Istoria ,,poporului ales“ se împleteşte cu o serie de povestiri şi legende care au, pe alocuri, tonuri hazlii. Este foarte uşor ca un fiu să fure ,,binecuvântarea“ tatălui cu ajutorul mamei în detrimentul celuilalt frate, iar ,,hoţul“ să devină părintele unui popor ce va duce în istoria religiilor mesianismul la un nivel foarte profund. Arhetipul ,,soterului“, al unui ,,mântuitor“ al spiţei omeneşti se regăseşte în miturile multor popoare, dar evreii l-au adus la ,,absolut“. În celelalte religii ale antichităţii găsim doar ,,ramuri“ din acest trunchi al mesianismului. Religia lui Israel duce revelaţia la un nivel de integritate. Sara moare şi este îngropată în apropiere de Hebron, Avraam îşi trimite sluga în ţara pe care a părăsit-o să-i găsească o aleasă fiului său- Isaac.
Un jurământ interesant
Poporul ,,ales“ are o predilecţie spre jurăminte, şi acest lucru se vădeşte încă din zorii naşterii sale. Credinţa a mers, la evrei, întotdeauna, dincolo de raţiune dar nu a anulat-o. Observăm acest lucru încă din capitolul Facerii. Avraam îşi trimite omul de încredere până în Mesopotamia, să-i caute mireasă lui Isaac. ,,Atunci a zis Avraam către sluga cea mai bătrână din casa sa, care cârmuia toate câte avea: ,,Pune mânat ta sub coapsa mea. Şi jură-mi pe Domnul Dumnezeul pământului că fiului meu Isaac nu-i vei lua femeie din fetele canaaneilor, în mijlocul cărora locuiesc eu, ci va merge în ţara mea, unde m-am născut eu, la rudele mele, şi vei lua de acolo femeie lui Isaac, fiul meu. Şi punându-şi sluga mâna sub coapsa lui Avraam, stăpânul său, i s-a jurat pentru toate acestea“ (Facerea 24, 2-9). Jurământul sub coapsă are un simbolism aparte. ,,Jurământul prin atingerea coapsei (,,izvorul vieţii“) avea probabil semnificaţia ,,să nu am parte de urmaşi, dacă mint“ spune Vasile Botiza la ,,Introducere în studiul Sfintei Scripturi“. Avraam i-a dat această misiune lui Eliezer, care era cel mai înţelept slujitor al său şi cel mai de încredere. Ce înseamnă însă mâna pusă sub coastă? ,,Această veche ceremonie care însoţeşte un jurământ solemn mai este amintită numai în cap. 47,29. În ambele cazuri, împrejurările sugerează o făgăduinţă de a se purta cu credincioşie după moartea aceluia faţă de care făgăduinţa a fost făcută, adică cu urmaşii lui. Moartea unuia nu îl elibera pe celălalt de jurământul său. Explicaţiile obiceului diferă oarecum pentru comentatori. Ca izvor de urmaşi (vezi Geneza 35,11; 46,26; Exod 1,5), cuvântul ,,coapsa“ sau ,,şale“ (acelaşi cuvânt în limba ebraică) a fost considerat ca indicând spre viitorii urmaşi ai lui Avraam, îndeosebi spre Hristos, Sămânţa făgăduită. Dacă este aşa, jurământul era, ca să zicem aşa, făcut prin sau în numele Aceluia care avea să vină. Alţi comentatori consideră coapsa ca simbol al stăpânirii şi al autorităţii, iar punerea mâinilor dedesubtul ei un jurământ de supunere faţă de superior“ sună o altă ipoteză. (mybible.ro). Avraam ia această hotărâre din cauza idolatriei şi a desfrâului care domneau între canaaniţi. Rudele lui Avraam din Haran-Mesopotamia, au păstrat într-o anumită măsură închinarea faţă de ,,adevăratul Dumnezeu“. Eliezer purcede la această călătorie invocând ajutorul divin şi o găseşte pe frumoasa Rebeca: ,,dar nu sfârşise el încă a cugeta acestea în mintea sa, când iată că ieşi cu urciorul pe umăr Rebeca, fecioara care se născuse lui Batuel, fiul Milcăi, femeia lui Nahor, fratele lui Avraam“ (Facerea 24,15). Rebeca va naşte doi gemeni cu ajutorul lui Dumnezeu, căci iniţial era ,,stearpă“. Când gemenii se zbăteau în pântecele ei, Dumnezeu îi spune: ,,În pântecele tău sunt două neamuri şi două popoare se vor ridica din pântecele tău; un popor va ajunge mai puternic decât celălalt şi cel mai mare va sluji celui mai mic!“ (Facerea 25,23). Cei doi fii s-au numit Isav, sau Esau, şi Iacov.
