Viaţa este o înşiruire de întrebări şi de căutări, o luptă în căutarea adevărului.  Michelangelo Buonarroti, ilustrul pictor, a şocat în acele vremuri dând o definiţie vieţii: „Viaţa este darul lui Dumnezeu pentru noi, iar modul în care o trăim este darul pe care noi îl facem lui Dumnezeu”. Nu încape îndoială că între om şi Dumnezeu există o strânsă şi nelipsită legătură, iar calea formată între om şi Dumnezeu are un singur sens, de la om spre Dumnezeu, invers niciodată. Când vorbim de Dumnezeu ne gândim la veşnicie şi la iubire.   Cartea de căpătâi, Biblia, este singura  care ne redă sensul vieţii noastre prin cuvîntul Mîntuitorului:  „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”. Iisus a spus oamenilor că are o putere pe care o are doar Dumnezeu: de a le ierta păcatele oamenilor, de a-i elibera de obiceiurile păcătoase, de a le da o viaţă bogată şi viaţă veşnică în ceruri. Spre deosebire de alţi învăţători, Mahomed, Buddha, , Confucius şi Moise, care îi determinau pe oameni să se concentreze asupra cuvintelor lor, Iisus i-a condus pe oameni spre Sine: Urmaţi cuvintele Mele şi veţi găsi adevărul. Eu sînt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”.   Părintele Arsenie Boca   a explicat oamenilor calea prin care  omul  ajunge la Dumnezeu în volumul ,,Cărarea Împărăţiei”.  Spunea Nicolae Steinhardt, călugărul filozof al închisorilor comuniste: „Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blînzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tîmpiţi”.     În cine se poate încrede însă omul? Tot Michelangelo Buonarroti a dat o explicaţie: „Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să urce până la El”. Nu în oameni trebuie să ne încredem, indiferent cum s-ar numi, ci în ceea ce Dumnezeu ne-a lăsat, pentru că omul are posibilităţi nebănuite de a percepe şi transforma universul său înconjurător.  Dar dacă Dumnezeu este Iubire, adevăr de netăgăduit, cum se face că noi, oamenii, vorbim de păcat şi de suferinţă? În iubire nu-şi găseşte loc păcatul, iar suferinţa este urmarea faptelor ce contravin legilor universale. Tot Părintele Arsenie Boca ne deschide mintea:  „Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decît iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu”. Un lucru este însă cert, când problemele îl copleşesc, omul  îşi întoarce privirea  spre Cer şi cere ajutor, recunoscând  astfel supremaţia lui Dumnezeu, singurul care-l poate ajuta.    Atunci căutăm pelerinaje, sfaturi de la duhovnici, ne aplecăm asupra cărţilor religioase., pentru a găsi cei mai buni intermediari între noi şi Dumnezeu. O bună filieră, dar insuficientă. Soluţiile rezolvării problemelor  noastre  sunt în interiorul nostru. Avem resurse inepuizabile, dar nu le folosim. Dacă ne-am apleca supra cărţii ,,Cărarea Împărăţiei” a Părintelui Arsenie Boca am afla răspunsul multor întrebări şi dileme.

Pr. Daniil: ,,Un răspuns creştin la neliniştile vremii”

Prea Sfinţitul Dr. Daniil Partoşanul, Episcop vicar al Mitropoliei Banatului cu atribuţii în administrarea Episcopiei Române din Iugoslavia spunea într-un interviu: ,,Atunci când Părintele Arsenie şi-a isprăvit de scris şi de redactat Cărarea Împărăţiei, a căutat un subtitlu acestei cărţi, acestei scrieri-testament a Sfinţiei Sale, şi l-a ales pe urmãtorul: Un răspuns creştin la neliniştile vremii. Prin urmare, mesajul Părintelui Arsenie pentru noi, toţi, în mod deosebit pentru cei care l-am cunoscut, ca şi pentru cei care nu l-au cunoscut, ca şi pentru cei care nu l-au recunoscut şi nu-l recunosc, este credinţa în Dumnezeu, în Mântuitorul Iisus Hristos, în Ortodoxie, în Biserică, în Harul şi Darul Sfântului Duh şi al Sfintelor Taine, prin rugăciune, prin citirea Sfintelor Scripturi, prin umilinţă şi pocăinţă, prin citirea şi studiul Sfinţilor Părinţi şi prin întreaga noastră trăire şi concepţie de viaţă creştină.    În explicarea necazurilor şi a problemelor oamenilor, a crucilor pe care oamenii le au de purtat, fiecare într-un fel sau altul, de la Dumnezeu, Părintele Arsenie promova ideea legii ispăşirii, a faptului că păcatele noastre sunt cauzele durerilor noastre. Şi, cum spunea şi scria Sfinţia Sa: „Am vrut să pun mâna pe rădăcina durerii care nu este alta decât păcatul”, păcatul săvârşit sau urmările păcatelor moştenite de la moşii şi strămoşii noştri, de la părinţii noştri, au urmări şi în viaţa noastră sau lasă urmări şi în viaţa urmaşilor. De aceea, păcatele se cuvine să fie ispăşite, spovedite, iertate, dezlegate şi stinse în harul, puterea şi iubirea lui Dumnezeu, prin pocăinţa noastră, prin umilinţă, prin lacrimă, prin rugăciune, prin smerenie”.

