În plenul ședinței ordinare de la sfârșitul lunii februarie a.c., aleșii urbei au aprobat proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea programului de măsuri pentru prevenirea și combaterea marginalizării sociale. Astfel, persoanele care beneficiază de ajutor social, care nu au venituri sau au venituri mai mici decât pensia socială minim garantată pot beneficia de o subvenție în cuantum de 80% din factura  la apă – canal. Pentru a beneficia de acest ajutor  titularul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  •  să aibă domiciliul legal de cel puțin un an în orașul Victoria
  •  datoria să nu depăşească valoarea a trei facturi
  •  solicitantul trebuie să facă dovada că lunar a achitat 20% din factura curentă

Subvenția se acordă lunar pe  perioada valabilității prezentului program.

 

,,Se încurajează neplata facturilor la apă – canal”

,,În opinia mea nu văd nicio logică, fiecare persoană trebuie să plătească utilitățile, este vorba despre  normalitate. Sunt oameni săraci, dar aceștia trebuie să fie responsabili și să-și achite datoriile. Trebuie să plătească ceea ce au consumat. Nu este normal să mănânci fără să plătești. Gândițivă la pensionari, aceștia sînt corecți chiar dacă au pensii mici își plătesc facturile la zi. Cei care au datorii la societatea de apă – canal sunt tineri care nu vor să muncească, iar noi să le acordăm subvenții. Eu nu sînt de acord, nu este cinstit față de cei care plătesc. Știu că SC Victoria Parc Industrial SRL are nevoie de ajutorul nostru, dar nu asta este soluția. Aceștia ar trebui să muncească în folosul comunității și așa să le oferim subvenție. Chiar dacă ne permite legislația să-i ajutăm, noi nu trebuie să-i încurajăm la neplata facturilor” a spus consilierul local Timotei Valentin Stînea.

 

În 2018  nu au fost plătite subvenții pentru  apă-canal

Anul trecut, la Primăria Victoria nu s-a înregistrat  nicio cerere pentru subvenția de apă-canal.  . ,,Există datorii istorice la serviciul public de apă canal. Zeci de familii care au venituri mici ar putea  beneficia de această subvenție, dar nu îndeplinesc condițiile.  La biroul de asistență socială din cadrul Primăriei Victoria există o bază de date cu persoane care ar beneficia de această subvenție însă acestea trebuie să achite la zi datoriile sau să aibă cel mult trei facturi restante pentru a beneficia de acest ajutor. Sumele datorate sunt mari și este foarte greu să ajungă la zi. Persoanele cu handicap grav, cu ajutor social, persoanele fără venituri, familiile cu mulți copiii, persoanele care au fost arestate, pot beneficia dacă au trei facturi neachitate” a spus viceprimarul Cristina Bratu. Persoanele care se încadrează să beneficieze de acest ajutor trebuie să depună o cerere la Primăria Victoria și actele necesare cu privire la veniturile familiei. Primăria Victoria acordă și ajutor de înmormântare pentru persoanele nevoiașe. Este vorba despre suma de 1.500 lei. Acest ajutor se acordă la propunerea compartimentului asistență socială pe baza anchetei sociale sau a documentelor justificative. (Carla Tatu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here