• Funcţia de manager la Spitalul din Făgăraş, din nou la mezat
  •  Sfori trase de binomul Câju-Sucaciu
  •   Ec. Persida Ţîmboiu şi dr. Mihaela Pandrea sunt candidaţii pentru funcţia de manager
  •   Cine a condus Spitalul în ultimii 20 de ani

 

Din 2016 până astăzi, Spitalul Municipal Făgăraş a fost dominat de instabilitate. Au fost schimbaţi directorii tot la 6 luni, fie ei directori generali, medicali sau şefi de secţie şi contabil şef. Iar când s-a format binomul Câju-Sucaciu, prin 2017, spitalul a devenit o castă a  favorurilor de tot felul şi a intereselor. La finele anului trecut s-a anunţat un  nou concurs pentru ocuparea funcţiei de  manager al spitalului,  organizat de consiliul de administraţie dominat de acelaşi binom.  Şi-au exprimat intenţia de a se înscrie  la concurs trei candidaţi, dr. Dorin Tarta, ec. Persida Ţîmboiu şi dr. Mihaela Pandrea, care au şi participat la prima etapă a competiţiei, vizitarea spitalului. Până  la finalul perioadei de înscriere au rămas însă  doi candidaţi în competiţie, Persida Ţîmboiu şi Mihaela Pandrea.   Marţi,  11 februarie a.c., ora 10.00, a avut loc  ultima etapă a concursului, susţinerea proiectelor de management de către cei doi candidaţi  la sediul Primăriei Făgăraş.     Dar tot binomul a decis  cine poate asista la susţinerea proiectelor de management.  Adică nimeni.

 

 Cine sunt candidaţii

  •   Persida Ţâmboiu  este economist  şi vine la spital din mediul privat. A  fost desemnată pe funcţia de manager al spitalului din Făgăraş în urma unui concurs organizat în ianuarie 2019, dar în august  şi-a prezentat  demisia din motive familiale.  Au intrat atunci în concurs doi candidaţi, Persida Ţâmboiu şi dr. Constantin Iordache, iar comisia de concurs a fost condusă de  Mariana Câju, preşedinte, secretar fără drept de vot Adriana Tănase, iar membri dr. Ioan Grigoriu, dr. Liviu Muntean, ambii manageri la spitale din Braşov.  Anterior,  Persida Ţâmboiu a fost numită de primarul Făgăraşului   în funcţia de director economic la  spital, apoi manager interimar, urmând confirmarea pe funcţie ca urmare a rezultatului obţinut la concursul organizat în ianuarie 2019.
  •    Medicul Viorica Mihaela Pandrea lucrează în Spitalul Municipal Făgăraş din anul 2004 la secţia de Urgenţe deşi este medic de medicină general, fără rezidenţiat la acea vreme.   În 2009, Pandrea a urmat un curs de specializare pentru medicina de urgenţă organizat la Arad, curs plătit de spital, vreo  60 milioane de lei vechi la acea vreme. Deşi nu obţinuse specializarea, a  fost numită politic  (PDL) manager interimar la spital   de   Adrean Videanu, ministru interimar la Sănătate pe atunci,   prin Ordinul 2116/16.11.2009  care a fost remis spitalului prin fax. Astfel a fost înlocuit managerul Ion Mehedinţiu, tot interimar,  deşi  era în concediu. A fost înlocuită însă de alţi manageri numiţi tot politic.  A mai fost numită  director medical  în echipa directorului Erik Coccheti adus la conducerea spitalului tot de Sucaciu în 2017, şi mai apoi în echipa managerului interimar Persida  Ţâmboiu. Pentru a-şi păstra postul de la CPU, Pandrea a urmat  al doilea modul pentru specializarea în urgenţe în 2019, la Tg. Mureş, tot pe banii spitalului. La finele cursului   a fost numită manager interimar la spital de binomul Câju-Sucaciu.

 

 Ce vor candidaţii

Dacă proiectul de management al Mihaelei Pandrea redă  ideea  binomului Câju-Sucaciu, respectiv transformarea spitalului municipal public în spital de urgenţă categoria III, Persida Ţâmboiu  îşi propune să reorganizeze spitalul, numărul de paturi să fie astfel redistribuit pentru a satisface cererile bolnavilor, 15 paturi la secia Ortopedie şi reînfiinţarea compartimentului Urologie  cu 5 paturi. Pandrea susţine dezvoltarea Urgenţelor în condiţiile în care aici sunt doar 2 medici specialişti în urgenţe  şi un spaţiu neadecvat, iar laboratorul spitalului neacreditat RINAR.    Pandrea îşi propune şi achiziţia a 2 fluxuri laminare pentru 2 săli de operaţii, investiţii de 2,3 milioane de lei (500.000  euro) şi alte 9 milioane  de lei pentru dotarea ATI. Sunt  costuri care deşi nu sunt bugetate, sunt  puse déjà pe tapet.  Ţîmboiu vrea  să refacă reţeaua electrică a spitalului  care este subdimensionată şi necesită reparaţii periodice costisitoare, achiziţia a două maşini de spălat  şi a unui lift pentru targă, eliminarea stresului la care este supus personalul, o strategie de promovare a serviciilor, organizarea de concurs pentru directorul medical şi angajarea lui, dar şi desemnarea unei persoane pentru relaţiile publice.  În prezent, spitalul duce o politică lipsită de transparenţă decizională, toate informaţiile fiind ascunse publicului prin decizia aceluiaşi binom Câju-Sucaciu.

