dav

 

     Peisajul religios al iudaismului în vremea Mântuitorului Iisus era foarte colorat şi deopotrivă schimbător. Între farisei, esenieni, zeloţi, saduchei, preoţi izolaţi şi un Irod care impunea supremaţia Imperiului său şi-a început Iisus misiunea. Ajunsese la Iordan unde Ioan Botezătorul, profetul considerat o ameninţare pentru cei care deţineu puterea, boteza cu apă şi atrăgea mulţimile prin predicile sale. Mergea în sinagogă unde locul de cinste era jilţul

lui Moise. Aici fariseii luînd locul preoţilor citeau Tora şi o explicau adunării. Iisus îi taxa pe farisei de ipocriţi, dar îşi îndemna discipolii să urmeze învăţăturile lor. ,,Cărturarii şi fariseii au şezut în scaunul lui Moise. Deci toate cîte vă vor zice vouă faceţi-le şi păziţi-le, dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac.  Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umenrii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc să le mişte” (Matei 23). Roma permitea tuturor să-şi practice liber religia, dar interzicea orice activitate politică în provincile ei. În Palestina, religia şi politica erau însă inseparabile. Unii dintre evrei s-au revoltat în numele lui Dumnezeu, alţii s-au retras în deşert în aşteptarea lui Mesia. Iar cînd Mesia a coborît n-au fost pregătiţi şi nu l-au recunoscut. Chiar dacă Ioan Botezătorul i-a avertizat: ,,Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!” Iisus a venit să aducă în lume Cuvîntul Nou pe care l-a propovăduit în parabole. ,,Să nu socotiţi că am venit să stric, ci să împlinesc legea”. Grupul nostru format din făgărăşeni şi braşoveni însoţit de preoţii Nicolae Lie şi Ovidiu Polexe a ajuns în pustiul Iudeii unde s-a mers pe urmele Mîntuitorului. Monitorul de Făgăraş a prezentat Ţara Sfântă în urma unui pelerinaj, reportajul avînd 7 epioade.


Botezul în rîul Iordan
 

     Iordanul tăia regatul lui Irod de la nord la sud. Începînd de la izvoare, aflate la poalele muntelui Ermon, el traversează Marea Galileii şi se varsă mai la sud, în Marea Moartă, ce pare o întindere de sare, rezultat al unei evaporări rapide a apei. Unul dintre obiectivele cuprinse în itinerarul urmat de grupul nostru a fost rîul Iordan, acolo unde Mîntuitorul Iisus a fost botezat de Ioan Botezătorul. Se spune că locul vizitat de pelerini ar fi acela unde Domnul Iisus l-a întîlnit pe Ioan Botezătorul care boteza oamenii în apa Iordanului. Este un loc special amenajat pe malul rîului cu apă tulbure şi rece. Sînt amenajate spaţii în care grupurile de pelerini pot asculta comod explicaţiile ghizilor ca apoi să se boteze în apa Ioardanului. Grupul nostru a ocupat unul dintre spaţii, iar preoţii însoţitori Nicolae Lie şi Ovidiu Polexa au săvîrşit slujba de sfinţire a apei, aghiazma mică. S-a folosit apa adusă din Iordan, iar fiecare persoană şi-a putut lua acasă cîte o sticlă. A urmat apoi botezul în apa Iordanului conform tradiţiei din scripturi, nu înainte de a ne îmbrăca cu o cămaşă albă oferită în dar de preotul Ovidiu Polexe. Fiecare dintre noi a fost botezat de preotul Nicolae Lie, aşa cum este ritualul de Bobotează. Procesul a fost imortalizat contracost de un fotograf (5 dolari poza de grup şi 3 dolari poza individuală), o obişnuinţă de altfel a tuturor grupurilor. Rîuri de pelerini din toate ţările merg pe urmele botezului sfînt de la Iordan, la locul numit Yardenit (Betabara biblică), unii dintre ei chiar fac baie în apa răului.

