•   Stabilit la Hălmeag, Ludovic Orban deţine cele mai complete colecţii de vederi, timbre şi monede
  •   O vedere cu Făgăraşul la 1890 a fost achiziţionată cu 50 de mărci din Viena
  •   Localnicul  a confecţionat darurile făcute de Combinatul Chimic Făgăraş lui Nicolae Ceauşescu
  •   Hălmeagul, satul împărătesei Sissi, l-a adoptat pe Ludovic Orban, făgărăşean  get-beget de 4 generaţii
  •   Obiectele vechi colecţionate de Ludovic Orban vor fi expuse în muzeul pe care-l va înfiinţa  la Hălmeag

  Retras  de ani buni în satul iubit de prinţesa Sissi, Ludovic Orban  mai are încă multe de povestit şi de arătat generaţiilor de astăzi. La cei 86 de ani te conduce prin istoria Făgăraşului şi a satelor făgărăşene, folosind impresionantele sale colecţii adunate cu multă trudă încă din anii tinereţii sale. Ultima casă din Hălmeag, pe partea dreaptă cum înaintezi pe drumul spre Crihalma, locuieşte Ludovic Orban. Este o casă muzeu în devenire, aşa cum ne explică Ludovic Orban.  Nimic nu este mai adevărat decât ceea ce localnicul relatează cu un calm ieşt din comun, creîndu-ţi o incursiune în istoria locului. Te poartă imaginar prin Făgăraşul veacurilor trecute, apoi prin  castelul medival care domină Ţara Făgăraşului în lungul şi latul ei, prin splendoarea dealurior subcarpatice tocmai bune de stupărit şi nu numai, prin gospodăriile celor mai iscusiţi meşteri făgărăşeni, dar şi prin locurile cele mai căutate  şi renumite peste timp din Făgăraş, fie ele parcuri, instituţii sau restaurante. Nu omite nici  fabricile chimice care au îndestulat  familiile din Ţara Făgăraşului, creând imaginile în detaliu ale şefilor acestora, de la meşter până la şef de secţie sau director. Iar când periplul imaginar  ajunge la  comenduirea comunistă a ţării, Ludovic Orban face o pauză,  spunând că n-a fost niciodată membru PCR, dar a confecţionat darurile care au ajuns la Elena şi Nicolae Ceauşescu de onomasticile lor. Şi asta pentru că numeroasele lui calificări şi dibăcia mâinilor sale l-au obligat să inventeze câte ceva care să poată fi transformat în cadouri  pentru mai marii ţării. Ludovic Orban este un colecţionar renumit nu doar în Ţara Făgăraşului, dar şi la nivel naţional. Iar în mediul colecţionarilor lumii este un bun colaborator. Prin timbre, vederi, monede, el realizează cea mai reuşită proovare a Făgăraşului, a zonei, a naturii, a istoriei şi  a comunităţilor de orice fel din ţară. Iar când ajunge cu poveştile la satul care l-a adoptat, Hălmeag, timpul parcă se opreşte în loc, iar Ludovic Orban începe o nouă serie de dezvăluiri, una mai interesantă decât alta. Satul cu oameni harnici, aşa cum descrie Ludovic Orban Hălmeagul,  nu mai este ceea ce a fost cândva, dar  localnicii atât câţi mai sunt încearcă să păstreze acele tradiţii şi obiceiuri care l-au făcut cândva cunoscut.

Muzeul cu poveşti

Ludovic Orban reprezintă a patra generaţie de făgărăşeni get-beget. S-a născut în Făgăraş, aici a copilărit, aici a învăţat, iar de pe strada Pălărierilor, din spatele Cetăţii,  a cunoscut toată suflarea urbei, cu bune şi cu rele.  Stupăritul, o îndelecnicire care l-a atras încă de tânăr, i-a dus paşii însă spre  satul care i-a oferit ambinetul necesar practicării acestei meserii. Era al doilea motiv pentru care, prin anul 1986, s-a stabilit la Hălmeag, satul soţiei sale.  De atunci i-a învăţat toate legendele şi obiceiurile, însuşindu-şi-le ca pe ceva drag.  A adunat multe obiecte vechi din sat pe care le-a  restaurant, le-a conservat cu resursele minime pe care le-a avut, astfel că astăzi pare pregătit să le arate şi altora. Un muzeu al Hălmeagului va fi organizat într-un corp de clădire al casei sale pe care l-a pregătit déjà. Sunt multe exponate, tot felul de unelte, aparate, obiecte ale gospodăriei ţărăneşti  încărcate de istorie. Atrage atenţia fierul de călcat de diferite dimensiuni. Nu mai puţin de 30 de tipuri de fier de călcat. Şifonierele vechi din casă sunt pline de material expoziţional de o bună calitate. Şi exemplele sunt multe.