 

Primăria Făgăraş a participat în 2019 la bugetul spitalului cu 0,84%

Spital Municipal Făgăraş  este încadrat la  categoria IV, cu 273 paturi şi are aprobate 597 posturi, ocupate 502, cu 32 posturi de conducere şi 52 medici. Aşa cum arată proiectele de management ale celor doi candidaţi,  spitalul a îndeplinit doar 69,95% din indicatorii prevăzuţi în anul 2019.  Unitatea nu are suficienţi medici, cele mai afectate secţii fiind Urgenţe, cardiologie, boli infecţioase, diabet şi ATI.  Veniturile spitalului în 2019 au fost de 58,4 milioane de lei, aportul cel mai mare fiind dat de contractul cu CJAS Braşov,    48,89%,  respectiv 28,24 milioane de lei, DSP cu 4 milioane de lei, fondurile pentru acoperirea salariilor, 29 milioane de lei. Primăria Făgăraş a asigurat doar 0,84% din veniturile spitalului în 2019. Au mai fost atrase 2,6 milioane de lei de la Ministerul Sănătăţii şi din fonduri europene, însemnând 4,46% din veniturile totale ale spitalului în 2019.  Cea mai mare parte din buget se duce pe salarii,    43.777.670 lei,  reprezentând 76,76%. Pentru medicamente doar 2,5 milioane de lei, 4,2%, hrană bolnavi- 787.300 lei,  1%, iar pentru utilităţi (current, căldură, apă, salubritate)  2 milioane de lei. Investiţiile sunt lăsate pe ultimul loc şi reprezintă 9% din bugetul anual,  5,5 milioane de lei.

 Altă făcătură de concurs

O altă făcătură de  concurs a fost cel organizat la spital   pentru funcţia de director economic, în 2019. Acesta  s-a derulat pe repede înainte, toate probele fiind comprimate într-o singură zi, sfidând regulamentul de desfăşurare a concursului. Aşa a fost declarată Dorina Haneş pe această funcţie.  Comisia de concurs  a fost formată din  funcţionari publici din Primăria Făgăraş, Daniel Ludu, Bogdan Taflan, Liliana Boer, iar secretarul comisiei a fost  Iuliana Neagu de la spital. Procesul verbal  încheiat în data de 4  septembrie 2019 care anunţa câştigătorul concursului nu a fost semnat de toţi membrii comisiei de concurs. Bogdan Taflan în calitatea sa de membru  nu a semnat procesul verbal.

 Cine a condus spitalul în ultimele 2 decenii

Spitalul Municipal Făgăraş a avut în ultimele 2 decenii mai mulţi manageri şi echipe de conducere. A fost manager dr. Mircea Grapă, apoi ec. Laurean Gheţea. Mandatele lor au fost cele mai lungi, dar şi cele în care s-au semnalat multe disensiuni în cadrul personalului angajat.  O perioadă de un an, în intervalul 2009-2010, spitalul a fost condus de dr. Mihaela Pandrea, ca director interimar numit politic de PDL.  Echipa formată din Dr. Adina Ursu, Liliana Beldescu şi Cristina Florea s-a aflat la conducerea spitalului după demisia directorului Laurean Gheţea. O altă schimbare a survenit în 2017 când dr. Liliana Beldescu a fost numită de primar ca manager interimar. N-a durat însă mult pentru că primarul a adus la conducere un italian, pe Erik Coccheti, pe care l-a prezentat ca fiind cel mai potrivit în funcţia de manager. De la 1 august 2017, Erik Coccheti a format echipă cu dr. Dan Ungureanu ca director medical şi cu Persida Ţâmboiu ca director economic. După alte câteva luni, primarul nu l-a mai vrut pe italianul Coccheti ca manager, criticându-l, şi a numit-o în funcţia de manager pe dr. Liliana Beldescu. Echipa acceptată la conducere în perioada 2017- august 2018 a fost formată din dr Beldescu, Persida Ţâmboiu şi dr. Delia Dragoş ca director medical şi mai apoi dr. Ioan Tiseanu. La 6 august 2018, primarul a semnat numirea ec. Persida Ţîboiu în funcţia de manager interimar  care a format echipă cu dr. Mihaela Pandrea ca director medical şi Dorina Haneş, director economic. De la 1 februarie 2019, după concurs, Persida Ţâmboiu a devenit manager, Dorina Haneş director economic şi dr. Mircea Grapă director medical.  În prezent, la conducere a revenit dr. Mihaela Pandrea ca manager alături de  dr Constantin Grigoriţă/Adina Ursu ca director medical, iar Dorina Haneş are frâiele financiar-contabile, prin dispoziţia primarului.(Lucia BAKI)  

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here