Teodor Şuteu avea 86 de ani, iar astăzi a părăsit lumea pentru o alta mai bună şi mai primitoare.  Va fi înmormântat la Bucureşti, marţi, 28 ianuarie. Teodor Şuteau  a condus Combinatul Chimic Făgăraş timp  de un sfert de veac, iar din 1990,  când făgărăşenii  nu l-au mai vrut, s-a stabilit la Bucureşti. Monitorul de Făgăraş a publicat sub semnătura Luciei BAKI o serie de articole şi interviuri cu Teodor Şuteu, reuşind  astfel să aducă în faţa cititorilor acele informaţii, care decenii întregi au fost ţinute la sectret. ,,Era o încântare să stai de vorbă cu inginerul Teodor Şuteu.  Demnitatea pe care o emana şi felul de a vorbi clar şi cu explicaţii la obiect, impuneau  respectul din primul moment. Nu i-a plăcut niciodată că a lăsat liniştea şi peisajul de la poalele Munţilor Făgăraş pe zarva şi aglomeraţia capitalei, dar spunea că viaţa nu i-a dat de ales. Meseria de chimist a transformat-o în pasiune, care a rămas la fel de mare precum în primulan de stagiaturăla Făgăraş.  Îmi  explica detaliile tehnice cele mai complicate, îmi vorbea de relaţiile externe, dar şi despre influenţa Elenei Ceauşescu şi a securiştilor în deciziile de  pe platforma chimică. Iar când a vorbit despre situaţia de astăzi a combinatului chimic pe care l-a condus s-a întristat. Fără menajamente i-a numit pe toţi cei care s-au făcut responsabili de dezastrul fabricii chimice de la Făgăraş, chiar dacă şi-a atras critici din partea devalizatorilor.  Întotdeauna spunea că  „a fost combinatul statului, nu al meu, eu am fost doar un adminstrator” a spus Lucia BAKI.  Redăm un articol din seria celor publicate în Monitorul de Făgăraş avându-l în centru pe inginerulTeodor Şuteu, fostul director general al Combinatului Chimic Făgăraş. Pe site: www.monitorfg.ro se pot citi toate articolele.

Cum a cunoscut Făgăraşul
 S-a născut lângă Târgu Mureş, la Tirimia. Era copil când ungurii au luat Ardealul şi, peste noapte, graniţa s-a trasat fix în capul satului. Oamenii care aveau terenuri peste hotar erau obligaţi să treacă pe lângă patrulele maghiare. „Îi băteau şi când plecau, şi când se întorceau”, îşi aminteşte Teodor Şuteu. Sătulă de persecuţii, familia lui s-a retras în Sighişoara. Aici a făcut liceul şi a căpătat dragostea pentru chimie de la un profesor sas, Roth. A făcut faculatea la Iaşi, între 1952-1957. Aici şi-a cunoscut viitoarea soţie, o colegă de grupă, cu care s-a căsătorit în ultimul an. În vremea aceea, studenţii făceau două convocări militare în timpul studiilor. Una dintre ele a făcut-o la Făgăraş. Tot aici a făcut şi practica din prima vacanţă. Pentru că era un loc frumos, aproape de Sighişoara, a ales să vină cu repartiţie la Combinatul Chimic.

„Arunc pe geam toţi funcţionarii” 

     Din 1966 a devenit directorul Combinatului Chimic Făgăraş. Perioada în care a condus mastodontul industrial cu 10 mii de angajaţi, dar şi în ziua de astăzi, deşi a plecat din oraş de aproape 23 de ani, l-a făcut cel mai respectat făgărăşean. A ştiut întotdeauna să-şi protejeze oamenii, de la cel mai neimportant muncitor pînă la directori. Nemunca şi furtul, la ordinea zilei astăzi, erau inadmisibile pe atunci. Salariile şi condiţiile de muncă erau bune, chiar şi la sfârşitul anilor ’80, când în alte întreprindrei muncitorimea dădea în clocot. Activiştii de partid l-au împins tot timpul spre o funcţie în administraţia comunistă. I-a refuzat tot timpul. A rezistat sub şapte prim-secretari ai judeţului. Virgil Trofin aproape că l-a numit Preşedintele Consiliului Popular Judeţean.
,,Tovarăşu’ Trofin, eu dacă vin aici, într-o săptămână arunc pe geam toţi funcţionarii ăştia”, i-a spus. A scăpat recomandându-i un inginer tânăr.

