După ce Iosua îndeplineşte visul lui Moise, şi stabileşte hotarele ,,Ţării Sfinte” prin cuceriri care L-au avut în centru pe Dumnezeu, el întăreşte codul legislativ al lui Moise, pregătind ,,poporul ales” pentru îndeplinirea rolului său, de data aceasta în epoca Judecătorilor. După moartea lui Iosua începe o perioadă de discordie tribală, evreii sunt dezbinaţi, lucru care îi face vulnerabili în faţa vrăjmaşilor. După cucerirea Canaanului, fiii lui Israel nu i-au alungat de acolo pe locuitorii păgâni, care au rămas o sursă iminentă de ,,corupere”, după cum aminteşte capitolul 2 din Cartea Judecătorilor: ,,Atunci s-a suit un înger al Domnului din Ghilgal către Bochim, către Betel şi către casa lui Israel şi le-a zis: Aşa grăieşte Domnul. Eu v-am scos din Egipt şi v-am băgat în ţara pentru care M-am jurat părinţilor voştri să v-o dau şi am zis: Nu voi rupe din veac legământul Meu cu voi; voi însă să nu intraţi în legătură cu locuitorii ţării acesteia; dumnezeilor lor să nu vă închinaţi, idolii lor să-i sfărâmaţi şi jertfelnicele lor să le dărâmaţi. Dar voi n-aţi ascultat glasul Meu. Pentru ce aţi făcut aceasta? De aceea vă zic: Nu Mă voi apuca să strămut pe locuitorii aceştia pe care Eu am voit să-i alung, nu-i voi izgoni de la voi şi ei vă vor fi laţ, iar dumnezeii lor vor fi pentru voi mreajă. Când a spus îngerul Domnului cuvintele acestea tuturor fiilor lui Israel, atunci poporul a ridicat strigare mare şi a plâns. De aceea s-a şi numit locul acela Bochim. Și au adus ei acolo jertfă Domnului Iosua, fiul lui Navi, sluga Domnului, a murit fiind de o sută zece ani. Și l-au îngropat în cuprinsul moştenirii sale, la Timnat-Heres, în muntele lui Efraim, spre miazănoapte de muntele Gaaş. Și după ce tot rândul acela de oameni a trecut la părinţii lor şi când s-a ridicat în locul lor alt rând de oameni, care nu cunoşteau pe Domnul şi lucrurile sale pe care le făcuse cu Israel, atunci fiii lui Israel au început a face rele înaintea ochilor Domnului şi s-au apucat să slujească baalilor (N.R- zeităţilor păgâne). Au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor, Care îi scosese din pământul Egiptului, şi s-au întors la alţi dumnezei, către dumnezeii popoarelor (N.R- zeităţi ) dimprejurul lor şi au început să se închine acelora şi au mâniat pe Domnul; Au părăsit pe Domnul şi au început să se închine lui Baal şi Astartelor (N.R- în Vechiul testament Baal este un nume propriu şi se referă la o anumită zeitate, Hadad, zeul furtunilor, cea mai importantă zeitate a panteonului canaanit. Baal, cu care s-a confruntat Ilie pe Muntele Carmel a fost de exemplu Melcart, zeul Tirului; Astarteea sau Aştarot era zeiţa mamă, a fertilităţii, a dragostei dar şi a războiului). De aceea s-a aprins mânia Domnului asupra lui Israel şi i-a dat în mâinile jefuitorilor care i-au jefuit; i-a dat în mâinile vrăjmaşilor dimprejurul lor şi n-au mai putut să se împotrivească vrăjmaşilor lor” ( Judecători 2, 1-14).

