Rucăr, destinaţie turistică. ,,Cea mai frumoasă zi petrecută în inima unui sat făgărăşean”

•  ,,Brunch la stâna de la Rucăr”,   evenimentul care a adunat peste 100 de turişti
•   ,,Cea mai frumoasă zi petrecută în inima unui sat făgărăşean” au susţinut turiştii

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

,,Rucăr, picior de rai”. Este brandul satului făgărăşean de pe malul drept al Oltului. Şi nu este departe de adevăr alegerea acestui  loggo pentru că aici, între dealurile transilvane şi cursul şerpuit al Oltului, întâlneşti un adevărat colţ de rai. Este locul unde se îmbină armonios  geografia variată a zonei,  cultura şi tradiţiile milenare păstrate vii peste ani şi ani.  Sunt bogăţii cu care comunitatea Rucărului se mândreşte, mai ales că majoritatea  sunt  unice. În ziua de astăzi însă, comunitatea locală este hotărâtă să prezinte ce are mai frumos şi mai trainic iubitorilor de natură, tradiţii şi cultură. Astfel că, duminică, 16 iunie 2019, turişti din toate zonele ţării şi nu numai, au participat la  evenimentul ,,Branch la stâna de la Rucăr”. O manifestare menită să promoveze frumuseţiile satului şi istoria locului. În mijlocul naturii, la peste 600 m altitudine, pe dealurile transilvane, au fost invitaţi iubitorii de natură la drumeţie, ca mai apoi să poposească la stâna satului, unde au fost  întâmpinaţi cu preparate  ecologice, specifice satului.  O masă câmpenească în inima naturii, sub un stejar secular, care să amintească de vechile mese boiereşti, îndestulate, care se practicau  la marile praznice. La umbra stejarului au fost prezentate legendele satului, dar şi istoria locului, cu perioadele ei mai bune sau uneori chiar nemiloase, s-a gustat din preparatele specifice locului, dar s-a ascultat şi muzică populară prezentată de rapsodul satului, Ioan Leluţiu, Tei.  ,,Cu această ocazie, promovăm satul Rucăr şi produsele obţinute în gospodăriile proprii pentru a deveni o destinaţie turistică, unde oamenii pot fi cazaţi în gospodării şi unde se pot valorifica produsele locale. La evenimentul ,,Brunch la stâna de la Rucăr’’ au participat peste 100 de persoane din ţară, dar şi din străinătate. Turiştii au fost întâmpinaţi de săteni  la Muzeul Satului Rucăr, la ora 10.00, cu prăjituri şi siropuri naturale, iar în jurul orei 11.30 ne-am deplasat către stâna satului cu căruţe, pe jos sau cu bicicletele pentru a promova mişcarea. Pe traseu s-au făcut  poposuri  la două obiective reprezentative ale zonei, la ,,Stejarii şi nucii din Gropili’’ şi ,,În vârful coastei’’. Apoi s-a mers la stâna satului unde  a început sărbătoarea câmpenească.   Turiştii au gustat din preparatele culinare specifice obiectivului turistic vizitat: brânză de oaie, urdă, caş, bulz, cricală, telemea, fasole bătută, pâine de casă, dar şi cu slănină, zacuscă, dulceaţă, ceaun de miel, plăcintă de sezon pregătite în gospodării” a spus primarul comunei Viştea, Florin Ioani.

Muzeul Satului, punctul de întâlnire

Ziua a început la Muzeul Satului Rucăr. Turiştii au făcut, aici,  cunoştinţă cu istoria satului, de la portul popular, până la mobilierul unei case vechi ţărăneşti, ţesături,  unelte  din gospodăria veche sau cele cu care se lucrau câmpurile, cărţi vechi, imagini ale vechilor familii de rucăreni atât în zilele de sărbătoare, dar şi în zile obişnuite de muncă.  Căruţele trase de cai i-au aşteptat pe turişti pentru a fi duşi spre stâna satului. Dacă majoritatea a preferat căruţa pentru a urca dealul, alţii au urcat cu bicicleta, scuterele sau maşinile de teren. Oricare ar fi fost alegerea, panorama ce se arată de pe coama dealului este una specială şi unică. Se poate vedea   Ţara Făgăraşului în toată splendoarea ei, mărginită de falnicii Munţi ai Făgăraşului, iar pe laturile de est şi vest, Măgura Codlei şi Turnu Roşu spre Sibiu, şerpuită de cursul râului Olt.