Binecuvântarea furată
Rebeca îl învaţă pe Iacov, fiul cel mic, să-l înşele pe tatăl său şi să-i smulgă astfel binecuvântarea ce se cădea fratelui său mai mare, pentru că acela a ieşit cel dintâi din pântecele ei. Biblia relatează acest amănunt: ,,Iar după ce a îmbătrânit Isaac şi au slăbit vederile ochilor săi, a chemat pe Isav, pe fiul său cel mai mare, şi i-a zis: ,,Fiul meu! Zis-a acela: ,,Iată-mă!“ Şi Isaac a zis: ,,Iată, eu am îmbătrânit şi nu ştiu ziua morţii mele. Ia-ţi dară uneltele tale, tolba şi arcul, şi ieşi la câmp şi adu-mi ceva vânat. Să-mi faci mâncare, cum îmi place mie, şi adu-mi să mănânc, ca să te binecuvânteze sufletul meu până nu mor!“ Rebeca însă a auzit ce a zis Isaac către fiul său Isav. S-a dus deci isav la câmp să vâneze ceva pentru tatăl său; Iar Rebeca a zis către Iacov, fiul cel mai mic: ,,Iată, eu am auzit pe tatăl tău grăind cu Isav, fratele tău. Acum dar, fiul meu, ascultă ce am să-ţi poruncesc: Du-te la turmă, adu-mi de acolo doi iezi tineri şi buni şi voi face din ei mâncare, cum îi place tatălui tău; Iar tu o vei duce tatălui tău să mănânce, ca să te binecuvinteze tatăl tău înainte de a muri. Iacov însă a zis către Rebeca, mama sa: ,,Isav, fratele meu, e om păros, iar eu n-am păr. Nu cumva tatăl meu să mă pipăie şi voi fi în ochii lui ca un înşelător şi în loc de binecuvântare, voi atrage asupră-mi blestem. Zis-a mama sa: ,,Fiul meu, asupra mea să fie blestemul acela; ascultă numai povaţa mea şi du-te şi adu-mi iezii!“ Atunci, ducându-se Iacov, a luat şi a adus mamei sale iezii, iar mama sa a gătit mâncare, cum îi plăcea tatălui lui. Apoi a luat Rebeca haina cea mai frumoasă a lui Isav, fiul ei cel mai mare, care era la ea în casă, şi a îmbrăcat pe Iacov, fiul său“ (Facerea 27, 1-17, ş.a.). Isav pierde astfel binecuvântarea ,,A venit fratele tău cu înşelăciune şi a luat binecuvântarea ta“ (Facerea 27, 35).
Isav şi explicaţia teologică a respingerii sale
,,Importanţa cea mai mare a referirilor biblice la Isav constă în semnificaţia teologică dată respingerii sale, deşi el deţinea dreptul de succesiune prin faptul că era întâiul născut. Explicaţia biblică este că Domnul l-a urât pe Isav (Esau) şi l-a iubit pe Iacov. Isav simbolizează cei pe care Dumnezeu nu i-a ales; Iacov îi reprezintă pe cei pe care Dumnezeu i-a ales. Dar temeiul acestei alegeri nu a fost vreo diferenţă în viaţa sau caracterul lui Iacov şi Isav. Iacov a fost ales mai înainte ca el şi fratele său să se fi născut. Şi nici chiar ,,ura“ şi ,,dragostea“ lui Dumnezeu nu se poate să fie temeiul alegerii divine, deoarece în cazul acesta alegerea lui Dumnezeu ar depinde de un capriciu sau de o anumită dispoziţie. Dumnezeu şi-a exercitat voinţa supremă a harului alegerii Sale, El fiind singurul Originator al scopului moral al acestuia. În Evr. 12:16 ş.urm. Isav simbolizează pe cei care abandonează speranţa gloriei de dragul lucrurilor care pot fi văzute şi care nu sunt eterne“ spune pastorul şi cercetătorul J.G. Thomson în ,,Dicţionar Biblic“.
