Rostite sau scrise,luate în seamă de noi prin auz sau parcurgerea cu privirea a rîndurilor tipărite pe suport de hîrtie sau electronic, cuvintele nu ne lasă indiferenţi, ne provoacă atitudini şi ne influenţează comportamentul. Ele alcătuiesc pentru oameni un tip nou de hrană, cea spirituală, mijlocul spiritual de comunicare. Înţelegem comunicarea în sensul ei larg, nu numai ca un ocazional schimb de informaţii, ci ca un proces neîntrerupt de învăţare şi de educare. În acest proces  cuvintele au viaţă proprie şi orice vorbitor trebuie să se simtă responsabil pentru vitalitatea şi sănătatea lor. Cuvintele se creează, vieţuiesc şi mor, iar noi le simţim valoarea în perioada lor de vieţuire. Cele mai multe au viaţă lungă şi se integrează în civilizaţia tradiţională a neamului, formînd o temelie ce asigură permanenţa. Altele se ivesc ca noutate, ni se par nesigure, apoi se statornicesc, îşi îmbogăţesc sensurile, se asociază în familii, se ramifică în combinaţii expresive şi astfel se integrează în realitatea cotidiană. În măsura în care devin funcţionale, reprezintă cartea de vizită a unui vorbitor, iar limba, în ansamblu, este cartea de vizită a unei culturi, a unei naţiuni. Cuvintele poartă o valoare latentă, dar caratele ei le dau vorbitorii. Se vorbeşte azi tot mai des  despre deteriorarea calităţii limbii române. Acad. Eugen Simion se arată îngrijorat de ,,urîţenia vorbirii”, de o limbă ,,simplificată, traumatizată de unii vorbitori fără carte şi fără bun-simţ”. Asemenea, Andrei Pleşu, deplînge ,,martirajul limbii române” în mass-media, la emisiunile de genul talk-showurilor, unde replicile scapă adesea de sub controlul raţionalului: ,,A vorbi şleampăt, răstit, ofensator, grobian şi, pe deasupra, greşit, a nu acorda greutate forţei cuvintelor, a spune orice despre oricine, a vorbi pentru a provoca furie sau durere sînt tot atîtea feluri de a introduce, în mediul în care te manifeşti, o primejdioasă  otravă”. Înţelegem că vorbirea poate fi urîtă sau frumoasă, plăcută sau dizgraţioasă, întremătoare sau otrăvitoare în funcţie  şi de profilul moral, virtuos sau vicios, al cuvîntului. Personalitatea generează un anumit stil de comunicare. Înainte de stil, limbajul pretinde corectitudine lingvistică, conformarea cu normele gramaticale, aşa cum perseverează rubrica noastră în prevenirea greşelilor de exprimare. (Prof. Liviu IOANI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here