Popasurile de pe dealuri

Comitetul de organizare al satului format din gospodari voluntari a pregătit din vreme traseul până la principalele obiective de vizitat. Le-au şi denumit, aşa cum explică Silviu Goga,  Belvedere 1 şi Belvedere 2, de unde se lasă uşor spre stâna satului.  Belvedere 1 are denumirea veche  ,,Gropili”, fiind  locul unde în anii de demult ajungea turma de porci a satului. Termenul pune în evidenţă locul denivelat, cu gropi făcute de porci. Tot aici este o plantaţie sălbatică de nuci, dar şi mulţi stejari seculari. Organizatorii au montat în acest loc o masă cu scaune cioplite în stejar, destinată  odihnei pentru toţi cei  care ajung aici şi de unde se poate contempla Ţara Făgăraşului. Urcând câteva  sute de metri, pe un drum forester bine întreţinut, se ajunge la ,,Cruce”, cel mai înalt punct, unde a fost montată o cruce masivă ce se poate vedea de la mare distanţă.  Cândva, satul era pe deal, iar locul, se crede, era în inima satului. După 1800, sătenii au coborât spre Olt,  unde şi-au construit case, mutându-se în timp, tot satul pe malul Oltului. Turiştii au cules flori de câmp, s-au pozat, dar au imortalizat şi panorama.

Surprizele de la stâna ecologică

Turiştii care au poposit la Rucăr duminică, au fost invitaţi apoi la stâna satului, unde au fost aşteptaţi cu preparate specifice locului. S-au îmbinat armonios produsele obţinute în gospodăriile satului, de la carne de miel, la brânzeturi preparate din lapte de oaie şi de bivoliţă, bulz, legumele culese din grădinuţe, sucuri, siropuri şi dulceţuri obţinute din fructele din livezi sau din plantele culese de pe dealuri, zacuscă şi mămăliga, preparatul nelipsit de pe masa rucărenilor.  Preparatul specific satului este cricala, o mâncare preparată  cu  slănină, caş, telemea, ceapă verde,  şi, eventual, ou. Acest preparat demonstrează  vechile îndelecniciri ale familiilor de rucăreni: creşterea oilor şi  grădinăritul. În fiece gospodărie se consuma cricala, mai ales că presupunea produse care se găseau în orice casă, iar timpul de preparare era unul destul de scurt, sătenii fiind mereu prinşi cu treburile din gospodărie sau de la câmp.  Călin Bogdan şi Silviu Goga au explicat pas cu pas  modul de preparare al mâncărurilor specifice, secondaţi de gospodinele satului.  Deliciul zilei a fost şi ceaunul cu carne de miel preparat la foc de lemne şi bulzul din mămăligă cu brânză de oaie.  Turiştii au fost serviţi şi cu desert, însemnând gogoşi, plăcinte cu brânză şi cu fructe de sezon, căpşuni, caise, dar şi dulceţuri. Şi pentru ca turiştii să plece cu amintiri de la acest eveniment, a fost deschis un mini-magazin  lângă stână, unde se puteau cumpăra siropuri, dulceţuri, rachiu de fructe, miere, vişinată, pâine de casă din făină măcinată din grâu la moara satului. Fiecare turist a plecat cu un suvenir, un ciucur de Rucăr, cel care împodobeşte costumul popular feminin, sau cu un magnet cu imaginea satului şi a dealurilor din jur.

Rucăr şi Cincşor, sate turistice

Evenimentul a creat o legătură între două sate, Rucăr şi Cincşor, deşi cele două localităţi aflate la nici 8 km una de alta sunt înfrăţite de sute de ani, unul pur românesc, iar altul săsesc.  Au făcut parte, cândva, din aceeaşi plasă, Voila, iar mai în urmă, din acelaşi ,,scaun”, Cincu. Astăzi sunt unite prin mijlocirea a două asociaţii, Asociaţia privată ,,Proturism Ţara Făgăraşului”  coordonată de Carmen Schuster ca preşedinte, şi Asociaţia publică ,,Ţara Făgăraşului” care are în componenţă 24 de primării din judeţele Braşov şi Sibiu, al cărei preşedinte este Florin Ioani, primarul comunei Viştea. ,,Am cumpărat o dulceaţă de la Rucăr cu care voi prepara, la Cincşor, la casa de oaspeţi a ansamblului fortificat, un tort pe care-l voi denumi Cincşor-Rucăr” a declarat Carmen Schuster prezentă la evenimentul de la Rucăr. ,,Rucăr are nevoie de promovare, are ce arăta, iar evenimentul a îmbinat foarte bine tradiţiile, mişcarea, natura. Am pregătit pentru acest eveniment şi o carte care prezintă plantele ce pot fi culese din ţinutul Rucărului cu întrebuinţările lor. Este un prim eveniment, dar vor urma şi altele” a spus Florin Ioani.

