1 Mai a.c. este zi de sărbătoare pentru toţi oamenii muncii. În afară de mici şi bere care este contextul istoric al acestei zile? În anii 80 această zi era sărbătorită cu mare fast şi aşa a rămas şi după perioada post-decembristă deoarece este o sărbătoare internaţională apărută în iureşul luptelor de stradă sociale. Tot în această zi îşi au izvorul şi mişcările sindicale în cadrul cărora s-a dezvoltat muzica folk-rock ca port-drapel împotriva războaielor şi a colonialismului care a început să cadă după 1948 şi pînă în anii 60. Să nu uităm de perioada hippies, cunoscută şi sub denumirea de flowers-power, venită să contracareze Războiul din Wietnam sub sloganul ,,make love“ sau ,,faceţi dragoste, nu război“.
Istoricul zilei de 1 Mai
Ziua internaţională a oamenilor muncii, furată de comuniştii din Europa de Este drept apanajul ,,Cortinei de Fier“ îşi are de fapt originile în Statele Unite ale Americii. Iniţial această zi a purtat denumirea de Labour Day (Ziua Muncii), fiind cunoscută şi sub denumirea de May Day (Ziua Mai). Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificaţiei zilei de 1 mai, ca Ziua internaţională a muncitorilor. În anul 1872, circa 100.000 de muncitori din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au demonstrat, cerînd reducerea timpului de lucru la 8 ore. Data de 1 Mai apare însă pentru prima dată la întrunirea Federaţiei Sindicatelor din Statele Unite şi Canada din anul 1886, care este precursoarea Federaţiei Americane a Muncii. Fondatorul Uniunii Dulgherilor şi Tîmplarilor, care se numea George Edmonston, a iniţiat prima rezoluţie prin care cerea ca programul de lucru să fie de 8 ore. Pe 1 mai 1886 sute de mii de muncitori au protestat pe teritoriul Statelor Unite însă cea mai amplă demonstraţie a avut loc la Chicago unde au participat 90.000 de persoane din care 40.000 se aflau în grevă. În urma unor incidente violente care s-au petrecut în Piaţa Heymarket din Chicago ziua de 1 Mai a devenit celebră în toată lumea. Aici au demonstrat peste 65.000 de muncitori şi au izbucnit altercaţii violente între grevişti şi forţele de ordine care s-au soldat cu victime de ambele părţi. Federaţia Americană a Muncii a decis ca pe data de 1 mai 1890 să aibă loc demonstraţii şi greve pentru reducerea zilei de muncă la 8 ore, dar fără reducerea salariului. În anul 1889 s-a stabilit la Paris ca ziua de 1 Mai să fie ziua internaţională a oamenilor muncii. Acest lucru a fost iniţiat de către social-democraţii grupaţi în Internaţionala a II-a. Pe data de 1 mai 1890 au avut loc demonstraţii în Statele Unite ale Americii şi majoritatea statelor europene, inclusiv într-o serie de state din America Latină. La scurt timp, Federaţia Americană a Muncii se dezice total de ziua de 1 Mai celebrînd doar ,,Labor Day“ sau ,,Ziua Muncii“ în fiecare zi de luni din septembrie a fiecărui an. 28 iunie 1894 constituie data în care Congresul S.U.A adoptă un act prin care confirmă legalizarea acestei sărbători. Autorităţile au convenit împreună cu sindicatele ca această zi să fie liberă. De aceea, în mai toate ţările occidentale ziua de 1 Mai este liberă.
La comunişti s-a introdus cultul personalităţii
Blocul comunist a preluat această zi însoţită cu activităţi propagandistice de un fast aparte din centrul căruia nu lipsea cultul personalităţii. După întoarcerea dintr-o vizită pe care a făcut-o în Coreea de Nord, Nicolae Ceauşescu împreună cu aparatul administrativ şi represiv a dus această zi la paroxism. Astfel că regimurile comuniste au încercat să fure de fapt o zi care aparţinea întregii mişcări muncitoreşti internaţionale. Nu doar comuniştii, ci şi naziştii au avut tendinţe de recentrare a acestei date transformînd sărbătoarea într-una a comunităţii germane şi a prototipului muncitorului arian. Pentru prima dată în România această zi a fost sărbătorită în anul 1890 iar în timpul comunismului a fost marcată de activităţi propagandistice şi obediente în genul dialecticii marxist-leniniste. După revoluţia din decembrie 1989 această zi nu a mai fost sărbătorită o perioadă, acum zilele de 2 şi 3 mai sunt libere pentru angajaţii din sectorul public. Germania, Croaţia, Grecia, Italia, Spania, Israel, Canada, India, Suedia, Filipine, Mexic, Peru, Hong Kong şi altele sărbătoresc ziua de 1 Mai.
