- Susţine Atilla Benedek, preşedindele filialei Braşov a Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România
- În Ţara Făgăraşului sunt 300 crescători de albine
- Cel mai mare apicultor este la Apaţa şi are 70 familii de albine, la nivelul judeţului fiind 32.000
Apicultura era o tradiţie în Ţara Făgăraşului, care în timp s-a cam pierdut. Mai sunt în zonă 300 de crescători de albine, jumătate din numărul înregistrat la nivelul judeţului Braşov. Nici condiţiile legislative nu-i prea încurajează pe localnici să reia vechea îndeletnicire, deşi mierea şi produsele apicole sunt deosebit de importante pentru sănătatea omului, dar aduc şi profituri frumoase dacă apicultorii sunt norocoşi de un an bun. Cu toate acestea, românii sunt la coada clasamentului european în privinţa consumului de miere. În condiţiile în care anual, România exportă cantităţi mari de produse apicole, cam 90% din producţia internă. Acest an apicol n-a fost unul prea bun pentru apicultorii români, iar pentru cei din Ţara Făgăraşului se anunţă unul cu mari pierderi, aşa cum explică col. Alexandru Mazilu. ,,Stupini întregi s-au distrus la mulţi apicultori din zona noastră” susţine Alexandru Mazilu, membru în consiliul director al Asociţiei Crescătorilor de Albine din România, filiala Braşov şi la Cercul apicultorilor din Făgăraş. Iar în ceea ce priveşte mierea de salcâm, cea mai bună miere, aşa cum susţin specialiştii, anul 2019 a fost unul dintre cei mai slabi ani. La Făgăraş se organiza în fiecare an un târg apicol, dar şi aici tradiţia s-a pierdut, ultimul târg având loc în 2015. Pentru a vedea problemele cu care se confruntă apicultorii am stat de vorbă cu Atilla Benedek, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), filiala Braşov, pilot de meserie, dar un vechi crescător de albine.
Reporter: De ce este necesar ca apicultorii să fie organizaţi într-o asociaţie? Cât de veche este ACA?
Atilla Benedek: Filiala din Braşov a Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA) datează din 1968, dar apicultorii erau organizaţi de prin anii 1930. Primii au fost bănăţenii din Timiş, apoi s-a prelungit în Transilvania şi în toată ţara. Asociaţia nu este înfiinţată de stat, ci de apicultori, iar prin munca lor au desfăşurat această activitate comercială şi economică prin care au putut să-şi cumpere sediile. Preşedinte al asociaţiei a fost şi profesorul Harnaj Viaceslav, un un om deosebit, care cu pasiune şi mare dăruire a dezvoltat apicultura din România. El a reuşit să convingă autorităţile comuniste că această ramură este foarte profitabilă. Aproape toată mierea ce se producea în ţară mergea la export, 90% sau chiar mai mult.
R.: Cum a fost privită apicultura în comunism? Apicultorii erau ajutaţi, le era plătită munca?
A.B.: Apicultorii erau o tagmă profesională oarecum favorizată de comunişti tocmai pentru că asigurau exportul de miere. La acea vreme se exportau mari cantităţi de miere. Statul comunist avantaja apicultorii prin diferite metode, una era posibilitatea de a achiziţiona zahărul la un preţ mai mic şi cantităţi nelimitate. Se lua cu sacii. Albinele se furajează toamna cu zahăr, atunci ca să decurgă fluent acest lucru, ei le facilitau accesul la zahăr. Ţin minte că pe vremea bunicului aveam cota şi trebuia să ridicăm zahărul care venea în sat prin cooperaţie. Zahărul era adus foarte aproape de producător. Dacă aveau condiţia aceasta de a preda cantităţi de miere puteau să-şi cumpere de la butelii până la ARO diesel. Primeau şi bani pentru că achiziţia era contracost şi se făcea prin Cooperaţie. Apicultorii erau foarte bine organizaţi. Pe vremurile acelea erau şi producţii destul de bune, apicultura era alta nu aşa cum se întâmplă acum.
R.: Cine se afla la conducerea Asociaţiei în anii comunismului?