,,Stejarii şi nucii din Gropili’’

,,Locul denumit ,,Gropili’’ vine de la o zonă plină de gropi şi denivelări. Zona era destinată turmelor de porci din sat, care erau păstorite  de o familie  mai nevoiaşă, de regulă de ţigani porcari. În căutarea rădăcinilor de plante, porcii râmau şi se formau gropi, care în urma ploilor se umpleau cu apă, era un  habitat propice porcilor care se scăldau în ele.   Zona ,,Gropili’’ este umbrită şi bogată în hrană asigurată de fructificaţia arborilor (stejar cu ghindă, nuci şi pere pădureţe). Acest loc este un popas cu deschidere panoramică de unde se poate observa satul cu geografia lui, cursul văii Oltului, iar la orizont Munţii Făgăraşului cu măreţia şi splendoarea lor” a explicat Florin Ioani.

  ,,În Vârful Coastei’’

Este punctul cel mai înalt al dealului ,,Coasta Popii’’ de unde se pot vedea:  cursul văii Oltului de-a lungul Ţării Făgăraşului, vârfurile cele mai înalte ale Munţilor Carpaţi din România (Vf. Moldoveanu 2.544 m), golul alpin cu vegetaţia specifică, pădurile de conifere şi zona de şes de la baza lui, Podişul Transilvaniei cu păşunile întinse. Vârful Coastei este dominat de o cruce înaltă şi masivă din stejar, ridicată de săteni, vizibilă de pe o rază largă din întinderea Ţării Făgăraşului.

,,Stâna satului’’

Stâna de oi este o organizare tradiţională a locuitorilor satului, proprietari de ovine. Creşterea oilor şi păstoritul este o ocupaţie strămoşească specifică românilor în general, dar în mod special a locuitorilor din zona de deal şi de munte. În vechime organizarea stânei şi munca efectivă erau asigurate de proprietarii de oi care aveau un număr mai mare de animale. Astăzi toate oile satului sunt  date unui singur stăpân de stână angajat pentru întreaga activitate de păstorit şi de fabricare a produselor lactate (caş, telemea şi urdă). Stâna satului este locul unde turistul poate simţi o atmosferă pastorală şi unde poate degusta preparate tradiţionale proaspete, obţinute din laptele animalelor care se hrănesc cu iarbă de pe păşunile naturale neschimbate de mii de ani.

O scurtă istorie Rucărului
  Rucărul este înscris în analele istoriei încă de pe vremea Daciei cucerite de romani. Dovezi ale acestei ipoteze sunt movilele de pe locurile numite ,,Sub Mal” sau la ,,Glimee”. O atestare documentară despre vechimea satului Rucăr datează de la 1200 pe când pecinegii au dat năvală în localităţile din lunca Oltului şi s-au stabilit aici. Pe la 1480 însă, după cum scrie Dumitrescu-Jipa în volumul ,,Sibiul şi ţinutul”, satul Rucăr făcea parte din domeniile Scaunului Sibiului, apoi ale Comunităţii Saşilor a celor ,,Şapte judeţe” din Sibiu. Şi domnitorul Constantin Brâncoveanu plăteşte 1440 de florini, la 1700, pentru a cumpăra un sat din Ţara Oltului, alegând Rucărul, dar după moartea lui satul revine lui Petru Apati, primul domn de pământ care se afla la Rucăr. În Conscripţia din 1721 astfel este descris satul Rucăr: ,,Este sat valah situat pe Olt, a cărui jumătate territorial- administrativă aparţinea de comitatul Alba şi jumătate de bunurile celor ,,Şapte juzi”. Partea celor Şapte juzi depăşeşte numărul locuitorilor aparţinând comitatului. Locuiesc în case construite din lemn, pe sesii cu grădini de pomi. Ambele părţi de sat au jude aparte, de asemenea şi păstorii turmelor” stă scris în document unde se mai specifică faptul că satul era deficitar în păşuni şi fâneţe, iar rucărenii s-au îndatorat la saşi cărora le-au plătit arende în produse şi în bani. La 1784 contele Ştefan Uyvarossy deţinea la Rucăr o moşie şi o pădure, curtea lui fiind pe locul fostei grădini a lui Drogodan, azi a lui Cornel al Savului. S-a şi păstrat până azi denumirea ,,La Varodi”. Şi alţi domni de pământ deţineau proprietăţi la Rucăr dintre care enumerăm: Petru Apaty, Apaty Fernez, Komaromi Şamdor, Boer Simion, Gravuly Matei, Apaty Laslo.

