Alături de Lituania, în cel de-al cincelea val, Estonia şi Letonia au intrat în Uniunea Europeană. Sunt celelalte ţări baltice, care însă nu s-au bucurat de gloria pe care Lituania a avut-o în Evul Mediu, dar sunt importante pentru istoria Europei prin lupta de eliberare de sub influenţa sovietică. Cele două ţări au fost disputate, rând pe rând, de alte puteri mai mari precum Rusia, Danemarca, Polonia sau Suedia.

Estonia

Această ţărişoară este localizată undeva în estul Europei, între Letonia şi Rusia, cu ieşire la Marea Baltică. Teritoriul ţării a fost populat încă din sec. III î.Hr. Limba estonă face parte din familia triburilor uralice, mai exact din grupul finic, ramura fino-ugrică, fiind înrudită cu finlandeza şi maghiara. Până în sec. XIX estona a fost numită ,,limbă de ţară“ şi nu a avut un nume propriu. Este cea mai veche din familia limbilor finice ca şi atestare.

Cuceritorii germani

Estonienii au avut, ca şi alte state din Europa Medievală,  de-a face cu vikingii şi chiar au dus lupte cu ei, însă aceştia au fost mai mult interesaţi de rutele comerciale spre Kiev şi Constantinopol decât de cuceriri. Prima ameninţare mai serioasă a venit, paradoxal, din partea creştinilor. În anul 1208 trupele daneze şi cavalerii germani invadează Estonia ascultând îndemnul papei la cruciade împotriva ,,păgânilor“. În dauna cuceririi castelului Otepaa, locuitorii opun o rezistenţă puternică şi a fost nevoie de treizeci de ani pentru ca invadatorii din Vest să cucerească teritoriul. Până în secolul XIII, Estonia a fost împărţită între germani, care au ocupat partea de sud prin ordinele teutonice, şi danezii care şi-au atribuit nordul. Cruciaţii au fost opriţi în drumul lor spre Est de către Alexander Nevsky, la Novgorod. Letopiseţul lui Sineonov vorbeşte despre înfrângerea cavalerilor teutoni de către cneazul Nevski al Novgorodului. ,,Oştirile ajunseseră la Lacul Ciud; acolo erau şi ceilalţi, în mare număr. Era acolo împreună cu Alexandru şi fratele său, Andrei, cu o mulţime de războinici ai tatălui său; şi avea Alexandru mulţime de viteji, puternici şi căliţi, şi pe toţi îi însufleţea dorinţa de luptă. Și era atunci într-o zi de sâmbătă şi la răsăritul soarelui descălecară amândouă oştile. Iar nemţii (N.R- cavalerii teutoni) răzbătură printre cetele oştirii. Și s-a întâmplat acolo un măcel mare şi crunt pentru nemţi“. După ce aceşti cuceritori s-au stabilit în marile oraşe estoniene, ei au transferat puterea în mâinile episcopilor. Au fost ridicate mari catedrale la Tallin şi Tartu iar călugării dominicani au construit mănăstiri pentru a face prozelitism în rândul populaţiei locale. Estonienii au continuat însă să se războiască cu germanii. În noaptea de Sf. Gheorghe localnicii păgâni au jefuit mănăstirea cisterciană din Padiş şi i-au trecut prin vârful sabiei pe toţi călugării de acolo. Revolta din anul 1345 a fost însă înăbuşită, deşi estonienii au cerut ajutorul suedezilor aceştia au ajuns prea târziu şi au fost nevoiţi să se întoarcă. Danezii vând în cele din urmă Estonia ordinului Livonian. Numeroase oraşe din Estonia precum Tallin, Tartu, Viljandi sau Parnu, devin membre ale Ligii Hanseatice şi vor avea legături comerciale puternice cu Occidentul creştin. În ciuda impunerii creştinismului, estonienii vor continua să-şi practice ritualurile păgâne la nunţi şi înmormântări. În sec. XV ţăranii vor fi privaţi de drepturile lor iar în sec. XVI devin iobagi. Începând cu anul 1520, în Estonia se impune Reforma iar la jumătatea sec. XVI biserica va fi reorganizată iar mănăstirile şi templele vor trece sub directa supraveghere a bisericii luterane.