A.B.: La vremea aceea preşedintele asociaţiei era profesorul Harnaj Viaceslav, un un om deosebit, care cu pasiune şi mare dăruire a dezvoltat apicultura din România. Profesorul Harnaj a fost o mare personalitate. A fost ales de trei ori la rând preşedintele Asociaţiei mondiale, APIMONDIA, în ciuda statutului care prevedea doar un mandat de 4 ani. El a fost ales 3 mandate. Era basarabean. Institutul Apicol de la Bucureşti îi poartă numele. A condus asociaţia 25 de ani.
R.: Ce s-a întâmplat după 1990? S-au păstrat aceleaşi condiţii?
A.B.: După schimbarea din 1990, acest lucru nu mai există, iar apicultorii care au trăit şi acele vremuri resimt acest lucru ca pe un handicap. Statul se implică în măsura în care suntem în UE şi se acordă acele subvenţii care sunt valabile în toată Uniunea Europeană. Prin intermediul Planului Naţional Apicol primim câteva subvenţii de bază pentru tratamente, pentru mătci, pentru înnoirea diverselor elemenete din stupină.
1,5 milioane de familii de albine în România
R.: Din punct de vedere al producţiei de miere unde era România atunci şi unde se află astăzi?
A.B.: Producţia de miere din România este cam aceeaşi. Ţara noastră poate să ofere cam aceeaşi cantitate de miere, dar în funcţie de anotimp, de condiţiile meteo, de schimbările din natură. România are, în medie, 1,5 milioane de familii de albine, care produc într-un an bun o medie de 20 kg pe familie de albine, iar într-un an slab de la 8 la10 kg/familie de albine. Între aceste două limite se încadrează producţia din România şi niciodată nu poate să depăşească. Apicultorii uneori o să vorbească despre o producţie mult mai mare. Dar la valoarea medie pe care am anunţat-o am luat în calcul faptul că mergem în pastoral cu 50% din efective şi lăsăm acasă familii de albine pe care însă le stimulăm, lucrăm cu ele, le folosim pentru întărirea celorlalte familii. Producţia medie înseamnă, cantitatea totală împărţită la numărul total de familii de albine. Mulţi apicultori cad în excese gratuite şi vorbesc de producţii medii de 50-80 kg ceea ce nu este deloc adevărat. Nu aş putea face o comparaţie, nu am date statistice.
R.: Care sunt cei mai mari producători de miere din lume? Unde se situează România?
A.B.: Este o discuţie mult mai complexă pentru a stabili cine este cel mai mare producător de miere din lume. În general, cei mai mari producători sunt Argentina, Brazilia, Mexic, ţări care influenţează şi preţul mondial al mierii. Pampasul argentinian este o zonă intinsă unde se produce foarte multă miere, acolo se stabileşte preţul. De asemenea, China, Turcia, Ucraina. Noi ne situăm pe locul 7 din Europa. Noi din România, ori producem mult, ori producem puţin, nu influenţăm cu nimic preţul de achiziţie mondial, respectiv preţul de achiziţie de la noi din ţară.
România produce miere de cea mai bună calitate
R.: România exportă astăzi miere?
A.B.: Din România se exportă aproximativ 80-90% din producţia de miere. Ne deosebim de alţi producători prin faptul că avem o miere de caliatate deosebită, de o calitate foarte bună, putem spune. Ne ajută zona în care locuim, flora care există la noi şi în ţările din jurul nostru. Noi furnizăm cam cea mai bună miere de calitate din lume, care este căutată tocmai din cauza asta. În Uniunea Europeană însă mierea se cupajează cu alte sortimente de miere care ajung prin diferite căi oficiale sau mai puţin oficiale din Asia îndepărtată, China, o miere super filtrată. Tocmai de aceea condiţia de a vinde miere în UE, în borcane ambalate, este să fie scrisă provenienţa, din UE sau non-UE. Dacă veţi cumpra miere de la magazine din Austria sau altă ţară veţi vedea o inscripţie cu litere foarte măunte ,,miere cupajată din UE şi non UE” ceea ce înseamnă că 1% este miere românească şi 99% miere chinezească. Asta include această propoziţie. Tocmai de aceea în Germania, de exemplu, există o cultură a oamenilor care dacă ei cunosc un apicultor, ei vor cumpăra direct de la el şi nu din supermarket, care se bazează pe volumul rulajului şi nu pe calitate.
