Gheorghe Cartan, adică Badea Cârţan, s-a născut în Oprea Cârţişoarei, la 24 ianuarie 1849, într-o familie cu şapte copii. Într-un interviu pe care l-a dat, cu ceva vreme înainte de moarte, revistei ,,Poporul român”, îşi relata viaţa sa plină de zbucium. ,,Mama trăieşte, tata e mort de trei ani, însurat n-am fost. 17 ani am fost cioban, am păzit pe Bărăgan câte 3-4 sate de oi. În ’77 mă uitam cum se bat românii pe malurile Dunării. Acolo, pe câmpurile Bărăganului, am citit ,,Istoria românilor” şi alte cărţi. În ’78, am venit acasă, am tras sort şi am jurat. Am cătănit în Bosnia. In ’81, m-am liberat. Era tocmai conferinţă la Sibiu, că se luase iară pricină intre români şi unguri. Până în ’93 am stat pe-aci, pe la noi, apoi iar m-am dus în ţară. Vine ’94, şi cu el, Memorandul. Eu urmăream din doască în doască daravelile şi eram necăjit că, ziceau ei întruna, suntem neam rău de oameni noi, românii. Ceteam eu, nu-i vorba, multe bune şi frumoase, da nu le prea credeam. Is eu aşa, un fel de Toma. De-aceea mi-am zis: ,,Tu trebuie să te duci la Roma, să vezi: ai tu tată, ai tu mamă?”. Şi-apoi am văzut, dragii mei… De trei ori am fost la Maica Romă. Ultima oară, eu am dus coroana de bronz până la Columnă şi mergeam în fruntea tuturor, aşa îmbrăcat de cioban, cu hainele mele. Mi-au cumpărat un costum, da le-am spus să nu cheltuiască, că şi-aşa nu umblu cu săracii de acelea nemtăşti. La Bucureşti am fost de peste o sută saptezeci de ori. Bucureştiul şi Roma ar trebui să le vadă tot românul, că dacă nu ştie de Moşu-sau şi de Tata-său, zici de el că-i orfan.”

,,A coborât un dac de pe Columnă!“

     Ajuns la Roma a poposit la baza Columnei. Obosit şi cu ochi înlăcrimaţi, ciobanul din Cârtişoara s-a învârtit in jurul stâlpului uriaş până când a citit toată istoria de pe el. Din desaga lui a scos un săculeţ cu pământ luat din grădina casei din Cârţişoara şi l-a vărsat la piciorul Columnei. Apoi, dintr-o năframă legată cu nod a scos şi un pumn de boabe de grâu, pe care le-a semănat în ţărână. După care s-a întins pe cojocul lui şi a adormit. Când Badea Cârţan s-a trezit a doua zi, dimineaţa, în jurul lui erau strânşi mulţi romani, curioşi să-l vadă şi să-i vorbească. Printre curioşi a fost şi un ziarist. Ediţiile din acea zi ale gazetelor din Roma titrau cu litere de o şchioapă: ,,A coborât un dac de pe Columnă!”.

 

Desagi de cărţi

,,De mic l-a luat tată-său la munte, cu oile. Acolo, într-o zi, când erau ei pe vârful crestelor de munte şi când era senin şi frumos, de se vedea până departe, în câmpie, l-a întrebat el pe tatăl lui cum îi zice la locul acela, pe care-l vedeau de-acolo, de sus. Şi tatăl lui i-a spus că acolo este România în care trăiesc românii. Şi noi ce suntem? Nu suntem tot români? De ce aici nu-i tot România?”, o-ntrebat Gheorghe. Peste cîteva zile, deşi avea numai doisprezece ani, Badea Gheorghe a trecut graniţa, fără să-l prindă străjerii unguri şi fără să ştie ai lui, şi a coborît de pe crestele Făgăraşilor până în Argeş, unde s-a întâlnit cu nişte ucenici de ciobani, ca el, cu care a povestit. S-a intors înapoi, tot fără să-l vadă străjerii. Ăsta a fost primul lui drum peste munţi. După aceea, când a fost mai bătrîn, numai Dumnezeu ştie de câte sute de ori a trecut cu desagii în spate, ca să aducă din Ţara Românească desagi de cărţi pentru consătenii lui.” povestesc sătenii. Cronicile spun că Badea Cârţan a trecut în desagi 4858 de opere în 76.261 de volume.

,,Aşa o lăsat Dumnezeu, să fie el cu cărţile“

  ,,Era om voinic şi bărbat frumos, da pantru aceea tot nu s-o însurat, că el pentru asta o fost făcut în lumea asta: să care cărţile, ca să lumineze pe români. Cum o fi trecut el Alpii, cât o fi umblat el de mult până la Roma, de i-or trăbuit patru parechi de opinci până o ajuns la Columnă. Aşa o lăsat Dumnezau, să fie el cu cărţile. Toate şcolile de aici le-o umplut de cărţi româneşti. Ungurii l-or urmărit peste tot. Păi, altfel di ce i-or ars cărtile?” povestesc localnicii.

