Românii sunt aşteptaţi la vot, în turul 2 al alegerilor prezidenţiale 2019,  duminică,  24 noiembrie, pentru a decide următorul  preşedinte al României.  În turul II sunt doi candidaţi:  Klaus Iohannis, actualul preşedinte al ţării, susţinut de PNL, şi Viorica Dăncilă, fost premier şi candidat al PSD. Potrivit legii, turul 2 de scrutin de alegeri prezidenţiale 2019 din 24 noiembrie are loc în aceleaşi secţii de votare şi circumscripţii electorale şi pe baza aceloraşi liste de alegători de la primul tur.
Procesul de vot se va desfăşura în ţară duminică, 24 noiembrie, între orele 7.00 şi 21.00, dar se poate prelungi până cel mai târziu la ora 23.59 pentru alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 21.00, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare. În ţară, cetăţenii votează la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa, iar în cazul în care se află în altă localitate, pot vota la orice secţie de votare, pe liste suplimentare. Pentru alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, din ţară, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, depusă cel mai târziu în preziua votării, însoţită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puţin doi membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării – ştampilă cu menţiunea “VOTAT”, buletine de vot şi timbre autocolante  necesare pentru a se efectua votarea.

Diaspora are trei zile pentru vot

 Secţiile de votare din străinătate sunt  deschise timp de 3 zile:

  • Vineri, 22 noiembrie 2019, între orele 12-21
  •   Sâmbătă, 9/23 noiembrie 2019, între orele 7-21
  •   Duminică, 10/24 noiembrie 2019, între orele 7-21
    Şi pentru votul din diaspora există posibilitatea de prelungire a procesului până la ora 23.59 pentru alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 21.00, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare. 

     Cum  decurge votarea

Buletinele folosite în diapora vor fi inscripţionate pe copertă „Buletin de vot utilizat în străinătate pentru alegerea preşedintelui României turul 2 – 24 noiembrie 2019”, iar cele din ţară – „Buletin de vot utilizat în România pentru alegerea preşedintelui României turul 2 – 24 noiembrie 2019”. În secţia de votare, alegătorii trebuie să prezinte actul de identitate operatorului de calculator al secţiei de votare. După scanarea actului de identitatea şi validare, alegătorii vor merge la masa la care sunt membrii biroului electoral. După semnarea sau înscrierea şi semnarea pe lista electorală, alegătorii primesc un buletin de vot şi o ştampilă. Înainte de a intra în cabina de vot, asiguraţi-vă că pe spatele buletinului de vot este aplicată ştampila de control a secţiei de votare. Dacă aceasta lipseşte, votul va fi declarat nul.   Accesul alegătorilor în sala de votare trebuie să aibă loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor. Pe buletinul de vot, ştampila cu menţiunea „VOTAT” se aplică pe patrulaterul care corespunde candidatului dorit. Buletinul se introduce apoi în urnă. Dacă aplicarea ştampilei se face în mod greşit, se poate solicita un nou buletin de vot, doar în cazul în care nu a fost introdus în urnă. Primul buletin va fi anulat. După restituirea ştampilei, alegătorii îşi vor primi înapoi actul de identitate, pe care trebuie să fie aplicată ştampila cu menţiunea “VOTAT” sau un timbru autocolant. Candidatul care primeşte cele mai multe voturi va fi preşedintele României în următorii cinci ani.

Se poate vota cu actul de identitate sau cu paşaportul

Se poate vota cu  cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic li, în cazul elevilor din lcolile militare, carnetul de serviciu militar. Paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic şi paşaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetăţenii români care votează în străinătate sau de cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.

455 secţii de votare în judeţ

Cei 519.538 de cetăţeni din judeţul Braşov au la   455 de secţii de vot. Fiecare ceteţean cu drept de vot se va prezenta la secţia la care este arondat, în conformitate cu domiciliul din actul de identitate. Cei care nu cunosc numărul secţiei la care sunt arondaţi pot afla informaţia de pe pagina web www.registrulelectoral.ro, după ce va fi completat CNP-ul, numele de familie şi un cod generat automat. Cei care în ziua de 24 noiembrie – ziua votului în România- nu se află în localitatea de domiciliu, pot vota la orice secţie, pe lista suplimentară. În cazul în care o persoană a fost omisă din lista permanentă, aceasta va fi înscrisă pe o listă suplimentară. Lista cu secţiile de votare poate fi consultată pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here