•  Municipalitatea, acţionarul unic al Ecoterm, s-a rezumat doar la numirea de administratori speciali pe bandă rulantă

Ecoterm SA este o dovadă clară că Municipalitatea nu poate gestiona serviciile publice de care ar trebui să beneficieze făgărăşenii.  Din 2011 până în prezent Ecoterm SA, societatea la care unic acţionar este Municipiul Făgăraş prin CL Făgăraş, a fost pusă pe butuci de conducerea acesteia fără ca aleşii locali să încerce să blocheze afacerile firmelor căpuşă. Iţele încurcate de la Ecoterm i-au determinat pe toţi administratorii speciali  numiţi aici să-şi dea demisia. În ultimii doi ani s-au perindat la Ecoterm nu mai puţin de 3 administratori speciali care însă au renunţat rând pe rând la funcţie. Joi, 26 septembrie a.c., CL Făgăraş a numit la Ecoterm  un nou administrator special la propunerea primarului, pe Drăghici Ioan Iulian Burghiş. Nici acesta nu va sta prea mult în  această funcţie întrucât Municipalitatea intenţionează să înfiinţeze un serviciu propriu de termie şi să îngroape definitiv Ecoterm SA.  O dezbatere publică pentru înfiinţarea acestui serviciu este programată la  data de 7 octombrie, ora 18.00, în sala de şedinţe a primăriei.

Faliment  voit la Ecoterm

În anul 1998, Făgăraşul avea cel mai nou sistem centralizat  de termie din ţară, cu un randament de 98%. Erau peste 10.000 de abonaţi. Sistemul de termie a fost finanţat dintr-un împrumut bancar de 2 milioane de dolari.  Declinul societăţii a început după  anul 2010 când  managementul societăţii a făcut ca  beneficiarii sistemului de termie să se retragă, ajungând  la  nici 3000.  Din anul 2012, Ecoterm a intrat în insolvenţă. Conform planului de reorganizare propus de  administratorul judiciar SC Top Expert SPRL şi acceptat de instanţă, Ecoterm SA  avea de achitat creanţe în valoare de 2.462.454 lei  care trebuiau să fie achitate într-o perioadă de 3 ani. Era primul plan de reorganizare  ce trebuia implementat la Ecoterm.  Dar  n-a fost conform planului. În  2014, Ecoterm SA înregistra datorii în valoare de 5.035.651 lei,  iar în următorii 3 ani acestea au crescut la 7.436.574 lei, cu 48% mai mari,  ca  în 2018 să ajungă la  9.863.800 lei. Mai grav însă la nivelul lunii ianuarie 2017, Ecoterm nu achitase creditorilor nimic din creanţe. Nici administratorul judiciar şi nici Primăria Făgăraş n-au urmărit modul în care conducerea Ecoterm a gestionat situaţia economică a societăţii. Aşa se face că şefia de la Ecoterm a intrat în colaborare cu firme private  în detrimentul Ecoterm,  invocând nişte contracte de împrumut.   Firmele  private nu erau altele decât cele care au gravitat în jurul centralei de cogenerare construită în Făgăraş. Este vorba despre Solea AG  (1.293.760,76 lei), SC Nafco International SRL (357.575,88 lei), SC Gas Energy Ecotherm SA (117.000 lei), SC Custosolar SRL (10.701,57 lei). Toate aceste firme private  s-au înscris însă la masa credală şi cereau de la  Ecoterm SA suma totală  de 1.779.038,21 lei drept  creanţe garantate în cea mai mare parte, dar şi creanţe bugetare şi chirografare. Ecoterm şi-a asumat plata acestor creanţe până la data de 31decembrie 2017. Aşa se face că gradul de îndatorare al societăţii ajunsese la 152,5%, iar capitalul propriu s-a redus drastic.  Dacă în 2014 era de 1.748.438 lei, în 2017 capitalul societăţii a fost diminuat la valori negative, respectiv  -1.199.334 lei. Surprinde şi faptul că în următorul an, 2018, activul net contabil al Ecoterm era de – 3.395.927 lei faţă de 2017  când a fost la valoarea de 835.479 lei.  La un nivel iniţial al capitalului social de   1.572.572 lei, Ecoterm a înregistrat pierderi la nivelul a 686.078 lei în 2014 şi de 2.547.376 lei în 2018. Numărul de salariaţi a fost de 37 persoane în 2014 şi de 30 în 2018.

