Moise este un personaj magnific, care a dat un codex de legi întregii omeniri prin intermediul unui popor mic dar destoinic, el se înscrie în rândul marilor legislatori din lumea antică, alături de Hamurapi, Solon şi alţii. Putem găsi o legătură între Moise, Platon şi Aristotel pe filieră greacă, iar pe filieră orientală găsim la Confucius, prin respectul pentru strămoşi, un liant la cea de-a cincea poruncă a Decalogului ,,Cinsteşte-ţi părinţii, pentru a trăi mult şi bine pe pământ“. Moise a stârnit imaginaţia multor scriitori, dar nu a fost un personaj ficţional, chiar dacă a depăşit cu mult limitele unui personaj istoric, el a devenit arhetipal pentru simbolul eroului şi al legislatorului. El le întruneşte pe toate: Moise a fost luptător curajos şi legislator pe cale iniţiatică, pentru că legea mozaică îi aparţine, dar a dat-o printr-o îndelungă transformare interioară mai întâi, o căutare de sine şi o descoperire a Dumnezeului personal, unic, care i S-a revelat după atâtea căutări printre zeii Egiptului, pentru că Moise, deşi dintr-un popor care a pendulat secole întregi între politeism şi monoteism, a fost crescut într-o cultură cosmopolită, cu îndelungi prefaceri sociale şi religioase. El nu poate fi separat de un context al iniţierilor egiptene, pentru că a făcut parte din familia regală egipteană, dar a căutat dincolo de ceea ce i s-a spus, lucru care poartă numele de ,,transcendenţă“. Nu trebuie să ne mulţumim nici noi cu un context religios în care ne-am născut fără a-l cunoaşte, a-l experia noi înşine, a ne redescoperi mereu credinţa, a o compara cu celelalte mari religii, pentru a ne putea descoperi mereu în confesiunea creştină de care aparţinem. Creştinismul este universal, dar mai înainte de toate confesiunea trebuie să primeze, dintr-un simplu motiv: că te-ai născut ortodox, catolic, protestant sau neo-protestant, nu trebuie să-ţi renegi confesiunea, pentru că în cadrul ei ţi s-a revelat Dumnezeu. Dacă crezi că nu eşti mulţumit cu acest cadru în care te-ai născut, mergi mai departe dacă crezi că vei descoperi ceva ce ţi se potriveşte, dar nu uita că L-ai cunoscut pe Dumnezeu mai întâi într-un cadru spiritual, instituţional şi disciplinar pe care nu trebuie să-l renegi. Dacă pleci, fă-o împăcat cu tine însuţi şi cu semenii, pentru a fi o adevărată convertire sau ,,metanoia“. Tocmai asta a făcut Moise, iar noi trebuie să-l căutăm pe Moise acolo unde este el cu adevărat, şi nu unde ,,ni s-a spus nouă“. Să nu uităm că Moise este viu în credinţa noastră creştină, el a trecut de tiparele vechi, de hârţăgoria legalistă, prin Iisus Hristos care ni l-a arătat pe Moise în lumina şi contextul real. Nu-l putem separa pe Iisus de Moise, pentru că El a făcut în repetate rânduri referire la ,,Lege“ şi ,,Prooroci“. ,,Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul Tău din tot sufletul şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În asta constă legea şi proorocii“ le spunea El celor care-L ascultau. Moise a fost războinic, dar şi Iisus, dincolo de iubirea vrăjmaşilor sau întoarcerea palmei, a dat cu biciul în vânzătorii şi cămătarii din Templu. Nu trebuie să scoatem mesajul lui Iisus din context şi să-l punem acolo unde ne convine nouă. Când cineva vrea să ne manipuleze şi să ne transforme în sclavi, vine cu ,,întoarcerea obrazului“, că aşa a spus Iisus, dar uită că Iisus a folosit şi biciul. ,,Adevărul vă va face liberi“ a spus Mântuitorul, iar ,,Adevărul“ nu aparţine unei caste politizate, care nu mai are demult nimic în comun cu Dumnezeu, în afară de un set de legi în care nu mai cred nici cei care le propovăduiesc. Fariseii din vremea lui Iisus propuneau o lege brahmanică, dedicată doar lor, dar Iisus le-a spus că sunt orbi. Dacă Iisus ar veni acum din nou pe pământ ar fi băgat la psihiatrie cu forţa, decapitat sau întemniţat pentru ,,plagiat“. Norocul este că ,,Mielul“ nu va mai veni ca ,,fiu al suferinţei“, ci ca Judecător! Iisus este arhetipul ,,soterului“, al ,,Mântuitorului“, iar Moise este arhetipul legislatorului. Legea se întâlneşte cu spiritul prin Moise şi Iisus.