•      Apare şi proprietarul feudal Ludvig Kontzei pe la 1800 pe care-l moşteneşte fiul său, Karoly Kontzi (Kenzi). Conacul lor era de-a lungul văii numită ,,Puturoasa” începând de la sediul primăriei şi al casei lui Valeriu Bolcoş până în Pâţu. 42 de familii i-au lucrat moşia lui Kenzi ca iobagi aduşi din alte sate, care după 1848 au format composesoratul ,,Dăbeni”. Preotul Matei Nicoară scrie despre Kenzi că era foarte sever cu dăjderii lui, dar şi cu iobagii. La curtea domnească a lui Kenzi au lucrat ca servitoare Reveca Neagoş a lui Bureancă, Ana Stuchirenea – Nuţa Şchiopului, Ana Logrea- Nuţa Logri. La Revoluţia din 1848 gospodăria i-a fost prădată de iobagi. Ca pedeapsă pentru instigatorii Revoluţiei, un an mai tîrziu au fost executaţi prin împuşcare în dealul Rucărului judele Ioan Bogdan, birăul Adam Belei şi Zahiu Oancea. În memoria lor a fost ridicată o cruce de piatră care există şi astăzi. Cam la 150 m de Puturoasa, lângă drumul de sub viile Dăbenilor, a fost săpată cripta lui Kenzi, formată din 2 camere. Relata Moise Popa, al Ilii, cantorul de la biserică, despre această criptă, că într-o camera care era mereu încuiată erau două sicrie, probabil bătrânul Kenzi si soţia lui. Mai tîrziu, Rucărul devine parte a judeţului Făgăraş, la graniţa dintre plasa Arpaş şi plasa Voila. După regionalizarea comunistă, Rucărul intră în cadrul judeţului Braşov.Vechi denumiri
   Vechea vatră a satului era pe dealul Rucărului în urmă cu două secole. De atunci se păstrează majoritatea denumirilor folosite şi astăzi de rucăreni şi identificate pe hărţile întocmite la 1873. Amintim doar câteva dintre ele.
•  Coasta Furcii, La Hotară, Malul, Răzoarele, După Mal, viile Dăbenilor, grădinile din Suseni, viile Bulgărenilor, în Verze, în Ham, Drânchiner, Valea Pandii, Coasta Stâlpului, Câmpul de Jos, Lunca, La Hotară, La Crucea cea Bătrână, La Maticu, etc.
•  Toponimia locului ,,La Maticu” are la bază un incident tragic: un păzitor de porci cu numele Maticu s-ar fi înecat în Olt şi ar fi fost îngopat în acel loc, de la ţărmul Oltului, soţia lui scăpând cu viaţă ca prin minune din apele repezi ale Oltului.
•  Denumirile Dăbeni şi Bulgăreni ne duc la acea perioadă a istoriei satului când proprietatea asupra terenurilor separa comunitatea în două.
•  Denumirea ,,Suseni” ne aminteşte de vechea vatră a satului, pe deal,  părăsită total după 1850.
•  ,,La Turn”, cel mai înalt loc din hotarul satului, peste 650 m, era marcat, la începuturi, printr-un turn de lemn refăcut prin 1940, dar astăzi nu mai are niciun marcaj.
•  Cine nu ştie de părul lui Stroe? Este un păr secular de pe curtea unui localnic cu acest nume din vechea vatră a satului. Ar fi vorba, după cum este consemnat în protocolul parohial al morţilor menţionat de inginerul Liviu Nicoară în 1988, de Zahim Stroe, 1764-1847.
•  ,,Perii lui Iacom”. Era un grup de peri seculari din vechea vatră a satului deţinut de un localnic, probabil, prin 1850, aici găsindu-se odinioară un lac de acumulare şi joc.
•  ,,Casa Dahima”, amplasată sus pe deal, aparţinea săteanului cu acest nume, ruinele ei rămânând până prin 1925.
•  Se mai foloseşte şi azi denumirea ,,Avram Ţiganul”, era locul unde un fierar Avram îşi avea casa.
•  Ce ne spune locul numit ,,La Cerneală”? Teren acoperit cu vii unde în unele locuri pământul era înegrit ca cerneala. Tot acolo sătenii ştiau că este Grădina Popii, adică a preotului Matei Nicoară, parohul satului.
•  ,,Poiana lui Dulău” ne aminteşte de un alt localnic cu numele de Bucur Dulău, consemnat la 1785.
•  ,,La Căuş” era o frumoasă păşune al cărei nume vine de la Mihail Onghert ziş Kăuş, din Gherdeal, căruia îi aparţinea. Moşia de 26 hectare a fost cumpărată în 1933 de 25 de săteni din Rucăr cu împrumut bancar de la Banca Furnica din Făgăraş, 100.000 de florini.
•  Numele ,,Părăul Radului” atestă existenţa familiei Radu, probabil de pe curtea Radului, cu o vechime ce merge până la 1697. Pe o grindă a vechii case a Radului, 1948, era scârjelit numele Ioan Radu, aşa cum la 1785 exista un Onea Radului.Portul popular şi obiceiurile rucărenilor
  

