Iacob, cel ce s-a luptat cu un străin misterios lângă râul Iaboc primind numele de Israel, este cel care le-a confirmat israeliţilor numele şi peregrinarea prin istorie. Fugind din faţa răzbunării fratelui său, Isav sau Esau, Iacob purcede în Mesopotamia, la rudele mamei sale Rebeca. ,,Evenimentul central al vieţii lui Iacov, spune A.R. Millard profesor de ebraică şi limbi semitice antice de la Universitatea din Liverpool, a avut loc în timpul fugii lui spre nord. La sfârşitul călătoriei de o zi, probabil prima zi, el a ajuns în ţinutul deluros în apropiere de Betel, la vreo 100 km de Beersheba. Aceasta este o distanţă rezonabilă pe care o poate străbate într-o zi o cămilă bună. Prima etapă a călătoriei trebuia să se termine cât mai repede de casă posibil. Nu avem nicio indicaţie că Iacob ar fi avut cunoştinţă despre sanctitatea deosebită a regiunii aceleia, deşi se poate să fi cunoscut locul altarului bunicului său (N.R. este vorba de patriarhul Avraam). În timp ce dormea a avut o vedenie cu o scară între cer şi pământ, o vedenie a lui Dumnezeu şi a familiei lui stând deasupra scării. Promisiunea dată lui Avraam a fost confirmată pentru Iacov şi i s-a dat promisiunea ocrotirii divine. Iacov a comemorat visul său prin ridicarea pietrei pe care şi-a odihnit capul şi prin turnarea uleiului sfânt peste ea (Gen. 28:11 ş.a.). Asemenea monumente simple erau ridicate adesea în locuri sacre. Acesta a marcat locul unde Dumnezeu Şi-a făcut cunoscută prezenţa lui Iacov. Naraţiunea face un salt de la Betel până la Haran, la vremea sosirii lui Iacov. Iacov a ajuns mai întâi la o fântână din afara oraşului. Aici a fost întâlnit de verişoara sa, Rahela, şi a fost dus la Laban, unchiul său şi, după 7 ani, să o primească pe Rahela de soţie (Gen. 29:1 ş.urm.). Căsătoria a fost celebrată după rânduieli, în prezenţa martorilor care au asistat la contractul de căsătorie oral sau scris, contract cerut de legile din Babilon pentru a conferi unei femei statutul de soţie. Laban a invocat un obicei local pentru faptul că i-a dat lui Iacob pe fiica sa mai mare Lea de soţie. Obiceiul ca fiica mai în vârstă să fie dată în căsătorie prima nu este cunoscut din alte surse. Iacov a încuviinţat acţiunea lui Laban şi au făcut o înţelegere nouă ca să-i permită lui Iacov să se căsătorească cu Rahela la sfârşitul săptămânii. I-au fost ceruţi alţi şapte ani de slujire în schimbul banilor daţi de bărbat socrului său. În timpul celor 20 de ani cât a stat Iacov în casa lui Laban i s-au născut unsprezece fii şi o fiică. Lea a născut patru fii, în timp ce Rahela a rămas stearpă. Necazul ei a fost uşurat în parte când a dat-o lui Iacob pe slujitoarea sa, Bilha, şi a adoptat pe cei doi fii ai ei. Lea a făcut şi ea la fel cu slujitoarea sa Zilpa, care a născut de asemenea doi fii. Lucrul acesta poate să fi fost stimulat de cunoaşterea faptului că adoptarea ar putea duce la zămislire de către mama adoptivă. Lea a mai născut alţi doi fii şi o fiică înainte ca Rahela să nască pe Iosif“. Observăm aici în primul rând poligamia ca urmare a politeismului practicat şi de evrei o bună bucată de timp. Avem aici de-a face cu o serie de cutume menţionate de istorie şi de mercantilismul incipient, apărut încă din zorii societăţilor patriarhale. Rahela şi Lea vor sprijini planul lui Iacov de a fugi iar aceştia ajung până în nordul Transiordaniei. ,,Laban i-a următir timp de şapte zile, parcurgând circa 650 de km, o distanţă care ar putea fi străbătută uşor cu cămile. Laban l-a mustrat pe Iacov pentru plecarea lui pe furiş, dar lucrul care l-a îngrijorat mai tare a fost furtul zeilor săi (Terafim, Nuzi). Dacă stăpânirea acestor zei ai familiei era semnul caracteristic pentru capul familiei, atunci fapta lui Rahela a fost făcută cu intenţia de a-l înălţa pe Iacov. Ea a reuşit să-i păstreze folosind un şiretlic. Iacov, la rândul lui, i-a amintit lui Laban  cât de bine l-a slujit, conformându-se tuturor cerinţelor pe care trebuia să le întrunească un păstor bun, şi i-a spus cât de rău a fost răsplătit. A fost făcut un pact, în care Laban a folosit poziţia sa de autoritate pentru a dicta termenii pactului: fiicele lui trebuia să fie tratate în mod corespunzător, iar Iacov nu mai putea să ia o altă soţie. A fost ridicat un stâlp pentru a comemora legământul şi a fost construită o movilă. Acestea au servit de asemenea ca puncte de demarcaţie dincolo de care nu trebuia să treacă niciuna dintre părţi; se poate să fie o recunoaştere a întinderii drepturilor teritoriale ale lui Iacov, potrivit cu promisiunea. Fiecare parte a cerut ca Dumnezeu să fie martor şi să pedepsească pe acela care va încălca legământul. A fost adusă o jertfă şi cele două părţi au mâncat împreună, ca un semn al bunelor intenţii“ (Millard).

