al Cracoviei, duce al Lotaringiei, Salzburgului, Steyerului, Karnthenului, Ucrainei, Bucovinei, Sileziei de Sus şi de Jos, mare prinţ al Transilvaniei, Markgravului din Moravia, graf princiar al Habsburgilor şi al Tirolului. Persoanele care s-au implicat de-a lungul vremii în istoria bisericii au fost îngropate în cripta mănăstirii aflată sub aceasta. Printre aceştia se află şi Boer din Berivoii Mari.
Tunelul ce leagă mănăstirea de cetate
Mănăstirea a avut legătură directă cu Cetatea Făgăraşului printr-un tunel săpat subteran. Se spune că prin acest tunel călugării se puteau refugia în cetate. Tunelul porneşte de la nord-vest de mănăstire şi urmează un traseu direct pînă la zidul cetăţii. ,,Am auzit în decursul anilor de la bătrînii Făgăraşului mai multe poveşti despre acest tunel. Numai în 2007 am depistat intrarea acestuia, dar nu am inaintat prea mult pe el. Cînd s-au construit blocurile, bulevardul şi reţelele de apă acest tunel a fost afectat. Destuparea tunelului ar fi benefică turismului local. Am apelat la Primăria Făgăraş în decursul anilor şi am cerut să se implice, dar nu am reuşit să finalizăm vreun proiect în acest sens. Redeschiderea tunelului ar fi un lucru deosebit” a spus reprezentantul bisericii catolice, Sandor Palko.
Altarul principal şi pictura rotativă
Altarul principal domină biserica şi a fost realizat de Ballo Jozsef. În partea de jos a altarului se află icoana Sfintei Treimi, iar în partea superioară o scenă din viaţa Sf. Augustin. Icoana Sfintei Treimi este rotativă, iar în spatele iei se afla statuia Maicii Domnului. În sărbătorile mariane se putea întoarce la 180 grade şi astfel lăsa la vedere statuia Fecioarei Maria. Astăzi icoana nu se mai poate roti din cauza degradării, iar statuia Maicii Domnului a fost amplasată în biserică pe latura din dreapta a ei. Pictura Sfintei Treimi datează, după unii cercetători, din secolul XIX, dar alţii consideră că ar fi fost pictată la sfîrşitul sec. XVIII. Ultima curăţare a acestei picturi a fost realizată de Pr. Ferencz Andras în anul 1975. Anvonul a fost donat de Ballo Antal în sec. XVIII. În partea inferioară a acestuia sînt pictaţi cei patri evanghelişti, iar la mijloc chipul Domnului Iisus Hristos cu crucea. În partea de sus este statuia îngerului Mihail cu aripi care stă pe diavolul pe care îl învinsese. Anvonul este bogat aurit. ,,Ultima recondiţionare am făcut-o eu personal. Am achiziţionat foiţă de aur şi am lipit-o. Un lucru foarte migălos, dar în acelaşi timp foarte frumos” a mai spus Sandor Palko.
Altarul Sf. Francisc de Assisi este un alt punct de atracţie al bisericii şi a fost donaţia lui Halmagyi Istvan în sec. XVIII. În partea inferioară se vede apariţia de la Alverna, iar în partea superioară este simbolizat Sf. Ştefan, regele Ungariei care oferă coroana şi ţara Sfintei Fecioare.
Altarul Sf. Anton
Este partea din mănstire foarte căutată de credincioşii de la toate cultele din zonă. Oamenii nu ştiu însă că este lucrarea lui Isekutz Antal şi Gergelyy, din sec. XVIII. În partea inferioară se poate vedea o scenă din viaţa sfîntului Anton, iar în partea superioară Sf. episcop Grigore Iluminatorul.
Altarul Sfîntei Cruci este donaţia lui Bisztrai Jozsef şi Boer Karolina. Pe acest altar există şi stema familiei. Pe acest altar a fost aşezat cîndva şi Crucifixul, dar după reamenajarea din 1992, acesta a fost amplasat la intrarea în biserică, în faţa altarului principal. Crucifixul datează din secolul XVII şi este sculptat dintr-o singură bucată de lemn. Dimensiunile crucifixului sînt 180 cm înălţime şi 130 cm lăţime. Au mai existat şi alte altare care însă s-au distrus în timp. Se mai poate vedea astăzi altarul Sf. Tereza cea Mare din Avilla. O valoroasă pictură este cea care îl înfăţişează pe Sf. Gheorghe luptînd cu balaurul şi care datează din sec. XVIII, dar cu aceeaşi vechime este şi pictura Sf. Agneta. De la începutul secolului XIX este pictura ,,Ecce Homo”, Iisus în faţa lui Pilat, al cărei autor a rămas necunoscut. Un altar a fost realizat în sec. XVIII şi o întruchipează pe Sf. Ana cu Fecioara Maria. După ce s-a distrus altarul, a fost achiziţionată o statuie cu Sf. Ana şi Fecioara Maria.
