Iniţiativele consilierilor locali din Făgăraş rareori ajung să fie incluse pe ordinea de zi a şedinţelor legislativului. Majoritatea se lovesc de Executiv care, spun unii consilieri locali, refuză să le transforme în proiecte de hotărâre, iar în cazul în care ajung  în dezbaterea plenului, meritele sunt asumate, pe nedrept,  de primar.   Este cazul iniţiativei consilierului Cosmin Poparad care a demonstrat că taxa de salubritate impusă de primar la 13 lei/lună/persoană este nejustifiată  şi a iniţiat un proiect de hotăre  prin care a cerut scăderea ei la 9 lei/persoană/lună. Şi făgărăşenii au cerut scăderea taxei de salubritate într-o adunare generală (au fost strânse 3000 de semnături ale cetăţenilor în doar 10 zile), dar doleanţa lor a fost respinsă de conducerea primăriei. ,,Am început demersurile încă din luna august 2019, dar primarul şi angajaţii din aparatul propriu al primarului au refuzat să întocmească proiectul de hotărâre pentru a-l introduce pe ordinea de zi. S-a tărăgănat demersul meu cu scopul de a  ieşi primarul în faţă, deşi el a fost cel care a susţinut majorarea taxei de salbritate. Este un comportament nedemn, o manipulare a cetăţenilor. După câteva luni în care s-a ascuns iniţiativa mea, timp în care făgărăşenii au plătit o valoare nejustificată a taxei de salubritate, a ieşit primarul cu ideea de a scădea taxa de saluritate. Când a fost sincer acest primar, când a majorat taxa sau când a spus că nu este corectă?” a explicat Cosmin Poparad.  Şi pentru iniţiativa consilierului local Alexandru Mazilu, primarul îşi asumă meritele. Col (r) Alexandru Mazilu a propus ca elevii din şcolile făgărăşene să primească miere polifloră. Proiectul de hotărâre salutat de consilierii locali, a fost transformat însă de primar într-o reuşită proprie. ,,Este nedemnă această atitudine. Noi în armată suntem altfel,  avem onoare. Nu-mi place să ies în faţă, astfel că am promovat proiectul ca aparţinând grupului de consilieri locali şi nu al meu personal. Până la urmă  este bine că elevii vor primi miere. Sper totuşi să se aplice această iniţiativă  şi să nu rămână la sertar” a spus Alexandru Mazilu.

 

Iniţiativa consilierului local Alexandru Mazilu

O iniţiativă lăudabilă a consilierlui local Alexandru Mazilu a fost trasformată în proiect de hotărâre care s-a supus  votului în plenul Legislativului întrunit joi,  30 ianuarie a.c., începând cu ora 18.00.  Col (r) Alexandru Mazilu  avea  spijinul a 14  consilieri locali din cei 19 pentru adoptarea  proiectului. ,,Doresc  suplimentarea  programului naţional ,,Cornul şi  laptele” cu 1 kg de miere polifloră pentru toţi copiii din ciclul primar, de la clasa zero până la clasa a IV-a,  care frecventează şcolile din Făgăraş. Am plecat de la  faptul că o valoroasă  bogăţie a ţării noastre, de fapt cea mai mare bogăţie,  suntem noi, oamenii. Prin urmare este de datoria noastră,  a celor adulţi, să găsim  soluţii pentru a proteja  dezvoltarea sănătoasă şi armoniasă a copiilor noştri. Am vrut ca acest proiect să fie preluat şi de alte consilii locale  din ţară în speranţa că guvernanţii  vor vedea eforturile noastre din teritoriu şi vor lua măsuri la nivel naţional care să vină real în ajutorul tinerei generaţii.  Pentru ca iniţiativa mea să se concretizeze într-un proiect de hotărâre aveam nevoie de  sprijinul colegilor consilieri. Am cerut colegilor din legislativ să se alăture iniţiativei mele pentru ca împreună să fim  exemplu şi pentru alte  consilii locale  în luarea unor măsuri practice în folosul copiilor” a explicat col(r) Alexandru Mazilu. Conform iniţiativei,  fiecare copil care frecventează cursurile va primi 1 kg de miere în fiecare lună, mierea fiind ambalată în borcane având avizul  DSP.

S-a redus cantitatea de miere

Proiectlul iniţiat de col (r) Alexandru Mazilu  a fost  modificat în plen în sensul reducerii cantităţii de miere pe elev de la un  kg/elev  la 350 g (250 ml). ,,Aş fi vrut să propun de la început ca toţi copiii să primească miere, dar m-am gândit la efortul financiar al Făgăraşului şi atunci am susţinut ca măcar copiii de la clasele primare să fie incluşi în program. Acum vor primi toţi elevii de la clasele I-VIII, dar cantitatea va fi mai mică” a spus Alexandru Mazilu.

Miere produsă  de apicultorii din Ţara Făgăraşului

În ciclul primar sunt înscrişi, conform  consilierului local Mazilu,  1690 elevi, iar efortul bugetar anual pentru  acoperirea canităţii necesare de miere ar fi de 197.730 lei.  ,,Pe piaţa liberă preţul unui kg de miere este de aproximativ  25 lei, dar  cumpărând  de pe piaţa locală  se elimină cheltuielile de transport şi  am reuşit astfel să  obţin  o variantă de  preţ la  13 lei/kg.  Mai mult pe piaţa locală există surplus de miere de bună calitate.  Ţara Făgăraşului se află în topul apicultorilor, respectiv al producătorilor şi exportatorilor de miere 100% naturală din România” a mai spus col. (r) Alexandru Mazilu care este şi apicultor.  Iniţiatorul  a propus  în acest proiect miere polifloră. ,,Mierea, în special poliflora, conţine substanţe nutritive care constituie hrana principală a creierului uman, iar copiii beneficiari au nevoie absolută pentru a se dezvolta armonios mental, cu efecte deosebite pentru realizările viitoare la vremea adolescenţei şi maturităţii. Mulţi părinţi nu pot oferi acest aliment de bază, atât din lipsuri financiare, cât şi din cauza unei educaţii defectuoase privind nutriţia copiilor.  Acest proiect vine  în avantajul copiilor, dar şi al producătorilor de miere din Ţara Făgăraşului” a mai spus consilierul local Alexandru Mazilu. Nu este prima iniţiativă a consilierului local Alexandru Mazilu, dar multe dintre ele n-au fost concretizate întrucât s-au blocat la nivelul Executivului şi n-au fost introduse pe ordinea de zi a şedinţelor Legislativului ca proiecte de hotărâre. (Lucia BAKI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here