Popas la Marea Moartă
 

     La extremitatea sudică a regatului lui Irod se întindea Marea Moartă, locul aflat la cea mai joasă altitudine, 450 metri sub nivelul mării. Măsurînd-o de la nord la sud, Marea Moartă este lungă de 79 km şi lată de 16 km. S-a poposit la acest obiectiv turistic impresionanat. Este marea cu cel mai ridicat grad de salinitate de pe glob. Ni se explică de către preotul ghid Ovidiu Polexe că aici ar fi fost Sodoma şi Gomora, iar păcatele au fost acoperite de apă. În realitate nu mai există nicio urmă care să ateste acest lucru. Oricum Marea Moartă este fenomenul geografic cel mai spectaculos din Valea Marelui Rift, imensa falie terestră ce urcă spre nord, paralel cu coasta Mediteranei, iar spre sud ajunge pînă la Marea Roşie şi pătrunde în Africa. Apa din Marea Moartă are calităţi terapeutice, nămolul fiind lăudat şi de Cleopatra şi Salomeea ale Egiptului. Preţ de o oră am poposit la malul Mării Moarte şi am intrat în apa sărată cu greu din cauza nămolului ce abundă. Fiecare şi-a cumpărat suveniruri de aici, cele mai căutate fiind cremele şi produsele cosmetice foarte bogate în minerale, dar care au şi preţuri pe măsură. Trebuie menţionată şi cea mai tulburătoare descoperire arheologică a secolului trecut, în 1947, manuscrisele de la Marea Moartă. Doi păstori beduini, aflaţi în căutarea unei capre rătăcite, au dat din întîmplare peste o colecţie de manuscrise străvechi într-o peşteră de la Qumran, aşa numitele manuscrise de la Marea Moartă care se păstrează la Muzeul Israel din Ierusalim. Acum mai bine de 2000 de ani, Qumran, situat în cel mai jos punct de pe faţa pămîntului, în Valea Marelui Rift, era o aşezare înfloritoare. Între anii 150 î.d.Hr. şi 68 d.Hr., o comunitate de esenieni au găsit un loc izolat, ideal pentru rugăciune şi contemplaţie. Departe de agitaţia templului, pe un platou de la ţărmul Mării Moarte, ei aşteptau venirea Domnului (Isaia 40:3). Cînd au fost îndepărtate ruinele sitului, a fost scoasă la iveală o mănăstire eseniană completă, dar şi un scriptoriu în care esenienii transcriau textele biblice pe suluri de piele, papirus şi cupru. La venirea romanilor lui Titus, esenienii au fugit şi au ascuns manuscrisele în peşteri. Deşertul a păstrat secretul esenienilor peste 2000 de ani, iar acum l-a lăsat la vedere în faţa unor păstori beduini.

Muntele ispitirii

 

  Nu ne-am îndepărtat de pustiu fără a afla legenda Carantamiei. ,,Şi îndată Duhul Sfânt L-a mînat în pustie. Şi a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana. Şi era împreună cu fiarele ţi îngerii Îi slijeau” (Marcu 1: 12-13). Am privit muntele Ispitei sau Jebel Quarantel sau Quarantania de la mică distanţă şi am ascultat explicaţia ghidului care ne-a arătat stînca ispitei pe care ar fi şezut Mîntuitorul. Pe acel versant, la vest de Ierihon, se află mănăstirea ortodoxă greacă nunmită Quarantel ceea ce înseamnă 40 de zile în limba latină sau Mănăstirea Ispitei. Locaşul a fost construit, conform explicaţiilor, chiar pe locul în care s-a izolat Iisus şi a postit 40 de zile şi s-a împotrivit satanei care îi oferise ,,toate împărăţiile lumii” (Luca 4:5). În perioada bizantină, acea zonă era populată de sihaştri care stăteau în peşteri. Actuala mănăstire a fost construită la sfîrşitul sec XIX chiar pe peretele stîncii, deasupra prăpastiei.

