•   Partizanii de pe versanţii Munţilor Făgăraş au rezistat 10 ani hăituţi de Securitate
  •  Grupul Arnăuţoi din Nucşoara condamnat la moarte în mai 1959 şi executat prin împuşcare la Jilava
  •   Şase dintre partizanii făgărăşeni capturaţi în 1955 şi executaţi prin împuşcare în 20 noiembrie 1957, tot  la Jilava

 

,,De  vom dori să ne întoarcem la vechea noastră omenie românească, avem nevoie de exemple de familii româneşti”  spunea Ion Gavrilă Ogoranu.  În Ţara Făgăraşului omenia românească ne-a oferit multe modele de urmat de-a lungul timpului. Virgil şi Riţa Şotcan din Gura Văii, erau o familie  de făgărăşeni, ca multe altele,   pentru care omenia şi credinţa nu se negociau. ,,Nu fi necăjit, că Dumnezeu e deasupra noastră” îşi amintea Ion Gavrilă Ogoranu   cuvintele de îmbărbătare  primite de la Virgil şi Riţa Şotcan atunci când era hăituit de securişti şi îşi putea găsi refugiu în casa lor.   Astăzi nu-şi mai aminteşte  şi nu-i mai pomeneşte nimeni.  Octav Bojoza, preşedintele AFDPR ,  spune de fiecare dată când i se iveşte prilejul că singurele jaloane ale demnităţii şi omeniei româneşti se mai pot găsi doar în rândurile foştilor deţinuţi politici, cei care şi-au dat viaţa pentru un crez. Cei care au pus înaintea bunăstării materiale dragostea de ţară, credinţa, adevărul şi omenia.   ,,Mamă Ţară, iartă-ne că am îndrăznit să luptăm şi să murim pentru tine” ne-a rămas de la cei care au avut curajul să înfrunte un regim nemilos cu mâinile goale. Găsim aceste cuvinte pe Crucea-monument de la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus edificată de foştii deţinuţi politici în memoria celor căzuţi  în lupta anticomunistă făgărăşeană.

Nici la Vârful Dara n-au dat de Arnăuţoi

Grupa lui Moşu a ajuns desupra lacului Urlea şi la capul Dara. Cine ştie astăzi că vârful Dara din Munţii Făgăraşului ni se înfăţişează precum o statuie a lui Brâncuşi, conturând un trup întreg de femeie. Toate vîrfurile Munţilor Făgăraş au fost traversate de partizanii făgărăşeni în zilele toride de vară la fel ca şi  în nopţile lungi şi geroase de iarnă.   ,,O fată de împărat   era sortită  de tatăl ei unui zmeu. Fata a fugit în munte în ziua nunţii pentru a nu se mărita cu zmeul. Urmărită de zmeu ajunge fata de împărat la casa Zârnii care o scapă transforînd-o în stană de piatră. Tot muntele  unde a ajuns fata de împărat are aspectul unei fete adormite, cap, piept, brâu, picioare, pare o uriaşă statuie a lui Brâncuşi. Este capul Dara din Munţii Făgăraşului. Aici este un platou care poate fi amenajat ca aerodrom” explica Ion Gavrilă Ogoranu. În  toamna  lui 1950 partizanii au bătut munţii Făgăraşului de-a lungul şi de-a latul, pe ambii versanţi.  Două săptămîni au bătut versantul sudic al crestei: Dara, Leaota, Zârna, Brătila, Piscul Netotului, pînă la Piatra Craiului. Voiau să afle despre Arnăuţoi. De obicei nu porneau la drum toţi 15 sau 17 împreună. Se împărţeau în grupe de cîte trei  sau patru. Grupul lui Baciu a trecut pe la Nisipuri în Valea Rea, Galbăna, la stânile de pe Argeş şi Vâlsan, Lespezi, Preutesele. Şi-au dat întâlnire la  Casa Zârnei, sub capul Dara.  Vestea adusă de fiecare grup nu i-a bucurat.  N-au dat de Arnăuţoi. Dar au aflat că toţi ciobanii care-şi aveau stânile în munte erau instruiţi de Securitate să anunţe zilnic dacă apar partizanii.  Ciobanului  Cheşoi din Recea  i-au dat un burduf de brânză otrăvită să-l  dea partizanilor şi astfel să-i anihileze. Cheşoi încă, om cu omenie şi credinţă în Dumnezeu, i-a prevenit pe luptători. Moşu  a fost prevenit  şi de un unchi al său,  Laurean, că securiştii duceau fete în pădure să-i ademenească. Dar şi această metodă a Securităţii a dat greş. Multe au aflat de la localnicii cu suflet mare despre acţiunile securităţii.

