De persoana lui Samuel se leagă instaurarea regalităţii, şi de aici arhetipul regelui ca mijlocitor al ordinii cosmice, lucru care se va perpetua dincolo de iudaism, în societăţile iudeo-creştine care vor sta la baza civilizaţiei europene. Chiar şi astăzi, un rege creştin-ortodox sau catolic, poate intra prin uşile împărăteşti ale altarului, lucru care îl poate face doar ierarhul sau preotul îmbrăcat în toate odăjdiile. Simbolul de uns al lui Dumnezeu s-a perpetuat aşadar, din antichitatea iudeo-creştină, apoi romano-bizantină şi până astăzi. Este bine de ştiut aceste lucruri, să nu uităm că bazileii bizantini erau încoronaţi de către patriarhii Constantinopolului, iar regii apuseni de către Papă ca urmaş al Sfântului Petru. La noi, tradiţia bizantină s-a perperuat în ţările româneşti, astfel încât voievodul sau domnitorul era încoronat de către mitropolit. Simbolul de rege sau domnitor ca uns al lui Dumnezeu vine de la Samuel, care a uns primii regi ai Israelului. Samuel a fost ultimul judecător dar şi profet. Această misiune era foarte importantă pentru israeliţi dar unii cercetători susţin că nu era departe de tradiţia canaaneană. ,,Mult mai importantă, spune Mircea Eliade, era funcţiunea ,,profetului” (nabi). Pentru moment să adăugăm că profetismul extatic israelit îşi împlântă rădăcinile în religia canaaneană. Într-adevăr, cultul lui Baal comporta aceşti ,,nubiim” (cf. III Regi, 18:19; IV Regi, 10:19). Dar e vorba de un tip de experienţă extatică destul de comun în Orientul Apropiat antic, cu excepţia Egiptului. Sumerienii cunoşteau ,,omul care pătrunde în cer”, nume desemnând o călătorie extatică comparabilă aceleia a şamanilor. La Mari, texte din sec. XVIII vorbesc despre apilum (cel care răspunde) sau muhhum şi muhhutum, bărbaţi şi femei care primesc oracolele zeilor în vis sau în viziunile lor. Aceşti apilum sau muhhum corespund nabiim-ilor. Ca şi profeţii lui Israel, ei foloseau fraze oraculare mai degrabă scurte şi îşi trimiteau mesajele regilor, chiar când era vorba de veşti rele sau de critici împotriva anumitor acţiuni ale suveranului. Încă în primele secole ale cuceririi şi colonizării se remarcă o influenţă canaaneană în acelaşi timp profundă şi multiformă. Într-adevăr, se împrumută de la canaaneeni sistemul ritual, locurile sacre şi sanctuarele; clasa sacerdotală se organizează după modele canaaneene. În sfârşit, profeţii care nu vor întârzia să reacţioneze împotriva supremaţiei preoţilor şi împotriva sincretismului cu cultele fertilităţii, sunt, ei înşişi, produsul unei influenţe canaaneene. Şi totuşi, profeţii se reclamă de la cel mai pur iahvism. Dintr-un anumit punct de vedere, ei aveau dreptate; dar iahvismul pe care îl proclamă asimilase deja elementele cele mai creatoare ale religiei şi culturii canaaneene, atât de violent detestată de către profeţi” (Istoria credinţelor şi ideilor religioase). Samuel a condus Israelul într-o perioadă de tranziţie, de la Judecători la regalitate. Tatăl profetului Samuel purta numele de Elkana şi se trăgea dintr-o familie nobilă, din muntele Efraim. Mama lui Samuel se numea Hannah, transmis la noi prin Ana. ,,Ana, unul dintre cele mai cunoscute şi răspândite prenume din onomastica creştină, datorită vechimii şi mai ales a provenienţei lui directe din Vechiul şi Noul Testament. La baza formelor din greacă (Anna-es) şi latină, Anna, se află termenul ebraic Hannah, cu sensul de ,,milă”, ,,bunăvoinţă”, ,,îndurarea lui Dumnezeu”, ,,ascultarea rugăciunii”, ,,binevoitor”. Proorociţa Ana este prototipul feminin al Sf. Ana şi a fiicei ei, Fecioara Maria, iar pomenirea ei se face în Biserica răsăriteană în ziua de 9 decembrie. Ca nume creştin, Ana este foarte