Fiecare cetăţean român care este înscris la un medic de familie şi îşi plăteşte asigurările medicale are dreptul, o dată pe an, să beneficieze de un set de analize gratuite, decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi realizate în laboratoare care au contract cu această instituţie. Medicul de familie are obligaţia să interpreteze rezultatele acestor analize, iar atunci când este cazul, să recomande analize suplimentare care vor fi urmărite de un medic specialist. Cei mai mulţi dintre noi omit, din păcate, aceste analize care, uneori,  ne pot salva viaţa. Ele  pot depista la timp anumite suferinţe ale organismului, care, netratate, se pot transforma în boală. Problema este că mulţi dintre pacienţi nu ştiu despre astfel de beneficii, iar atunci când vor să îşi facă analize de pe o lună pe alta laboratoarele nu mai au fonduri şi trebuie să aştepte cel puţin 30 de zile. Aceste analize fac parte din două categorii principale, hematologie şi biochimie.  Cele mai importante analize incluse în setul pe care îl putem face gratuit, fiind decontat de către Casa de Asigurări de Sănătate sunt:
Hemoleucograma completă – este o investigaţie care oferă o imagine generală asupra stării de sănătate şi permite diagnosticarea infecţiilor, anemiei, leucemiilor etc.

  •   VSH-ul – reprezintă viteza de sedimentare a hematiilor şi este un test care relevă activitatea inflamatorie, ajutând, astfel, în diagnosticarea şi monitorizarea evoluţiei bolilor inflamatorii.
  •    Fibrinogenul – este primul factor plasmatic al coagulării, iar dezechilibrele acestuia sunt expresia afectării directe a diferitelor  organe. Creşterile patologice pot indica afecţiuni precum cele inflamatorii şi cardiovasculare (infarct miocardic sau insuficienţă cardiacă), pneumonii, tumori maligne sau reumatism.
  •    Glicemia – este un test care măsoară nivelul de glucoză sau zahăr din sânge. Atunci când aceasta are un nivel crescut, poate duce la diabet şi boli cardiovasculare. În mod normal, zahărul din sânge reprezintă combustibilul de bază pentru obţinerea energiei necesare omului, iar un nivel constant asigură un bun metabolism.
  •   Colesterolul – este o grăsime care se găseşte în toate celulele organismului, aproximativ 20%  provenind din alimentaţie, restul fiind fabricat de organism, la nivelul ficatului. Există un colesterol „rău” care se numeşte LDL şi se depune pe pereţii arterelor şi unul „bun” HDL care este eliminat din corp.
  •   Calciul – reprezintă aproximativ 2% din masa corporală a unui adult şi se găseşte în proporţie de 99% în oase. Analiza nivelului calciului (ionic şi total) este importantă pentru sănătatea oaselor, iar variaţiile severe ale acestuia sunt cunoscute sub denumirea de hipocalcemie şi hipercalcemie.
  •    Electroforeza proteinelor serice şi totale – este importantă pentru că proteinele sunt componente vitale pentru funcţionarea celulelor şi ţesuturilor implicate în răspunsul imunitar. Proteinele sunt responsabile de transportul medicamentelor şi a altor substanţe prin corp, precum şi de  reglarea funcţiilor organismului.
  •    Probele hepatice simple – (transaminazele, bilirubina etc.) sunt un foarte bun ghid în diagnosticul precoce al hepatitelor cronice, în special C şi D, fiind, printre altele, teste de evaluare a funcţiei ficatului. În acelaşi timp, trebuie multă atenţie în interpretarea rezultatelor, pentru că valorile crescute ale TGO şi TGP nu duc automat la o afecţiune hepatică.
  •    Probele renale – includ ureea, creatinina şi sumarul de urină, care pot evidenţia infecţiile urinare, litiazele renale, dar şi insuficienţa renală care este o boală gravă. Aceste teste permit evaluarea funcţiei rinichilor, pentru că acidul uric, creatinina şi ureea se găsesc în sânge şi se elimină prin rinichi, iar surplusul lor este o adevărată otravă pentru organism.