Israel

Iacov îşi va continua drumul până la Mahanaim, iar fenomenele paranormale nu lipsesc din decor, pentru că el este întâmpinat de personaje celeste, îngeri. ,,După aceea Iacov s-a dus în calea sa. Şi căutând el, a văzut oştirea lui Dumnezeu tăbărâtă, căci l-au întâmpinat îngerii lui Dumnezeu. Iacov însă, când i-a văzut, a zis: ,,Aceasta este tabăra lui Dumnezeu!“ Şi a pus locului aceluia numele Mahanaim, adică două tabere“ relatează Biblia (facerea 32, 1-2). A cercetat apoi terenul pentru a se împăca cu fratele său, Isav (Esau). La Penuel, pe când se pregătea să treacă râul Iaboc, a fost atacat de un străin misterios şi a urmat o luptă corp la corp. În urma acstei lupte, Iacov s-a ales cu o infirmitate, i-a fost dizlocat piciorul din şold. ,,Rămânând Iacov singur, s-a luptat Cineva cu dânsul până la revărsatul zorilor. Văzând însă că nu-l poate răpune, Acela S-a atins de încheietura coapsei lui şi i-a vătămat lui Iacov încheietura coapsei, pe când se lupta cu el. Şi i-a zis: ,,Lasă-mă să plec, că s-au ivit zorile! Iacov I-a răspuns: ,,Nu te las până nu mă vei binecuvânta“. Şi l-a întrebat Acela: ,,Care îţi e numele? Şi el a zis. ,,Iacov!“ Zisu-i-a Acela: ,,De acum nu-ţi va mai fi numele Iacov, ci Israel te vei numi, că te-ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai ieşit biruitor!“ Și a întrebat şi Iacov, zicând: ,,Spune-mi şi Tu numele Tău!“ Iar Acela a zis: ,,Pentru ce întrebi de numele Meu? El este minunat!“ Şi l-a binecuvântat acolo. Şi a pus Iacov locului numele Peniel, adică faţa lui Dumnezeu, căci şi-a zis: ,,Am văzut pe Dumnezeu în faţă şi mântuit a fost sufletul meu!“ Iar când răsărea soarele, trecuse de Peniel, dar el şchiopăta din pricina şoldului. De aceea fiii lui Israel până astăzi nu mănâncă muşchiul de pe şold, pentru că Cel ce S-a luptat a atins încheietura şoldului lui Iacov, în dreptul acestui muşchi“ (Facerea 32 24-32).

Cu cine s-a luptat, de fapt, Iacov?

Numeroşi autori sunt de părere că Iacov s-a luptat cu un personaj extra-terestru, şi aici nu intrăm în jocul amatorilor de ufologie. Este vorba de unul dintre mesagerii lui Dumnezeu, care pot lua diferite forme, deci, un înger în limbajul nostru uzual. Floriana Jucan spune: ,,Lupta lui Iacov cu Îngerul“ este, în fapt, lupta fiecăruia dintre noi. Nimeni nu este exonerat de o astfel de luptă şi nimănui nu îi este refuzată o astfel de Mare Întâlnire, însă puţini recunosc acest moment al verităţii şi Ratarea sau Întâlnirea lui diferenţiază omul mundan de omul religios care înţelege şi percepe nu doar esenţa lui Dumnezeu, ci şi prezenţa Lui. Dincolo de textul clasic, ajutându-mă de exegeza acestui pasaj, o interpretare proprie, susceptibilă de subiectivism. Va exista întotdeauna o diferenţă de percepţie între sensul şi forma unei scrieri, cu atât mai mult cu cât ne aplecăm asupra textelor sacre. Au trecut 20 de ani de când Iacov a plecat, singur şi sărac, din casa tatălui său şi a mamei sale, de frica fratelui său Esav căruia îi furase binecuvântarea, dreptul întâiului născut. Acum se reîntoarce însoţit de două neveste, două roabe, unsprezece copii, turme, cămile, averi şi robi. Îi trece pe toţi vadul Iabbokului şi rămâne singur. Semnificativ este faptul că Iabbok înseamnă ,,luptător“ în limba ebraică, în timp ce luptător se traduce şi prin Yaaveik. Deşi se pregătea pentru întâlnirea cu Esav, Iacov are parte de întâlnirea cu Dumnezeu. El se lupta cu un om sau cu un înger? Misteriosul luptător are forma de om, însă este de fapt înger. În ebraică, traducerea cuvântului ,,Malakh“ (mem, lamed, alef, chaf, sofit), cuvântul cel mai des folosit pentru a desemna ceea ce a fost tradus în greacă şi în celelalte limbi prin ,,înger“, însemna, de fapt, ,,mesager“, conform rădăcinii ugaritice ,,lak“. Îngerii au mâncat cu Abraham (Geneza 18-8), iar doi dintre ei au făcut obiectul dorinţei oamenilor din Sodoma (Geneza 19-5) aşa încât nu există dubiu că îngerii pot lua formă omenească dacă vor. Că a fost un înger ştim din cartea lui Osea care ne spune că ,,Iacov s-a luptat cu îngerul şi a fost biruitor“ (Osea 12-4). Pe