Foto şi VIDEO. Ovidiu Oană Pârâu:,,Clopotul este o rugăciune sculptată în bronz”. Făgărăşeanul a realizat o enciclopedie a clopotului, documentar unic în lume

Cartea ,,Proiectul unei limbi universale- Istoria clopotelor de la origini” semnată de profesorul  Ovidiu Oană Pârâu a avut lansarea joi, 23 ianuarie, începând cu ora 12.00 în Turnul Thomory din Cetatea Făgăraşului. Într-o atmosferă caldă şi prietenească iubitorii de carte din municipiu au avut  prilejul  să participe la primul eveniment  cultural din acest an al  Asociaţiunii ,,Ion Codru Drăguşanu” ASTRA Făgăraş. Prin cartea sa, autorul Ovidiu Oană Pârâu  a purtat audienţa  într-un periplu istoric,  marcând istoria clopotului de la începuturi şi până astăzi.  Moderatorul evenimentului a fost preotul Valentin  Ciprian Bâlbă care, în deschidere, l-a prezentat pe autor, profesorul cu origini în Părăul  făgărăşean stabilit de mulţi ani la Bucureşti, dar şi cartea sa.  Volumul are trei părţi: Sufletul, Negura şi Credinţa.

•   ,,Sufletul” este o culegere de cca. 1200 de poezii, ghicitori, zicători, strigături şi licenţe poetice despre clopote, clopoţei, tălăngi şi zurgălăi din literatura română şi universală.
•   ,,Negura”  descrie apariţia şi diversificarea utilizării clopotelor în toate cele şapte continente şi în toate timpurile.
•   ,,Credinţa” este un album destinat clopotelor celebre din lume şi din România.

Au susţinut alocuţiuni prof. Mihaela Gârlea, preşedintele ASTRA Făgăraş,  prof. Michaela Judele, inspector şcolar general adjunct la IŞJ Braşov, preotul Octavian Smădu din Victoria, iniţiatorul festivalului  internaţional de toacă de la Victoria, prof. Ionel Mihali şi a recitat actorul Mihai Giuriţan. Eleva Cristiana Moldovan de la Liceul Teologic Ortodox ,,C-tin Brâncoveanu” a susţinut un mini-recital la nai.

,,Doritor de cunoaştere Ovidiu Oană se hrăneşte în scrierile sale despre unul dintre cele mai vechi instrumente pe care le cunoaştem, nu numai din inscripţii dăltuite pe clopote (Mănăstirea Neamţ, .Voroneţ, Cetăţuia, pisanii- M. Bistriţa) ci şi din poezii şi legende populare şi de asemenea din texte literare: articole din ziare şi reviste. Pentru a confirma acest adevăr pe care-l susţine, el consemnează o deosebită remarcă a lui George Călinescu referitoare la sunetele clopotelor ,,Cântecul Mănstirii Neamţ este indescifrabil. În tot cazul e de ordinul simfonicului bethowian”. Citează şi fragmente din ,,Descriptio Moldaviae” a lui Dimitrie Cantemir, din romanul ,,Ieşirea la mare” a lui Paul Anghel sau ,,Clopotele Mănăstirii Neamţu” ale preotului scriitor Gala Galaction din romanul lui Baconski ,,Biserica Neagră” sau din cel al lui Mihail Diaconescu ,,Adevărul retorului Lucaci”. Referinţe sunt şi cronicile spătarului Milescu din ,,Istoria religiilor” a lui Mircea Eliade sau ,,Zidul şi iedera” a lui Mircea Maliţa.Aminteşte şi piesele ,,Pentru cine bat clopotele, Mitică” sau ,,Bat clopotele pentru Basarabia”.  Nu numai literatura română  face obiectul  susţinerii acestei lucrări, ci şi literatura universală: Tolstoi, Dostoievski şi Hemingway ,,Pentru cine bat clopotele” a prezentat prof. Mihaela Gârlea.