popular încă din Imperiul Bizantin, fiind propriu odraslelor împărăteşti. La români, Ana este ca frecvenţă al treilea prenume feminin, după Maria şi Elena” spune filologul Aurelia Bălan Mihailovici (Dicţionar Onomastic Creştin). Samuel este un alt dar al cerului, aşa cum s-a întâmplat cu Samson, Fecioara Maria sau Ioan Botezătorul. Ana se roagă în sanctuarul din Silo, în prezenţa preotului Eli, cere un fiu şi făgăduieşte jurământul de a-l închina Domnului ca nazireu. Samuel îi este încredinţat ulterior preotului Eli ca să se ocupe de educaţia lui şi să-l pregătească pentru misiunea profetică. ,,Era în vremea aceea un om la Ramataim-Ţofim, în muntele Efraim, cu numele Elcana, fiul lui Tohu, fiul lui Ţuf efraimitul. Omul acela avea două femei: numele uneia era Ana şi numele celeilalte era Penina. Penina avea copii, Ana nu avea copii. Omul acela se ducea în fiecare an din cetatea sa, la Şilo, să se închine şi să aducă jertfă Domnului Savaot. În ziua când Elcana aducea jertfă dădea parte Peninei, femeii sale, şi tuturor fiilor şi fiicelor ei; Iar Anei îi dădea parte îndoită, deşi aceasta nu avea copii; pentru că el iubea pe Ana mai mult decât pe Penina, căci Domnul închisese pântecele ei. Potrivnica ei însă o amăra grozav, aţâţând-o ca să cârtească din pricină că nu i-a dat Domnul prunci” (1 Regi 1, 1-6).
Două bocete şi două femei providenţiale
Avem aici lait-motivul femeii binecuvântate dar şicanată de oponentă, aşa cum am putut observa în episodul cu Avraam, Agar roaba râdea de Sara, femeia legiuită a lui Avraam, care încă nu îl născuse pe Isaac. Aici avem un bocet către Dumnezeu, foarte asemănător celui al mamei Fecioarei Maria, care se numea tot Ana. Să vedem bocetul Anei, cea din Vechiul Testament, mama lui Samuel: ,,Atotputernice Doamne, Dumnezeule Savaot, de vei căuta la întristarea roabei Tale şi-ţi vei aduce aminte de mine şi de nu vei uita pe roaba Ta, ci vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi da Ţie, şi nu va bea el nici vin, nici sicheră, nici brici nu se va atinge de capul lui” Acum să vedem bocetul Anei, mama Fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu: ,,Vai mie nefericita, cu cine aş putea să mă asemăn? Nu sunt ca păsările cerului, fiindcă şi păsările cerului aduc pe lume pui, în vreme ce eu nu, Doamne! Vai mie, nefericita, cu cine aş putea să mă asemăn? Nu sunt ca vietăţile pământului, fiindcă şi vietăţile pământului pot zămisli, în vreme ce eu nu, Doamne! Vai mie, nefericita, cu cine oare mă asemăn? Nu sunt ca vietăţile din ape, căci şi ele pot zămisli, în vreme ce eu nu, Doamne! Vai mie, nefericita, cu cine aş putea să mă asemăn? Pământului, nici lui nu-i sunt asemenea, căci şi pământul rodeşte la soroc şi pe tine, Doamne, te binecuvintează!” (Protoevanghelia lui Iacob). Cu privire la acest aspect, patrologul Cristian Bădiliţă spune: ,,este un bocet-rugăciune unic în literatura creştină”. Dacă în Vechiul Testament Dumnezeu a pus-o pe cealaltă soţie a lui Elcana, Penina, să o chinuie pe Ana, nici cealaltă Ana din Protoevanghelia lui Iacob nu scapă de batjocură, dar aici rolul infamei îl joacă o anume Iudita, slujitoarea, care îi spune Anei ,,De ce să te mai lovesc şi eu când însuşi Dumnezeu ţi-a închis pântecele şi nu-ţi dă voie să rodeşti în Israel?!” Ambele episoade se termină de partea ,,binecuvântatelor” femei. Avem expoziţiunea, intriga, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant şi deznodământul. Urmează apoi două paralele între bucuria Anei, femeia lui Ioachim, şi cântarea Anei, mama lui Samuel. ,,Acum ştiu că Domnul m-a binecuvântat din plin. Iată, cea care a fost văduvă nu mai este şi cea care n-a avut copii va zămisli” spune maica Fecioarei