Războiul livonian

Ivan al IV-lea cel Groaznic se proclamă primul rege al Letoniei de Nord (Livonia) în anul 1547. După ce a învins hanatele tătare, Ivan îşi îndreaptă atenţia către ţărmul baltic şi teritoriile cavalerilor livonieni, o ramură a teutonilor. ,,Războiul care l-a condus pe ţărmul Balticii a fost prelungit de intervenţia polono-lituaniană şi de cea suedeză şi s-a dovedit în cele din urmă zadarnic. În relatările existente din secolul al XVI-lea, părerea cea mai frecventă era că Ivan caută să-şi recupereze ,,patrimoniul“ şi să-i convertească pe ,,sarazinii lui Dumnezeu“ şi pe ,,ereticic“ la adevărata credinţă ortodoxă. Deşi Ivan era fără îndoială inspirat de acest tip de retorică cruciată, imperială, politica sa externă a fost influenţată şi de două consideraţii practice. În primul rând, el a fost atras de perspectiva de a deschide legături comerciale cu Persia şi, prin Baltica, cu Europa apuseană. În al doilea rând, la momentul urcării sale pe tron, aât hanatele tătare, cât şi Livonia se aflau într-o stare avansată de dezintegrare. Livonia fusese prima dintre statele cruciate din zona Mării Baltice şi fusese întemeiată de ordinul purtătorilor de sabie. Pe parcursul secolului al XIII-lea, livonienii se uniseră cu Ordinul teutonilor şi cooperaseră în campanii contra diferiţilor vecini ai ordinului. Cu toate acestea, în ciuda fuzionării lor, cavalerii livonieni îşi păstraseră propriile instituţii, acaparând o mare parte din comerţul cu Marea Baltică şi declanşând războaie contra Novgorodului şi Pskovului. În 1525, Marele maestru al cavalerilor teutoni s-a convertit la credinţa luterană şi a transformat Ordinul teuton în statul Prusia. Livonienii au rămas astfel ultima colonie cruciată a Europei. Izolarea a fost urmată de dezintegrare. Mulţi dintre cavalerii livonieni au îmbrăţişat protestantismul şi au renunţat la viaţa de cazarmă pentru o existenţă mai liniştită ca proprietari rurali. Din conacele lor, ei organizau munca ţăranilor lor letoni şi estoni şi luau parte la micile lor certuri. Încercările Maestrului ordinului şi ale arhiepiscopului de Riga de a păstra unitatea livoniană au eşuat în scurt timp din pricina disputelor dintre ei. Profitând de dificultăţile interne ale Livoniei, Ivan a invadat ţara în 1558. Statul livonian şi ordinul militar s-au dezintegrat definitiv. Ultimul ei stăpân a dat pământurile ordinului Poloniei, primind în schimb Kurlanda sub formă de ducat ereditar. Oraşele din nord, conduse de Reval, s-au pus în acest timp sub protecţia Suediei. Astfel, în toiul victoriei sale în Livonia, Ivan s-a trezit războindu-se simultan cu cele două mari puteri baltice. Pentru următorii 20 de ani, Ivan va fi angajat într-o luptă disperată spre a-şi păstra cuceririle livoniene şi spre a-şi cuceri ,,fereastra spre apus“. Spre a păstra o ieşire spre Marea Baltică, Ivan era gata să facă concesii şi să ia parte la alianţe. Astfel, el nu a cerut întreaga Livonie şi nici măcar o suveranitate deplină asupra la care avea pretenţii. Într-adevăr, el era gata să negocieze chiar şi sprijinirea candidaturii unei marionete daneze la ,,coroana“ livoniană. Totuşi, an de an, moscoviţii au fost respinşi. În 1581, armata poloneză a regelui Ștefan Bathory se afla în faţa Pskovului, iar suedezii cuceriseră de la Ivan Ivangorodul. În cele din urmă, prin pacea de la Iam Zapolsky (1582), Bathory l-a constrâns pe Ivan să renunţe la drepturile sale în Livonia şi să pună capăt luptei sale pentru a pune mâna pe un port la ţărmul Balticii. În anul următor, Ivan le-a predat suedezilor ţărmul Golfului Finlandei“ scrie Martin Rady. Aşadar, Livonia era un stat medieval ce se întindea atât pe teritoriul Estoniei cât şi pe cel al Letoniei. De aici, problemele cu Rusia Medievală s-au întins până în perioada contemporană, implicit aducerea acestor state sub influenţa Moscovei comuniste. Este lesne de înţeles de ce aceste două state au aderat la Uniunea Europeană.