Debora şi Barac

Debora, un personaj remarcant, face parte din tagma profeteselor, şi aici se poate face o paralelă cu sibilele din lumea greco-romană. Aceste sibile, aveau şi ele funcţia de a profeţi dorinţele zeilor, dar omoloagele lor israeliene se deosebeau prin faptul că slujeau unui singur ,,zeu”, numit Dumnezeu sau Yahwe. O altă profeteasă cunoscută, despre care vom vorbi mai încolo, este Ana, mama proorocului Samuel. După cum vom observa, funcţia profetică era dată şi anumitor femei iniţiate în acest sens, peste care s-a revărsat puterea lui Dumnezeu, sau Duhul lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a lăsat pe evrei în repetate rânduri să fie bătuţi de canaaniţi, pentru a se pocăi, a se reîntoarce la adevăratul Dumnezeu, singura sursă a puterii. ,,Şi Domnul i-a dat în mâinile lui Iabin, regele Canaanului, care domnea în Haţor. Acesta avea căpetenie peste oştire pe Sisera, care locuia în Haroşet-Goim. Şi au strigat fiii lui Israel către Domnul; căci Iabin avea nouă sute de care de fier şi a apăsat cumplit pe fiii lui Israel douăzeci de ani. În vremea aceea era judecător în Israel Debora-proorociţa, soţia lui Lapidot. Aceasta locuia sub palmierul Deborei, între Rama şi Betel, pe muntele Efraim şi veneau acolo la ea fiii lui Israel să judece” (Judecători 4, 2-5). Debora era un personaj ilustru, un judecător în sensul obişnuit, care nu avea prerogative militare dar împărţea dreptatea şi îi sfătuia pe liderii militari şi pe oameni. Israeliţii i-au cerut ajutorul iar ea l-a mobilizat pe Barac, comandantul suprem al israeliţilor, care va repurta o victorie strălucită asupra lui Sisera. ,,Şi a trimis Debora de a chemat pe Barac, fiul lui Abinoam, din Chedeşul Neftalimului, şi i-a zis: Domnul Dumnezeul lui Israel îţi porunceşte: Du-te şi te suie pe muntele Tabor şi ia cu tine zece mii de oameni din fiii lui Neftali şi din fiii lui Zabulon; Iar eu îl voi aduce la tine, la pârâul Chişon, pe Sisera, căpetenia oştirilor lui Iabin, şi carele lui şi oastea lui cea multă şi-l voi da în mâinile tale” (Judecători 4, 6-7). Este foarte importantă loialitatea căpeteniilor militare faţă de liderii spirituali, şi acest lucru îl vom observa nu doar la evrei, dar şi la creştini, musulmani sau budişti, să nu uităm călugării luptători din Orientul îndepărtat. Cel mai elocvent exemplu, la noi, îl constituie filiaţia spirituală dintre Ștefan cel Mare şi Daniil Sihastru. Iată ce-i spune Barac proorociţei: ,,De mergi tu cu mine, mă voi duce; iar de nu mergi cu mine, eu nu mă voi duce. Căci eu nu ştiu ziua când are să trimită Domnul pe îngerul Său în ajutorul meu” (Judecători 4, 8). Barac îi cere Deborei asistenţa spirituală, ca proorociţă a lui Dumnezeu, şi recunoaşte că nu poate să facă nimic fără îndrumările acestei femei deosebite.