Mişcările proletare din Europa
De o mare importanţă rămîne în lupta socială mişcarea chartistă din Anglia care a elaborat şi înaintat Parlamentului în cîteva rînduri (1839, 1842, 1848) cîte o ,,People s Charter“ sau Cartă Populară ce avea valoarea unei petiţii sociale. Să nu uităm nici mişcările de stradă ale muncitorilor din Lyon din anii 1831 şi 1834 şi Paris din 1834 sau răscoala ţesătorilor din Silezia, eveniment petrecut în anul 1844, mişcări ce au fost reprimate cu brutalitate de către forţele de ordine. În februarie 1848 a apărut, la Londra, Manifetul Partidului Comunist. Sub conducerea lui Marx şi Engels a apărut ,,Asociaţia Internaţională a Muncitorilor“. În data de 18 martie 1871 este declanşată insurecţia muncitorilor din Paris cunoscută în istorie sub denumirea de ,,Comuna din Paris“ ca urmare a înfrîngerii Franţei în războiul cu Prusia (1870-1871) şi a păcii umilitoare a guvernului burghez. Un Comitet Central al Gărzii Naţionale a preluat puterea în Paris transmiţînd-o Consiliului Comunei, în timp ce un guvern burghez condus de către Louis Adolphe Thiers se stabileşte la Versailles. Forţele versailleze sprijinite de către ocupantul german a înăbuşit mişcarea Comunei.
Muzica în cadrul mişcării sindicale
Mişcările sociale şi sindicale din întreaga lume au impus în arta contemporană un stil aparte de muzică, asemănător cu cel al vechilor trubaduri şi menestreli medievali: Folkul, atît de îndrăgit şi în zilele noastre, mai ales la noi în ţară. ,,Anii ’60 aduc cu ei si primele adieri de folk ale americanilor Bob Dylan si Joan Baez sau ale scoţianului Donovan. Se năştea, atunci, un nou curent muzical cu răspîndire mondială: folkul, care descindea din folclorul american, avîndu-şi rădăcinile în anii de început ai secolului XX. Părinţii folk-ului sînt consideraţi cîntăreţii protestatari din anii Marii Crize. Joe Hill, membru al unui sindicat revolutionar; Woody Guthrie (1912-1967); Leadbelly (1885-1949); Cisco Huston (1918-1961). Muzica folk e definită ca „muzica oamenilor de rînd, “folks”, care se transmitea prin memorare sau repetare şi nu prin scriere. E vorba de baladele oamenilor de rînd din intreaga americă care circulau ca „traditional music” şi aveau să devină în epoca înregistrării audio, muzica folk. Versurile cîntecelor folk sînt directe, aducînd în discuţie problemele vieţii cotidiene, povestind destine exemplare, preocupîndu-se de individ în relaţie cu istoria şi protestînd (protest song) împotriva nedreptăţilor sociale”.
Perioada hippies- protest împotriva Războiului din Wietnam
Este foarte cunoscută moda hippies, ale cărei reminiscenţe se pot observa pînă astăzi în cultura Europeană, chiar şi în cazurile ţărilor din fostul Lagăr Socialist unde discurile de vinilin cu Janis Joplin, Bob Dylan, Boaez etc. intrau pe sub mînă şi erau la mare căutare printre părinţii noştri. ,,În fapt, mişcarea hippie a apărut ca răspuns la contextul social şi politic al anilor 60 din America. Problemele care îi preocupau atunci pe americani erau diverse, serioase, şi nu tocmai puţine: angajarea Statelor Unite ale Americii în Războiul din Vietnam (1961-1975), unde au fost trimişi mii de soldaţi, tineri în floarea vîrstei, poate fiii celor care văzuseră ororile Războiului din Coreea (1950-1953); intensificarea mişcării pentru drepturile civile ale populaţiei afro-americane, care apăruseră la începutul anilor 50 şi care cîştiga din ce în ce mai mulţi adepţi şi legitimitate; creşterea tensiunilor între cele două blocuri politice ale Războiului Rece care dăduse naştere la o amplă mişcare antinucleară. Schimbările profunde începuseră să aibă loc deja şi pe palierul socio-cultural, odată cu generaţia beat, o mişcare literară care începuse să se manifeste încă din anii 50 şi care îi propunea să se delimiteze de conformismul american postbelic. Adepţii mişcării se îmbrăcau neîngrijit, ascultau jazz, consumau droguri şi se dedau la excese sexuale. Ei au fost, de fapt, părinţii hipioţilor- de multe ori chiar la propriu, cei care