Tezaurul de la muzeu

     În Muzeul ,,Badea Cârţan“ din Cârţişoara  sunt expuse multe cărţi, cele salvate din calea furiei ungurilor. ,,Istoria românilor”, ,,Din scrierile lui Petru Maior”, ,,Noţiuni de istorie a românilor”, ,,Carte de citire”, ,,Vieţile sfinţilor”, ,,Originea cuventului valah”, ,,Românii din Ardeal”, ,,Manual de istoria României”, ,,Memorialul Arhiepiscopului şi Mitropolitului Andrei baron de Şaguna sau luptele naţionale politice ale românilor din 1846-1873″, ,,Moştenirea lui Şaguna” – cărţi de popularizare, de luminare a românilor din Ardeal, care erau obligaţi să facă şcoala în limba maghiară, cărţi în care se vorbeşte despre originea latină a poporului român şi despre drepturile lor în Transilvania şi multe altele. Aceste cărţi au fost primite de Badea Cârţan de la Bucureşti, de la intelectualii cu care s-a împrietenit, profesori, doctori, avocaţi. Le-a adus cu desagii peste munţi. Desagii sunt şi ei expuşi în muzeu. Efortul lui Badea Cârţan n-a fost evaluat niciodată. Într-o vreme, după ce s-a întors de la Roma, scria cu amărăciune: ,,Una rugaminte la Miniştrii cultelor am avut şi nu s-a împlinit. Dacă nu aş avea povara în spinare, aş merge pe jos. M-am rugat de un bilet de tren. N-am căpătat. Zice că nu sunt acum bani. N-am la cine să mă rog de un bilet de tren până la Predeal şi retur”.

N-a fost sprijinit de oficialii vremii

     Ungurii au încărcat, spun cronicile, patru căruţe cu cărţi care-au fost duse la Braşov, unde li s-a dat foc. Altele au fost arse în sat, în Streza, în cuptorul de la ,,a treia casă de la Cămin, unde stătea pe-atunci Filip Grovu”. S-au ars zeci de mii de cărţi, publicaţii şi reviste, pe care Badea Gheorghe le-a cărat, ani de-a rândul, cu spatele din România, prin trecătorile şi crestele munţilor. Iar pe el l-au arestat, l-au judecat şi l-au băgat la închisoare. ,,S-or repezit ca nişte lupi, l-or legat în lanţuri şi l-or târât cu ei, tocmai la pichetul din munţii Porumbacului… L-au umflat de bătaie. Spunea că tâlharii i-au pus găteje între degete şi l-au strâns cu lanţurile peste mâini, de i le-or umflat ca nişte butuci” povestesc localnicii. A fost eliberat din închisoare la intervenţia împăratului Franz Josef. După prima călătorie la Roma, Badea Cârţan a fost imediat primit în lumea intelectuală a Capitalei. In cinstea lui s-au organizat banchete, drumurile lui au devenit legende şi se vorbea despre el ca despre cel mai exotic personaj al vremii. Badea Gheorghe Cârţan a fost invitat şi în Parlamentul Ţării, de mai multe ori, şi acolo, în preajma anului 1907 fiind, i-ar fi intrebat pe înalţii preoţi şi parlamentari de ce are nevoie un ţăran ca să facă un gard. I s-a răspuns: de cuie, de lemne, de scânduri. Dar Badea Cârţan i-a oprit pe toţi cu răspunsul cel drept: ,,De pământ are nevoie, ca să aibă unde-şi pune gardul”. Istoricului Vasile C. A. Urechia, protectorul său, îi scria la 24 martie 1896: ,,Onor Domnule Preşedinte, astăzi am fost unde este Dunărea aproape de obârşie. Am ţinut mult să văd Mama noastră Roma. Am văzut-o. Apoi am dorit să văz Mama Regelui (Carol I, n.n.). N-am ajuns încă acolo. Fiţi sănătoşi – George Cârţan”.

Moare la Sinaia

     În primăvara anului 1911, George Cârţan este surprins de o avalanşă pe crestele munţilor, cu desagii încărcaţi de cărţi în spinare. A rămas bolnav şi slăbit mult după aceea. N-a mai avut putere să ajungă acasă şi a fost adăpostit de familia Lahovary, la Sinaia. Simţindu-şi sfârşitul, le-a cerut celor care-l îngrijeau să-l ingroape acolo, în pământul liber al ţării, unde să poată aştepta implinirea visului de-o viaţă – întregirea neamului românesc. (L. Baki)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here