Darul evreilor pentru Ludovic Orban

Pe când era tânăr  a avut parte de o întâmplare care, în timp,  i-a schimbat cursul vieţii. Era în timpul războiului când evreii părăseau în grabă satele, care încotro. O familie de evrei le-a intrat în curtea din Făgăraş, rugând-o pe mama  lui să le găzduiască toate obiectele şi lucrurile agonisite. ,,Gestul lor a surprins-o pe mama, dar nu i-a refuzat. Le-a arătat o cameră şi un şifonier unde să-şi ascundă bunurile. Le-a ferecat cu lacăt şi a păstrat cheia, aşa cum au zis evreii, spunând că vreodată va veni cineva să le ridice. Anii au trecut, iar într-o bună zi au venit la noi doi tineri să ia obiectele acelei familii. Ne-au arătat fotografii cu cei care le-au lăsat, mama i-a recunoscut şi le-a dat lucrurile. Au venit cu un camion şi duşi au fost. Mie mi-au lăsat un caiet şi mi-au zis să am grijă de el că în timp voi realiza despre ce este vorba. Întradevăr, periodic mă duceam la sertarul unde am pus caietul şi îl răsfoiam. Nu prea înţelegeam eu ce-i cu acele timbre. Erau multe şi  care mai de care mai frumoase. Oricum mă atrăgeau. Când eram în practică la fabrica Eprubeta din Bucureşti, mă întâlneam cu doi făgărăşeni în timpul liber. Unul se lăuda cu câteva timbre pe care le avea. Atunci am realizat cât de important este caietul meu. Chiar i-am zis: să fii tu sănătos, au am acasă timbre cât să mănânce o vacă.  Atunci când au venit la Făgăraş le-am arătat colecţia primită de la evrei, iar dublurile pe care le aveam le-am dat lor. Aşa a început pentru mine activitatea de colecţionar de timbre. Din 1956 mă ocup de timbre şi le colecţionez. Au trecut atâţia ani, iar acest microb nu dispare, este o plăcere” a relatat Ludovic Orban.  Pentru localnic, timbrele nu pot fi excluse din activitatea zilnică. Cu lupa studiază cataloagele, îşi  revizueşte colecţiile din clasoare, îşi comandă noutăţile şi trimite exponate la mai toate expoziţiile ce se organizează în ţară. ,,Am trims la Timişoara unde s-a organizat, în 15-20 martie 2019, Expoziţia Filatelică Naţională Natura timbrele ce înfăţişează cele 15 trofee de vânătoare. Acum să mă laud, numele meu a fost trecut în Catalogul manifestării alături de alţi 10 mari colecţionari, fondatorii acestui târg.  Vârsta nu-mi mai permite să mă deplasez la expoziţii, dar trimit exponatele. Îmi continuă munca fiul şi nepoata mea care are 13 ani. Antonia, nepoata, participă la expoziţii unde prezintă exponatele: buchetul de trandafiri, veveriţa şi stupăritul” a povestit Ludovic Orban din Hălmeag.