linie creştină însă, partenerul de luptă al lui Iacov a fost mai mult decât un înger. El va fi prefigurarea lui Iisus Hristos, manifestarea umană a lui Dumnezeu. Rabinii sunt de părere că cel cu care s-a luptat Iacov era, de fapt, îngerul păzitor al lui Esav şi al Edomului. Deşi întunericul s-a ridicat, Iacov refuza să îi dea drumul să plece celui cu care s-a luptat până atunci. Iacov nu mai lupta, însă îşi ţine prizonier adversarul. Este momentul din care, întrebat care îi este numele, Iacov nu va mai fi Iacov, ci Israel. În limba ebraică, ,,Israel“ este combinaţia a două cuvinte: ,,sarah“ şi ,,el“. Literalmente, înseamnă ,,cel care a ieşit învingător cu Dumnezeu“. Raţiunea pe care se poate produce această schimbare a numelui este aceea că Iacov a luptat cu Dumnezeu (pentru a obţine binecuvântarea) şi cu oamenii (precum Esav şi Laban) şi a ieşit învingător asupra lor. Înţelegând că cel cu care s-a luptat nu este un simplu om, Iacov îi cere numele. ,,Pentru ce îmi ceri numele?“, îi răspunde îngerul. Scena este similară cu cea din Judecători (13- 17,18) când Manoah îl întrabă pe îngerul Domnului care îi este numele şi i se răspunde ,,Pentru ce îmi ceri numele? El este minunat“ (potrivit Septuagintei) sau ,,el este dincolo de înţelegere“ (potrivit New International Version). ,,Pele“ este unul dintre acele cuvinte ebraice care nu vor fi rostite niciodată de oameni, ci doar de Dumnezeu. Dacă privim în oglindă cele două texte, al Genezei şi al Judecătorilor, vom vedea limpede că Iacov se lupta cu Dumnezeu însuşi. Domnul se înfăţişează ca un om şi pentru că este singura formă care îi permitea lui Iacov să rămână în viaţă. Odată avută această întâlnire, în urma căreia Iacov va obţine în mod onest o binecuvântare şi în chip divin o transfigurare care îl va conştientiza asupra faptului că nu va mai fi cel care a fost, ci un om nou, de esenţă divină, Iacov nu se va mai teme de nimic, implicit, nici de fratele său Esav, întrucât dacă Domnul îi cruţase viaţa, cu atât mai puţin i-o putea lua un om obişnuit, oricare ar fi fost acesta. Alături de Avraam şi de Isaac, Iacov este cel de-al treilea patriarh al Bibliei şi un personaj simbolic pentru Israel, întrucât îi va purta numele, iar cei doisprezece copii ai lui vor fonda primele triburi din care se va naşte forma statală de mai târziu a acestei ţări. Din multe puncte de vedere, Iacov va avea o personalitate biblică şi istorică unică, fiind primul evreu care pleacă din Țara Canaanului, prefigurând exilul de mai târziu al poporului evreu. Tot în această cheie el va genera şi mitul eternei reântoarceri a evreilor răspândiţi prin lume în Țara Promisă şi, în mod excepţional, va fi primul om care va stabili cu Dumnezeu o relaţie de parteneriat, şi nu de supunere necondiţionată precum predecesorii săi. Considerat de toată lumea, fără excepţie, unul dintre cele mai misterioase texte ale Bibliei, Lupta lui Iacov cu Îngerul a inspirat interpretări şi creaţii diverse. Mulţi însă, în faţa unui asemenea text, au deviat pur şi simplu de la Întâlnirea cu el, trecând mai departe fără să fi înţeles esenţa lui. Andrei Pleşu aşează în rândul marilor ratări reducerea la arhetipul de basm al lui Vladimir Propp şi scena celor 6 actanţi a francezului Greimas. Dacă Maimonide merge până într-acolo încât vede în această luptă nu o realitate, ci o viziune profetică, George Savran este sigur că avem de-a face cu o teofanie“. Tot Floriana Jucan îl citează pe Charles Baudelaire în acest context: ,,Omul natural şi omul supranatural se luptă, fiecare potrivit naturii sale. Iacov ca un om batal, umflându-şi toţi muşchii, în timp ce îngerul se pregăteşte pentru luptă indulgent, blând, ca o fiinţă care poate învinge fără nici un efort fizic şi care nu va permite furiei să altereze forma divină a membrelor sale“. Floriana Jucan face parte din tagma oamenilor care văd dincolo de ,,văl“, ajungând la esenţa adevărului care ne va face liberi. Incursiunea în tainele Bibliei este un drum minunat, cât o viaţă de om. (Ştefan BOTORAN)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here