Un făgărăşean care iubeşte istoria locului şi ceea ce reprezintă Făgăraşul, a criticat în termeni duri imaginea urbei. Marin Cruceru s-a referit în mod special la lacul din jurul Cetăţii. Făgărăşeanul se aştepta, spune el,  de la edilii locali să respecte obiectivul reprezentativ al Făgăraşului, Cetatea Făgăraşului,  şi să menţină   curăţenia din exterorul lui.  ,,Este multă mizerie pe lacul Cetăţii. Cândva, lacul şi promenada erau locurile unde făgărăşenii îşi petreceau timpul liber, ne mândream cu această zonă a urbei noastre.  Acum, lacul este necurăţat de  crengi, plastic, frunze, este lăsat de izbelişte, în opinia mea” îi spunea Marin Cruceru primarului Făgăraşului la întâlnire avută la sfârşitul lunii martie cu tema ,,taxa de salubritate”.  Făgărăşeanul n-a mai aşteptat ca lacul să fie curăţat de reprezentanţii primăriei şi a organizat o primă acţiune de igienizare a lacului. Sâmbătă, 6 aprilie, încă de la ora 9.00, au fost aşteptaţi voluntari care să ajute la curăţarea lacului. Au participat şi iniţiatorii campaniei ,,taxa de salubritate”, Alin şi Mihaela Chiliman. ,,În două ore şi jumătate s-a curăţat mai bine de un sfert din lac. S-au scos frunze, crengi, mâzgă, sticle, peturi, şerveţele, pungi, ambalaje. S-a desfundat şi un canal de scurgere.A fost o recreere în natură şi am îmbinat utilul cu plăcutul. Curăţenia comunităţii nu ţine doar de autorităţi, iar dacă nu ne implicăm şi noi, cetăţenii, se ajunge unde suntem deja. Au fost prezenţi spre finalul acţiunii reprezentanţii de la ADPP şi de la Salco Serv SA, care au stabilit că vor ridica grămezile de crengi şi mâzgă în cursul zilei de luni. Restul gunoiului s-a adunat în saci de plastic.  Sperăm ca micul nostru exemplu să fie o acţiune de mâine a cetăţenilor” au spus Alin şi Mihaela Cruceru care au participat la acţiune. Marin Cruceru va organiza o acţiune similară şi sâmbătă, 13 aprilie, începând cu ora 17.00, tot la lacul Cetăţii. ,,Sperăm să participe sâmbătă  mai mulţi făgărăşeni la curăţarea lacului Cetăţii. Noi îi aşteptăm” a spus Marin Cruceru.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here