Nicio medie de 10.00  nu s-a înregistrat la simularea examenului de bacalaureat, dar au fost notate cu 10 un număr de  51 de lucrări, 28 la proba la alegere, 18 la proba obligatorie şi 5 la limba română. Niciun liceu din judeţ n-a obţinut promovabilitate 100%.  Astfel că dacă mâine ar fi examenul propriu-zis, 60% dintre elevi nu l-ar promova, adică nu ar obţine media 6.00.     Cel mai bine clasat este Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”, unde opt elevi nu au reuşit să obţină media 6, astfel că promovabilitatea liceului a fost de 94,29%. Locul 2 îl deţine Colegiul Naţional „Radu Negru” Făgăraş,  care a obţinut  73,94% promovabilitate, iar locul 3- Colegiul Naţional „Dr. Ioan Meşotă” Braşov, cu 71% promovabilitate. CN ,,Doamna Stanca” a obţinut un procent de 38,96%, Liceul  Teologic  ,,Constantin Brâncoveanu” cu 22,86%, Liceul Teoretic ,,IC Drăguşanu” Victoria cu 29,79%, Liceul ,,Dr Ioan Şenchea” cu 1,89%. La polul opus, în trei licee niciun elev nu a reuşit să obţină media 6.00. Cele trei liceea tehnice cu 0% promovabilitate sunt: Colegiul Tehnic „Transilvania” Braşov, Colegiul Tehnic de Transporturi Brașov și Colegiul Tehnic „Alexandru Bărbat” Victoria.    Dar, în total, 20 unități au câte 1-2 sau maxim opt elevi cu medii care le-ar aduce diploma de Bacalaureat. Zero elevi promovați au Colegiul Tehnic „Transilvania” Braşov .  Colegiul Tehnic de Transporturi Brașov și Colegiul Tehnic „Alexandru Bărbat” Victoria. Câte un promovat au Liceul Teoretic „Zajzoni Rab Istvan” Săcele, Colegiul pentru Agricultură şi Industrie Alimentară „Ţara Bârsei” Prejmer, Liceul Tehnologic „Malaxa” Zărnești, Liceul Tehnologic „Dr. Ioan Șenchea” Făgăraș. Câte doi, Colegiul Tehnic „Remus Răduleţ” Braşov , Liceul Tehnologic Silvic „Dr. Nicolae Rucăreanu” Brașov și Liceul „Petru Rareș” Feldioara.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here