Ierihon, oraşul ce domină pustiul Iudeii
 

     Ierihonul, numit şi cetatea palmierilor, este unul din cele mai vechi oraşe din lume, iar vechiul Ierihon, Tel-es-Sultan, a fost primul loc în care omul s-a stabilit permanent, abandonînd stilul de viaţă nomad al crescătorilor de animale. Fiii lui Israel au trecut rîul Iordan, iar în 1250 î.d.Hr. cetatea a căzut la sunetul trîmbiţelor lui Iosua. Ilie a fost ridicat la cer din Ierihon, şi tot aici Elisei a curăţat apa cu sare. Această minune este proslăvită în biserica ortodoxă greacă Sf. Elisei. Pe drumul către Ierusalim, Iisus a trecut prin Ierihon de multe ori, iar mulţimea aştepta să-L întîlnească. Este menţionată întîlnirea cu vameşul Zaheu cînd acesta s-a mîntuit. Drumul oricărui pelerin în Ţara Sfântă nu poate ocoli Ierihonul. Oraşul este situat la 40 de kilometri nord-est de Ierusalim şi la o altitudine de 258 metri sub nivelul mării, Ierihonul apare ca o oază în mijlocul Pustiului Iudeii. Frumuseţea şi rodnicia Ierihonului erau cunoscute în tot Imperiul Roman. Aici se cultiva mai ales arborele de balsam, myrobolanu, din care se extrăgea renumitul parfum de Ierihon. La întoarcerea din Galileea natală în Ierusalim, Iisus l-a vindecat pe orbul Bartimeu la poarta Ierihonului (Marcu 10, 46 ). În secolul al IV-lea, Ierihonul a devenit un puternic centru creştin, fiind reşedinţă episcopală. În epoca bizantină, în împrejurimile Ierihonului şi în cuprinsul oraşului existau mai mult de 20 de mănăstiri şi biserici, hanuri pentru primirea pelerinilor şi a diferitelor societăţi filantropice creştine pentru cei săraci şi bolnavi. În secolul al VIII-lea, califul Hisham al Malek (724-743) din dinastia Omaiyazilor a construit un splendid palat de iarnă care a fost distrus probabil de un cutremur de pămînt cu puţin timp înainte de a fi dat în funcţiune. Odată cu venirea cruciaţilor, regiunea era acoperită cu plantaţii de trestie de zahăr. Odată cu plecarea cruciaţilor, Ierihonul a fost părăsit aproape complet. După Primul Război Mondial, Ierihonul a putut să-şi regăsească puţin din splendoarea de odinioară, devenind un mare centru agricol, cu 7000 de locuitori. Astăzi, în Ierihon poposesc pelerinii care pot vizita Izvorul Prorocului EliseI, peştera Prorocului Ilie, Mănăstirea „Sfântul Elisei” şi biserica lui Zaheu.

Dudul lui Zaheu
 

     Zaheu era mai-marele vameşilor şi tocmai de aceea era dispreţuit de oamenii de rînd. Dar dorea să-l întîlnească pe Mîntuitorul Hristos, despre care aflase că va păși pe acele meleaguri. Mic de statură, Zaheu a găsit că singura modalitate de a-L privi pe Iisus în toată splendoarea Sa era să se urce într-un copac, un sicomor (dud). Iisus, privind în sus, a spus: „Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămîn. Şi a coborît degrabă şi L-a primit, bucurîndu-se”. Zaheu și-a mărturisit păcatele și a luat asupra sa canon mai mare decît canonul Legii Vechi (care cerea restituirea de cel mult două ori a datoriei): „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit”. Şi a zis către el Iisus: „Astăzi s-a făcut mîntuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam”. Din vechiul sicomor s-au mai păstrat acum doar trunchiul și cîteva ramuri care sînt protejate de sticlă. În faţa sicomorului este amplasată icoana care-l înfăţişează pe Zaheu şi la care pelerinii se închină. Potrivit tradiției creștine, Sfîntul Zaheu l-a însoțit pe Apostolul Petru în călătoriile sale misionare, fiind unul dintre cei 70 de ucenici ai Domnului. Legenda mai spune că Zaheu l-a urmat pe Apostolul Petru în Cezareea Palestinei, unde a fost numit episcop. Sfântul Zaheu a murit în pace, fiind prăznuit de Biserica Ortodoxă la 20 aprilie. În aceeaşi incintă se află Biserica Ortodoxă Sfantul Prooroc Elisei.