Eveniment organizat sub egida Asociaţiunea ASTRA Făgăraş

Lansarea  cărţii semnate de Ovidiu Oană Pârâu este primul eveniment din acest an al Asociaţiunii ,,Ion Codru Drăguşanu” ASTRA  Făgăraş care în martie 2020 va marca 150 de ani de la înfiinţarea  ASTREI din   Făgăraş.   ,,Anul 2020 va aduce numeroase evenimente, iar lansarea volumului făgărăşeanului Ovidiu Oancea Pârâu este primul din seria celor planificate pentru  a marca un veac şi jumătate de la înfiinţarea la Făgăraş a ASTREI” a spun prof. Mihaela Gârlea.

,,Clopotul este un simbol şi mesager născut din cupola divină”

Profesoarei Gârlea i-a revenit rolul de a prezenta pe larg  volumul de carte. ,,Autorul ne explică  în cuvântul de început al volumului că lucrarea nu este una ştiinţifică, ci un inventar de obiecte pe aceeaşi temă, privind confecţionarea şi utilizarea unui obiect care a fost mai întâi unealtă şi abia mai apoi obiect de cult sau decorativ.   Autorul are păreri proprii despre clopot: 

•   Este o rugăciune sculptată în bronz;
•   Este simbol  şi mesager născut din cupola divină,
•   E cel ce ne întoarce cu faţa spre Dumnezeu, oricine şi oriunde  am fi, ca datori pentru darul suprem;
•   Un clopot e uşor de inventat când ai cupola celestă deasupra-ţi;
•   Clopotele, mai întâi au ţinut loc legii, apoi au fost glasul ei;
•   Datorită clopotelor, Dumnezeu nu a putut fi modernizat mai devreme;
•   Ştefan cel Mare s-a menţinut în conştiinţe şi prin dangătul ctitoriilor sale, care ajutau obştile să se adune,  să se identifice şi să hotărască, aşa cum făceau în cele vremuri” a prezentat profesoara Mihaela Gârlea.

Colecţia de clopote a autorului

Colecţia autorului însumează peste 500 de piese, care vor constitui  baza expoziţională  pentru un viitor  muzeu al clopotelor. Aşa cum spune prof. Ovidiu Oană Pârâu, în viitorul apropiat va organiza acest muzeu la Şercaia. ,,Colecţia este apreciată în cercurile de specialitate ca fiind una dintre cele mai complexe din lume, privind diversitatea şi vechimea pieselor care o compun. Mariana Paula Şova, expert în patromoniul mobil la Ministerul Culturii, consideră această carte ca o enciclopedie a clopotelor. Elaborarea acestei enciclopedii dedicată clopotelor însoţită de o documentaţie impresionantă şi de colecţia valoroasă: clopote, clopoţei, tălăngi şi zurgălăi din ţară şi străinătate, fac ca această lucrare să fie un unicat. În cei 20 de ani de cercetare a reuşit să elaboreze această carte,  care este singura istorie mondială a clopotelor şi care redă apariţia clopotului  acum cca 20.000 de ani şi evoluţia lor în toate marile culturi ale lumii” a prezentat prof. Mihaela Gârlea.