Fondator  al Cercului filatelic ,,Cetatea Făgăraş”, în  1958 

Ludovic Orban a fost printre cei 16 fondatori ai Cercul filatelic ,,Cetatea Făgăraş” înfiinţat în anul1958. ,,S-a  celebrat anul trecut 60 de ani de la înfiinţarea cercului, acţiunea a avut loc la sediul fundaţiei Negru Vodă, de organizare ocupându-se preşedintele cercului, Remus Popovici. Am participat şi eu. Dintre fondatori mulţi nu mai trăiesc, ei fac filatelie acolo sus, dar fără timbre” Eu colecţionez din 1956 timbre.  Colecţionarul foloseşte orice prilej pentru a-şi prezenta colecţia şi cele mai frumoase timbre. ,,A doua duminică din luna mai, la Hălmeag,  se sărbătoreşte luna mamelor. Biserica luterană din sat organizează  activitatea, copiii prezentând un program. Acolo voi prezenta împreună cu nepoata timbrul cu trandafiri: prima parte, un buchet de trandafiri pentru mama, al doilea, de ziua femeii şi a treia, pentru luna mamei. De la biserică ne vom muta la cămin unde se va servi suc şi alte cele. Preotul  Attilo Domby este foarte activ şi locuieşte în sat împreună cu familia sa” a explicat  Ludovic Orban.  Satul Hălmeag mai are astăzi vreo 500 de suflete, jumătate unguri şi jumătate rromi, prea puţini români, poate vreo 11 inşi, aşa cum explică localnicul făcând o prezentare a rezultatelor recensămintelor din ultimele decenii. ,,Când m-am mutat în sat erau 286 fumuri.  Acum sunt ăştia ca rândunelele care vin în mai şi pleacă  în octombrie” a mai spus  localnicul.

 Colecţionarul de vederi cu Făgăraşul

Dacă vrei să vezi cum arăta Făgăraşul în veacurile trecute,  poţi să faci o vizită colecţionarului din Hălmeag care deţine cele mai vechi vederi. Ludovic Orban a fost primul făgărăşean care  a căutat şi a achiziţionat vederi cu Făgăraşul vechi. În colecţia lui regăsim imaginile Făgăraşului de la 1890 şi din anii care au urmat până lazi. Cele mai valoroase sunt cele mai vechi, unice, aşa cum ne explică el. Mare parte din aceste vederi le-a cumpărat de la librarii din  Austria, Ungaria, dar şi din oraşele din nordul ţării.  Şi Mircea Diaconescu a fost un mare iubitor al imaginilor de orice fel ale Făgăraşului. I-a urmat lui Ludovic Orban şi a reuşit să-şi formeze o colecţie impresionantă de vederi. ,,Eu am fost primul  din Făgăraş care s-a ocupat de vederi vechi cu Făgăraşul. Mircea Diaconescu colecţiona şi el. Pe o vedere de la 1890 am plătit 50 de mărci, era  litografiată în Viena. Existau doar 6 bucăţi, iar pe una am cumpărat-o eu. Parcurgând această colecţie vezi Făgăraşul aşa cum a fost el în toate timpurile de la 1850 încoace” a explicat colecţionarul.

  •   În colecţia sa sunt vederi cu piaţa centrală din Făgăraş,  denumită ,,Piaţa Unirii” sau ,,Franz Josef Platz”. Arăta total diferit faţă de cum este astăzi centrul municipiului.  Sunt vederi în sepia, cu nuanţe de vernil, dar şi color, în funcţe de  an şi de viziunea celui care le-a realizat.
  •   Vederi cu Cetatea Făgăraşului în diferite perioade, când lacul bătea în zidurile de împrejmuire sau când a fost îndepărtat prin crearea unui val de pământ. Tot timpul a existat însă o promenadă care era acoperită de verdeaţă, de multă verdeaţă.
  •   Există o vedere care înfăţişează  cazarma din castel cu grănicerii care deserveau unitatea.
  •  Singura magine care arată capela din Sala Tronului  se află în colecţia Ludovic Orban.  Era o capelă militară cu altar, candelabre massive, statui. La schimbarea regimului sau mai zis după alegerile din 1946 au dispărut toate, sala devenind o încăpere pentru închisoarea înfiinţată aici.
  •   Liceul Radu Negru nu lipseşte din imaginile cuprinse în vederile colecţionarului. Aspectul şi denumirea scrisă  pe frontispiciul clădirii sunt la fel ca şi astăzi, doar spaţiile din jur diferă. Sunt imagini cu râul Berivoi ce străbate strada Mihai Eminescu  peste care  erau amplasate podeţe. ,,De Bobotează, preotul lua apă din Berivoi şi o sfinţea. Apa era foarte curată, avea peşti. Copii fiind, noi pescuiam în Berivoi” a completat Ludovic Orban.
  •   Putem vedea clădirea Prefecturii Judeţului Făgăraş  (sediul poliţiei actuale), casele  intelectualilor din Făgăraşul începutul de veac sau din perioada interbelică,  restaurantele, farmaciile, hotelurile din centrul urbei (Mercur, Hanner, etc), tipografiile, instituţiile.
  •   Primăria funcţiona în clădirea unde este fundaţia Negru Vodă. Spitalul central funcţiona în fosta cantină a cominatului.
  •   Parcul Regina Maria prezentat în vederile colecţionarului impresionează. Era ca o pădure prin anii 1902, avea amenajate alei  cu bănci, părea locul cel mai prielnic pentru relaxare, mai ales că aici, spunea colecţionarul, cânta fanfara. ,,Se făceau baluri în Făgăraş, iar noi, tinerii abia aşteptam să mergem. Era un obicei pentru a se declara o fată regina balului. Cine cumpăra cele mai multe vederi de la casieria restaurantului pe numele unei fete, aceea era declarată regina balului. Aşa am cumpărat multe vederi cu Făgăraşul. Balurile se organizau în Parcul Regina Maria sau la restaurantul ,,Ţiganca” (casa armatei de azi).
  •   Alte vederi înfăţişează fântâniţa de la Beclean. ,,În acea zonă era o fântână şi în jur un frumos parc, nu era mlaştină. Se numea Fântâniţa Crăiesei pentru că era o legendă frumoasă în jurul ei”.
  •     Două vederi care înfăţişează Radu Negru,  arată zona când nu era biserica unită şi după ce aceasta a fost construită.
  •   Studioul Szabo este imortalizat într-o vedere, era fotograful Făgăraşului care-şi avea laboratorul în curtea fostului cinema Negoiu.
  •   Ludovic Orban a ţinut să completeze imaginile Făgăraşului de altă dată cu remarca: ,,Istoria e frumoasă dacă e reală”. Nimic mai adevărat!