Printele Arsenie: ,,Postul e vechi şi începe odată cu omul”

Postul este perioada din an care precede marile praznice. Şi Mântuitorul Iisus a postit 40 de zile retrăgându-se în pustiu. Oamenii postesc şi ei. În sprijinul lor vin magazinele care au oferte  foarte bogate cu produse de post.   Abundă sfaturile despre post pe toate canalele. Majoritatea oamenilor însă pun preparatele de post înaintea rugăciunii şi a faptelor, gândurilor şi vorbelor faţă de semenii lor.  De parcă ar fi suficient. Tot Părintele Arsenie Boca ne-a lăsat unele dintre cele mai bune, dar simple sfaturi pe care să le urmăm  în posturile de peste an.

  •   „Nouă ne trebuie post pentru înfrânarea patimilor, pentru subţierea minţii, pentru sporirea în noi a Duhului Sfânt, care ne descoperă căile mântuirii. Postul ne ajută să înţelegem rosturile mai mari ale lui Dumnezeu cu omul. El e un toiag de drum prin viaţa aceasta cu trup pieritor spre veacul viitor, în care trebuie să ne deprindem de-aici. Dar să nu ţinem postul într-un înţeles îngust. Căci sunt unii care cred că a nu mânca carne şi cele asemenea ar fi tocmai de ajuns ca să se cheme că ai postit. Nu mănânci carne de porc, dar carne de om mănânci: clevetind, muşcând cu gura, osândind cu vorba şi ucigând cu gândul. Postul nu e, mai ales în creştinism, numai un regim al stomacului”
  •   ,,Postul e vechi şi începe odată cu omul. E prima poruncă de stăpânire de sine. Postul şi rugăciunea sunt două mijloace prin care curăţim firea de patimi. Toţi oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu şi-au smerit sufletul cu rugăciune şi post. Şi Iisus a postit 40 de zile punând postul începătură a vestirii împărăţiei lui Dumnezeu, deşi Lui nu-I trebuia, fiind nepătimaş. Cu trupul însă nu putem trata decât prin post. El nu ştie şi nu recunoaşte convingeri. De aceea el trebuie uscat, încet şi cu socoteală, fiindcă în mocirla uscată porcii patimilor nu mai vin să se scalde. Ochii văd lucrurile, mintea vede gândurile. Postul curăţeşte ochiul, rugăciunea curăţeşte mintea”.
  •  ,,Rugăciunea este respiraţia sufletului, iar postul este apa care stinge văpaia patimilor”.

 

Părintele Arsenie: ,,Nu bani la preot, ci osteneală”

  •   ,,No vezi, pentru toate astea trebuie să plăteşti. Să plăteşti cu suferinţe, cu canon, pentru că păcatele trebuie plătite.Nu bani la preot, ci osteneală. Voi trebuie să vă schimbaţi purtarea. Voi căutaţi minuni aici, dar eu vă rog să vă schimbaţi purtările, că asta vrea Dumnezeu, să vă schimbaţi purtările, nu minuni”.
  •   Creştinismul nu e o afacere de duminică ci este o strădanie de toate zilele, toată viaţa, de a ajunge stilul de viaţă şi concepţiile pe care aşa ni le-a lăsat Domnul nostru Iisus Hristos.”
  •  ,,Destinu-i jumătate pe pămînt şi jumătate-i din Cer.”
  •  ,,Oare ştii, omule, că din prima şi până în ultima zi a vieţii tale alergi mereu? Îţi transporţi sufletul spre limanul împărăţiei lui Dumnezeu, în căruţa trupului tău. Fii Hotărât ! Încearcă şi ai să vezi cât poate un om care vrea să fie curat. Dumnezeu e pretutindeni doar că trebuie rugat. Uneori chiar o rugăciune scurtă făcută însă din tot sufletul şi cu toată inima te ajută dacă o zici cu putere”.
  •  ,,Fără îndoială, la ziua Judecăţii nu vom fi întrebaţi ce-am citit, ci ce-am făcut; nici dacă vom vorbi cu dibăcie, ci dacă am trăit cum se cuvine.”
  •  ,,Oamenii se roagă lui Dumnezeu să-i scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagă de oameni să părăsească păcatul. Acum judecaţi, care şi de cine să asculte întâi: Dumnezeu de oameni sau oamenii de Dumnezeu?”
  •  ,,Care dintre voi aţi plânge dacă Dumnezeu v-ar lua crucea?”
  •  ,,Fără milostenie însăşi rugăciunea e fără rod. Cu ce nădejde te vei ruga lui Dumnezeu, când tu însuţi nu asculţi rugăciunile oamenilor ce sunt asemenea ţie? Cum vei cere împreună cu credincioşii din Biserică: „Dă Doamne!” – când tu însuţi nu dai săracilor, deşi poţi să dai? Cu ce gură vei spune: „Auzi-mă, Doamne!” când tu însuţi nu-l auzi pe cel sărac, sau mai adevărat pe Hristos, Care strigă spre tine prin sărac?”
  •  ,,Când vin necazurile tu să rosteşti: Aşa-mi trebuie.”
  •  ,,A fi fericit înseamnă a-l face fericit pe celălalt.”