Printre mituri, poveşti şi istorie

Cercetătorul scormoneşte printre mituri, poveşti şi istorie, pentru a scoate din nisipul deşertului arid chipul lui Moise, este o muncă nu tocmai uşoară, ba chiar ingrată. ,,Începuturile religiei lui Israel sunt relatate în capitolele 46-50 din Facerea, în Ieşirea şi în cartea Numerilor. E vorba de o serie de evenimente, majoritatea provocate direct de Dumnezeu. Să le amintim pe cele mai importante: instalarea lui Iacov şi a fiilor lui în Egipt; persecuţia declanşată, câteva secole mai târziu, de către un faraon care a ordonat exterminarea primilor născuţi ai israeliţilor; peripeţiile lui Moise (miraculos salvat de masacru şi crescut la curtea faraonului) după uciderea unui soldat egiptean care copleşea sub lovituri pe unul din fraţii săi, în special fuga sa în deşertul Madian, apariţia ,,tufişului“ arzător (prima sa întâlnire cu Iahve), misiunea cu care l-a însărcinat Dumnezeu, de a scoate poporul său din Egipt, şi revelarea numelui divin; cele zece plăgi provocate de Iahve pentru a forţa consimţământul faraonului; plecarea israeliţilor şi trecerea lor prin Marea de trestii, ale cărei ape au scufundat carele şi pe soldaţii egipteni care îi urmăriseră; teofania de pe Muntele Sinai, alianţa încheiată de Iahve cu poporul său, urmată de instrucţiuni privind conţinutul revelaţiei şi cultul; în fine, cei patruzeci de ani de mers prin pustiu, moartea lui Moise şi cucerirea Canaanului sub conducerea lui Iosua“ spune Mircea Eliade în a sa istorie a credinţelor şi ideilor religioase. Biblia, compendiu de ,,istorisiri“, ,,istorii“ şi ,,minuni“ ne scoate la iveală, dincolo de latura arhetipală a lui Moise, şi pe cea umană: Moise era bâlbâit din naştere. ,,Atunci Moise a zis către Domnul: O, Doamne, eu nu sunt îndemânatic la vorbă, ci grăiesc cu anevoie şi sunt gângav; şi aceasta nu de ieri de alaltăieri, nici de când ai început Tu a grăi cu robul Tău;  gura mea şi limba mea sunt anevoioase“ spune Biblia (Ieşirea 4,10). Urmează răspunsul pedagogic al Dumnezeului personal: ,,Cine a dat omului gură şi cine face pe om mut, sau surd, sau cu vedere, sau orb? Oare nu Eu, Domnul Dumnezeu? Nu ai tu, oare, pe fratele tău Aaron levitul? Ştiu că el poate să vorbească în locul tău. Iată, el te va întâmpina şi, când te va vedea, se va bucura în inima sa. Tu-i vei grăi lui şi îi vei pune în gură cuvintele Mele, iar Eu voi deschide gura ta şi gura lui şi vă voi învăţa