 

Morţii din Cetate

Localnicul a ţinut să vorbească şi despre chinurile pe care deţinuţii le-au suportat în Cetatea devenită închisoare comunistă. ,,Când a fost garnizoană în Cetate am fost să văd şi eu, eram copil.  Dar când a devenit închisoare,  nu ne lăsau nici să ne apropiem. Am locuit pe  strada Pălărierilor şi auzeam cum urlau deţinuţii, erau bătuţi şi chinuiţi,  ieşea căruţa cu un cal cu morţii şi erau duşi în cimitirul românesc, undeva în fund, acolo unde era gunoiul. Acolo s-a făcut o groapă şi s-au băgat morţii,  şi nu ştia nimeni.  Erau doi  puşcăriaşi de drept comun care-i duceau la groapă. Fostul meu vecin, acum stabilit la Sf. Gheorghe, a făcut închisoare 2 ani în Cetate, dar îi era frică să spună prin ce a trecut şi după mulţi ani de la eliberare” a spus Ludovic Orban.

Un pic de istorie reală

Ludovic Orban s-a născut în Făgăraş, iar povestea familiei sale se duce cu patru generaţii în urmă tot la Făgăraş.   ,,Am îmbătrânit la Făgăraş pentru că sunt de aici, a 4-a generaţie get-beget din Făgăraş, din partea mamei. Tatăl meu  s-a născut la Budapesta, era ungur pur. A cunoscut-o pe mama,  Tordoy Iuliana, dar nu s-au putut căsători pentru că tata  era cetăţean maghiar. A renunţat la cetăţenie pentru a se căsători, dar până i-au venit actele româneşti  s-a dus militar 3 ani la Iaşi, la ,,Şapte călăraşi”. S-au căsătorit abia în 1931, iar eu m-am născut în 1933.  Era vremea când  nemţii care construiau fabricile de la Ucea căutau  meseriaşi  care să lucreze cu prizonierii ruşi la construirea combinatului. Şi pentru că persoanele care  lucrau acolo erau  scutite  de război, tata şi cu un unchi al meu s-au prezentat acolo  şi fiecare a luat câte 12 prizonieri ruşi să-i supravegheze.  Era mâncarea foarte slabă. O săptămână ne-adus şi pe noi la şantier şi am stat la barăci. Veneau la fântână, cu ulciorul , 4 ruşi şi un soldat român. Ruşii mergeau direct la container şi căutau mâncare, orice, atât erau de flămânzi. Veneau la noi cu jucării în schimbul alimentelor. Prizonierii aveau bărăcile la râu şi erau închişi  cu sârmă ghimpată. Ordinul de scutire a căzut după 2ani şi i-a luat pe toţi pe front.  Când s-a spart  frontul, a fugit fiecare pe unde a putut. Erau flămânzi, zdrenţuiţi.  I-au prins nemţii şi i-au dus la Carei să facă tranşee. Se despăducheau la rîu. Au dezertat şi de acolo şi  au dat de o fermă ungurească, în spatele frontului, şi au lucrat acolo. Era tata şi un alt  făgărăşean. Au plecat şi de acolo şi au ajuns la altă fermă unde mai erau şi alţi români. În 1945, în spetembrie, tata  a ajuns acasă, zdrenţuros, mudar, suferind. Nu am ştiut nimic de el de 3 ani. Mama a leşinat. L-a tuns, l-a spălat cu leşie, a dat foc la haine, era rănit de o schijă, slab, bolnav de plămâni. Nu aveam streptomicină pentru tratament, iar tata  a scris în SUA  la un neam, dar acela  i-a trimis doar 6 fiole, mult prea puţin. Tata n-a mai trăit mult,  a murit la 41 de ani, în 1950.  Venise proletariatul, iar comuniştii căutau oameni cu clase puţine. La început l-au pus preşedinte la sindicat, dar apoi l-au trimis acasă  şi au pus oameni simpli în funcţii, fie primari, secretari, etc.  