72 de elevi din clasa a VIII-a de la Colegiul Naţional ,,Doamna Stanca” au intrat în sălile de examen pentru evaluarea naţională.  Marţi, 18 iunie a.c., au susţinut testarea la limba şi literatura română, iar joi, 20 iunie, vor susţine la matematică  şi vineri, 21 iunie, la limba maternă. ,,Cei 72 de elevi din cele 3 clase a VIII-a au fost distribuiţi în cele 5 săli de examen care sunt supravegheate audio şi video.  Comisia de examinare este formată din 17 membri între care şi preşedintele. Testarea a decurs bine, fără niciun fel de incidente. Afişarea rezultatelor  este programată, conform calendarului, în ziua de 25 iunie, iar rezultatele finale, după contestaţii, în 29 iunie” a explicat prof. Corina Drăgoiu, directorul CN ,,Doamna Stanca”.

Michaela Judele: ,,O prezenţă bună la examenul de Evaluare Naţională”

4.021 de absolvenţi de gimnaziu din  judeţul Braşov au intrat luni  în emoţiile Evaluării Naţionale, participând la primul examen, cel de Limba şi Literatura Română. Potrivit inspectorului-şef adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean, prof. Michaela Judele, de la acest prim examen au lipsit 172 de elevi. „Examenul de Limba şi Literatura Română s-a desfăşurat normal, fără probleme şi fără niciun elev eliminat. Mulţi dintre cei care au absentat au avut probleme medicale sau de altă natură, în ultimul moment. Consider că este o prezenţă bună la examenul de Evaluare Naţională, iar acum emoţiile cresc, mai ales că urmează examenul de Matematică“, a declarat  prof. Michaela Judele, inspectorul şef adjunct. Inspectorul şcolar general adjunct Michaela Judele spune că, în acest an, numărul celor care au lipsit a fost mai mic faţă de anii anteriori, mai ales în condiţiile în care toţi absolvenţii au fost înscrişi direct la examen. ,,Au existat şi patru cazuri aparte, în care elevii au susţinut examenul de Limba şi Literatura Română în condiţii speciale, având nevoie de personal suplimentar. În două dintre cazuri este vorba despre elevi nedeplasabili, într-un caz este vorba despre un elev cu cerinţe educaţionale speciale, iar în al treilea caz, de un absolvent de clasa a VIII-a care a susţinut examenul într-un spital din Cluj” a mai spus Judele.

 
Telverde pentru nereguli

Ministerul Educaţiei Naţionale pune la dispoziţia celor interesaţi o linie Telverde – 0800801100, pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naţionale. Numărul va fi disponibil în perioada 18 – 20 iunie, între orele 8:00 – 16:00, iar vineri, 21 iunie, între orele 8:00 -14:00.  Repartizarea computerizată la liceu va avea loc pe 12 iulie 2019. Media de admitere la liceu, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Naţională (contează în proporţie de 80%), şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a (20%).

 Admitere 2019. Calendar de înscriere

• 3 – 7 iulie 2019: Completarea opţiunilor în fişele de înscriere şi introducerea în baza de date computerizată a datelor din fişele de înscriere;
• 4 – 8 iulie 2019: Verificarea de către candidaţi şi părinţi a fişelor editate de calculator, corectarea greşelilor şi listarea fişelor corectate din calculator;
• 2 iulie 2019: Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 până la data începerii cursurilor anului şcolar 2019-2020;
• 15 – 18 iulie 2019: Depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi;
• 9, 22 şi 23 iulie 2019: Rezolvarea de către comisia judeţeană de admitere a situaţiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, a repartizării candidaţilor care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi a candidaţilor care nu au participat sau au participat, dar nu au fost repartizaţi în etapa repartizării computerizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here