ce să faceţi. Va grăi el poporului în locul tău, vorbind pentru tine, iar tu îi vei fi grăitor din partea lui Dumnezeu“ (Ieşirea 4,11-16). Intervine aici un detaliu foarte important: regăsirea credinţei strămoşilor şi întoarcerea de la ,,iniţierea“ egipteană la cea iudaică: ,,Dar Sefora (N.R soţia lui Moise), luând un cuţit de piatră, a tăiat împrejur pe fiul său şi atingând picioarele lui Moise a zis: ,,Tu-mi eşti un soţ crud!“ (Ieşirea 4,25). Regăsirea adevărului taie adeseori în carnea sufletului, şi este o experienţă dureroasă- renunţarea la plăceri, la comoditate, la goana după funcţii. Este vorba de o tăiere împrejur trupească şi sufletească, o permanentă căutare a adevărului. Un alt fapt interesant este lupta între ,,credinţe“, care s-a perpetuat de-a lungul istoriei, şi lupta între iniţiaţi: ,,S-au dus deci Moise şi Aaron la Faraon şi la slujitorii lui şi au făcut cum le poruncise Domnul: a aruncat Aaron toiagul său înaintea lui Faraon şi înaintea slujitorilor lui şi s-a făcut şarpe. Atunci a chemat şi Faraon pe înţelepţii Egiptului şi pe vrăjitori şi au făcut şi vrăjitorii Egiptenilor asemenea lucruri cu vrăjile lor. Fiecare din ei şi-a aruncat toiagul şi s-a făcut şarpe. Dar toiagul lui Aaron a înghiţit toiagele lor“ (Ieşirea 4,10-12). Lupta a fost, aşadar, egală până la un punct. Dumnezeul lui Israel a fost mai puternic decât zeii Egiptului conform cronicarului israelit dar să nu uităm că şi în interiorul religiei Egiptului antic a avut loc o reformă monoteistă. Istoricii religiilor vorbesc despre acest lucru: ,,Nu e exclus, spune Mircea Eliade, ca tânărul Moise să fi cunoscut ,,reforma“ lui Akhenaton (c.1375-1350), care înlocuise cultul lui Amon prin ,,monoteismul“ solar al lui Aton. S-a remarcat analogia dintre cele două religii: Aton este, şi el, proclamat ,,singurul Dumnezeu“; ca şi Iahve, el este zeul care creează tot ceea ce există; în sfârşit, importanţa acordată de ,,reforma“ lui Akhenaton ,,învăţăturii“ este comparabilă rolului Torei în Iahvism. Pe de altă parte, societatea ramessidă, în care a fost crescut Moise, la două generaţii după represiunea ,,reformei“ lui Akhenaton, nu putea să-l atragă. Cosmopolitismul, sincretismul religios (mai ales între cultele egiptene şi canaaneene), anumite practici orgiastice (prostituţia celor două sexe), ,,cultul“ animalelor, constituiau tot atâtea abominaţiuni pentru unul care fusese crescut în ,,religia Părinţilor“.

