•  Mariana Laura Muntean a luat locul fostei contabile  în urma unui concurs
  •  Părinţii elevilor sunt în continuare nemulţumiţi

 

De  două luni, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă din Victoria nu mai are contabil. Dar conducerea şcolii a apelat la o firmă de contabilitate din Victoria pentru a administra bugetul unităţii. ,,În perioada 1 aprilie – 30 mai a.c., am angajat o firmă care s-a ocupat de activitatea contabilă, iar în data de 3 mai a.c., am organizat concurs pentru ocuparea postului de contabilitate. Concursul s-a desfăşurat la sediul  Centrului Şcolar de Educaţiue Incluzivă şi s-au înscris  doi candidaţi, Gabriela Matei din comuna Ucea şi Muntean Laura din Făgăraş” a spus directorea instituţiei, Cristina Albăceanu.  Pentru evaluarea candidaţilor s-a format o comisie  de concurs din care au făcut parte  şapte persoane. Preşedinte a fost  Cristina Albăceanu (directorul unităţii), iar membri  desemnaţi de Centru au fost Urdea Gheorghe (profesor), Codrea Elena Delia (profesor), Movilă Valentina (învăţător), Valentina Movilă (lider de sindicat), Liliana Opriş (secretar). IŞJ Braşov a numit-o în această comisie pe Angela Neagu, contabila de la Liceul ,,IC Drăguşanu”.  Cu 91 de puncte a fost declarată admisă Mariana Laura Muntean. Noua contabilă şi-a început activitatea la şcoala specială joi, 30 mai 2019.

,,Nu se respectă drepturile copilului”

Părinţii care au copiii înscrişi la această unitate şcolară sunt revoltaţi pentru că în ultima perioadă nu au primit banii pentru mâncare cu întârziere. Este vorba despre 16,6 lei pe zi. ,,La şcoala specială din Victoria nu se respectă drepturile copilului. Ne-am săturat de scandalurile din această instituţie şi de minciunile lor. Au fost zile când copiii au plecat la şcoală fără pachet de acasă pentru că nu am avut bani.  Directoarea a dat vina pe contabilă, iar contabila spunea că directoarea este vinovată. Pe noi nu ne interesează problemele lor, noi vrem drepturile băneşti ale copilului. La începutul anului şcolar ne-au spus că banii pentru hrană vor fi viraţi  în data de 10 a fiecărei luni, însă acest lucru nu s-a respectat. Banii au fost viraţi la sfârşit de lună. Pentru că am insistat să primim acest drept ducându-ne mereu la şcoală, directoarea ne-a interzis să mai intrăm în unitate,  lăsându-ne totuşi doar marţia.   După mai multe discuţii, în luna mai a.c., banii pentru hrană au fost viraţi în data de 27 mai 2019” au spus părinţii.

,,Unii părinţi sunt  interesaţi doar de bani”

,,Unii părinţi nu pun preţ pe educaţie, aceştia vin la şcoală şi se interesează doar de banii, nu-i interesează situaţia şcolară, nu-i interesează hrana zilnică, nu-i interesează rechizitele necesare. Îmi pare rău să spun, dar la noi în şcoală există această categorie de părinţi.  Din  fericire, avem şi părinţi care îşi aduc copii la şcoală zi de zi, deşi sunt cu handicap şi imobilizaţi. Aceştia fac naveta şi nu lipsesc de la şcoală doar în cazul în care se îmbolnăvesc. Unii din ei fac naveta de la Ucea, însă părinţii nu au pretenţii financiare pentru bani de naveta, iar alţii au numai pretenţi” a spus diriginta clasei a X-a, profesoara Adriana Bucelea.

 

Elevii navetişti au multe absenţe, dar nu din vina lor

La Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă din Victoria sunt înscrişi 64 de elevi, 34 la ciclul gimnazial (II – VIII) şi 30 la şcoala profesională (IX – XII).  La această unitate de învăţământ predau 29 de dascăli. ,,La şcoala profesională prezenţa la ore este de peste 80%, însă la ciclul gimnazial prezenţa este mai slabă pentru că elevii nu beneficiază de transport şi nu au cu ce veni la şcoală” au spus profesorii.  12 elevi din această unitate şcolară sunt navetişti şi au înregistrat multe absenţe pentru că şcoala nu le asigură transport. Elevii sunt din satele:  Arpaşul de Sus, Sâmbăta de Sus, Ucea de Sus, Drăguş şi  Rucăr. ,,Elevii navetişti vin o dată sau cel mult  de două ori pe săptămână la şcoală pentru că nu au cu ce se deplasa.  Din data de  1 ianuarie 2017 instituţia noastră nu mai beneficiază de transport pentru elevi. Transportul elevilor se făcea în colaborare cu CT ,,Dr. Alexandru Bărbat”. În ultimii trei ani am făcut mai multe solicitări pentru un microbuz şcolar către Ministerul Educaţiei, dar fără rezultat” a mai spus directorul instituţiei,  Cristina Albăceanu.

Bani pentru elevii cu cerinţe

Reamintim că elevii de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă din Victoria primesc indemnizaţii pentru îmbrăcăminte, rechizite şi articole de igienă, aşa cum prevede GH nr. 564 din 2017, sumele sunt cuprinse între 600 şi  800 lei, în funcţie de vârsta elevului. Banii sunt viraţi de şcoală în contul deschis de fiecare părinte. Sumele acordate sunt în funcţie de vârstă.

  •  Elevii cu vârste cuprinse de la 7 – 14 ani beneficiază de 611 lei
  •  Elevii cu vârste cuprinse de la 14 – 18 ani beneficiază de 754 lei
  •   Elevii cu vârste cuprinse de la 18 – 26 ani beneficiază de 800 lei

Pentru a primi respectivele sume, elevii trebuie să respecte o singură condiţie, să nu înregistreze absenţe nemotivate. Banii se plătesc în două tranşe, una în semestrul I, perioada aprilie  – mai 2019, iar a doua în semestrul II, pînă în luna iulie. Plăţile se efectuează în baza unei grile de prezenţă a elevilor la clasă întocmită de cadrele didactice şi vizate de directorul instituţiei. (Carla TATU)

3 COMENTARII

  1. Cum 80%prezenta la profesională? Sunt elevi în scoala care de 2 ani nu au frecventat cursurile si ei promoveaza an de an.Minciunile continuă la Csei pana in toamna când aceasta scoala se va muta la Făgăraș.
    Păcat de oamenii care încă muncesc in ea cu drag.

  2. Foarte fain 29 angajati la 15 elevi prezenți zilnic.Csei Victoria s-a aliniat standardelor scandinave ,2 angajati la un elev.Felicitari d-nei director ptr.implementare, cred ca directorul trebuie avansat in minister ptr. realizările avute la Csei.

  3. Cred ca in invatamant este o șmecherie,vin puțini la ore ,dar promoveaza multi.Asa cred ca este la Bărbat dar si la Dragusanu. În oraș se impune unirea tuturor școlilor.Nu mai este performanta, doar laude la toate școlile.Cu Csei am inteles ca s-a rezolvat, Făgăraș scrie pe ei.Barbat si Dragusanu oare mai așteaptă unirea?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here