Mărturisiri ale oamenilor

Nu mai încape nicio îndoială că Părintele Arsenie a fost un vizionar datorită credinţei sale, cunoştea sufletul omului dintr-o simplă privire, ştiind cele spuse, dar mai ales cele nespuse despre faptele şi gândurile oricui. S-au povestit şi scris multe despre viziunile sale, dar şi despre vindecările pe care le putea face.  Sînt mii de români care au povestit despre întâlnirile cu părintele Arsenie Boca şi au mărturisit cele spuse de părintele Arsenie în diferite împrejurări.    Părintele Arsenie i-a iubit pe făgărăşeni şi era legat de Ţara Făgăraşului, iar făgărăşenii l-au căutat oriunde l-au dus paşii, voit sau forţat de regimul instalat la putere.  Vom reda câteva dintre mărturisirile  oamenilor despre ,,Sfântul Ardealului”.

„Măi, să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, dar puţini se vor intoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări”.

  •  ,,Inainte de revoluţia din 1989 Părintele ne-a spus că miroase a praf de puşcă şi aşa a fost. Ne-a mai spus că o să ne pască un mare cutremur şi blocurile din Bucureşti vor ajunge ca şi cutiile de chibrituri“.
  •  ,, Odată mi-a zis că, într-o noapte, către ziuă, ne vor ocupa trei ţări: Ungaria, Bulgaria şi Rusia. Atunci eu am zis: „Ungurii or să ne ocupe pe noi?”, iar el mi-a spus: „Şi pe cei ce ne vor ocupa va veni ploaie de foc”.
  •  „Imi pare rău de voi că sunteţi slabiti în credinţă. Veţi cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt ingăduite de Dumnezeu, Care este tovarăşul de drum al fiecăruia, de la naştere pînă la moarte. Vor cadea şi cei aleşi. Imi pare rău că sunteţi cei de pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe şi alte ingrădiri. Vor lua totul!”
  •   „Mă, întoarceţi-vă la Dumnezeu căci calul roşu bate la porţile Răsăritului. Dar să nu vă întristaţi că de acolo vine mântuirea. Prigoana vine de la Apus
  • ,,Vine timpul, şi e foarte aproape, cînd toţi preoţii vor repara bisericile, iar alţii vor construi altele noi, dar nelucrând ei la sufletul omului, vor rămîne bisericile goale, cucuvelele vor cânta într-însele. Roadele slăbirii în dreapta credinţă a teologilor în facultăţi şi seminarii vor fi preoţii, care vor fi şi mai slabi ca învăţătorii lor; mai ales în Transilvania ortodoxia aproape că va dispărea, ultima redută va fi Sibiul, dar va cadea şi acesta. Dumnezeu nu forţează mântuirea nimănui. Cine are minte să ia aminte”

    De trei ani şi jumătate  se vorbeşte de canonizarea Părintelui Arsenie Boca

Deşi oamenii îl consideră un sfânt, procesul de canonizare al Părintelui Arsenie Boca a fost demarat abia în toamna anului 2015, aşa cum a anunţat printr-un comunicat  Biserica Ortodoxă Română (BOR) transmis prin purtătorul de cuvînt al Patriarhiei Române, pe atunci pr. Constantin Stoica. Acesta a susţinut că BOR prin Episcopia Devei şi Hunedoarei strânge dovezi şi mărturii despre viaţa părintelui, proces ce poate dura ani de zile. Acesta a explicat că procesul de canonizare începe din teritoriu, în acest caz iniţiativa având-o Episcopia Devei şi Hunedoarei, în subordinea căreia se află Mănăstirea Prislop, unde a slujit părintele Arsenie Boca. Episcopia va aduna dovezi şi mărturii privind viaţa lui Arsenie Boca, urmărind ortodoxia credinţei, sfinţenia vieţii şi evlavia populară. Odată strânse toate aceste date, dosarul va fi înaintat Sinodului Mitropoliei Ardealului, care îl va completa, dacă este cazul, şi îl va înainta mai departe Sfântului Sinod al BOR, pentru a fi analizat de Comisia de canonizare.   La 3 ani şi jumătate de la primul anunţ, procesul de canonizare nu este finalizat. (Lucia BAKI)

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here