Paradigmă şi istorie

,,De mai bine de un secol, critica s-a străduit să separeu elementele ,,verosimile“ şi, prin urmare, ,,istorice“, din aceste naraţiuni biblice, de masa de excrescenţe şi sedimentări ,,mitologice“ şi ,,folclorice“. S-au folosit de asemenea documente filologice şi arheologice referitoare la istoria politică, culturală şi religioasă a egiptenilor, canaaneenilor şi a altor popoare din Orientul Apropiat. Cu ajutorul unor asemenea documente se spera să se clarifice şi să se precizeze, poate chiar să se reconstituie istoria diferitelor grupuri de evrei, de la instalarea lui Iacov în Egipt (secolele XVIII-XVII) până la evenimentele care şi-au găsit un ecou în tradiţiile Ieşirei şi ale pătrunderii în Canaan, evenimente pe care numeroşi autori le situează în secolul al XII-lea. Documentele extra-biblice au contribuit desigur la inserarea, cel puţin în parte, a Ieşirei şi a cuceririi Canaanului într-un context istoric. S-au propus, de exemplu, date precise pentru ieşirea din Egipt, pe baza informaţiilor privind situaţia militară şi politică a anumitor faraoni aparţinând Dinastiei a XIX-a; s-au identificat etapele pătrunderii în Canaan ţinând cont de rezultatele săpăturilor, în primul rând a datei distrugerii anumitor cetăţi canaaneene. Dar multe din aceste corelaţii şi concordanţe cronologice sunt încă controversate. Nu ne incumbă nouă sarcina de a lua poziţie într-o dezbatere în care puţini specialişti s-au pus de acord. E de ajuns să reamintim că nu s-a reuşit, aşa cum se sperase, să se acopere complet istoricitatea anumitor evenimente de primă importanţă pentru religia lui Israel. Ceea ce, de altfel, nu dovedeşte nicidecum non-istoricitatea lor. Dar evenimentele şi personajele istorice au fost în asemenea măsură modelate după categorii paradigmatice, încât în majoritatea cazurilor nu mai este posibil să sesizezi ,,realitatea“ lor originară. Nu există motive să te îndoieşti de ,,realitatea“ personajului cunoscut sub numele de Moise, dar biografia sa şi trăsăturile specifice ale personalităţii sale ne scapă. Prin simplul fapt că a devenit o figură carismatică şi fabuloasă, viaţa lui, începând cu salvarea sa miraculoasă dintr-un coş de papirus lăsat să plutească printre trestiile Nilului, urmează modelul atâtor ,,eroi“ (Teseu, Perseu, Sargon din Akkad, Romulus, Cyrus etc.). Numele de Moise, ca de altfel şi cele ale altor membri ai familiei sale, este egiptean. El conţine elementul msy, ,,născut, fiu“, comparabil cu Ahmoses sau Ramses (Ramesses, ,,fiul lui ra“). Numele unuia din fiii lui Levi, Merari, este egipteanul Mrry, ,,Cel iubit“; Pinhas, nepotul lui Aaron, este P-nhsy, ,,cel negru“ spune Mircea Eliade.

Moise, creştinismul şi naţionalismul israelian

Creştinismul a plecat din sânul iudaismului şi duce mai departe tezele eshatologice ale acestuia. Sabbat-ul, înlocuit de creştini cu Duminica, asigură acel liant simbolic dintre Edenul spiritual şi Ierusalimul terestru, Roş haşana sau Ziua Judecăţii, simbolizează conştientizarea comunităţii evreieşti a faptului că este ,,aleasă prin Alianţa cu Iahve“, înnoită la creştini cu legea iubirii lui Hristos, care spune ,,Nu am venit să stric legea, ci s-o împlinesc“. În fine, Yom Kippur vorbeşte despre iertare prin regret, rugăciune şi curmarea greşelii. Pentru evrei, Moise este cel mai mare personaj din istoria şi religia lor. Legătura creştinismului cu iudaismul este mult mai profundă decât cred unii dintre noi. Respingerea iudaismului înseamnă o lipsă de cunoaştere a însăşi religiei creştine. Creştinismul se vrea a fi o ,,împlinire“ a iudaismului. ,,El este, spune Ştefan Mâşu, de asemenea, omniprezent în iconografia creştină, întrucât creştinismul s-a plasat în prelungirea iudaismului, din punct de vedere istoric“. Să nu uităm episodul ,,Schimbării la Faţă a Domnului“, moment în care Moise apare alături de Ilie şi au o conversaţie cu Iisus Hristos ,,Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Ioacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit faţa lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au fcăut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Şi răspunzând Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ție una, şi lui moise una, şi lui Ilie una“ (Matei 17, 1-4 ş.a.). Surprinzător este că Petru şi-a dat seama cine sunt cele două personaje. Moise i-a învăţat pe evrei valoarea libertăţii, un vechi proverb rabinic spune: ,,A fost mai uşor să-i scoată pe evrei din Egipt, decât Egiptul din inima lor“. (Ştefan BOTORAN)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here