,,Este o mare emoţie şi bucurie, poate unica ocazie,  să pot găzdui un eveniment de o aşa amploare şi importanţă. ,,Între Chin şi Amin” este un film care prin regia lui Toma Enache omagiază lupta înaintaşilor noştri împotriva unui regim, un film care ne va arăta durerea din perioada aceea,  un film care transmite emoţie şi adevăr, iar noi trebuie să ştim că acele suferinţe nu trebuie să se mai repete.  La acea vreme, oamenii n-au putut să-şi exprime liber voinţa sufletească, a trebuit să fugă în munţi, să-şi părăsească familiile şi copiii, să sufere, să se ascundă şi chiar să moară pentru idea de unitate, libertate, demnitate şi de a ţine acest pământ românesc necălcat. N-ar trebui ca acele moment dure să le mai repetăm. În deschiderea evenimentului aţi văzut acel scurt documentar de prezentare, care reflectă că Ţara Făgăraşului are o zestre foarte bogată. N-au apărut prea mulţi oameni în acel clip, dar oamenii suntem noi toţi şi trebuie să fim uniţi şi  mândri că suntem români. Bine aţi venit la Arpaşul de Jos!”  a spus Constantin Văcariu, primarul comunei Arpaşul de Jos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here