Înconjurat de turnători
     Pentru că în Nitramonia se făcea „producţie specială”, în întreprindere erau trei birouri ale Securităţii. În secţiile speciale nu era nimeni angajat până nu devenea informator. Mai târziu avea să-i cunoască şi pe cei mai mari generali din Securitate. La negocierile comerciale la care a participat de-a lungul anilor, a fost tot timpul însoţit de ofiţeri sub acoperire care lucrau la firmele de comerţ exterior. În urmă cu câţiva ani a avut curiozitatea să-şi vadă dosarul de la CNSAS. „Mi s-a confirmat tot ce bănuiam”, spune Şuteu. Generalul Stamatoiu, şeful Contrainformaţiilor, l-a liniştit odată în vremea în care şeful de la Interne, Tudor Postelnicu, îi purta sâmbetele: „Lasă-i în pace, toate ăstea tot la mine ajung. Când ăştia scriu la Secu, trebuie verificat” Iar turnătoriile erau dintre cele mai fantasmagorice. La un moment dat, a fost pârât că şi-ar fi adus un xerox şi o maşină de scris cu care ar spiona pentru americani. Chiar şi inginerul şef, directorul tehnic şi contabilul şef „dădeau cu subsemnatul”.

L-a salvat de la moarte pe generalul Macri

     Pe generalul Emil Macri l-a cunoscut foarte bine, după ce, printr-un concurs de împrejurări l-a scăpat de la moarte. La toate marile accidente de muncă din acea perioadă era chemat să facă parte din comisiile de anchetă. Aşa s-a întâmplat şi la ultima mare explozie de prin ‘86 din Valea Jiului, dintr-o mină. Nu a putut merge la faţa locului, dar l-a sfătuit îngrijorat pe prietenul său Maxim Berghianu, Ministrul Muncii în acea perioadă, care îl însoţea pe Emil Macri în comisia de anchetă, să nu intre în subteran înainte de 3 zile şi după ce fac analize temeinice privitoare la conţinutul de gaz metan. Maxim Berghianu, soţul celebrei actriţe Silvia Popovici, îi fusese coleg de şcoală la Sighişoara. Când ceilalţi membrii ai comisiei au insistat să coboare în inspecţie, Berghianu şi Macri şi-au amintit de sfatul lui Şuteu şi au preferat să aştepte afară. A avut loc o nouă explozie şi toţi ceilalţi membrii ai comisiei şi-au pierdut viaţa. Drept recunoştinţă, de la Hunedoara au venit direct la Făgăraş cu un Aro tixit cu toate bunătăţurile.

Bileţelul lui Ceauşescu

     Teodor Şuteu a fost printre puţinii oameni care au stat de vorbă între patru ochi cu Nicolae Ceauşescu. Tot timpul vizitele în Combinat erau organizate minuţios. În timpul unei vizite au pregătit o machetă la scară a Combinatului. Pentru Ceauşescu s-a pregătit un mic podium pus lângă masa cu macheta, astfel încât să nu se vadă că restul persoanelor sunt mai înalte decât el. După ce s-au îndepărtat, Şuteu a ţinut să-l avertizeze pe Ceauşescu: „Am văzut că au filmat şi au fotografiat cei de la Agerpres, iar pe machetă e tot sistemul nostru de pază”. Imediat, Ceauşescu s-a întors şi a comandat scurt: „Pleşiţă, ia-le la toţi filmul din aparat. Nu mai vine nimeni după mine”. De atunci, Şuteu a avut ocazia, ca la fiecare vizită să vorbească doar între patru ochi cu dictatorul. I s-a părut un om viclean cu o educaţie de ţăran, dar care era foarte bine informat. Purta cu el tot timpul un bileţel pe care avea mai multe notiţe şi pe care îl consulta atunci când punea întrebări.

Dictatorul, ameninţat cu moartea

     La una din vizite a apărut un incident neplăcut. Securitatea primise o scrisoare anonimă în care se anunţa că Ceauşescu va fi asasinat în timpul vizitei la Făgăraş. „În florile pe care le va primi va fi băgat explozibil”, scria epistola. Măsurile de siguranţă au fost draconice. Traseul prin combinat, unde, de la o secţie la alta, se străbăteau kilometri întregi cu un Mercedes negru decapotat, era ştiut doar de Şuteu şi de Ceauşescu, singurii care urmau să se afle în maşină. Directorul Nitramoniei a fost instruit la Securitate: „Şefu’ stă în faţă, tu în spate. Vorbeşti tare şi clar. Nu faci mişcări bruşte, nu scoţi lucruri din buzunare. Sunt puşi lunetişti pe secţii din o sută în o sută de metri. Dacă greşeşti cu ceva, îţi facem funeralii naţionale!”. Degeaba le-a explicat că ar fi fost mai simplu să-l percheziţioneze.