R.: Care este preţul mierii?
A.B.: Pe plan mondial, mierea ambalată are preţul cuprins între 10-16 euro/kg. În sensul achiziţiilor, preţul este de 7,5lei/kg mierea polifloră, 8,5 lei/kg mierea de tei, 18-20 lei/kg mierea de salcâm de calitate. Din păcate în anul 2019 nu am avut miere de salcâm, a fost un an prost. Pe piaţă, mierea polifloră se vinde cu 20-22 lei/kg, mierea de tei cu 30 lei/kg, iar mierea de salcâm cu 35-40 lei/kg.
Valoarea mierii este dată de enzime
R.: Noi ca şi clienţi, cum putem conoaşte o miere bună? Trebuie să ne ferim de mierea cristalizată?
A.B.: Fiecare miere se cristalizază câteodată. Cristalizarea depinde de raportul dintre glucoza şi fructoza din miere. Dacă raportul este favorabil glucozei atunci cristallizează foarte repede, în speţă rapiţa, zmeura sau poliflora de primăvară. Cristalizează foarte repede, nici 2 săptămâni de la extracţie. Mierea de salcâm, conţinând fructoză, se cristalizează mult mai puţin. Mierea care cristalizează este de obicei miere naturală neamestecată cu nimic. Mierea care a fost falsificată prin diferite metode este posibil să nu cristalizeze niciodată. Noi, românii, suntem obişnuiţi să consumăm miere decristalizată, dar cei din nordul Europei, finlandezii, olandezii, consumă mierea cristalizată, obişnuiţi fiind cu mierea de zmeură a lor care cristalizează tot timpul. Dar pentru vânzare noi trebuie să pregătim mierea decristalizată pentru că nu arată bine cristalizată, chiar dacă e bună. Producătorii ţin mierea în butoaie după extracţie şi se cristalizează. Prin urmare este nevoie de descristalizare, un procedeu special, în timpul căruia trebuie să avem grijă să nu o ardem. Dacă prin procesul de decristalizare îi creştem temperatura peste 40 grade Celsius atunci toate enzimele care-i conferă calitatea de miere dispar şi rămâne o simplă hrană dulce ca şi zahărul. Valoarea mierii este dată de enzimelee din ea. Şi în ceai trebuie să puneţi mierea doar dacă temperatura ceaiului este sub 40 grade Celsius.
R.: Cu ce noutăţi veniţi în faţa apicultorilor în 2020
A.B.: Odată pe an ne întâlnim cu apicultorii. Meseria este aceeaşi de ani de zile, mare lucru nu se întâmplă an de an, de aceea considerăm întâlnirea noastră una mai mult prietenească. Dar anul trecut am avut condiţii de iernare diferite, cu probleme. Se ştie că anul apicol începe la 1 august şi se încheie tot la 1 august anul următor. Cam acesta este calendarul apicultorului. În primăvară suntem în plin sezon, iar când temperatura trece de 15 grade Celsius déjà avem foarte mult de lucru. Anul trecut am iernat în condiţii destul de grele, a fost o toamnă foarte lungă, foarte secetoasă, solul este foarte secetos, ceea ce nu este bine pentru noi, secreţia de nectar nu va fi la cât ne aşteptăm. De aceea vor fi mortalităţi de familii de albine în stupine. Consumul de hrană a fost foarte mare în iarna aceasta pentru că albinele şi-au prelungit ciclul de viaţă şi au consumat foarte mult, astfel încât în primăvara aceasta ne aşteptăm la mari pierderi.
R.: Toţi apicultorii din ţară s-au afiliat la Asociaţia Crescătorilor de Albine din România?
A.B.: Asociaţia Crescătorilor de Albine din România, prin filialele sale, absoarbe cam 60% din totalul familiilor de albine şi de apicultori. Există însă şi alte asociaţii, unele foarte mici formate şi din 3 apicultori. Legislaţia a permis astfel de forme juridice. Deşi ACA este cea mai mare din România, în cadrul federaţiei ROMAPIS votează toate asociaţiile, inclusiv cele mici.
