Boboteaza şi Sfântul Ion sînt sărbătorile care încheie praznicele iernii, iar în fiecare sat făgărăşean tradiţiile scot localnicii în mijlocul satului sau la rîu. Ceata de feciori şi preotul paroh sînt cei care organizează activitatea acestor două sărbători. Preotul sfinţeşte apele, face Aghiazma mare, iar feciorii din ceată prind crucea aruncată de preot în rîu şi fac ultimul joc în vatra satului. De Sfântul Ion, cetele de feciori din sate se destramă, lansînd promisiunea ca în iarna următoare să organizeze din nou ceată şi să păstreze tradiţia.

Rucărenii au fost botezaţi la răspîntia de uliţe

La Rucăr, sătenii s-au adunat dis de dimineaţă la biserică, au asistat la slujba liturghiei după care au coborît la monumentul eroilor amplasat la  prima răspîntie de uliţe unde preotul paroh Silviu Goga a sfinţit apa. La sfîrşitul slujbei de sfinţire a apei, Aghiazma Mare, fiecare sătean a fost   botezat de preot şi apoi şi-a luat ulciorul cu apă sfinţită pentru a-l duce acasă. ,,Aghiazma mare se face doar la Bobotează şi se păstrează tot anul. Este bine ca în casă fiecare familia să aibă Aghiazmă mare” a spus   parohul de la Rucăr, preotul Silviu Goga.

Jocul Cetei din ,,Gura părăului”

După încheierea botezului, sătenii au aşteptat jocul cetei. Feciorii şi fetele îmbrăcaţi în frumoasele costume populare au dat strălucire momentului.  Feciorii au purtat cămăşile albe ţesute în război, cu coada scurtă plisată, pieptarele deschise în faţă cusute cu modele şi linii colorate, cioarecii ţesuţi borduraţi la tiv cu negru, iar pe cap căciulile cu vîstre ornate cu pene de păun, mărgele şi oglinzi. Fetele s-au îmbrăcat cu ie cu şinoare şi crătinţe, ţinută specifică jocului de la Bobotează organizat în locul numit ,,Gura părăului”. Este o ţinută imperială, în alb şi negru, care poate concura cu orice costum de gală de pe mapamond.   Au fost admiraţi de sătenii care le-au urmărit atît costumele populare, dar şi jocul.

 

Obiceiul vechi ,,La răci”

Feciorii din ceată care au intenţii de căsătorie în cursul anului ce abia începe, îşi invită viitoarele mirese   la   masă. Este aşa nunitul obicei  ,,la răci”. Invitaţiile se fac după ce se încheie jocul de Bobotează, iar femeile urmăresc noile cupluri pentru a putea apoi dezbate subiectele la bîrfa uliţei. ,,Sînt prea tineri, deci nu vom avea nunţi la vară. Niciun fecior n-a dus ,,la răci” pe nicio fată” au povestit rucărencele curioase.

 

Vechi obiceiuri de gerul Bobotezei

,,Îmi aduc aminte că mai de mult atunci cînd făceam fuiorul alegea mama cel mai bun şi frumos fuior pentru a-l pune la Bobotează preotului. Se punea pe masă grîu, coaste şi fuior. În timp s-a pierdut din datină. Fuior nici nu mai facem şi normal că nu mai dăm preotului. Atunci ne făceam haine din fuiorul tors şi ţesut, acum hainele le cumpărăm de la oraş. Se puneau coaste  pe masă cînd venea preotul să ne boteze casa în Ajunul Bobotezei. Era darul nostru pentru preot. Mai de mult grerul era foarte mare de Bobotează, iar femeile încălzeau ţigle pentru a-i încălzi picioarele preotului cînd venea cu botezul în Ajun. În ziua de Bobotează, în ,,Gura părăului”  unde se făcea sfinţirea apei puneam paie pe jos că era foarte frig ” au spus bătrînele satului.

 

Ceata din Rucăr

  • Silviu Goga- primar
  • Marius Geamăn
  • Florin Costea
  • George Logrea
  • Laurenţiu Logrea
  • Daniel Fiurtoş

(Lucia BAKI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here