Răutăţile Elenei

     Şi despre replicile acide ale Elenei Ceauşescu are multe amintiri. La un moment dat, în timpul unei vizite, într-o sală de comandă, unde muncitorii aveau echipamente serioase de protecţie, Tovarăşei nu i-a plăcut. „Uite, Nicule, cum îi îmbracă pe ăştia. Ca pe nişte cosmonauţi. Şi le mai dă şi mese antidot. Asta costă prea mult!, a comentat prima doamnă. „Lasă-l, tu, să-ţi povestească câţi au murit aici”, l-a apărat Ceauşescu
Altă dată, Ceauşescu a participat la testarea unei rachete pe un banc de probă. Pentru că îi plăcea foarte mult, a fost lăsat să apese pe butonul care declanşa reacţia. Totul era vizualizat prin termofilmare dintr-o altă cameră. „Hai, Nicule, că am văzut altele mai tari. Nici măcar n-a fâsâit prea tare”, a spus Elena. Răspunsul i-a făcut pe mulţi din jur să-şi muşte limba, pentru a nu izbucni în râs: „Lasă, tu, că am văzut cum te-ai lăsat în jos de frică”.

Prieten cu preşedintele Austin Powder

     A participat la numeroase delegaţii în străinătate, unde se negociau vânzările de produse chimice produse la Făgăraş, în Germania, Suedia, Elveţia, China. În vremea aceea, producţia Nitramoniei era căutată în toată lumea. Exporturile se făceau prin firmele Securităţii, Danubiana, Dunărea, Romferchim… Din delegaţie făceau parte tot timpul ofiţeri acoperiţi. La un hotel din New York, David Gleason, preşedintele celebrei companii Austin Powder, cu care a legat o prietenie lungă, i-a recunoscut că a obţinut viza pentru SUA datorită intervenţiei sale. „Am obţinut de la FBI aprobarea, cu condiţia să nu ieşi din hotel. Umbli pe afară doar însoţit de mine, sau în maşina mea”, i-a spus omul de afaceri. La consolat, spunându-i că şi la casa de oaspeţi din Făgăraş, unde făcuse o vizită, a înţeles că, la rândul lui, fusese urmărit. „Ce, crezi că nu am observat că femeia de serviciu se tot schimbă?”, i-a spus Gleason amuzat

„Cu ăsta vă împuşc”
nainte de ultimul Congres al PCR, în 1989, generalul Emil Macri l-a vizitat însoţit de maiorul Popa, şeful pazei din Combinat. L-a salutat ca de obicei, folosind apelativul „excelenţă”. A închis uşa, apoi şi-a scos pistolul Makarov, pe care-l purta la brâu şi l-a pus pe birou.  ,,Numai voi ştiţi asta”, a început pe un ton foarte grav. „În primăvară vom avea mari probleme în ţară. Eu propun să dinamităm principalele secţii ale combinatului şi comanda detonării să fie la Securitatea din Făgăraş”, i-a spus, privindu-l în ochi temutul general. A reuşit cu greu să-şi păstreze cumpătul înainte de a răspunde: „Combinatul nu e al meu, e al statului român. Adu-mi o hârtie semnată de şeful statului!”
Macri s-a întors spre maiorul care îl însoţea, încruntat. „Şti­am că n-o să fie de acord. Popo, dacă o să fie necazuri, şi nu colaboraţi să apăraţi combinatul, cu ăsta vă împuşc”, a mai spus generalul cu mâna pe pistol.

„Să nu trageţi!”
În 18 decembrie 1989, Teodor Şuteu era în Bucureşti. Fusese chemat să discute cu reprezentanţii armatei la Inter, despre un contract cu Libia, prin care statul român urma să ridice în ţara din nordul Africii un combinat pentru producerea de pulberi explozibile. A fost mirat că ofiţerii nu au venit ca de obicei îmbrăcaţi civil. Erau în uniforme, cu pistoalele la brâu. „Când unul dintre ei mi-a spus că sunt în alertă din cauza unor evenimente de la Timişoara, am făcut tot posibilul să plec şi să mă întorc la Făgăraş. De aici l-am sunat la generalul Macri. şeful său de cabinet mi-a spus să sun la Timişoara 3, un număr de pe firul guvernamental. Când l-am prins la receptor, l-am întrebat direct: «ce fac acum? Mă tot gândesc la Makarovul ăla…». Mi-a spus apăsat: «Să nu trageţi! Spune-i lui Popa să le ia toată muniţia ălora de la Gărzile Patriotice. Ia şi armamentul de la paznici»”. Era agitat şi înainte de a închide i-a spus că s-ar putea să nu se mai vadă niciodată. La scurt timp după revoluţie, Macri a murit în duba care îl ducea de la puşcărie la tribunal. Oficial, a făcut un infarct.