Iaela, spioană şi asasină

Debora îi spune lui Barac că va învinge, dar Sisera, căpetenia duşmană, va pieri de mâna unei femei: ,,De mers voi merge cu tine, dar să ştii că nu va mai fi slava ta în calea aceasta în care mergi; ci în mâna unei femei va da Domnul pe Sisera” (Judecători 4,9). Biblia conţine nu doar spirit, profunzime şi adevăr, dar şi istorie militară, pentru că putem observa aici, ca şi în alte anale antice, o istorie a spionajului (vezi Iosua) şi a camuflării. Femeile spion, care asasinau duşmanul fără scrupule, sunt găsite în toată istoria spionajului, din antichitate şi până în prezent. Apare aici Iaela, care se face că îl adăposteşte pe Sisera ce fugea din calea lui Barac, şi îl ucide într-un mod cumplit, cu sânge rece, fără să clipească. ,,Sisera însă a fugit pe jos în cortul Iaerei, femeia lui Heber Cheneul; căci între Iabin, regele Haţorului, şi casa lui Heber Cheneul era pace. Şi a ieşit Iaela în întâmpinarea lui Sisera şi i-a zis: Intră, domnul meu, intră la mine, nu te teme! Şi el a intrat la ea în cort şi ea l-a acoperit cu haina sa. Şi a zis Sisera către ea: Dă-mi puţină apă să beau, că mi-e sete! Şi ea a dezlegat un burduf cu lapte şi l-a adăpat şi iar l-a acoperit. Apoi Sisera i-a zis: Stai la uşa cortului şi de va veni cineva să te întrebe şi va zice: Nu este aici cineva? Tu să zici: Nu! Apoi Iaela, femeia lui Heber, a luat un ţăruş de la cort şi un ciocan în mâna sa şi s-a apropiat de el încetişor şi i-a înfipt ţăruşul în tâmpla lui, aşa încât l-a pironit la pământ, căci el dormea, fiind obosit; şi aşa a murit. Și iată Barac alerga în urmărirea lui Sisera. Atunci Iaela a ieşit în întâmpinarea lui şi i-a zis: Intră şi-ţi voi arăta pe omul pe care tu îl cauţi. Şi el a intrat şi iată Sisera zăcea mort cu ţăruşul în tâmplă” (Judecători 4, 17-22). Iaela nu a fost nicidecum o trădătoare, ea şi-a făcut foarte bine treaba pentru care era plătită, de spioană şi asasină, pentru că războiul se poartă şi cu luptători din umbră, în spatele liniei inamicului.

Ghedeon

Un alt personaj important din această epocă este Ghedeon, ,,ghideon” în ebraică înseamnă ,,pietrar, cioplitor”. Acesta este judecătorul care i-a scăpat pe evrei de madianiţi. Madianiţii erau un popor de beduini care domina în vremea aceea zona centrală a Palestinei. ,,Ghedeon a fost chemat să izbăvească pe poporul său în timp ce vântura pe ascuns grâul, de teama prădătorilor madianiţi. A urmat un gen de sfidare, când a distrus altarul tatălui său închinat lui Baal şi Aşera; el a fost salvat de consecinţele acestui gest prin agerimea minţii lui Ioas. Gestul de sfidare se pare că a fost un protest împotriva amestecării închinării la Iahve cu cultul lui Baal. Gestul acesta este asociat cu acordarea numelui ,,Ierubaal” lui Gedeon, nume care este tradus în diferite moduri: ,,Baal se luptă”, ,,Baal pune temelii” sau ,,fie ca Baal să dea creştere”. Unii sugerează că acesta se poate să fi fost numele anterior al lui Ghedeon, reflectând sincretismul răspândit, dar numele a primit o semnificaţie nouă în urma acestei acţiuni iconoclaste. După izbăvire, lui Ghedeon i s-a cerut să întemeieze o monarhie ereditară, dar el a refuzat. Totuşi, el a acceptat cerceii de aur luaţi ca pradă de război şi a făcut cu ei un ,,efod” (probabil o imagine a lui Iahve). El l-a ridicat în cetatea sa, iar mai târziu a devenit o sursă de apostazie” (Dicţionar Biblic, J.D. Douglas). Ghedeon l-a avut ca fiu pe Abimelec, care a avut o moarte cam lipsită de glorie, a fost ucis de o femeie: ,,Atunci o femeie a aruncat o bucată de piatră de râşniţă în capul lui Abimelec şi i-a spart capul. Abimelec a chemat îndată un tânăr, care era purtătorul de arme al său, şi i-a zis: Scoate-ţi sabia şi mă ucide, ca să nu zică despre mine: A fost ucis de o femeie. Și l-a străpuns tânărul acela, şi a murit” (Judecători 9 53-54).