Firmele căpuşă 

Ecoterm îşi propunea prin planul de reorganizare  derulat în 3 ani,  în perioada 2014-2016,  să  realizeze venituri cu 3% mai mari în fiecare an, să scadă cheltuielile salariale, să acopere integral datoriile, să înregistreze profit şi să achite creanţele înscrise în tabelul definitiv de creanţe în valoare de 2.462.454 lei. Pe lista creditorilor în dosarul mai sus menţionat a apărut şi  SC Nafco Internaţional SRL reprezentată de Wiland Eduard Muller ca şi cesionar al creanţei Gaz Energy Ecotherm SRL. Lista a fost completată  nejustificat şi cu  Solea AG prin Sterner Georg şi Schweiger Anton Michael în calitate de cesionar al creanţei Gaz Energy Ecotherm SRL. O altă societate care apărea  tot ca şi  creditor era Custosolar  SRL, ca  cesionar al creanţei SC GDF Gaz Suez Energy România SA, dar şi Gaz Energy Ecotherm SA aflată în insolvenţă reprezentată de administratorul special Viorel Mititelu şi administrator judiciar Angela Muscalu. În acest dosar al insolvenţei Ecoterm SA avea calitatea de intervenient în nume propriu AGER Leasing IFN SA prin administrator special în consorţiu FIVE Administration SPRL şi Inseval IPURL. O analiză a listei creditorilor, lesne se putea  observa cine era interesat de preluarea societăţii de termie de la Făgăraş.  Plata creanţelor s-a făcut de către investitorul Gaz Energy Ecotherm SA împreună cu Solea  AG, Nafco International  SRL şi Custosolar  SRL direct, astfel încât s-a produs o subrogare în drepturile creditorilor iniţiali. În aceste condiţii, s-a propus un plan de reorganizare nou. Finanţatorul Ager Leasing IFN S.A. a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu în cadrul dosarului de insolvenţă al Ecoterm SA.  Aşa se face că Ager Leasing IFN SA  solicita obligarea Ecoterm SA  la plata sumei de 106.241.674,42 lei, cu titlu de prejudiciu cauzat prin modificarea planului de reorganizare.

Al treilea plan de reorganizare contestat

,,Administratorul judiciar a reuşit cu sprijinul afiliaţilor Gaz Energy Ecotherm să introducă aceste datorii curente în programul de plăţi, cu consecinţa directă a diminuării drastice a participaţiilor Municipiului Făgăraş în Ecoterm. Al treilea plan de reorganizare al Ecoterm este iniţiat de Nafco Internaţional SRL şi Solea AG, plan care n-a fost adus la cunoştinţa CL Făgăraş de nimeni. În noul plan de reorganizare apar ca şi creditori în tabelul masei credale firmele Nafco, Solea şi Custosolar. Una dintre modificările aduse ultimului plan de reorganizare, acţiunile Municipiului Făgăraş în Ecoterm scad sub 4%, urmând ca acţionarii Ecoterm să fie Nafco Internaţional SRLşi Custosolar, iar firmei Gaz Energy Ecotherm să-i fie diminuată participarea. Astfel că Municipiul Făgăraş va fi scos din ecuaţie” explica într-un memoriu ajuns pe masa Legislativului de la Făgăraş în 2018, Ager Liesing. Ager a depus la Tribunalul Braşov o contestaţie prin care a solicitat înlăturarea din tabelul creditorilor Ecoterm pe Gaz Energy Ecotherm, Nafco International, Solea AG şi Custosolar SRL. Ager este creditor ipotecar pentru SC Gaz Energy Ecotherm SA în cazul investiţiei din Făgăraş, centrala de cogenerare, în valoare de 18,7 milioane de euro, contractul de leasing financiar nr. 2062/21.08.2014.

Suveica de firme
 

 ,,Afacerea termia” de la Făgăraş trece printr-o suveică de firme care duc la aceeaşi persoană, Eduard Wiland Muller. Conform Registrului Comerţului, societatea Gas Energy Ecotherm SA a fost înregistrată la data de 20 mai 2014 în Braşov cu un capital social de 90.000 de lei. Acţionarii acestei societăţi sunt SC Naffco Internaţional SRL din Braşov (înregistrată la RC în 2013 cu un capital social în valoare de 49.500 lei) şi trei cetăţeni germani Sterner Georg, Walter Eimannsberger şi Anton Michael Schweiger, fiecare având un aport de capital în valoare de 13.500 lei. Gaz Energy Ecotherm are sediul social stabilit prin contractul de subînchiriere semnat la 8 iulie 2014 cu Custosolar SRL. La rîndul ei SC Naffco Internaţional SRL îi are ca asociaţi pe: Greentech Energy & Recycling SRL ( înregistrată la RC în 2012 în Bucureşti cu un capital social de 2.600 lei) şi Sernico GMBH înfiinţată în 9 ianuarie 2014 în Straubingen cu un aport de 23.400 lei. Împuternicitul Naffco Internaţional SRL este acelaşi Muller Wiland Eduard din Braşov. În cazul firmei Greentech Energy & Recycling SRL înfiinţată în 2012 cu ultima reactualizare la 2 septembrie 2014 are capitalul social subscris de 4.360 lei şi unic acţionar tot pe Muller Wiland Eduard.  (Lucia BAKI)

 

2 COMENTARII

  1. De ce fagarasenii nu ii condamna la moarte pe acesti nenorociti , care au adus tara in faliment
    Daca vom fi toti pasivi si indiferenti ajungem in sapa de lemn
    trebuie totul nationalizat, trimisi la puscarie toti acesti borfasi sau la sapat in stanca la canalul Brasov= Bucuresti

Dă-i un răspuns lui Balici Mihai Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here