Aşezămintele româneşti din Ţara Sfîntă
 

     Aşezământul românesc din Ierihon este situat aproape de centrul oraşului nou. ,,Este un aşezămînt relativ nou, demersurile pentru întemeierea lui au început în anul 1994, după numirea arhimandritului (astăzi episcop vicar patriarhal) Ieronim Creţu ca Superior al Aşezămintelor Româneşti la Locurile Sfinte. Planurile aşezământului, au fost întocmite de arhitecţii Sorin Ilie Vasilescu şi Horea Gavriş de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti şi au fost aprobate de Patriarhul Teoctist în anul 1997. Construcţia a început în anul 1999, pe un teren de circa 1000 mp, donat Patriarhiei Române de familia Samoilă, venită în Ierihon în anul 1933. În timp s-au făcut demersuri pentru achiziţionarea altor terenuri limitrofe, ajungându-se la o suprafaţă de aproape 3000 mp, iar la nivelul anului 2009 s-au mai dobîndit 6300 mp. În ianuarie 2000 a avut loc sfinţirea altarului bisericii mari cu hramurile „Naşterea Domnului” şi „Toţi Sfinţii Români” şi a paraclisului cu hramul „Toţi Sfinţii din Palestina”. Tot atunci s-a pus piatra de temelie la casa de pelerini. Aşezământul românesc de la Ierihon este un complex arhitectonic impresionant, în stil bizantin, în centru dominînd biserica în formă de cruce. Interiorul bisericii este pictată de pictorii suceveni Daniela şi Ioan Moldoveanu cu fresce ce reprezintă numeroase scene biblice din Ierihon şi de pe valea Iordanului, dar şi cu sfinţii români. Aşezămîntul mai are în jurul bisericii paraclisul cu hramul „Toţi Sfinţii din Palestina”, clopotniţa, egumenia şi corpul casei pentru pelerini la subsolul căruia se află paraclisul cu hramurile „Sfîntul Prooroc Daniel” şi „Sfînta Cuvioasă Parascheva”, finalizat în anul 2009. Ne-a întîmpinat o tînără călugăriţă care de 5 ani a fost trimisă la Ierihon şi care ne-a prezentat istoricul mănăstirii. ,,Ne bucurăm de fiecare dată cînd sîntem vizitaţi de grupuri de români aici, în pustiu” a spus ea. Aici vieţuiesc un preot călugăr şi 5 călugăriţe. În Ţara Sfîntă, BOR are trei locaţii, aşezămîntul de la Ierohon, aşezămîntul din Ierusalim şi mănăstirea de la Valea Iordanului care din păcate a fost distrusă de război. Aşezămîntul românesc din Ierusalim se află amplasat în cartierul evreiesc, Mea-Searim. Am mers pe jos luînd la pas tot cartierul. Aveam impresia că traversez cartierul de ţigani din Combinat de la Făgăraş. Case sărăcăcioase, mizerie şi mulţi evrei curioşi şi ciudaţi deopotrivă. Am aflat că destul de des evreii îşi arată aversiunea faţă de persoanele care sînt de alt rit decît ei aruncînd cu obiecte după aceştia, în plină stradă. Ne spune ghidul că în acest cartier locuiesc evrei extremişti. N-am avut experienţe de acest gen pînă am ajuns la aşezămîntul românesc unde ne-a întîmpinat preotul Teofil Anăstăsoaie care ne-a prezentat mănăstirea. Întreg aşezămîntul pare a fi o cetate cu biserica în stil bizantin în interior. Pictura în frescă se aseamănă cu pictura exterioară a mănăstirilor din Moldova. Mai toţi sfinţii pictaţi în interior poartă costume populare româneşti. Catapeteasma este împodobită în stilul artei brâncoveneşti şi suflată în aur. Mobilierul este din lemn masiv sculptat. Impresionează icoana ce o înfăţişează pe Maica Domnului cu pruncul în braţe îmbrăcaţi în haine populare. Icoana Maicii Domnului ,,Iordăniţa” atrage pelerinii. Ni se spune că este adusă de la Mănăstirea Sf Ioan Botezătorul. Chiar la intrare, peretele lateral este dominat de harta României Mari. Preotul ne vorbeşte despre biserica de la Iordan distrusă de bombe şi despre intenţia lor de a fi refăcută. După ce ne-am cumpărat cîte un suvenir, am părăsit aşezămîntul, dar cu emoţiile evidente de trecere prin cartierul evreiesc.