Telefoane diversioniste
 La Revoluţie, lucrurile s-au petrecut cu mare repeziciune. A reuşit să-şi păstreze cumpătul şi să ia cele mai bune decizii. În biroul său se afla un telefon guvernamental, pe care, în decembrie 1989, au venit tot felul de ordine criminale. În 23 decembrie a fost anunţat că un elicopter alb va ataca combinatul dinspre calea ferată. Au fost aduse trei rachete Strela, din poligonul de testări al Combinatului, din Dejani şi un tun KS 19. Foarte sceptic, Teodor Şuteu a reuşit să evite o catastrofă, ordonând să nu se tragă. Pilotul elicopterului, victimă la rândul lui a dezinformării, a întors înainte de a survola combinatul. Cristi, fiul său, a luat rachetele şi le-a băgat în portbagajul propriei maşini pentru a le duce înapoi. Câteva zile mai târziu, pe acelaşi telefon, i s-a ordonat să trimită un detaşament de gărzi patriotice să apere Gara Şercaia, unde un grup de terorişti vrea să arunce în aer vagoanele cu îngrăşământ. La fel de prevăzător, Teodor Şuteu a telefonat pe un alt fir, special pentru legăturile CFR, la Şercaia. A aflat că şi şeful de gară fusese anunţat că un grup de terorişti, venind de la Făgăraş va ataca gara. Aşa a reuşit să evite masacrul.

A luat-o de la zero
De fapt, pentru Nitramonia, combinatul pe care îl dezvoltase toată viaţa, revoluţia a fost o mare păcăleală. În 1 aprile 1990 s-a pensionat. A văzut că printre noii guvernanţi erau tot securişti şi activişti pe care îi ştia. Doar că, de data aceasta toată lumea minţea, iar în spate, toţi furau şi stricau. S-a mutat la Bucureşti. Soţia lui a fost nevoită să se împrumute la CAR, ca să aibă din ce trăi. A înţeles că trebuie să o ia de la zero. În ‘90 a fost deja căutat acasă de reprezentanţii unor firme mari cu care a lucrat de-a lungul vremii. L-au chemat la Hotelul Astoria din Viena, împreună cu fiul său, Cristi, care participase de mai multe ori ca translator la unele întâlniri. L-au sprijinit să-şi înceapă o afacere pe cont propriu. Cunoscând la perfecţie domeniul în care lucrase a reuşit să dezvolte o afacere profitabilă. Tot ce are în acest moment a câştigat după pensie, prin forţe proprii. În tot acest timp, Nitramonia a fost distrusă.

Securişti de afaceri

În 2003, un fost ofiţer sub acoperire din comerţul exterior, pe care îl cunoscuse cu ani în urmă, l-a căutat să-i propună să revină la conducerea combinatului. Ca de obicei, a fost foarte sceptic, dar curiozitatea l-a făcut să meargă înainte. Aşa i-a fost prezentat Mihai Tânjală, un alt fost securist, şi, mai departe, ministrul Privatizării din acea vreme, Ovidiu Muşetescu. A înţeles repede de ce s-a apelat la el, dar, la început, a încercat să mobilizeze oamenii pentru a relua producţia. La o întâlnire la Hotelul Aro, l-a auzit pe Muşetescu cum îi spune lui Tânjală: „Bine, mă, Tânjală, băi, prostule, ţi-am dat să tai fier vechi şi tu reîncepi producţia?” În combinat, a verificat vagoanele de fier vechi care ieşeau pe poartă. În scripte apăreau constant mai puţine. Preţurile pentru unele produse extrem de valoroase erau calculate la jumătate faţă de cât făceau pe piaţă. Totul era organizat ca un mare furt. Se vindeau materialele scumpe, de milioane de euro: oţelul inoxidabil, cuprul sau alama. Totul era tăiat şi vândut la kilogram. A priceput că fusese adus doar de faţadă, ca să liniştească sindicatul. Jaful era condus de doi securişti, Mihai Tânjală şi partenerul său, Valerian Simirică, un român trimis de securitate să se infiltreze în rândurile pocăiţilor de origine română din SUA. După ce le-a spus ce crede despre ei, nu l-au mai lăsat să calce în combinat.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here