A trecut vacanţa mare şi a început un nou an şcolar. O perioadă ce îi antrenează, fiecare cu rosturile lor, pe părinţi, pe copii şi pe profesori. Triadă care prin convergenţă s-ar putea reprezenta ca o unitate. Ceva precum treimea din ceruri pogorâtă pe pământ. O posibilitate ca instrucţia să se împletească cu educaţia, într-un proces formativ cu beneficii reciproce. Iau însă în discuţie trei secvenţe, relatate într-o revistă cu profil  pedagogic, din care rezultă că dorita convergenţă a factorilor educaţionali porneşte adesea de la situaţii divergente.

  1. O doamnă tânără, elegantă intră în sucursala unei bănci cu fetiţa ei de trei-patru ani. Nu este lume multă, iar copila, după o scurtă ezitare începe să alerge, să ţopăie, încolo şi încoace, dialogând sonor cu mama în spaţiul unde şi alţi clienţi îşi aşteaptă rândul. Probabil nici mama, şi desigur nici copila, nu conştientizează că în spaţiul public nu te comporţi ca acasă. Democraţia extinsă proclamă drepturile copilului, dar o anumită ,,cenzură”, în funcţie de împrejurări ar trebui subînţeleasă. Operatoarea de la ghişeu ridică de câteva ori privirea, dar nu îndrăzneşte vreo observaţie, fiindcă mama poate fi o clientă importantă a băncii şi s-ar putea supăra. Doar un domn, căruia-i vine rândul la ghişeu, întreabă ,,maliţios”: ,,Aţi deschis şi grădiniţă aici?”
  2. De pe un site social-media citim că într-o şcoală profesoara de civică vine la oră cu un fluier, din acelea pe care le au arbitrii pe terenurile de sport, iar când e gălăgie în clasă, fluieră pentru a se face ascultată. Ca să nu răguşească!
  3. Pe un alt site. O mămică sesizează că profesoara de engleză ţipă strident la nişte copii de şapte ani cărora le predă o oră pe săptămână. Învăţătoarea clasei îi spune că e nevoită să mai şi ţipe din când în când, aşa că nu este cazul să meargă la directoare pentru aşa ceva, iar profesoara în cauză i-a propus mămicii să vină ea însăşi la oră să se lămurească ce fac copiii şi de ce este nevoită să ţipe la ei.

În loc de concluzii, vă las pe d-voastră să judecaţi care ar fi cauzele  provocatoare ale unor asemenea situaţii nefireşti, generatore de nemulţumiri şi stări tensionate. Cred că încep din familie şi când părinţii nu răzbesc vor ameninţa: ,,Lasă că mergi tu la şcoală”. Dar la şcoală se adună mai mulţi, iar impasul creşte. Profesorii sunt şi ei oameni şi n-au cum să facă scamatorii pedagogice. Mi ales dacă sunt lăsaţi singuri în tentativa de a-i disciplina pe răsfăţaţi. (Prof. Liviu IONI)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here