Ajutoare de minimis pentru apicultori
R.: Ce rol are ACA? Cum vă ajută Ministerul Agriculturii?
A.B.: Asociaţia vine în sprijinul apicultorilor. Oferă informaţii corecte direct de la sursă. La întrunirile pe care le organizăm aducem invitaţi care pot răspunde tuturor problemelor ridicate de apicultori, medici veterinari, directori din minister, preşedintele ACA, etc. Am observat însă că oamenii preferă internetul unde sunt tot felul de informaţii, verificate şi neverificate. Ministerul Agriculturii nu are un departament care să se ocupe de apicultură. ACA organizează cursuri pentru apicultori. În cadrul filialei noastre, cursurile se organizează doar la Braşov, la Făgăraş nu mai există sediu. Noul director al filialei, Cornel Roca, intenţionează să reînfiinţeze la Făgăraş un sediu cu magazin pentru apicultorii din zonă. Un membru plăteşte o cotizaţie anuală stabilită în adunarea generalăă a Asociaţiei. În cadrul filialei noastre s-a stabilit 1 leu/familia de albine/an. Dacă un apicultor deţine 100 de familii de albine, cotizaţia anuală este de 100 lei. ACA editează şi revista lunară ,,România apicolă”. Deşi abonamentul anual este de 78 de lei, avem doar 15 abonamente. Apicultorii preferă să nu plătească pentru că li se pare mult. Asociaţia şi preşedintele s-au ocupat de obţinerea tuturor facilităţilor de care beneficiază apicultorii. S-a obţinut ajutorul de minimis de care au beneficiat foarte mulţi apicultori, inclusiv din Ţara Făgăraşului. S-au făcut intervenţii pentru Planul Naţional Apicol. Tot Asociaţia transmite informaţii despre pastorale, despre noutăţile legislative. Ca noutate, fiecare apicultor trebuie să-şi înregistreze familiile de albine, un lucru bun pentru că se poate stabili o statistică reală a familiilor de albine din ţară.
,,Albinele nu dispar”
R.: S-a vorbit mult în ultima vreme despre cauzele care duc la scăderea numărului familiilor de albine sau chiar despre dispariţia lor. Este un real pericol în acest sens?
A.B.: Tratarea culturilor cu insecticide, mai précis cu neonicotinoide, afectează apicultura. Fermierii s-au învăţat să le folosească pentru a avea producţii mari, dar dăunează albinelor. Aceste substanţe sunt interzise în toată UE. Şi la noi trebuia să fie interzise, numai că de vreo 7 ani fermierii au obţinut derogări. UE a spus că trebuie să se oprească aceste derogări întrucât dăuneză nu doar albinelor ci şi oamenilor. Şi solul este infestat de atâtea substanţe. Îi înţelegem şi pe fermieri, la ei producţia se cântăreşte prin tone nu prin calitate. Albina nu este pe cale de dispariţie. Ceea ce se vorbeşte în acest sens ţine de interesele taberelor care se contrazic. 
Pagube în Ţara Făgăraşului
R.: Apicultorii din Ţara Făgăraşului se plâng că în acest an au avut multe pierderi. Stupine întregi s-au distrus la Hălmeag, Lisa, Recea. Care ar fi cauza?
A.B.: Marile depopulări se datorează unui parazit, un acarian, Varroa Jacobsoni (destructor), care atacă albinele în toate fazele vieții. Infestarea coloniilor are loc treptat, pe o perioadă de 2-3 ani, ducând în final la distrugerea acestora. În apicultură, lupta antivarroa a devenit o prioritate și au fost concepute o serie de tratamente pentru a-i limita efectele nefaste. Varroa a venit din Asia prin 1976, trăieşte pe albină, în interiorul celulei de puiet şi transmite viroze. Consumă corpul gras al albinei, dar şi hemolimfa şi corpul puietului în celula în care se dezvoltă. Mulţi apicultori nu se pricep să lupte împotriva acestui acarian. Nepriceperea şi neexecutarea acestor tratamente conştiincios atrag mari pierderi.
R.: Câte familii de albibe sunt în judeţul Braşov? Dar în Ţara Făgăraşului?
