Vineri, 17 mai a.c., începând cu ora 13.00, a avut loc, la Muzeul Țării Făgărașului ,,Valeriu Literat“ vernisajul expoziției ,,Vasile Stoica“, în cinstea diplomatului Vasile Stoica, una dintre figurile marcante ale Țării Făgărașului. ,,Expoziția este organizată în colaborare cu Fundația ,,Ștefadina“ și Institutul Cultural Român și este dedicată diplomatului Vasile Stoica, născut în anul 1889 la Avrig. Vernisajul s-a desfășurat în Turnul Thomory, la etajul I al Cetăţii, unde este amplasată şi expoziția de fotografii și documente care prezintă personalitatea marelui diplomat. Expoziția este deschisă publicului iubitor de istorie până la data de 1 august“ a spus Elena Băjenaru, directoarea Muzeului Țării Făgărașului. Vasile Stoica aparține generației Marii Uniri, care a contribuit la desăvîrșirea marelui deziderat național. Vasile Stoica s-a format în școlile ardelene,  acolo unde s-au format dascăli luminați și oameni de excepție ce au servit cauzei naționale și s-a impus prin calitățile sale de lider, încă din vremea studiilor universitare de la Budapesta, fiind ales președinte al Fundației ,,Petru Maior“. După absolvirea studiilor, el a făcut o specializare în filologie sub îndrumarea cunoscutului profesor Beothy Zsolt, în anul 1913. ASTRA l-a numit profesor la Școala de fete din Sibiu între anii 1913-1914 și a fost cooptat de către liderul naționalist Vasile Goldiș între redactorii ziarului ,,Românul“ din Arad. Mobilizat ca ofițer în armata austro-ungară, se hotărăște să treacă în Regat la data de 3 octombrie 1914, alăturîndu-se grupului de patrioți transilvăneni Octavian Goga, Vasile Lucaciu, Rusu Abrudeanu, Moța, Șchiopul, Tăslăuanu, Lapedatu și alții care militau pentru unirea cu patria mamă. Vasile Stoica a contribuit în mod direct la prezentarea opțiunilor românilor ardeleni pentru unire prin articole în presă, conferințe și două lucrări intitulate ,,Habsburgii, ungurii și românii“ în 1915 și ,,Suferințele din Ardeal“ la 1916. La intrarea României în război, el s-a înrolat voluntar iar proclamațiile regale pentru armată și națiune îl au ca autor. A luptat pe Valea Oltului și pe Argeș fiind rănit de două ori. Remarcat pentru abilitățile sale extraordinare, a fost trimis alături de Vasile Lucaciu și Ioan Moța în S.U.A. cu o misiune specială unde a reușit să unească asociațiile românilor americani în Liga Națională (5 iulie 1918) și să pună bazele primei unități de militari români voluntari. Împreună cu liderii mișcărilor naționale cehoslovace, poloneze și sîrbo-croate a militat pentru Unirea Medio-Europeană (președinte fiind Th. Masaryk și vicepreședinte Vasile Stoica), care a adresat memorii președintelui W. Wilson, contribunid la formarea unei opinii corecte asupra evoluției popoarelor din Europa centrală și de sud-est și a susținerii eliberării lor. Erou de război, orator, poliglot și luptător în scopul cauzei naționale, el a fost chemat de I.I.C. Brătianu la Paris ca să servească delegația României în calitate de expert la Conferința de pace, sprijinind demersurile naționale prin legăturile pe care și le-a creat în calitate de diplomat. Tot el a fost recomandat să organizeze serviciile consulare din S.U.A. În anul 1920 se întoarce în România și intră în diplomație la propunerea lui Take Ionescu, colaborând cu acesta, cu I.G. Duca și Nicolae Titulescu remarcîndu-se ca autor al mai multor documente oficiale pe care le-a prezentat la importantele reuniuni ale Ligii Națiunilor și ale Micii Înțelegeri. A fost atașat dipolmatic la Geneva, Londra, Bruxelles, Roma, Paris, Atena, Belgrad, Berlin, Praga etc. În perioada 1929-1930 a condus Agenția Internațională de presă RADOR. A fost trimis în calitate de ministru al României în Albania, Bulgaria, Letonia, Lituania și Turcia promovînd interesele naționale și informînd, ca analist expert, evoluția de pe scena politică internațională. Evenimentele dramatice din anul 1940 îl surprind în funcția de subsecretar de stat la Ministerul Propagandei naționale. Adversar al cedărilor și noii orientări politice, el și-a dat demisia, rămînînd în Ministerul Afacerilor Externe ca șef al Oficiilor de Studii. Democrat convins, adversar al fascismului și susținător al neimplicării României în război, a fost marginalizat. La data de 23 august 1944 este numit în funcția de director politic în Ministerul Afacerilor Străine, și secretar general la data de 6 martie, poziție din care a contribuit la salvarea multor diplomați români blocați în străinătate, promovând interesele naționale în noul context postbelic. La data de 9 iulie 1946, este trimis în funcția de plenipotențiar în Olanda și cu acreditare în Belgia. În anul 1947 este rechemat în țară. În contextul nou creat plănuiește o încercare eșuată de a pleca din țară. În acest temei este condamnat la 31 martie 1948 și trece prin închisorile de la Aiud, Giurgiu, Văcărești și Jilava. Este eliberat după 7 ani dar, în decembrie 1958, Tribunalul Militar București îl condamnă la 10 ani de închisoare pentru ,,atitudine dușmănoasă“ și antiguvernamentală. Bunurile îi sînt confiscate dar calvarul său nu se oprește aici. Se stinge din viață la data de 27 iulie 1959, la Jilava. Este reabilitat în anul 1970 în urma demersurilor soției sale Paula, iar rămășițele pământești i-au fost aduse la Avrig unde va fi înmormîntat creștinește lîngă familie. Academicianul Ioan Aurel Pop vorbește despre memoria marelui diplomat din Avrig astfel: ,,A pornit din sudul Transilvaniei, a studiat la Brașov și la Sibiu, la Budapesta și la Paris, a fost președinte al asociației culturale studențești ,,Petru Maior“, a fost voluntar pe fronturile Marelui Război și apoi diplomat de la Tirana și Sofia pînă în Țările Baltice sau America. A purtat cu sine mesajul acela de modestie și de demnitate, câștigând admirație și prețuire pentru sine, dar mai ales pentru români și România“. (Ștefan BIOTORAN)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here