Dacă ajungi în cercul unor vânători, afli cele mai ireale povestiri, dar şi multe întâmplări adevărate. Orice vânător  îţi descrie frumuseţea naturii şi a locurilor pe care le ia la pas în timpul partidelor de vânătoare. Adevăraţi naratori ai peisajelor, dar şi a peripeţiilor  vânătoreşti. Cel mai vârstnic vânător din cadrul AVPS Făgăraş este Ioan Toacă din Sâmbăta de Sus. Are  86 de ani,  dar este nelipsit de la partidele de vânătoare.  A intrat în tagma vânătorilor pe când avea 15 ani, convins de cumnatul lui care avea deja statut de vânător.  A fost  cooptat în  Grupa Urlea de la AVPS Făgraş ca gonaci. De atunci a bătut munţii în lung şi-n lat în timpul partidelor de vânătoare, gonind vânatul în faţa puştilor. Prin 1977 şi-a achiziţionat prima armă de vânătoare, iar de atunci nu s-a mai despărţit de ea. Cu multă uşuriţă îşi ia arma şi raniţa  în spate  şi astăzi şi urcă pe Valea Sâmbetei, făcând pândă  în căutarea vânatului.

 

Gonaci şi vânător

L-am găsit pe  bătrânul vânător  acasă şi ne-a întâmpinat cu un zâmbet, aflând scopul vizitei noastre neanunţate. Cu drag vorbeşte despre vânătoare, mai ales că şi astăzi îi însoţeşte pe vânătorii tineri la partidele colective  organizate de grupa lui.  Ioan Toacă este născut în  iunie 1934 şi  locuieşte în satul Sâmbăta de Sus,   pe strada Bisericii, nr. 484.  O gospodărie mare şi îngrijită care lasă să se vadă munca lui de o viaţă. Cu drag îşi deapănă amintirile de vânător în faţa celor dispuşi să-l asculte.  ,,În 1950 am început să fac goană, cumnatul meu fiind  cel care m-a împins către vânătoare.  După aceea au fost ani de zile în care eram nelipsit de la vânătoare unde făceam goană.  Îi însoţeam pe vânătorii de la Grupa Urlea din cadrul AVPS Făgăraş.    În anul  1977 mi-am cumpărat prima armă de vânătoare. Cu arma şi cu raniţa în spate am făcut mii de kilometri  pe jos, în toată zona noastră.  Plecam de acasă  dimineaţa la 5.00, urcam pe jos către  Valea Sâmbetei, iar până se lumina de ziuă eram deja cu arma îndreptată spre vânat.  Deşi am 86 de ani,  nu m-am retras de la nicio partidă de vânătoare. Ultima dată am fost la vânătoare în data de 22 ianuarie 2020,   la Lisa. A fost cu folos partida deoarece colegii mei  au vânat patru mistreţi’’ a spus Ioan Toacă.

Faţă în faţă cu o ursoaică cu doi pui

Bătrânul vânător  îşi aminteşt de primul vânat, dar şi de întâlnirea cu o ursoacă,  de care a scăpat ca prin minune.  ,,Eram tânăr,  abia îmi cumpărasem arma şi ca de obicei am plecat la vânătoare cu colegii. Era în 1977. Urcam pe Valea Sâmbetei, iar un mistreţ mi-a venit în cătarea puştii. Era primul mistreţ împuşcat de mine. Avea  cel puţin 130 de kilograme. De atunci am împuşcat mulţi mistreţi, căpriori, vulpi, iepuri şi lupi, dar nu am vânat niciodată urs. Nici nu am avut autorizaţie pentru urs. În plimbările mele  m-am întâlnit însă cu ursul.  Odată mi-am văzut moartea cu ochii. M-am întâlnit cu o ursoaică cu doi pui, iar dacă  nu erau câinii, mă omora. Ursoaica s-a speriat de câini şi a ieşit în faţa mea. Iniţial am crezut că sunt porci mistreţi şi aşteptam la pândă, dar într-o fracţiune de secundă m-am trezit cu ursoaica în faţă. Nici n-am avut timp să  reacţionez, dar am avut noroc că s-a speriat de câini şi a fugit’’ a povestit  vânătorul.

Îndrăgostit de natură şi de animale

Relatările vânătoreşti ale sâmbeteanului sunt însoţite de povestiri care pun în evidenţă frumuseţea locurilor  şi a naturii.  ,,Iarna poieniţele sunt de vis, brazii sunt acoperiţi de zăpadă., totul e alb şi frumos. Cea mai mare plăcere este să te strecori printre brazii încărcaţi cu zăpadă şi să stai la pândă,  să aştepţi vânatul.  Îmi pare rău că unii vânători folosesc arme cu lunetă şi  împuşcă tot ce le iese în cale. Noi, vânătorii bătrâni, nu  împuşcăm  scroafe cu purcei, nu este bine. Trebuie să ne gândim şi la vânatul din anii următori, nu?’’ a mai povestit vânătorul. Ţinând cont de vârsta lui, soţia îi cere deseori să renunţe la vânătoare.  ,,Când este vorba de vânătoare, nu mai ţine cont de nimic. De multe ori i-am spus să stea acasă,  să nu mai meargă la vânătoare, dar nu mă ascultă.  Mereu îmi  spune că până mai poate se duce’’ a spus soţia vânătorului, Victoria Toacă de 82 de ani.

 

Cojocarul din Sâmbăta de Sus

Vânatul era valorificat chiar de Ioan Toacă. Vânătorul folosea pieile vânatului pentru a confecţiona căciuli şi cojoace. Meseria a învăţat-o de la socrul lui care era cojocar şi lucra pentru tot satul cojoace, cheptare şi căciuli. ,,A fost o perioadă când vânam vulpi, iar din blană confecţionam căciuli şi gulere pentru tot satul. Erau la modă căciulile din blană de vulpe şi aveam comenzi de nu le făceam faţă.  Această meserie am învăţat-o de la socrul meu, care făcea  cojoace. Aveam 15 ani când  mi-a pus acul în mână şi m-a învăţat meserie. Împreună cu el făceam cheptare şi cojoace pentru băieţii din ceata de feciori de la noi din sat’’ a mai spus Ioan Toacă.  Astăzi meseria de cojocar n-o mai practică, dar la partidele de vânătoare este nelipsit.  (C.T.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here