A fost o perioadă neagră a României. Îmi aduc aminte că prin 1946-1947  au adus copii şi din Moldova în Făgăraş că nu aveau ce să  dea de mâncare. Era seceta aceea mare când pământul era crăpat din lipsa apei.   Hălmeagul era un sat bogat, erau oameni gospodari. Aveau batoză, tractoare, mulţi  cai, erau 2 fierari că  unul nu biruia. Socrul meu a fost ferar în Hălmeag. A fost primul sat în care s-a făcut colectivizarea şi apoi Şona. Au fost câţiva care s-au opus, dat n-au putut schimba nimic.  Aci la Hălmeag era  grădină  de legume cu de toate, roşii,varză, castraveţi, morcovi de unde se aprovizionau cazarma, şcolile, toate unităţile.  Era condusă de o ingineră, iar Clari şi Petru Tzika, vecinii mei, erau grădinari. Eu am început să vin la Hălmeag din 1969, după ce m-am căsătorit cu soţia mea.   Am fost stupar 30 de ani, am fost şi în conducerea cercului de apicultori din Făgăraş, am fost lector la şcolile de calificare” a spus Ludovic Orban.

A trăit  trei explozii în Combinatul Chimic Făgăraş

,,Am făcut Liceul de Arte şi Meserii la Timişoara, iar după 3 ani s-a transformat în şcoală profesională. Ieşeai cu diplomă de meşter.  După şcoală m-am angajat la Combinatul Chimic din Făgăraş  la tâmplărie ca normator, apoi la control tehnic.  Am urmat un curs cu examen pentru metrologie şi apoi am dat examen pentru sticlar. Am făcut practică 6 luni la fabrica Eprubeta din Bucureşti. După aceea m-am şcolit 6 luni ca pedagog la Tg. Mureş, apoi pentru aeromodelism. Am şi înfiinţat un cerc de aeromodelism şi participam la concursuri cu planoarele confecţionate.  La metrologie trebuia să fiu mechanic şi electromecanic,  şi iată-mă la cursuri din nou. Alt curs de 10 luni a fost pentru calificarea de automatist. Pentru toate am brevete. Am învăţat toată viaţa.  La Combinatul Chimic am lucrat la linia Boffors. Aici am luat de la zero, am montat linia pneumatică. Era prin 1972.  Am fost mai mereu în vizorul şefului de secţie Vladimir Siderciuc, era umbra mea.   Am lucrat 35 de ani şi 10 luni în combinat, iar în grupa I , 22 de ani şi 10 luni. Am trăit şi 3explozii din combinat, 2 la TNT şi una la Nitroglicerină, în 1982.  Am  avut noroc.  Era toamnă, bătea băltăreţul (vântul). M-am dus în sala de comandă unde  era doar nea Nicolae din Mărgineni, toţi ceilalţi erau déjà plecaţi.  Am schimbat diagramele, un automatist trebuia să ştie procesul tehnologic mai bine ca un operator. Când eram  convins că e ok, dam drumul. Erau 2 linii, una nu era înecată cu apă. Nea Nicolae a venit la mine şi în acel moment  am auzit zgomot. Am apucat să zic: Fugi!. Am alergat amândoi cam 12 m şi am auzit explozia.   N-au fost victime că eram doar noi doi acolo. A urmat a doua explozie, dar  mai mică. Am sunat la pompierişi apoi l-am anunţat pe şef.  A venit în 10 minute Şuteu.  Şi-a pus masca de inducţie s-a băgat înăuntru.  În 30 minute toţi şefii au venit la locul exploziei.  Alta s-a petrecut după masa pe la ora 17.00, la Trotil.  A doua  explozie de la TNT a avut victime, pe  doamna  Borşa  care era de serviciu şi pe meşterul Cucu. A fost o explozie mare, au rămas fără picioare. Eu am scăpat  pentru că intram în sala de comandă şi trăsesem uşa care m-a apărat” relatează Ludovic Orban.