 

Ieftae un războinic cu ,,origini nesănătoase”

Ieftae, un alt ,,samurai al Domnului”, unul dintre ultimii judecători, a fost fiul unei prostituate. ,,Ieftae Galaaditul era un luptător viteaz. Acesta era fiul unei desfrânate care născuse lui Galaad pe Ieftae” (Judecători 11,1). Fiind înfierat ca bastard de către fraţii săi, el este alungat- ,,Dar şi soţia lui Galaad i-a născut acestuia fii. Iar dacă s-au făcut mari, fiii soţiei au izgonit pe Ieftae, zicându-i: Tu nu eşti moştenitor în casa tatălui nostru, pentru că eşti feciorul altei femei” (Judecători 11,2). Ieftae devine lotru la drumul mare, după cum ne relatează Biblia, înainte să devină ,,luptător al Domnului”: ,,Atunci Ieftae a fugit de fraţii săi şi a trăit în ţinutul Tob. Acolo s-au adunat împrejurul lui Ieftae oameni fără căpătâi şi umblau cu dânsul” (Judecători 11,3). În războiul cu amoniţii însă, Ieftae este chemat să-i sprijine pe evrei, fiind cunoscute abilităţile sale de războinic. Cine au fost amoniţii? ,,Amon a fost numele generic al urmaşilor lui Ben-Ammi, fiul mai mic al lui Lot, născut de fiica sa într-o peşteră de lângă Țoar. Amoniţii au fost consideraţi înrudiţi cu israeliţii, cărora li s-a poruncit să-i trateze cu bunătate (Deuteronom 2:19). În vremea judecătorilor, amoniţii l-au ajutat pe Eglon, regele Moabului, să supună teritoriul israelit. Pe vremea lui Iefta (N.R- Ietfae) ei au atacat teritoriul israelit la E de Iordan şi au fost alungaţi” spune J.A. Thompson, profesor al universităţii din Melbourne, fost lector în Departamentul de Studii despre Orientul Mijlociu, colaborator al lui J.D. Douglas pentru un excepţional Dicţionar Biblic. ,,După ce a primit curaj şi ingeniozitate de la Duhul lui Dumnezeu pentru misiunea aceasta, Iefta a trecut prin Galaad şi Manase pentru a mai aduna luptători. Apoi a trecut râul Iaboc la cartierul general al israeliţilor, de la Miţpa. Acolo, înainte de a porni împotriva amoniţilor, a făcut un jurământ (neder) lui Dumnezeu, un lucru obişnuit înainte de luptă, la popoarele antice. Iefta a promis în mod intenţionat lui Iahve o jertfă umană, gândindu-se probabil la un sclav, deoarece jertfa unui singur animal părea un lucru prea mic din partea conducătorului poporului. Iefta locuia în mijlocul păgânilor care aduceau sacrificii umane la zeităţile păgâne într-o epocă în care legea lui Moise era prea puţin cunoscută şi aplicată. Iefta probabil că a crezut în mod sincer că Iahweh trebuia să fie îmbunat printr-o jertfă la fel de preţioasă ca şi cele care sângerau pe altarele lui Chemoş şi Moloc”. După înfrângerea amoniţilor prin credinţă Iefta s-a întors triumfător acasă, şi a fost întâmpinat de fiica sa, singurul lui copil, care conducea procesiunea de victorie. Cu toată durerea simţită, Iefta a trebuit să-şi împlinească jurământul prin aducerea ei ca jertfă de ardere de tot. Iefta s-a purtat la fel de aspru cu fraţii săi din Efraim ca şi cu duşmanii amoniţi şi cu sine însuşi, în ce o priveşte pe fiica sa. Fiind ofensaţi pentru că ei nu au luat parte la victorie, efraimiţii l-au ameninţat pe Iefta. A răspuns cu asprime şi i-a măcelărit fără milă la Iordan” spune cercetătorul J. Rea, profesor de Vechiul Testament la Melodyland School of Theology, Anaheim, din California. Epopeea lui Samson este cea mai cunoscută din Cartea Judecătorilor, după cum vom vedea ulterior. (Ştefan BOTORAN)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here