au deschis calea contestării sociale convenţionale, obtuze, puritane. Din vacarmul unei astfel de lumi s-au ridicat hipioţii, adolescenţi şi tineri revoltaţi faţă de efectele dezumanizante ale producţiei în masă şi ale comsumerismului, sufocaţi de gîndul că trebuie să devină ,,cetăţeni cuminţi“, cu program fix, de serviciu fix, cu gospodărie, copii…şi atît. S-au opus războiului (concret, celui din Vietnam, dar şi ideii de război), conduitei sociale stricte, corporaţiilor lacome şi traiului monoton de la oraş. În schimb, au îmbrăţişat ideea de libertate, de a trăi cît mai simplu şi cît mai aproape de natură. Revoltă a fost cuvîntul de ordine: practicau traiul în comun şi amorul liber, consumau substanţe halucinogene (în special marijuana şi LSD) pentru a-şi stimula imaginaţia, pentru a vedea lumea cu alţi ochi şi au ales activismul- sub forma protestului de stradă- ca principală formă de a se exprima public. Primele comunităţi hipiote mari s-au dezvoltat în oraşe unde mediul era propice, anume San Francisco (Haight Ashbury), Los Angeles (Sunset Strip) şi New York (Greenwich Village). În aproximativ doi ani, moda hippie a reuşit să se infiltreze în casele din întreaga ţară şi chiar să treacă graniţele naţionale“. (Moda Hippie spune nu conformismului, Alexandra Șerban, Historia) Cel mai celebru festival hippies a fost Woodstock 1969 unde au participat formaţii celebre de muzică rock şi folk, printre protagonişti numărîndu-se Janis Joplin, Carlos Santana sau Jimy Hendrix.
Făgărăşenii de 1 Mai
Făgărăşenii îşi amintesc cum se sărbătorea 1 Mai şi spun că pentru ei era doar un nou prilej să fenteze sistemul comunist. ,,Totul începea cu două, trei luni înainte. La şedinţele de partid se trezea cîte un nebun cu patru clase, ajuns mare activist de partid, să spună că în spiritul directivelor trasate de marele cîrmaci, secţia noastră trebuia să depăşescă planul cu 100% pentru a cinsti ziua internaţională a muncii. Asta nu era tot. Pentru că prostul dacă nu e prost destul dacă nu e şi fudul, mai venea cu o prostie de genul ,,o să depăşim planul şi în condiţiile trasate de directiva X, adică o să facem o economie de material de 50%. Adică dacă într-o lună abia puteam face, asta în spiritul depăşirii planului cincinal, să zicem, patru motopompe, acum trebuia să facem opt, dar cu materialul la patru motopompe. O aberaţie cumplită. Trebuia să stăm peste program şi ne vedeam familiile numai noaptea. Obiectivul era însă îndeplinit pînă de 1 mai, dar pe sistemul ,,telefonul fară fir“. Adică eu ziceam la maistru că am facut o pompă în plus, el la şeful direct că sînt trei în plus, şi directorul spunea la regionala de partid ca s-au realizat 30 de motopompe în plus“ povesteşte un fost salariat de la UPRUC.
După faptă şi răsplată
Şi în comunism era la modă proverbul ,,după faptă şi răsplată“. Cei care depăşeau planul trebuiau apoi motivaţi şi făcuţi să se simtă mîndri. ,,1 Mai era motiv de mare sarbătoare cică. Ne scoteau încolonaţi, bărbieriţi, tunşi frumos şi mergeam la defiare. În funcţie de cît de mare era grangurul de partid de la Braşov care venea să cuvînteze, trebuia să agităm un număr proporţional de steaguri, pancarte, tablouri cu tovarăşul şi tovaraşa şi aşa mai departe. Ascultam în faţa casei de cultură discursuri şi făceam pariuri de cîte ori o să auzim cuvîntul directivă, om nou, angajament şi cincinal. Cine pierdea pariul se fofila primul din formaţie să mergă să cumpere bere de la alimentară sau restaurant. Pe la ora 2.00 se termina tot circul şi plecam şi noi la iarbă verde, asta dacă reuşeam să găsim pe undeva bere. A doua zi, chiar dacă petrecusem pînă tîrziu, trebuia să fim super entuziaşti, că doar sărbătoarea noastră şi discursurile trebuiau să ne umple de mîndrie şi forţă. Într-adevăr, cine nimerea prin hală putea să creadă că muncim de mutăm munţii din loc. În fapt din toată ciocăneala şi forfota aia, intreprinderea nu cîştiga nicio para chioară“ mai relatează un făgărăşean, fost muncitor la UPRUC. (Ștefan BOTORAN)