Peştera din Baba, loc de iernat în 1950

Încă din timpul verii, partizanii începeau pregătirile pentru iarnă. Îşi alegeau locul de iernat, iar de la ciobani şi de la gazdele din sate îşi adunau provizii. Pentru iarna din 1950 s-au gândit să ierneze  într-o prăpastie din Baba, un loc brăzdat de soare, cu apa în apropiere, dar ascuns de brazii înalţi. Au confecţionat 2 lăzi din lemn în care au depozitat porumb boabe şi grâu aduse de Aurel Cristian din Gura Văii. Şi-au mai pus la adăpost,     fierăstrău, o plită, unelte de săpat, hoarne, iar într-o peşteră  au zidit  burduşi cu brânză şi sare.  În nopţile întunecoase mai coborau în sate după provizii şi veşti.  Au rămas în acest loc doar  2 săptămîni.

Grupele de partizani

Era 6 august. Brâncoveanu, Ilioi, Nelu şi Moşu au mai dat o raită prin munţi. Victor, Gheorghe şi Gelu  au plecat spre răsărit, pe Bârse, să facă pregătiri pentru  iernat de acolo. Cei 3 Haşu şi Profresorul au rămas în Trăznita, dar au avut ciocniri cu securitatea. Lor li s-a alăturat Dumitru Moldovan din Lisa  care lupta singur. Moşu şi grupa lui au ajuns la Dara. Pe Moşu îl muşcase  o viperă, dar Brâncoveanu l-a salvat pentru că a supt veninul.  De multe ori s-au întîlnit cu vipere, dar nu le era frică. Profesorul era cel care cerceta flora şi fauna munţilor. În zilele cu linişte rămânea ore în şir în faţa unor mămăruţe şi le studia comportamentul. Era îndrăgostit de biologie şi de natură.  Brîncoveanu în schimb avea simţul primejdiei şi îi prevenea de fiecare dată.

 

Întâlnirea din Poiana Scărişorii

După zile de mers, au ajuns la Nisipuri şi noapte fiind s-au hotărât să se odihnească. Toată zona era însă  păzită de soldaţi. Spre dimineaţă  au plecat  din nou, în Valea Rea, în Lespezi, Preotese, Colţii Cremenii, dar securiştii au împânzit muntele.  Au urcat în Valea Doamnei apoi pe Valea Zârnei. Pe 12 septebrie aveau întîlnire la un izvor de sub Poiana Scărişorii. Brâncoveanu, Ilioi, Nelu Novac, Moşu au ajuns primii. Au aprins focul şi au pus de mămăligă. Nici nu era gata mămăliga că au auzit  semnalul lui Ghiţă. Sosea grupa Haşilor. Îşi anunţau prezenta prin sunet de huhurez sau şuierat de căprior sau prin  cîntecele ,,Foaie verde foi mărunte” şi ,,Colo-n vale-ntr-o vâlcea”.  Odată ajuns, Leu a mestecat mămăliga şi apoi au făcut 8 bulzuri. S-au reunit încă odată împreună.  După rugăciune şi-au potolit foamea cu  bulzul făcut de Laurean Haşu (Leu). După încă două zile aveau ca punct de întâlire Piscul Netotului. Nelipsită din rucsacele lor era harta Munţilor Făgăraş.

