Salariaţii de la Viromet SA au declanşat un protest spontan  în această dimineaţă pentru  neplata salariilor. Angajaţii au fost primiţi de directorul general, Nicolae Jianu. Şi la această oră dezbaterile între conducere şi salariaţi  continuă. ,,Ultimul salariu l-am primit în luna ianuarie. Astăzi am venit la Palat să stăm de vorbă cu directorul pentru a ne explica situaţia. Vrem să ştim când primim banii” au spus salariaţii. Directorul general de la Viromet, Nicolae Jianu, i-a primit pe oameni şi au discutat problema plăţii salariilor. Şi la ora 14.00 salariaţii se aflau în biroul directorului la discuţii. ,,Ni s-a spus că SC Purolite SA  nu şi-a achitat facura pentru serviciile de epurare a apelor uzate şi de aceea nu sunt bani de salarii” au spus angajaţii. Ioan Nicolae, patronul Viromet, a declarat astăzi că societatea va face un împrumut bancar  pentru a plăti salariile,  în zilele următoare. ,,Acest împrumut trebuie restituit, dar din banii încasaţi pe serviciile prestate pentru Purolite. Această societate vrea să plătească serviciile la aceleaşi tarife stabilite cu ani în urmă ceea ce nu este corect şi nici economic. Voi ajunge la Victoria pentru  aceste probleme. Avem o factură la Purolite de 1.340.000 lei emisă în ianuarie care nu este achitată” a declarat Ioan Nicolae.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here