Vineri, 15 Noiembrie, 2019,  a început Postul Crăciunului, un post al bucuriei şi al speranţei pentru fiecare dintre noi. Speranţa în schimbare pe care ne-o dă lumina ieslei din Bethleem trebuie însă să plece din lăuntrul nostru.

Prima poruncă
,,Postul e vechi şi începe odată cu omul. E prima poruncă de stăpînire de sine. Postul şi rugăciunea sînt două mijloace prin care curăţim firea de patimi. Toţi oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu şi-au smerit sufletul cu rugăciune şi post. Şi Iisus a postit 40 de zile, punînd postul începătură vestirii Împărăţiei lui Dumnezeu, deşi Lui nu-i trebuia, fiind nepătimaş“ a spus Părintele Arsenie Boca.  Părintele Cleopa adaugă: ,,Cea mai veche poruncă dată de Dumnezeu omului este porunca postului. De aceea nu figurează în cele zece porunci, că s-a dat mai înainte de cele zece porunci cu 4108 ani, cît a fost de la zidirea lumii pînă cînd s-a suit Moise pe Muntele Sinai să primească tablele Legii.  Căci a zis Dumnezeu lui Adam în rai: Din toţi pomii raiului să mîncaţi, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mîncaţi, căci dacă veţi mînca, cu moarte veţi muri. Aţi auzit poruncă de post înainte de a fi rana? Înainte de a greşi Adam, i s-a dat ca doctorie postul. Ce înseamnă? Post din cutare pom. Deci, cea mai veche poruncă din toate poruncile date de Dumnezeu omului este porunca postului. De aceea zice dumnezeiescul Vasile: ,,Fiindcă n-am postit, am ieşit din rai şi am fost izgoniţi de acolo. Să postim ca să intrăm iar în rai. Mintea trebuie şi ea să postească postul cel mare. Postul ei este să nu primească gînduri spurcate, gînduri rele, gînduri de ură pe cineva şi toate gîndurile care duc la păcat. Toate organele noastre să postească de la cele rele, şi atunci şi postul nostru de a bea şi mînca este de mare folos. Cine uneşte postul acesta duhovnicesc cu cel trupesc, ajunge, cum arată Sfîntul Isidor Pelusiotul, icoană a toată filosofia“  spune Părintele Ilie Cleopa.

Omul nu trăieşte numai cu pâine
,,Atunci Iisus fu dus de Duhul în pustie ca să se ispitească de către diavolul. Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămînzit. Ci apropiindu-se ispititorul zise către El: De eşti tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pîini. Dar El îi răspunse: Scris este: nu numai cu pîine va trăi omul, ci cu tot cuvîntul care iese din gura lui Dumnezeu“. ( Matei 4, 1-4 ) Acesta este miezul adevăratei Înţelepciuni: ,,nu numai cu pîine va trăi omul, ci cu tot cuvîntul care iese din gura lui Dumnezeu…“. Cuvîntul lui Dumnezeu a zidit toate temeliile lumii: ,,La început era Cuvîntul şi Cuvîntul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvîntul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate printr-însul s-au făcut şi fără El nimic nu s-a făcut din tot ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a cuprins-o“. ( Ioan 1, 1-5 ) Acest Post al Crăciunului este un post al veseliei pentru că vom cînta în această perioadă frumoasele noastre colinde româneşti prin care preamărim venirea în lume a Speranţei. ,,Duşmănie voi pune între tine şi femeie“ i-a zis Dumnezeu şarpelui, continuînd blestemul ancestral: ,,…între seminţia ta şi seminţia ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei împunge călcîiul…“ ( Facerea 3, 15 ). Şarpele este simbolul vicleniei-diavolul iar Dumnezeu i-a prevestit surparea puterii prin trimiterea în lume a Fiului Său care s-a născut din Fecioara Maria. ,,Mîntuit-a poporul, făcînd minune Stăpînul, uscînd valul cel umed al mării; şi binevoind a se naşte din Fecioară, cale deschisă spre ceruri ne-a arătat nouă. Pe cel care după fire este întocmai cu tatăl şi cu oamenii, îl mărim“. ( Octoihul Mic, Sibiu, Tiparul Tipografiei Eparhiale, 1999, p. 145, Catavasii la Naşterea Domnului )

Postul nostru

 Patericul egiptean spune despre Avva Isidor: ,,Un frate l-a întrebat, zicînd: pentru ce dracii se tem de tine, frate? I-a zis bătrînul: de cînd m-am făcut călugăr, mă nevoiesc ca să nu las mînia să se suie pînă la gîtlejul meu“. Tot din Pateric aflăm un alt exemplu minunat de smerenie: ,,Zicea avva Isidor Pelusiotul, că viaţa fără de cuvînt mai mult foloseşte, iar cuvîntul şi strigînd supără. Dar dacă şi cuvîntul şi viaţa se vor întîlni, fac o icoană a toată filosofia“. De aici sintetizăm două lucruri esenţiale în vederea postului nostru: lepădarea mîniei şi tăcerea. Mînia este de la draci iar tăcerea uneori este mult mai importantă decît vorbirea ce se poate transforma lesne în clevetire. Tot avva Isidor Pelusiotul spunea: ,,…răutatea şi de la Dumnezeu pe oameni i-a depărtat, şi pe unii de alţii i-a dezbinat“. Avem un alt cuvînt de înţelepciune de la acelaşi părinte: ,,Zis-a iarăşi: fiindcă mare este înălţimea smeritei cugetări şi căderea mîndriei, vă sfătuiesc pe voi ca pe aceea să o iubiţi iar întru acesta să nu cădeţi. Zis-a iarăşi: patima cea cumplită şi prea îndrăzneaţă a iubirii de bani, saţiul neştiind, la răutatea cea mai de pe urmă mînă sufletul cel robit. Drept aceea, mai ales la început să o gonim. Că de va stăpîni, nebiruită va fi“. Nu poţi să vorbeşti despre Hristos şi să te cobori din limuzină. Ca să facem un post bun trebuie să ne lepădăm de orgoliul din noi, această superbie care duce la mîndrie şi, implicit, la ură oarbă. Răutatea ne orbeşte şi ne schimonoseşte chiar şi faţa exterioară. Nici postul de fală nu este bun. Trebuie să postim în conştiinţa noastră şi să nu lăsăm să se vadă acest lucru. Milostenia este un alt lucru important. Sfîntul Ioan Gură de Aur spunea: ,,Să se ştie că cel ce face milostenie din dreapta avere şi ca un plăcut lui Dumnezeu vieţuieşte şi toată fapta bună o săvîrşeşte, acesta mare este întru Împărăţia cerului…Deci, spun iarăşi că cel ce vieţuieşte în credinţă şi în fapte bune primeşte cu bucurie chinurile, primejdiile şi toate asupririle, acela mare este înaintea lui Dumnezeu şi între oameni este întreg la minte şi între îngeri este slăvit“. Lipsa mîniei, tăcerea smerită, modestia şi milostenia sînt adevăratele puncte cardinale care ne duc spre Cer.

În 2019 vor fi 14 zile cu dezlegare la pește în Postul Crăciunului:

  • 21 noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
  • 23 noiembrie
  • 24 noiembrie
  • 25 noiembrie – Sfânta Muceniță Ecaterina
  • 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei
  • 1 decembrie
  • 3 decembrie
  • 6 decembrie – Sfântul Ierarh Nicolae
  • 7 decembrie
  • 8 decembrie
  • 9 decembrie
  • 12 decembrie
  • 14 decembrie
  • 15 decembrie

 (Ştefan BOTORAN )

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here