Mănăstirea Sfîntul Gherasim
 

     În pustiul Iordanului se află şi Mănăstirea Sfîntului Gherasim întemeiată de Sfîntul Gherasim pentru a servi tuturor pustnicilor de pe Valea Iordanului. Adăposteşte trei icoane deosebite şi rare ale Maicii Domnului, Galactotrofoussa, Gherontissa şi Ierusalimitissa. A fost prima mănăstire intemeiată în Valea Iordanului, iar sfîntul a fost cel care a îmbinat pentru prima dată cele două moduri de vieţuire monahală, cel cenobitic şi cel în lavră. Aici au trăit, de-a lungul timpului mulţi sfinţi, amintindu-i pe Maria Egipteanca şi Zosima, iar dintre sfinţii români pe Cuviosul Iosif de la Bisericani şi pe Ioan Hozevitul de la Neamţ. Impresionează legenda Sfîntului Gherasim care era de prin părţile Lichiei. În vremea împăratului Teodosie cel Tînăr, (408-450) a venit în Palestina şi s-a stabilit în pustiul Iordaniei. Avea obiceiul ca în Postul Paştelui să se afunde în pustiu, la Ruva, pentru rugăciune. A întîlnit un leu bolnav care, prin priviri, parcă-l ruga să-i vindece piciorul rănit de un spin. Odată vindecat, leul nu l-a mai părăsit pe stareţul Gherasim. În lavră aveau un măgar cu care cărau apă de la Iordan. Stareţul l-a dat în grijă leului pe catîr Trecînd din Arabia un om cu cămile, a vazut măgarul singur şi l-a furat. Stareţul a crezut că leul a mîncat măgarul şi i-a dat toate sarcinile măgarului în grijă. Într-un final, stareţul află că măgarul a fost furat, iar leul a fost pedepsit prea aspru. Şi astăzi stau de strajă la mănăstire leul şi catîrul. În vremea împăratului bizantin Manuel I Comnenul (1143-1180), Patriarhul Ioan al IX-lea al Ierusalimului a înălţat aici o nouă biserică, folosind materiale de la vechea biserică. În anul 1185, cînd mănăstirea este vizitată de către Ioan Focas, doar un singur călugăr mai vieţuia între pietrele singuratice ale mănăstirii, iar după perioada cruciadelor, mănăstirea va fi în întregime abandonată. Va fi reconstruită în anul 1588, dar distrusă în anul 1734. Mănăstirea actuală „Sfîntul Gherasim de la Iordan” a fost refăcută de Patriarhia Ierusalimului la sfîrşitul secolului al XIX-lea, la 400 de metri mai spre est de lavra iniţială, pe ruinele Lavrei Kalamon. Aşezământul se află la poalele munţilor din Deşertul Iudeii, între Ierihon şi Iordan. Încă de departe se vede turla aurită înălţîndu-se peste o clădire înconjurată de ziduri ca de cetate. Ansamblul monahal de la Iordan este alcătuit din mai multe clădiri: biserica centrală, chiliile călugărilor, bucătăria şi trapeza. Biserica centrală se află deasupra paraclisului închinat Maicii Domnului; la biserică se ajunge urcîndu-se cele cîteva trepte din partea dreaptă a curţii. Aici se păstrează şi Sfintele Moaşte ale călugărilor omorâţi de perşi. În spatele mănăstirii este un atelier în care lucrează meşteri în mozaic. Un călugăr de aici mi-a arătat atît atelierul, dar şi perdelele de mozaic ce urmează să fie amplasate în biserică.