    18 milioane de români sunt asiguraţi în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Pacienţii asiguraţi în SIUI pot efectua o serie de investigaţii şi beneficia de servicii medicale şi în sistemul privat, în contul asigurării obligatorii la Sănătate.  Pentru aceasta este nevoie de bilet de trimitere de la medicul specialist aflat în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.  În acest mod se pot  efectua gratuit la clinici private  investigaţii de tomografie computerizată,    investigaţii de radiologie-imagistică – ecografie, radiologie convenţională, mamografie,  rezonanţă magnetică nuclear RMN,  în limita plafonului lunar alocat.  „Toate persoanele asimptomatice cu vârsta între 18 şi 39 de ani beneficiază de consultaţie gratuită o dată la trei ani, pentru care medicul de familie evaluează expunerea la factorii de risc, finalizată prin completarea riscogramei pentru grupa de vârstă şi sex corespunzătoare. Pentru persoanele asimptomatice cu vârsta între 18 şi 39 de ani depistate cu risc înalt, consultaţiile preventive de evaluare se acordă anual“, se arată în contractul-cadru privind drepturile asiguraţilor. În cazul persoanelor asimptomatice cu vârsta peste 40 de ani, consultaţia de prevenţie trebuie făcută anual. În privinţa analizelor de laborator, este vorba de „testare pentru HIV, hepatită de etiologie virală cu virus B şi C, consiliere pre şi post testare HIV, precum şi alte investigaţii paraclinice necesare, dintre cele prevăzute în pachetul de bază“, conform aceluiaşi document. Monitorul de Făgăraş a stat de vorbă cu cititorii şi a aflat cum se folosesc aceştia de serviciile medicale gratuite. Cei mai tineri făgărăşeni  nu dau pe la medic, susţinând că nu au probleme de sănătate, în schimb vârstnicii  apelează periodic la aceste servicii medicale gratuite. Persoanele cu venituri mici spun că nu-şi permit să facă analize pentru că, unii dintre ei, nu au nici măcar medic de familie. Opiniile făgărăşenilor sunt prezentate în rubric ,,Vocile Ţării Făgăraşului”

 

Leon Hăban, 71 ani, Făgăraş

  • ,,Nu mai ţin minte când am făcut ultimele analize medicale.  Nu îmi permit acest  lux pentru că am o pensie lunară de doar 704 lei. De trei ani nu mai am nici medic de familie. În luna aprilie 2016, am fost internat la azilul de bătrâni Aviv din Făgăraş.  Imediat după internare, personalul medical de la azil mi-a luat fişa medicală de la medicul de familie, Marioara Luca. După cinci luni am solicitat externarea pentru că nu m-am putut acomoda.  În luna august 2016 am plecat din azil, dar nu mi-am luat şi fişa medicală. După un timp am solicitat fişa medicală, însă  administratorul mi-a spus că nu o găseşte. Aşa am rămas fără fişa medicală şi fără medic de familie. Am încercat să-mi găsesc un alt medic de familie, însă nu am găsit. Sunt persoană cu handicap şi mă deplasez cu un cărucior. Am luat la rând câteva cabinete medicale ale medicilor de familie, însă nu au rampă pentru persoanele cu handicap şi nu am avut acces în cabinetele respective. Am reuşit să vorbesc cu un medic, dar acesta m-a refuzat ca pacient spunând că fără fişa medicală nu mă poate înscrie. Am 71 de ani, sunt persoană cu handicap şi nu am medic de familie. Nu ştiu unde să mă duc să-mi câştig acest drept. Piciorul drept mi-a fost amputat şi am nevoie de tratament.  Am ajuns la bătrâneţe şi nu beneficiez de o trimitere către medicul specialist şi de medicamente compensate”.

Costică Faina, 93 ani, Făgăraş

  • ,,Primele analize medicale le-am făcut la vârsta de 89 de ani când am fost internat pentru prima dată la secţia de neurologie din cadrul Spitalul Municipal Făgăraş. Eram în vara anului 2015  când au început durerile de cap.  Aşa am ajuns la spital, iar medicii m-au internat de urgenţă. După investigaţii medicale mi-au spus că am făcut accident vascular cerebral. Am stat internat câteva zile, după care medicul mi-a prescris tratament.  Până în anul 2015 nu am luat medicamentele şi nu am avut nevoie de analize medicale”.

Elena R, 71 ani, Făgăraş

  • ,,În luna august 2017 am fost internată la Spitalul Municipal Făgăraş,  la secţia de chirurgie.  Atunci mi-au făcut un set de  analize şi m-am şocat că mi-au găsit peste 300 colesterolul.  Înainte cu trei luni de internare, am făcut  analize, iar colesterolul era în limite normale. Din ziua respectivă nu mai am încredere în laboratoarele medicale”.