 Ceuşescu a trasat linia bulevardului ce traversează Făgăraşul

,,Când venea Ceauşescu era zarvă mare, se făcea curăţenie, se aranjau toate. Ca să nu strig şi să nu aplaud luam o pancartă şi o ţineam în mîini.  Nu am fost membru de partid, m-a scăpat meseria.  Când s-au împlinit  60 de ani de la înfiinţarea combinatului, Ceauşescu a venit  în vizită. A oprit  în capul oraşului unde era cârciuma  lui Ţigănelea, s-a dat jos din  maşină şi le-a zis: când mai vin aici vreau să văd capul celălalt al Făgăraşului. Aşa s-a născut bulevardul.  A venit odată şi cu elicopterul. Prima dată vizita combinatul din Victoria şi de acolo venea la Făgăraş” a povestit Ludovic Orban.

Darurile pentru conducătorul suprem

,,În ianuarie era ziua lui Ceauşescu.  Indiferent unde eram, la ce secţie, mă căuta, pe la începutul lui decembrie,  Eugen Lucacs, un  comunist fără nicio  meserie, dar bun de gură. Mă chema la şef. Trebuia să facă un cadou pentru Ceauşescu din partea combinatului. Îi spuneam şefului, ce să-i dăm noi că are de toate.  Prima dată am luat o buturugă de nuc, am montat în ea un ceas cu baterie, apoi am scobit în spate şi am pus două acumulatoare, iar în faţă,  din plexiglas transparent , am confecţionat  turnurile de răcire din combinat. Era tridimensional.   În capăt am pus o  fotografie a lui Ceauşescu într-o  ramă  cu frunze de măslin confecţionate şi ulterior aurite. Totul a fost dat cu un lac frumos. Era impresionant. La muzeul din Bucureşti al lui Ceauşescu erau expuse toate darurile primite. Era acolo şi macheta secţiei de anilină de la Făgăraş pe care am făcut-o.  Aşa a vrut Elena Ceauşescu să construiască fabrica de anilină deşi era foarte otrăvitoare şi nu se folosea niciunde în lume. Şi acolo am  fost la montare şi la pornire.   Am  făcut macheta  fabricii pe un A4, cu geamuri,  cu uşi, exact la în realitate. A fost aurită toată. Era cadou pentru Elena.  Am mai făcut un joc de şah,  piesele erau sculptate din lemn.  Aşa l-am lucrat de credeai că e din fildeş.  Luni de zile l-am lucrat. L-am dus la şeful meu  când a fost gata. A luat o lupă mare şi s-a uitat la fiecare piesă. A găsit la 2 piese albe câte un punct negru cât un ac de gămălie. Mi le-a dat  să le refac.  Erau verificate cadourile, să nu fie otrăvite, să nu explodeze. Fiecare instituţie  din ţară îi făcea cadouri. Şi macheta  Kellog-ului am făcut-o pe un format A4. Eu cu Vlad Victor am făcut-o. Când a fost 80% gata,  a venit directorul Teodor Şuteu, un om foarte cumsecade, şi  20 minute s-a uitat la machetă să vadă dacă sunt toate piesele puse. M-a pus să pun şi clanţa la sala de comandă.   Când a fost gata, am chemat-o pe soţia mea să-i arăt ce am lucrat 2 luni. Şi ei i-am făcut multe lucruri, bibelouri. Cu asta am cucerit-o. Acum sunt singur, ea a plecat în lumea de dincolo, o lume, poate, mai bună” a încheiat Ludovic Orban.  Poveştile colecţionarului sunt multe şi frumoase. Pentru noi, astfel de relatări ţin locul informaţiilor ce trebuia să le regăsim în monografii sau documente oficiale. Discuţiile cu astfel de localnici ne ajută să restabilim adevărul  despre Ţara Făgăraşului şi despre oamenii ei.