Tradiţiile satului Rucăr vin din negura timpului, iar rucărenii le-au păstrat şi transmis din generaţie în generaţie. Obiceiurile se întind în timp pe toată durata unui an, de la instalarea iernii până la Sfîntul Andrei, vestitor al iernii următoare. Rucărenii sărbătoreau prin ,,Armindeni” venirea primăverii, iar bucuria revederii soarelui pe cer şi a verdelui pe cîmpuri îi scoteau din case la răspântie de uliţe, unde într-un ritual precreştin, dansau în jurul armindenului împodobit. Sărbătoreau sfârşitul secerişului când împleteau o cunună din cele mai frumoase spice pe care le aşezau în formă de cruce, simbol al creştinătăţii. Cununa o purtau spre casă tinerii sau copiii care erau stopiţi cu apă pe la porţile pe unde treceau, ca apoi să fie păstrată în casa dinainte, lângă icoană. Se cânta ,,Dealul Mohului, umbra snopului”, versurile vorbind despre o rivalitate între ,,sora soarelui” şi ,,sora vântului”. Iar când viile dădeau în pârg, rucărenii urcau râuri, rîuri spre dealurile acoperite cu viţă de vie, la ,,Cerneală” sau la ,,Dăbeni” sau în ,,Ele Bătrâne” pentru a-şi umple buţile cu struguri. Animaţia satului se muta preţ de săptămîni pe deal, până la sfârşitul culesului când sărbătoreau ,,Ziua recoltei”. Din hotar în hotar, satul oferea toate cele necesare traiului excelând în cultura verzei, viei, prunelor şi a grânelor. După Sfântul Nicolae se deschidea cea mai frumoasă şi veselă parte a anului, când obiceiurile erau de neoprit. În fiecare casă se auzeau frumoasele colinde ale Crăciunului si vocile irozilor. Şezătorile se organizau în mai toate casele până gerul era înghiţit complet de căldura soarelui. Ionii din sat erau ,,împuşcaţi” în zorii Sfântului Ion şi zăuriţi. Ţinutele zilnice erau atunci înlocuite cu frumoasele costume populare renumite prin ţesăturile şi alesăturile tradiţionale. Portul popular al satului Rucăr este unic. La femei, se evidenţiază prin vărgătura în nuanţe de violet sau mieru în alternanţă cu alb, albastru şi negru. Nobleţea ţinutei este dată de brăcinile cu ciucuri în aceleaşi tonuri ca şi şurţele. Ciucurii cu diferite dimensiuni erau purtaţi cu mândrie de fetiţe şi de tinere, femeile mai în vîrstă prelungindu-şi brăcinile cu fire alese din ţesătură. Portul bărbătesc este simplu şi sobru, în alb şi negru: cioareci sau şolovari în funcţie de anotimp, cămaşă cu coadă încreţită, pieptar, pantofi sau cizme cu tureag, şerpar, pălărie sau căciulă de culoare neagră. (Lucia BAKI)