În toate satele din Ţara Făgăraşului au existat oameni de valoare, care s-au remarcat şi au rămas în memoria comunităţilor prin acţiunile lor. Sunt eroi, militari, profesori, preoţi, economişti, sportivi, cercetători, dar şi simplii săteni care s-au implicat în viaţa comnităţii lor.  Nici satul Grid, aflat între Ţara Făgăraşului şi Ţara Bârsei,  nu face excepţie. De la anul atestării docmentare, 1450, Gridul  a dat numeroase personalităţi. Gândurile generaţiilor de azi se  îndreaptă însă spre cei care  nu mai sunt printre noi, dar au lăsat ceva în urmă. Aurelia Popescu este una dintre figurile marcante ale  Gridului din comuna Părău, care  a rămas în memoria comunităţii  ca fiică de seamă a satului  prin acţiunile susţinute  pentru dezvoltarea  localităţii.  Aurelia Popescu, născută Boeriu, din familia Lupei, a văzut lumina zilei la data de 19 mai 1958 din părinţii  Iacob şi Sofia. Familia Lupei are o frumoasă istorie,  având rădăcini în neamul  Lupu al Gridului,  atestat documentar la  1527. Lupeştii din  Grid s-au răspândit apoi  în Perşani şi Veneţia de Sus, sate în care sunt şi astăzi urmaşi.  Aurelia Popescu îşi începe studiile  în satul natal, primele patru clase, continuând la Şcoala Gimnazială Părău şi apoi la Liceul ,,Radu Negru” din Făgăraş.  Se înscrie la  Academia de Ştiinţe Economice din Iaşi de unde obţine licenţa de economist.  După încheierea studiilor este repartizată la Centrul de Statistică Braşov unde îl cunoaşte pe Ion Popescu, cu care se va căsători în anul 1986. În ultimii douăzeci de ani de viaţă deţine funcţia de director economic la  Consiliul Judeţean Braşov. Din acest post reuşeşte să susţină proiectele utile ale comunelor din Ţara Făgăraşului, dar în special pe cele ale satelor comunei Părău. ,,Fiind în această funcţie, a sprijinit cu proiecte şi fonduri racordarea satelor din comuna Părău, implicit Gridul, la reţeaua de gaz metan, s-a realizat reţea curentă de apă potabilă la  Veneţia de Sus şi celelalte sate ale comunei Părău, s-a investit în reţeaua de  canalizare cu staţie de epurare în lunca Gridului, a sprijinit financiar lucrările de asfaltare a drumurilor comunale. Datorită implicării ei, satul nostru s-a modernizat şi oamenii au putut avea acces la gaz, să-şi monteze centrale proprii şi să obţină condiţiile pe care le au cei de la oraş. Tot Aurelia s-a ocupat de renovarea şcolilor din comună, a căminelor culturale şi a direcţionat fonduri către biserici” a spus Ion Boeriu, localnic din Grid, tatăl cunoscutului regizor ce trăieşte în Canada. La iniţiativa soţului ei, Ion Popescu, a lui Ion Boeriu, Virgil Popa şi a preotului paroh Ştefan Botoran, în memoria Aureliei Popescu  a fost montată  o placă comemorativă  pe  clădirea Căminului Cultural ,,Tinerimea” din Grid ce urmează a fi sfinţită. Aurelia Popescu s-a stins din viaţă în urma unei îndelungate suferinţe, la data de 29 aprilie 2017,  rămânând în memoria comunităţii din satul Grid ca o personalitate marcantă a acestor locuri.  (Ştefan BOTORAN)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here