Istoria clopotului

Clopotul îşi are începuturile la civilizaţiile antice, cu 10-12.000 de ani în urmă, când preocuparea oamenilor era  în primul rând de a-şi crea unelte din lemn, bronz, cupru sau alte metale şi aliaje  pentru diverse îndelecniciri, clopotul  era un mijloc de comunicare.   ,,Ovidiu Oană ne vorbeşte de un clopot din bronz din China, făurit cu 4500 de ani î.Hr., urmând apoi descrierea clopotelor turnate în bronz din ţări europene: Egipt, Macedonia,  Grecia, Roma, Thracia, dar şi în timpuri moderne din Galia, Cehia, Slovacia. Istoricul obiectelor de bronz sub forma unui clopot începe prin descrierea unor piese descoperite pe teritoriul thraco-getic. Sunt prezentate clopotele de diferite dimensiuni folosite în ritualul religios, în temple, biserici şi mănăstiri. În spaţiul rural ele şi-au găsit întrebuinţarea  ca  clopoţei pentru protecţia animalelor şi la harnaşamentul cailor. Zurgălăii s-au folosit pentru manifestări ludice, ca decoraţii pe costume de sărbătoare, podoabe şi jucării. În volum sunt amintine clopotele cele mai vechi de la mănăstiri precum Putna, Voroneţ, Cetăţuia, Sucidava.  Urmează soarta clopotelor din Rusia. În Răsărit şi în Bizanţ ele au pătruns mult mai târziu decât în restul european  deoarece mult timp s-a folosit de un alt instrument numit toacă. Ruşii au dezvoltat industria clopotelor, permiţând confecţionarea lor la dimensiuni din ce în ce mai mari, care asigurau o sonoritate mai puternică şi care asigurau şi o propagandă a Imperiului Ţarist. Confecţionarea clopotelor şi utilizarea lor continuă până la Revoluţia din 1917, când din ordinul lui Lenin, au fost desfiinţate  multe biserici şi mănăstiri, practică folosită în cei 70 de ani ai regimului comunist. După 1990 s-a reluat tradiţia turnătoriei clopotelor, deoarece au fost reconstruite multe din bisericile demolate sau au fost înfiinţate altele noi. Cercetarea lui Ovidiu Oană se extinde şi asupra Asiei, ,,aceasta fiind recunoscută ca teritoriul genezei clopotelor”, constatând diferenţieri  de mărime, tonalitate, intensitate a sunetului şi particularităţi decorative, care au determinat  evoluţia lor de la instrumente de avertizare la un mijloc preferat de comunicare, până la perceperea lor ca simbol al puterii. Descoperirile arheologice ale dinastiilor ce s-au succedat au conturat preocuparea tuturor claselor sociale  pentru clopot, fie utilizat ca instrument muzical, fie pentru a marca orele nopţii în diverse obşti. Clasele nobiliare şi cele imperiale l-au considerat o probă  de distincţie a rangului. Perioada 700-221 î.Hr. a scos la iveală ,,piese ale speldorii” denumite astfel datorită rafinamentului prelucrării şi a frumoaselor ornamentaţii. În credinţa religioasă budistă, clopotul a căpătat un rol important, astfel că există clopote în orice templu.  Fără clopot, templu nu există. Autorul face un popas în Tibet unde a găsit clopote la gâtul yacilor, dar şi ca instrumente muzicale destinate vieţii spirituale” a explicat prof. Gârlea.

 Cel mai mare clopot din lume este în Coreea

,,În Coreea, clopotele au acelaşi rol religios, însă au prezentat un nivel superioar de prelucrare, fiind datate cu mânere ce au constituit un nivel superior de prelucrare şi care  sunt adevărate opere de artă. Tehnicile perfecţionate de turnare le-au permis meşterilor coreeni obţinerea unor tonalităţi diferite. Astfel clopotul Emille, a cărui confecţionare a durat 46 de ani,  a început la 725 d.Hr., şi are o greutate de 7.200 kg, a fost considerat timp de un mileniu cel mai mare clopot din lume. În Japonia, clopotul a pătruns mai târziu, în sec. IV Î.Hr.. Şi a fost creat ca obiect de lux numit DOTAKU. Find analizate decoraţiile, experţii au remarcat şi alte utilizări, de exemplu ritualuri pentru protejarea culturilor agricole sau a animalelor. Cu această utilizare se regăsesc în Thailanda, Indonezia şi Israel. În Africa, clopotele sunt considerate ca simboluri ale puterii şi ale autorităţii, dar şi instrumente muzicale. În Europa, referindu-se la existenţa clopotelor, clopoţeilor, tălăngilor, zurgălăilor, împarte în trei părţi, perioade, apariţia acestora:

•   Sec XV-III î.Hr. până în sec IV-VI d.Hr.- epoca precreştină şi creştină timpurie;
•  Sec VI-IX d.Hr.- considerată perioada creştină şi statală;
•   Sec XII-XX- o perioadă de stabilizare social- politică şi religioasă. Clopotul, aşa cum prezintă această enciclopedie,  a stimulat arta fierarilor şi făurarilor de a crea forme şi mărini variate” a prezentat Mihaela Gârlea.  (Lucia BAKI)