Întrebare: Cum vedeţi desfăşurarea campaniei electorale la nivel naţional şi la nivelul judeţului Braşov?

Răspuns: Sunt un om care crede foarte tare în democraţie şi în toate avantajele care vin odată cu ea. Din păcate, sunt anumiţi actori politici care nu înţeleg democraţia sau o înţeleg eronat şi se folosesc de avantajele sale pentru a diviza societatea. Nu poţi face un rău mai mare democraţiei decât acela de a îi întoarce pe oameni unii împotriva celorlalţi. De a-i întoarce pe tineri împotriva bătrânilor, pe doctori împotriva profesorilor sau pe angajaţii de la privat împotriva angajaţilor de la stat. Abordarea asta am mai văzut-o la Traian Băsescu, cel care a divizat ţara în oameni graşi şi oameni slabi.  Nu mă miră, căci, până la urmă, PDL-ul lui Traian Băsescu şi al lui Vasile Blaga nu a murit, el e acolo, trăieşte în PNL, cu Vasile Blaga chiar candidat la europarlamentare din partea formaţiunii.  Ceea ce noi ne-am propus în 2016 şi am făcut până astăzi a fost să generăm prosperitate pentru toţi locuitorii României, nu doar pentru anumite segmente de populaţie. Am mărit pensiile, dar am mărit şi salariile. Am creat facilităţi pentru antreprenorii din IT, dar am impulsionat şi industria de construcţii. Am atras fonduri UE pentru start up-uri, dar la fel am făcut şi pentru agricultori. Toţi sunt fiii acestei ţări şi trebuie să ne îngrijim să le meargă tuturor mai bine, nu doar anumitor categorii sociale sau profesionale. Asta mi se pare una dintre diferenţele principale despre cum înţelegem noi să facem politică şi cum face opoziţia. Pe de altă parte, dacă opoziţia a înţeles să meargă pe o campanie negativă, noi ne-am concentrat pe mesajele pozitive. Ce putem face noi mai bine în UE? Cum putem aduce şi mai mulţi bani europeni pentru români? Care sunt cele mai mari provocări ale viitorului şi cum le putem face faţă? Acestea sunt întrebările care ne-au preocupat şi la care am găsit răspunsuri pe care le-am comunicat în campanie.

 

Î: Care credeţi că sunt cele mai importante măsuri guvernamentale în sprijinul românilor?

R: Fără doar şi poate, trebuie să menţionez aici reuşita guvernării PSD de a creşte salariul minim dar şi salariilor medicilor şi profesorilor, pentru că trebuie să avem grijă ca cei mici să aibă parte de un învăţământ competitiv, de calitate, la fel cum trebuie să avem grijă ca cei care îi tratează pe români să fie cei mai buni specialişti, plătiţi pe măsura eforturilor. Însă, voi mai aminti şi tăierile de taxe, debirocratizarea venită în sprijinul antreprenorilor, creşterea fără precedent a atragerii de fonduri europene sau deblocarea marilor proiecte de infrastructură de mare viteză.

Î: Cum vedeţi lista candidaţilor PSD la europarlamentare, prin comparaţie cu listele celorlalte partide?

R: PSD rămâne constant în preocuparea sa de a genera politici publice. Suntem un partid care se îngrijeşte de bunăstarea oamenilor, în toate sensurile care reies din această afirmaţie. Tinerii sunt şansa ţării la un viitor mai bun, ne dorim ca la ei în ţară, să aibă parte de oportunităţi mai mari decât au avut părinţii sau bunicii lor. Aşa că am dezvoltat învăţământul dual, am crescut salariile şi am redus şomajul. Pensionarii sunt cei care au ţinut ţara asta în spate atâţia zeci de ani, merită respectul şi recunoştinţa noastră totală, de aceea ne-am asumat să mărim pensiile, să aibă parte de o bătrâneţe mai uşoară. Antreprenorii sunt cei care fac ţara asta să fie competitivă în plan internaţional. Dacă ei se dezvoltă, întreaga ţară se dezvoltă, astfel încât am atras din ce în ce mai mulţi bani europeni, am creat programe de impulsionare a antreprenoriatului, am redus taxele şi birocraţia. Agricultorii noştri sunt cei care îi pot ţine pe români sănătoşi, oferindu-le produse naturale, cu gust, de calitate superioară. Aşa că am mărit subvenţiile la legume, am creat noi programe pentru agricultura de câmpie şi cea montană, am pornit refacerea şi extinderea sistemului de irigaţii. Doar în ultimii doi ani, în agricultura românească au intrat peste 7.5 miliarde de euro, dublu decât sumele intrate în primii 9 ani de la aderare. Cele mai multe dintre aceste lucruri au putut fi făcute şi cu ajutorul fondurilor europene. Ultimii ani au însemnat un progres fără precedent în atragerea de fonduri UE şi ne dorim să continuăm în acest stil. Suntem singurul partid care are pe primul loc un profesionist al fondurilor europene. Rovana Plumb a condus acest minister în ultimii ani şi a obţinut rezultate remarcabile. Prin faptul că dânsa ocupă prima poziţie pe listele PSD arătăm că intenţiile noastre sunt de a duce politicile publice şi spre Parlamentul European, de a crea plus valoare reală şi de a trimite acolo profesionişti adevăraţi, nu politicieni care vor doar să se folosească de imaginea lor cu singurul scop de a păcăli electoratul, pentru ca mai apoi să se retragă din Parlamentul European. Pentru că aşa se întâmplă în cazul primarilor PNL Gheorghe Falcă şi Mircea Hava, puşi pe liste chiar dacă ei nu vor pleca în Parlamentul European, ci vor rămâne în ţară să-şi continue mandatele de primari. De asemenea, pe lista PSD pentru alegerile europarlamentare se mai află candidaţi de calibru, care au demonstrat deja că sunt capabili să se bată pentru drepturile românilor şi mă refer aici la Dan Nica, un europarlamentar care a avut tăria să atace la Bruxelles problema acestui dublu standard cu care se iau decizii la nivelul Uniunii Europene dar şi Răzvan Popa, un eurodeputat care s-a luptat pentru copiii români din diaspora şi dreptul lor de a primi alocaţii la acelaşi nivel cu cele ale copiilor nativi.

Î:Am văzut că recent aţi avut o intervenţie publică legată de dublul standard. Ne puteţi oferi mai multe detalii pe subiect?

R: Una dintre provocările Uniunii Europene este să reuşească să ofere tuturor statelor membre drepturi şi oportunităţi egale. S-a vorbit în urmă cu câteva luni de Europa cu mai multe viteze. În România, toţi politicienii au sărit să critice o asemenea măsură şi pe bună dreptate. Însă, această Europă cu mai multe viteze nu e un subiect nou, ea există deja din multe puncte de vedere şi este dreptul nostru, al statelor mai mici, din Estul Europei, să ne luptăm pentru un tratament egal. Europa cu mai multe viteze înseamnă şi standardul dublu în ceea ce priveşte calitatea alimentelor. De ce europenii din Vest trebuie să primească produse de calitate superioară, iar în Est să ajungă cele de calitatea a doua şi a treia? Românii merită aceeaşi calitate la produse şi servicii, şi asta vor obţine. Iată că PSD a făcut ca România să devină prima ţară din Uniunea Europeană care va sancţiona prin lege dublul standard de calitate a produselor şi serviciilor şi sunt sigur că alte state ne vor urma exemplul. Biroul de presă PSD Braşov

 

Articol comandat de Partidul Social Democrat – PSD
Executat de Monitorul de Făgăraş
CUI mandatar financiar coordonator: 41190008

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here