A.B.: În judeţul Brşov vorbim acum de 32.000 familii de albine deţinute de aproximativ 600 de apicultori. Ţara Făgăraşului are cam jumătate cât are judeţul, deci se împarte. Cel mai mare apicultor din judeţul Braşov se află la Apaţa, 700 familii de albine. Această familie depune un efort deosebit, dar sunt apicultori din tată în fiu. Ca să trăieşti din apicultură trebuie să ai cam 200-250 familii de albine. Şi eu sunt crescător de albine, am 250 de familii de albine, la Covasna.
R.: Care sunt perioadele de pastorală? Unde merg apicultorii la salcâm?
A.B.: Un apicultor parcurge pe an, în pastoral, cam 5000 km. Pastorala începe cu rapiţa, 10 aprilie-1 mai, în sudul ţării, Telorman, şi în Dobrogea. Pentru salcâm se merge în zona Calafat, perioada fiind 1-15 mai. Urmează în perioada 15-30 mai, tot la salcâm, dar în zona Vâlcea şi Piteşti. Teiul este căutat în Dobrogea, în zona Ciucurova, în perioada 15-30 iunie. De la tei, apicultorii se mută la floarea soarelui, în Ialomiţa şi Dobrogea, în perioada 1-30 iulie.
R.: Se organizează târguri pentru apicultori. Sunt căutate?
A.B.: În urmă cu ani se organizau multe târguri apicole, dar au rămas cele de la Bucureşti şi Blaj. La Bucureşti au loc în martie şi septembrie, iar la Blaj este organizat de Victor Mateş, patronul APIDAVA. A fost organizat şi la Făgăraş de către col. Alexandru Mazilu, dar s-a renunţat pentru că presupunea multă muncă, iar interesul a scăzut de la an la an. (Lucia BAKI)
Prof. Viaceslav Harnaj a condus 25 de ani ACA
Asociaţia Crescătorilor de Albine din România a fost constitută în 1957 ca organizaţie obştească, şi recunoscută oficial în 1958. În anul 1958, Asociaţia Crescătorilor de Albine din România a aderat la Federaţia Internaţională a Asociaţiilor de Apicultură, APIMONDIA, iar în 1965 s-a organizat la Bucureşti cel de-al XX-lea Congres Internaţional Jubiliar al Apimondia, şi prima Expoziţie Târg internaţională de apicultură care a dus faima apiculturii romanesti peste hotare, integrând apicultura româneasca în apicultura mondială. Personalitatea care şi-a dedicat viaţa acestei asociaţii încă de la infiinţare, pentru dezvoltarea apiculturii româneşti, a fost profesorul Viaceslav Harnaj (1917-1988), care a condus-o timp de 25 de ani în perioada 1957-1982. V. Harnaj a fost ales şi preşedinte al APIMONDIA, cel mai important for apicol internaţional, funcţie pe care a deţinut-o timp de 20 de ani în perioada 1965-1985. Între 1964-1974, a realizat în România un complex apicol unic în lume: un Combinat Apicol, un Institut de Cercetare și Producție pentru Apicultură, un Liceu Apicol, un Institut Internațional de Tehnologie și Economie Apicolă. Asociația Crescătorilor de Albine din România a fost, la vremea sa, prima asociație profesională din lume de drept privat care dispunea de un institut de cercetare și de o unitate de producție.Perioada 1965-1989 mierea a fost un important produs solicitat la export. La sfârşitul anului 1989 în România se înregistrau cca 1 400 000 familii de albine, efectiv care după 1989, prin lichidarea sectoarelor de stat şi cooperatist, s-a diminuat seminificativ ajungand la cca 600.000 în anul 2000. După 2000, s-a înregistrat din nou o creştere a numărulu de familii de albine, la ora actuală înregistrându-se cca 1.500.000 familii de albine.