Rudan şi trădătorii lui

La Fereastra Sâmbetei s-au întâlnit cu un grup  care îl căuta pe Andrei Haşu, chiar le-a dat o fotografie a lui Baciu.  Aşa apare în scenă unul Rudan, prieten al lui Baciu. Cunoscător al oamenilor după privire, vorbă  şi gesturi, Moşu nu are încredere în noii veniţi.  Rudan cere să se întîlnească cu Baciu motivând că îi aduce  noutăţi. Au convenit să se întâlnească pe 14 septembrie în Piscul Netotului. Nu s-au dus toţi, doar cinci dintre  ei.  Brâncoveanu   voia  să meargă la Rucăr unde avea o fată de care se îndrăgostise şi nu pleca singur ci cu alţi doi, Ilioiu şi Nelu Novac. Ghiţă, Leu şi Profesorul s-au dus la stânile din Brătila  şi Berevoiescu de unde să aducă veşti. S-au ales cu doi burduşi de brînză şi cu vestea că securiştii n-au dat pe acolo toată vara. Astfel că spre seară cinci partizani  urcau spre creastă.  S-au dus la întîlnirea cu Rudan doar Moşu şi Baciu.   Locul de întîlnire cu Rudan era ca o strungă, iar ciobanul Tucă le lăsase la stână  caş, mămăligă caldă şi legume. La 14 septembrie, de Ziua Crucii, era o regulă ca toţi  ciobanii să coboare  de la munte cu oile. Întâlnirea n-a fost însă aşa cum şi-o imagina Baciu, ci aşa cum presimţise Moşu. O întâlnire primejdioasă, pusă la cale de Securitate, şi care s-a soldat cu pierderi de vieţi omeneşti. Partizanii au fost salvaţi de unul din tabăra securităţii pentru care omenia era mai presus decât avantajele materiale oferite de securişti. Dacă Rudan l-a trădat pe Baciu, colegul lui,  Vasile Motrescu din Bucovina  i-a salvat deşi nu-i cunoştea.

Grupul Arnăuţoiu  a rezistat 10 ani în munţi

Grupul Gavrilă  a căutat în zadar Grupul Arnăuţoi despre care aflaseră că activează pe versantul sudic al Munţilor Făgăraş. Nu s-au întâlnit niciodată. Grupul de rezistenţă Toma Arnăuţoiu  la fel ca şi Grupul Gavrilă din Ţara Făgăraşului au fost considerate   cele mai importante din România,  fiind puse de Securitate   în capul listelor privind „bandele din munţi”.  În Grupul condus de Toma Arnăuţoiu   au intrat Petre Arnăuţoiu, Maria Plop, Titu Jubleanu, Maria Jubleanu, Constantin Jubleanu, iar ulterior şi Ion Marinescu. Grupul a rezistat în munţi  mai mulţi ani, ducând lupte cu Securitatea, dar au avut susţinerea localnicilor din Muscel.    Un rol aparte l-au avut Marinica Chircă şi Elisabeta Rizea. Însă în mai 1958 ultimii membri ai grupului au fost capturaţi prin trădare, unul s-a sinucis la capătul unei lupte, la fel ca mulţi dintre susţinătorii lor.Represiunea a fost cumplită şi extinsă, mai multe loturi au fost judecate de Tribunalul Militar Bucureşti în 1959, acordându-se 16 condamnări la moarte, inclusiv Toma Arnăuţoiu, dar şi numeroşi ani de temniţă.

 

Capturaţi prin trădare

Într-o noapte fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu, printr-o imprudenţă de neiertat ce le-a fost fatală, s-au aflat în casa prietenului lor Grigoruţă Poenăreanu din Corbşori, unde fuseseră invitaţi de acesta. În complicitate cu căpitanul Cârnu, şeful trupelor de intervenţie şi anchetator în acelaşi timp, gazda, bunul lor prieten, le-a pus somnifere în băutura oferită, astfel încât Securitatea i-a capturat fără dificultate. A urmat arestarea tuturor fugarilor ascunşi în ascunzătoarea săpată în peretele unei râpe. Patru din cei ascunşi au fost împuşcaţi în ambuscadă. Arestările au continuat, intelectuali şi ţărani fiind anchetaţi şi judecaţi. Prin hotărârea Tribunalului Militar Bucureşti nr. 107 din 19 mai 1959 au fost condamnaţi la pedepse grele, din care 12 condamnaţi la moarte. În noaptea de 19 iulie 1959 au fost executaţi la Jilava: preotul Ioan Drăgoi, preotul Ion Constantinescu, preotul Nicolae Andreescu, Toma Arnăuţoiu, Petre Arnăuţoiu, Gheorghe Tomeci, Titu Jublean, Nicolae Băsoiu, Ion Săndoiu, Benone Milea, informatorul lui Cârnu, Nicolae Ticu, învăţătorul Ion Nica.