Crucifix franciscan cu aripi
Este un crucifix din sec. XVII şi are înălţimea de 110 cm şi lăţimea de 55 cm. ,,Dimineaţa foarte devreme în ziua de 15 septembrie 1224, în timp ce Francisc se ruga într-un loc retras al Muntelui văzu coborînd din cer un Serafim care avea şase aripi luminoase, două la spate, două la şolduri şi două la picioare. Aripile lăsau să se vadă imaginea unui om crucificat. Francisc rămase uimit deoarece ştia prea bine că durerile pătimirii nu se împacă deloc cu beatitudinea unui Serafim. Prin intermediul stigmatelor Francisc se identifică cu Hristos nu doar spiritual, dar şi în mod fizic. Verna a fost pentru el muntele Tabor al schimbării la faţă, dar şi Golgota suferinţei. Dante Alighieri în cîntul XI al Paradisului va spune: pe unde-n munţi Cristos Mîntuitorul îi dărui stigmatele preasfinte şi pîn’ la moarte le simţi fiorul” scrie Sandor Palko în documentarul său. O statuie impunătoare este aceea care-l întruchipează pe Domnul Iisus cel înviat care are o înălţime de 68,5 cm. A fost realizată în anul 1865, iar la baza ei este inscripţionat textul: ,,Sauer Gyorgy curator es syndicus-1865″. Pictorul făgărăşean Nahel Hugo a pictat pe peretele din faţă pe Sf. Elisabeta, regina Ungariei, cînd pîinile duse pentru ajutorarea nevoiaşilor s-au transformat în trandafiri în mod miraculos. Este pictura denumită ,,minunea rozelor”. În stînga este pictura ,,Adormirea Sf. Francisc” în momentul trecerii sale la cele veşnice. Alte două statui deosebit de frumoase sînt cele care îl reprezintă pe Domnul Iisus denumită ,,Inima lui Iisus” şi pe Fecioara Maria cu pruncul Iisus. Statuile sînt din lemn şi au fost achiziţionate din Tirol, Austria la începutul anilor 1900. Statuia Sf. Tereza de Lisieux este de asemenea impresionantă şi este amplasată ppe latura din stînga bisericii.
Orga
Este donaţia lui Simon Jeno şi a fost construită de Angster Jozsef în anul 1895. Are două manuale, 16 registre şi 3 cuplaje la pedale. Este a treia orgă din istoria bisericii, prima a fost donaţia lui Boer Samuel care însă a ars în incendiul din anul 1760. În anul 1872 Pater Marton Jajos face comandă pentru o nouă orgă la Braşov, la atelierul de orgi al lui Nagy Jizsef. Această a doua orgă avea 11 registre şi o cuplă la pedală. În anul 1894 Pater Simon Jeno comandă o nouă orgă, la Pecs în Ungaria, la atelierul lui Angster Jozsef. După un an a fost dată în folosinţă noua orgă. În 1921 orga a fost curăţată şi acordată de Wegenstein Lipot şi fiul, constructori de orgi din Timişoara. În anul 1992 au fost făcute reparaţii curente de către Molnar Jozsef din Oradea. În anul 2013 a fost necesară o intervenţie capitală întrucît a fost atacată de carii şi multe fluiere şi cuplaje din lemn s-au distrus complet. Restaurarea a executat-o Bors Lazslo din Tuşnadul Nou din judeţul Harghita. Această orgă este un instrument valoros cu sunete superbe.
Mănăstirea cu arcade
Mănăstirea înconjoară biserica şi este o construcţie din sec. XVIII, cu bolţi frumoase. A fost proiectată într-o formă pătrată, cu o curte interioară şi un coridor de jur-împrejur. Atît la parter cît şi la etaj are arcade deschise spre interior. În anul 1890 spaţiul dintre arcade a fost zidit cu cîte o fereastră devenind un coridor închis. Între 1770-1880 învaţă aici o parte dintre seminariştii franciscani. Ceasul din turn datează din anul 1891 şi a fost construit de Mayer Karoly la Budapesta. (Lucia Baki)