Elena Cucu, 61 ani, Făgăraş

  • ,,În data de 7 octombrie a.c., am făcut ultimele analize la recomandarea medicului de familie, Oana Mihulicea. De trei ani  iau tratament pentru inimă şi diabet.  În urma analizelor, medicul de familie mi-a recomandat să merg în continuare cu acelaşi tratament până în luna noiembrie a.c., când  sunt programată la un medic diabetolog  să-mi facă  analize.  Este vorba despre un test de evaluare şi monitorizarea pacientului cu diabet zaharat. Acest test îl fac din trei în trei luni şi costă 57 lei. Medicii mi-au recomandat să am grijă să nu îmi crească valorile diabetului fiind şi cardiacă.  În 2016, în Italia am suferit o operaţie  pe cord  şi anual merg la control. Sistemul medical din Italia este mult mai bine pus la punct comparativ cu sistemul de la noi din ţară. Când merg la control beneficiez de analize şi consultaţii gratuite.  O programare la noi în ţară durează câteva luni. În  luna august a.c., m-am programat la un medic diabetolog şi abia în data de 11 noiembrie 2019 am fost programată. Sunt foarte nemulţumită pentru că în acest timp se pot întâmpla multe. Deşi am asigurare medicală trebuie să plătesc consultaţia, analizele, iar pensia mea este de 750 lei. În Italia, reţeta pentru patru tipuri de medicamente mă costa un euro”

Roxana Dragoş, 30 de ani, Făgăraş

  • ,,Nu am nevoie să fac analize medicale pentru că nu sunt bolnavă, însă când voi simţi nevoia merg la o clinică privată”.

Borcea Ioan şi Adriana din Făgăraş

  • ,,În luna septembrie a.c., am făcut  un set de analize la recomandarea medicului de familie. Ne-am programat la o clinică medicală care are contract cu CAS şi le-am făcut gratuit. Analizele au fost bune, iar medicul de familie nu ne-a schimbat tratamentul. Ne-am propus să facem aceste analize gratuite în fiecare an, mai mult este dreptul nostru”.

Toma Magdalena, 58 de ani, Făgăraş

  • ,,În luna septembrie a.c., am  făcut un set de analize pentru că nu m-am simţit bine. M-am programat la medicul de familie şi acesta mi-a recomandat câteva analize. Nu am loc de muncă şi nu sunt asigurată. Pentru un set de analize am plătit peste 300 de lei. Pentru că aveam dureri abdominale m-a consultat un medic internist care mi-a făcut  ecografie abdominală şi am plătit 120 de lei. Am avut  noroc cu copiii care muncesc peste hotare că mi-au dat bani.  Eu nu aveam bani să suport aceste cheltuieli”.

Nicolae Pandrea, 40 ani, Sebeş

  • ,,Nu am făcut niciodată analize medicale pentru că nu sunt bolnav. Am 40 de ani şi nu am probleme medicale”.

Suciu Emil, 71 ani, Făgăraş

  • ,,Ultimele analize le-am făcut acum câteva zile la recomandarea medicului de familie. În luna martie 2017 am suferit o intervenţie chirurgicală când medicii specialişti mi-au pus patru bypass-uri la inimă. Intervenţia am făcut-o la o clinică privată din Sibiu. După operaţie medicul specialist mi-a recomandat tratament zilnic şi periodic  să mai fac analize”.

 

 

1 COMENTARIU

  1. CAND NU AI PROBLEME MEDICALE LUCRURILE SUNT SIMPLE. Cand apar problemele, nu-ti mai ajung banii. ajungi foarte greu la un cabinet medical de stat de pilda neurologie. Sau cardiologie! Se pare ca nu exista in Fagaras. Dermatologie? Nu mai stiu dar nu era. Te duci la un cabinet privat si iti da o lista de analize sau alte investigatii imagistice, tot la privat, constati ca trebuie sa dai 800 lei pe analize, pentru ca scrisoare medicala e tot de la priva si tot asa…
    Apropo intrebati laboratoarele dece au preturi cu 50% mai mari decat in oraasele mari? Dece laboratoarele spitalului nu mai fac si analize pe bani dar la un pret normal?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here