Perioada suedeză

După războiul livonian, Estonia intră pentru o perioadă în sfera de influenţă a Suediei, deci relaţiile cu Occidentul sunt destul de vechi. În această perioadă ţara cunoaşte o perioadă de prosperitate, în care oraşele înfloresc. Acelaşi proces îl cunoaşte şi Letonia care a fost râvnită, la rândul ei, de vikingi, ruşi şi germani. În anul 1201 episcopul Albert al Livoniei fondează oraşul Riga. După războiul suedezo-polon încheiat cu armistiţiul de la Altmark (1629), Suedia anexează oarşul Riga şi o parte a ducatului Pardaugava.

Perioada ţaristă

În secolul XVII însă lucrurile încep să meargă prost din cauza epidemiei de ciumă şi a marii foamete care izbucneşte în perioada 1695-1697 şi ucide aproximativ 20% din populaţie. Suedia se va confrunta cu uniunea polono-danezo-rusă. Suedezii fac faţă în prima fază şi înving trupele ruseşti lângă Nava dar, în anul 1700, Rusia invadează teritoriul Livoniei iar în anul 1708 Tartu este distrus iar supravieţuitorii sunt trimişi în Rusia. În anul 1710 oraşul Tallin este predat iar Suedia va trebui să se recunoască înfrântă. Letonia are aceeaşi soartă şi, în urma războiului ruso-suedez (1700-1721), o parte a Letoniei este anexată de către Rusia iar, după a treia împărţire a Poloniei (1795), Moscova primeşte ducatul Kurlanda. În secolul al XIX-lea Estonia va cunoaşte o perioadă de trezire naţională, timp în care, condusă de o nouă elită, ţara merge spre statalitate. Johann Woldemar Jannsen foloseşte pentru prima dată termenul de ,,estonieni“. În anul 1857 apare primul ziar condus de estonianul Perno Postimees. Karl Robert Jakobson luptă pentru drepturile politice ale estonienilor şi fondează primul ziar politic denumit ,,Sakala“. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, Estonia cunoaşte o perioadă de industrializare, apar fabricile şi o vastă reţea de căi ferate care leagă Estonia de Rusia. În ianuarie 1905 izbucneşte o revoltă armată înăbuşită de trupele ţariste care vor da dovadă de o cruzime ieşită din comun. Mii de soldaţi au fost trimişi din Rusia pentru a suprima această insurecţie. Sunt executaţi 600 de estoni iar alte câteva sute sunt trimişi în Siberia. Sindicatele, ziarele şi organizaţiile progresive vor fi închise iar liderii politici vor părăsi ţara. Mii de estoni se vor înrola însă în primul război mondial, pentru că Rusia a promis acordarea suveranităţii statale. După abdicarea lui Nicolae al II-lea bolşevicii vor prelua puterea aici. La data de 24 februarie 1918, în timp ce Rusia era măturată de haos, Estonia îşi proclamă independenţa. În cealaltă parte, Letonia este ocupată de trupele germane, iar după înfrângerea Austro-Ungariei, statul leton îşi proclamă la rândul său independenţa pe data de 18 noiembrie 1918.

Perioada sovietică

În anul 1918, Armata Roşie ajută populaţia bolşevică să proclame Letonia putere sovietică aplicând în acelaşi timp reforme radicale. În anul următor izbucneşte un război civil iar germanii vor ocupa oraşul Riga. Prin tratatul de pace letono-sovietic din 1920, Letoniei îi este recunoscută independenţa şi devine membră a Societăţii Naţiunilor din anul 1921. După anul 1934 politica Letoniei este condusă în stil dictatorial iar după tratatul Ribentrop-Molotov Armata Roşie intră în ţară instalând baze ruseşti. Ruşii pun stăpânire pe teritoriul Letoniei instaurând un guvern marionetă obedient Moscovei şi un nou Parlament care proclamă Republica Socialistă Sovietică Letonă, înglobată în URSS. În anul 1941 ţara este ocupată de nemţi şi, pentru o scurtă perioadă, va face parte din al treilea Reich. În perioada 1944-1945 Letonia revine în sfera de influenţă a Rusiei şi o parte însemnată a populaţiei va fi deportată în Siberia. Conform aceluiaşi pact Ribentrop-Molotov din 23 septembrie 1939, Estonia va fi şi ea anexată la URSS. În perioada 1940-1941 peste 100.000 de estonieni vor fi deportaţi în Siberia.