Mănăstirea Hozeva



Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul din Pustiul Iudeii, numit și Wadi Kelt, este o mănăstire ortodoxă foarte veche, în care se păstrează Moaștele Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, numit și „Hozevitul”. Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul este săpată într-un perete de stâncă, pe locul unei străvechi aşezări monahale, de la începutul veacului al V-lea. Aşezământul se află la o distanţă de numai 20 de kilometri de Ierusalim, pe drumul ce se îndreaptă spre Ierihon, şi a fost construită pe partea nordică a pîrîului el-Kelt( pîrîul biblic Cherit – Chorath).Valea numită „Wadi Kelt” străbate o însemnată parte din pustiul Iudeii, mănăstirea fiind aşezată pe panta abruptă a malului nordic al văii, într-o regiune aridă. Pentru a ajunge la mănăstire trebuie să străbaţi prin deşert aproape doi kilometri prin Valea Hozevei. Drumul foarte abrupt pe munte este destul de greoi, iar beduinii fac din acesta o afacere, transportînd cu ajutorul asinilor pelerinii mai neputincioşi. Ni se spune că la poalele mănăstirii trăişte izolat un pusnic care este legăt de cele lumeşti, numai printr-un coş cu ajutorul căruia, la cîteva zile primeşte de la fraţii săi din mănăstire doar apă şi pîine uscată. Mănăstirea Hozeva este ctitorită de Sfinţii Ioachim şi Ana, fiind locul unde cei doi sfinţi s-au rugat pentru dăruirea unui prunc. Initial, biserica mănăstirii era închinată Maicii Domnului. Astăzi, însă, după reconstruiri şi renaşteri, biserica poartă drept hram pe Sfântul Gheorghe Hozevitul şi pe Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ. Grupul nostru a ajuns dimineaţa la mănăstire, iar preoţii au ţinut o slujbă şi ne-au miruit. Am poposit lîngă racla cu moaştele întregi ale Sfîntului Ioan Iacob de la Nemţ, iar în prelungirea acesteia era racla cu moaştele Sfîntului Gheorghe de Hozeva. Tot în incinta Mănăstirii se află şi peştera unde a trăit mulţi ani Proorocul Ilie. Preacuviosul Ioan Iacob de la Neamţ s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-o familie de ţărani foarte credincioşi, din botez primind numele de Ilie. A intrat în obştea Mănăstirii Neamţ, la 8 aprilie 1936, în miercurea din Săptămâna Sfintelor Patimi, fiind tuns în călugărie şi primind numele de Ioan. Pleacă în Ţara Sfântă, nevoindu-se în Mănăstirea „Sfîntul Sava“ de lîngă Betleem. În anul 1947 este numit de Patriarhia Română egumen la Schitul românesc „Sf. Ioan Botezătorul“ de pe valea Iordanului, unde a stat timp de 5 ani. În luna noiembrie 1952, se retrage împreună cu ucenicul său Ioanichie în obştea Mănăstirii „Sf. Gheorghe Hozevitul“ din pustiul Hozeva, iar mai apoi, din vara anului 1953, se retrage la o peşteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana.
La 5 august 1960 trece în lumea drepţilor, iar timp de douăzeci de ani trupul i-a rămas nedescoperit în mormântul din Peştera Sfânta Ana. În luna august 1980, trupul cuviosului a fost găsit întreg, neputrezit şi răspîndind miros de bună mireasmă. Moaştele sale au fost strămutate, cu mare procesiune, în Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul şi aşezate în paraclisul acesteia.
La 20 iunie 1992, Sinodul a proclamat canonizarea Cuviosului Ioan Iacob şi pomenirea lui în rîndul sfinţilor, cu numele de “Cuviosul Ioan cel Nou Românul”, “Ioan Iacob de la Neamţ” sau “Hozevitul”, avînd drept dată de prăznuire ziua de 5 august. Va urma prezentarea Ierusalimului, oraşul unde Mîntuitorul Iisus a fost ucis pe cruce. (Lucia BAKI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here