Apicultura în perioada interbelică
În 1915 ia fiinţă Societatea Naţională de Apicultură, moment când are loc şi primul congres de apicultură din România. Preşedintele ales al societăţii D. M. Popovici, era un apicultor intreprinzător reîntors la Iaşi din SUA în 1914. Totodată s-a înfiinţat şi Revista Naţională de Apicultură din România, care mai târziu se va denumi România Apicolă, astăzi fiind rrevista Asociaţiei Crescătorilor de Albine. Atunci s-a stabilit ca sediul asociaţiei şi administraţia precum şi redacţia revistei să funcţioneze la Iaşi. Primul război mondial a dus la încetarea activităţii asociaţiei, dar s-a reluat în 1919, revista reapărând sub înaltul patronaj al M.S. Regele Ferdinand I. În 1919, Societatea Naţională de Apicultură din România număra 34 de secţiuni teritoriale cu cca 1000 membri de diferite profesii. In 1925, Societatea Naţională de Apicultură se desfiinţează şi este asimilată de proaspăt înfiinţata Societatea Centrala de Apicultura patronată de un pasionat apicultor din Iaşi, D. Stamatelache. Aceasta se va dizolva în cea de-a doua jumatate a anului 1949, odată cu schimbarea regimului politic şi se va înfiinţa Asociatia Crescatorilor de Albine din Romania abia în decembrie 1957, fiind înregistrată si recunoscută oficial în iunie 1958 de către Tribunalul Raionului Tudor Vladimirescu din Bucureşti.
Scopul Asociaţiei
Asociația Crescătorilor de Albine din România este o organizație profesională a apicultorilor, neguvernamentală, autonomă și apolitică, constituită pe o durată nedeterminată. Structura asociaţiei acoperă întreaga țară, prin filiale județene și magazinele APICOLA , unități amplasate în principalele orașe din țară. Reprezintă și susține interesele membrilor atât la nivelul organelor legislative și executive ale țării cât și la nivelul altor instituții centrale sau teritoriale. Asociația Crescătorilor de Albine din România are ca scop asigurarea cadrului organizatoric și a conditiilor care să faciliteze dezvoltarea unei apiculturi profesioniste și de amatori la nivel național, organizează şi facilitează valorificarea de către membrii săi a produselor apicole în condiţiile economiei de piaţă, participă la organizarea stupăritului pastoral, intervine la organele în drept pentru prevenirea intoxicaţiilor la albine, sprijină şi coordonează prin filialele judeţene activitatea apicultorilor, cuprinşi în programul de atestare şi certificare a mierii biologice şi a celorlalte produse ale stupului
Codaşi la consumul de miere
- România se află la coada clasamentului, la nivel european, privind consumul de miere. Datele statistice arată că românii consumă de 3-4 ori mai puţină miere comparativ cu cele două kilograme consumate în Germania sau 1,5 kilograme în Olanda şi Belgia.
- România a importat în 2019 3.275tone de miere, dar a exportat de peste 3 ori mai mulr, respective 11.326 tone de miere. Mierea românească a ajuns în Germania, Italia, Frana, Marea Britanie, Belgia, Japonia, Israel şi China. Numai în Germania, în perioada ianuarie-noiembrie 2018 au plecat 2.845,44 tone de miere românească, în valoare de 10,063 milioane de euro.
- La nivel naţional sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% fiind membri ACA, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.
Târgul apicol de la Făgăraş
Era o obişnunţă ca în fiecare an să se organizeze la Făgăraş târgul apicol. De 5 ani nu s-a mai organizat, ultimul fiind cel din 2015. Orgaizatorul târgurilor a fost col. Alexandru Mazilu, apicultor şi membru în Comitetul director al Asociaţiei Crescătorilor de Albine, filiala Braşov. Ultima a fost ediţia a VI-a a Tîrgului apicol de la Făgăraş care s-a organizat în perioada 14-15 martie 2015, la sediul Centrului Militar de pe strada Tăbăcari. Au participat 28 de firme de apicultură din ţară care şi-au expus marfa. S-a organizat şi un simpozion pentru apicultori despre consangvinizare. În 2012, târgul apicol de la Făgăraş s-a organizat în perioada 18-19 februarie. Era a treia ediţie a acestei manifestări organizată de apicultorii din Făgăraş care au ales ca locaţie tot Casa armatei din municipiu. Mii de apicultori şi localnici au vizitat atunci târgul, iar peste 50 de apicultori din ţară şi străinătate şi-au expus produsele . A fost una dintre cele mai reuşite manifestări apicole.