Iacov, părintele ,,poporului ales“
,,Este potrivit ca aproape un sfert din cartea Genesei să fie rezervată pentru biografia lui Iacov, părintele poporului ales. Documentele scrise din mileniul al 2-lea î.d.Cr. au oferit numeroase materiale care confirmă cadrul povestirilor din Gen. 26-50. Deşi aceasta nu dovedeşte existenţa Patriarhului sau istoricitatea naraţiunii, totuşi arată că acestea nu sunt compoziţii târzii, din vremea exilului, care să conţină detalii născocite şi anacronice. Dimpotrivă, sugerează că întâmplările au fost scrise la o dată timpurie (Epoca patriarhală). Este puţin probabil ca o colecţie de povestiri cu detalii care s-ar părea să-l discrediteze pe erou, să fie centrată în jurul unui personaj mitic. Dovezile disponibile în prezent sugerează aproximativ secolul al 18-lea î.d.Cr. O asemenea datare ar plasa aşezarea lui în Gosen, nu departe de curtea egipteană aflată la Tanis, la începutul perioadei dominaţiei hicsoşilor. Această datare permite de asemenea încadrarea vieţii lui Avraam în secolele al 20-lea şi al 19-lea îd.Cr., cum sugerează dovezile biblice şi arheologice. Iacov s-a născut ţinându-l de călcâi pe fratele său geamăn Esau (Gen. 25:26) şi de aceea i s-a dat numele ,,cel ce ţine“ sau, o altă interpretare plauzibilă, ,,el a ţinut“. Se poate ca acesta să fie un joc de cuvinte intenţionat bazat pe un nume din vremea aceea, yaaqob-il, ,,fie ca Dumnezeu să ocrotească“ sau ,,Dumnezeu a ocrotit“. Documente cuneiforme şi egiptene din această perioadă conţin nume personale derivate de la aceeaşi rădăcină (qb), inclusiv unele forme paralele folosite la popoare din grupul semitic de V (amoriţi). Iacov l-a ,,înlocuit“ (această nuanţă este derivată de la ,,a ţine de călcâi, a prelua“, rădăcina ebr. Qb) pe fratele său, obţinând mai întâi dreptul de întâi născut, profitând de foamea fratelui său, şi apoi l-a înşelat pe Isaac să-i dea binecuvântarea care era dată de obicei întâiului născut. Fiul întâi născut moştenea de obicei o parte mai mare a averii părinteşti decât cea moştenită de ceilalţi copii. Ca un fel de moştenire specială, se pare că moştenitorul principal primea poziţia socială şi religioasă de cap al familiei. Probabil că lucrul acesta era simbolizat prin acordarea binecuvântării părinteşti şi prin transmiterea posesiunii zeilor familiei. Aceste obiceiuri pot fi deduse din acte contemporane de adoptare şi din cronici legale, precum şi din naraţiunile biblice. Istorisirea scurtă a vânzării de către esau a dreptului său de întâi născut pentru o mâncare nu ne spune în ce fel a fost confirmată tranzacţia sau dacă a fost înregistrată oficial. Un document din secolul al 15-lea î.d.Cr. înregistrează vânzarea patrimoniului unui om din Asiria. Un document din acelaşi cadru arată că promisiunea verbală dată de un om fiului său poate fi confirmată la judecată. Prin urmare, binecuvântarea dată de Isaac a fost irevocabilă, aşa cum accentuează textul. În felul acesta Iacov a devenit purtătorul promisiunii lui Dumnezeu şi moştenitorul Canaanului. Esau a primit regiunea mai puţin fertilă care a ajuns să fie cunoscută ca Edom. Rebeca, mama lui iacov, a obţinut de la esau permisiunea ca Iacov să fugă din faţa mâniei fratelui său la familia ei din Padan-Aram. Ea a folosit ca scuză nevoia ca Iacov să se căsătorească cu o fată din acelaşi clan, pentru a evita căsătoriile mixte, cum a făcut Esau care s-a amestecat cu populaţia locală“ spune L. Morris, preot în cadrul catedralei ,,Sf. Paul“ din Melbourne, fost rector la Ridley College (Dicţionat Biblic). Iacob ajunge la Haran, unde îi va sluji unchiului său, Laban, şapte ani de zile, pentru a obţine mâna verişoarei sale, Rahela. Căsătoria a fost celebrată după rânduieli, în prezenţa martorilor care au asistat la contractul de căsătorie oral sau scris, contract cerut de legile din babilon, pentru a conferi unei femei statutul de soţie“ (L.Morris). (Ştefan BOTORAN) (Va urma)