Toma Arnăuţoiu

S-a născut la 14 februarie 1921, în comuna Nucşoara, judeţul Muscel, în familia unui învăţător. A fost ţărănist, locotenent în Armata Română, iar în  1946 deblocat. Era adjunct  al col. Gheorghe Arsenescu în  primăvara-vara 1949 care conducea  organizaţia „Haiducii Muscelului” Formează  în 1949 grupul Arnăuţoiu şi devine liderul lui până în 1958.  Este capturat în noaptea de 19/20 mai 1958. Prin sentinţa nr. 107/19 mai 1959 a Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare Bucureşti, a fost condamnat la moarte. A fost executat la 18 iulie 1959 în penitenciarul Jilava.

Petre Arnăuţoiu

S-a născut la 16 ianuarie 1926, în comuna Nucşoara, judeţul Muscel. Îl găsim în primăvara-vara  anului 1949,  membru al organizaţiei „Haiducii Muscelului” care a activat pe versantul sudic al Munţilor Făgăraş până în primăvara lui 1958 cînd a fost  capturat în noaptea de 19/20 mai 1958. Prin sentinţa nr. 107/19 mai 1959 a Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare Bucureşti, a fost condamnat la moarte. A fost executat la 18 iulie 1959 în penitenciarul Jilava.

 Laurenţia Arnăuţoiu(1894-1962)

Mama lui Petre şi Toma Arnăuţoiu, conducătorii mişcării de rezistenţă din Muscel. A fost arestată în iulie 1949, condamnată pentru uneltire contra ordinii sociale şi închisă până în 1955. În septembrie 1958 a fost arestată pentru a doua oară şi condamnată la 10 ani temniţă grea pentru „acte de teroare”. A trecut prin penitenciarele Piteşti, Jilava, Miercurea Ciuc. A murit la 24 mai 1962 în închisoarea din Miercurea-Ciuc.

Ion Arnăuţoiu  zis Iancu

Născut la 11 octombrie 1887, în comuna Nucşoara, era învăţător, membru al Partidului Naţional Ţărănesc. S-a căsătorit cu Lucreţia Arnăuţoiu, cu care a avut cinci copii: Nelu, Elena, Toma, Petre şi Anton. În primăvara anului 1949 a devenit membru al organizaţiei „Haiducii Muscelului”; ulterior şi-a ajutat fiii,  pe Toma şi Petre Arnăuţoiu, care conduceau grupul. Prin sentinţa nr. 119/4 iunie 1959 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare Bucureşti, a fost condamnat la 18 ani temniţă grea. A murit la 4 august 1962, în închisoarea Botoşani, pe certificatul de moarte fiind menţionată la cauza morţii „pneumonie dublă”.

 Maria Plop (1927-1962)

Născută la 14 septembrie 1927, în comuna Prisecani, judeţul Iaşi, s-a refugiat la  Nucşoara la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Intră în organizaţia ,,Haiducii Muscelului” în primăvara-vara 1949 unde activează până în mai 1958. Este capturată  la 20 mai 1958, împreună cu fetiţa ei, Ioana, în vârstă de 2 ani. Prin sentinţa nr. 107/19 mai 1959, Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare Bucureşti, a fost condamnată la muncă silnică pe viaţă în baza articolului 327 c.p., pentru „acte de teroare”. A murit la 31 ianuarie 1962, la penitenciarul din Miercurea-Ciuc, cauza decesului fiind insuficienţă circulatorie şi TBC pulmonar. După condamnare, fetiţa i-a fost luată şi dusă la orfelinatul din Câmpulung-Muscel. Ioana Raluca Voicu Arnăuţoiu,  fiica Mariei Plop şi a căpitanului Toma Arnăuţoiu,  a fost născută în munţi în 1956. La scurt timp după condamnarea mamei sale, a fost luată şi dusă într-un orfelinat din Câmpulung Muscel. A fost înfiată, purtând apoi numele de Raluca Voicu. După 1990, după un îndelungat demers judiciar a reuşit să obţină dreptul a purta numele tatălui, devenind una dintre cercetătoarele asidue ale arhivei partizanilor din Muscel. (Lucia BAKI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here