Miile de turişti care vizitează Cetatea Făgăraşului  se opresc  şi în faţa lacului ce înconjoară castelul pentru a admira  lebedele.  Sunt 10 lebede care pot fi văzute pe lac începând cu luna aprilie şi până se lasă frigul. Prezenţa lor pe lac are o frumoasă istorie. Aşa cum explică Elena Bejenariu, directorul Muzeului Ţării Făgăraşului ,,Valer Literat”,  lebedele au o istorie veche de la 1676 pe lacul ce înconjoară castelul. ,,In inventarul Cetății Făgăraș din 1676 se menționa că pe șanțul cetății erau 9 lebede și 6 pui, iar principesa Transilvaniei și stăpâna cetății, Anna Bornemisza, dădea instrucțiuni precise privind îngrijirea lor” a explicat directoarea muzeului.  În acest an au fost  aduse pe lac în data de 4 aprilie a.c. de către conducerea SC Târguri Peţe şi Oboare SRL care se ocupă de îngrijirea lor.   ,,Avem 21 de lebede, dar am adus numai 10 dintre ele, puii de anul trecut. Celelalte 11 lebede le-am dat în custodie gratuit unui crescător de lângă Sighişoara care are condiţii prielnice pentru creşterea şi întreţinerea lor. Vor rămâne acolo până după finalizarea lucrărilor la Cetatea Făgăraşului care vor începe în curând. Erau prea multe 21 de bucăţi având un şantier deschis la Cetate care va afecta şi lacul” a spus Tiberiu Drăgoi, directorul Pieţei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here