 Hălmeagul şi bustul împărătesei Sissi

 

Satul Hălmeag (în germană Halmagen, în maghiară Halmágy) este amplasat în inima Transilvaniei, la 5 km de localitatea Şercaia. Este poziţionat la poalele delurilor subcarpatice, iar de aici ţi se înfăţişează o panoramă ireal de frumoasă.  În mijlocul satului  se află o biserică evanghelică luterană cu o vechime de câteva secole, în curtea căreia tronează bustul Împărătesei Sissi.  Se mai spune despre Hălmeag că este satul ca o insulă, deoarece este un sat maghiar încercuit de ortodocşi. Legăturile sătenilor cu Împărăteasa Sziszi îi determină pe hălmăgeni să se creadă speciali.   Biserica Evanghelică Luterană din Hălmeag  a fost atestată în 1211, un document de donaţie către comunitatea din Hălmeag  atestând această vechime.  Biserica are influenţe cisterciene,  fiind a doua ca vechime din Transilvania, după biserica fostei mănăstiri cisterciene din Cârţa.  Biserica, cu trei nave, a fost restaurată în anul 1979.   Biserica a fost romano-catolică până în 1542, când Honterus a dat un edict de schimbare a religiei. Astăzi, aşa cum arată informaţiile deţinute în Primăria Şercaia, sunt  150 de enoriaşi de acest cult, dintr-o populaţie de 500 de locuitori, majoritatea fiind de etnie maghiară. Biserica luterană conţine elemente romane, care se păstrează în partea sfinţită (altar), are   ziduri groase de 1,5 m, aici păstrându-se încă orga care funcţionează. Amvonul, în stil renesainsse, are în partea superioară elemente din timpul reformaţiei, respectiv lebăda, cu povestea ei cutremurătoare.  Sissi a fost împărăteasa care a agreat poporul maghiar pe vremea Austro-Ungariei, deşi ea nu era unguroaică. Între anii 1848-1849, a donat o importantă sumă de bani cu scopul de a ajuta populaţia maghiară din regiune. Ca semn de mulţumire, un sculptor, care, după unii ar fi rămas necunoscut, dar după alţii  ar fi sculptorul Hargitai Nándor, a realizat un număr de 96 de busturi în toată Transilvania. Din toate, s-au păstrat 3, unul fiind cel de la Hălmeag.  Pe vremea comuniştilor  a scăpat ca prin minune pentru că a fost ascuns de localnici. Chiar dacă riscau închisoarea, sătenii au reuşit să ascundă bustul împărătesei. Astăzi, cimitirul este supravegheat video, iar bustul împărătesei Sissi este în siguranţă, aşa cum explică primarul Cristinel Paltin.    ,, Povestea bustului începe după Revoluţia din 1848, când mulţi copii din Ardeal au rămas orfani. Se spune că Sissi a făcut o donaţie importantă pentru ei, în 96 de localităţi din ţară. În fiecare din aceste localităţi a fost mai apoi sculptat un bust şi aşezat la loc de cinste.  Acum este aşezat în curtea Bisericii Evanghelic-lutherane, monument istoric, în care încă se mai slujeşte. Construcţia acestei biserici a început undeva la 1170 şi a fost finalizată la 1230”, a completat primarul Paltin.   O altă personalitate cu care se mândreşte Hălmeagul este Ecaterina Varga, denumită şi  „Doamna moţilor”, care s-a născut şi a murit aici.  În curtea bisericii a fost amplasat şi un monument dedicat Ecaterinei Varga, fiică a satului: (1802 – circa 1858), conducătoare a luptei tăranilor din Muntii Apuseni (1840 – 1847). A fost prinsă prin vicleşug, la 5/17 ianuarie 1847, în localitatea Bucium Poieni şi închisă la Alba Iulia, între anii 1847 – 1851 .  (Lucia BAKI)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here