Atracţia ,,egalităţii“

,,Mulţi supravieţuitori ai războiului mondial împărtăşeau convingerea că, la fel cum trupele lui Stalin şi Mao înfrânseseră armatele nazistă şi niponă, tot aşa, ideologia pe care aceştia o propovăduiau ar reuşi să extermine pentru totdeauna rădăcinile Răului. Victime ale propagandei sau ignoranţi, ei atribuiau comunismului toate virtuţile. De exemplu, se considera că acesta putea înlătura orice oprimare naţionalistă sau rasistă. Ca dovadă, partizanii săi îşi aminteau că, în 1942, Stalin dăduse voie la două milioane şi jumătate de evrei să părăsească teritoriile ruseşti invadate de nazişti şi să se refugieze în republicile din Asia centrală. Adeptă a respectării identităţilor naţionale, protectoare a populaţiilor oprimate, întemeiată pe egalitate şi dreptate, ideologia comunistă apărea, mai ales la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, ca un vector privilegiat al democraţiei. Opoziţia tradiţională socialism/capitalism se dubla, din acel moment, cu opoziţia democraţie/fascism, astfel încât adseori se cuplau capitalismul şi fascismul pe de o parte, iar socialismul şi democraţia pe de altă parte. Prin participarea lor la lupta împotriva regimurilor fasciste, comuniştii primiseră astfel un brevet de democraţie. Această alunecare terminologică a contribuit mult la aura comunismului imediat după război“. (Jean Francois Soulet, Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în zilele noastre) Acelaşi ideal şi-a făcut locul şi în rândul simpatizanţilor comunişti din Estonia şi Letonia.

Căderea comunismului şi drumul către Occident

La data de 23 august 1987 are loc, la Tallin, prima demonstraţie a disidenţilor estonieni, iar în noiembrie 1988 Sovietul Suprem din Estonia adoptă declaraţia de suveranitate. La data de 30 martie 1990 puterea sovietică este răsturnată iar, în urma referendumului din 3 martie 1991, peste 75% dintre estonieni votează pentru independenţa ţării, care va fi proclamată la data de 20 august 1991. De cealaltă parte, în decembrie 1989, Partidul Comunist din Letonia renunţă la monopolul puterii iar Sovietul Suprem de aici adoptă, în anul 1990, declaraţia de independenţă a ţării, care revine la denumirea de Letonia. Populaţia rusă de pe teritoriul Letoniei se opune dar prin plebiscitul din 3 martie 1991 peste 70% din populaţia ţării va opta pentru un stat liber şi independent. Rusia recunoaşte independenţa Letoniei în anul 1991 iar aceasta devine stat membru ONU (17 septembrie 1991) şi în Consiliul Europei la data de 31 ianuarie 1995. În anul 1993 partidul Calea Letoniei câştigă alegerile iar în funcţia de şef al statului va fi aleasă prima femeie şef de stat din Europa de Est, Vaira Vike-Freiberga. În 2004 Letonia aderă la Uniunea Europeană împreună cu Estonia. Estonia aderă şi la NATO în anul 2004.

Concluzii

Făcând o privire de ansamblu asupra istoriei oarecum comune a celor două state baltice, este lesne de înţeles de ce acestea au ales integrarea în structurile nord-atlantice şi în Uniunea Europeană. Dorinţa prosperităţii economice, a liberei circulaţii în Occident, pe de o parte, şi contracararea politicii agresive a vecinului care a tiranizat cele două state o bună perioadă din istoria medievală şi modernă. Aceasta este logica pentru care Estonia şi Letonia au aderat la Uniunea Europeană: libertate, prosperitate economică, emancipare socială, dorinţa de civilizaţie europeană şi integritatea teritorială garantată de marile puteri occidentale. (Ştefan BOTORAN)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here