Maria din Protoevanghelia lui Iacob, o carte apocrifă regăsită şi în patrimoniul Tradiţiei creştine. Urmează apoi ,,cântarea” celeilalte Ane, din Vechiul Testament, care este un adevărat ,,simbol de credinţă”: ,,Bucura-tu-s-a inima mea întru Domnul, înălţată a fost fruntea mea de Domnul Dumnezeul meu şi gura mea s-a deschis larg asupra vrăjmaşilor mei, căci m-am bucurat de izbăvirea Ta. Nimeni nu este sfânt ca Domnul, căci nu e altul afară de Tine; şi nimeni nu e puternic ca Dumnezeul nostru. Nu vă lăudaţi şi cuvinte trufaşe să nu iasă din gura voastră, căci Domnul este Dumnezeul a toată cunoştinţa şi lucrurile la Dânsul sunt cântărite. Arcul celor puternici s-a frânt, iar cei flămânzi nu vor mai avea foame. Cea stearpă va naşte de şapte ori, iar cea cu copii mulţi va fi neputincioasă. Domnul omoară şi învie; El coboară la locuinţa morţilor şi iarăşi scoate. Domnul sărăceşte pe om şi tot El îl îmbogăţeşte; El smereşte şi El înalţă. El ridică pe cel sărac din pulbere şi din gunoi pe cel lipsit, punându-i în rând cu cei puternici şi dându-le scaunul măririi, căci ale Domnului sunt temeliile pământului şi El întemeiază lumea pe ele. Paşii sfinţilor Săi El îi păzeşte, iar nelegiuiţii vor pieri întru întuneric, căci omul nu prin putere este tare. Domnul va zdrobi pe cei ce se împotrivesc Lui; va tuna din cer asupra lor. Sfânt este Domnul; să nu se laude cel înţelept cu înţelepciunea sa şi cel puternic să nu se laude cu puterea sa, nici cel bogat să nu se fălească cu bogăţia sa; ci cel ce voieşte să se laude, cu aceea să se laude, că ştie şi cunoaşte pe Domnul şi face judecată şi dreptate în mijlocul pământului. Domnul din înălţimea cerului va tuna peste vrăjmaşii Săi, El va judeca marginile pământului, drept fiind, El va da tărie regilor noştri şi fruntea Unsului Său o va înălţa” (1 Regi; 2, 1-10). Avem aici un caz concret de profeteasă, dacă citim cu atenţie textul, tot ce a spus Ana s-a întâmplat nu doar în ceea ce priveşte istoria poporului lui Israel, ci şi în istoria omenirii. Ana a profeţit şi venirea lui Iisus Hristos ,,El va da tărie regilor noştri şi fruntea Unsului Său o va înălţa”. Aici este vorba de o dublă profeţie: binecuvântarea regilor care urmează căile Domnului pe de o parte, şi iminenta venire a lui Mesia pe de altă parte.
Judecător, profet, războinic şi vizionar
Dumnezeu îi vorbeşte lui Samuel încă de când acesta era mic, Eli îl învaţă să-i răspundă prin cuvintele: ,,Vorbeşte Doamne, căci robul tău ascultă!” Dumnezeu îi apare lui Samuel în vis şi îl anunţă despre înfrângerea israeliţilor de către filisteni şi distrugerea altarului de la Şilo. ,,În urma unei victorii majore a filistenilor împotriva lui Israel, chivotul legământului a fost capturat, Eli moare şi preoţia a fost transferată de la Şilo. Evenimentele din viaţa lui Samuel nu sunt menţionate după aceasta până când cheamă poporul la Miţpa, unde îi înfrânge pe filisteni” spune J.S. Wright. Samuel va exercita funcţia de judecător pe o porţiune de teritoriu aflat între Betel, Ghilgal, Miţpa şi Rama. ,,Văzând că fiii lui Samuel, Ioel şi Abia, judecători şi ei, pronunţau sentinţe nedrepte, poporul i-a cerut profetului să ungă un rege care să-i guverneze. Cererea era contrară dorinţelor sale, dar- după porunca lui Dumnezeu- Samuel l-a uns rege pe Saul, din tribul lui Beniamin, după ce a avertizat poporul asupra inconvenientelor sistemului monarhic” (Dicţionar Enciclopedic de Iudaism).
Samuel, un lider excepţional, pentru vremuri de criză
,,Se pot sublinia două lucruri cu privire la rolurile pe care le-a avut Samuel. În primul rând, deşi se poate admite că diferitele relatări scrise scot în evidenţă sau subliniază roluri diferite pe care le-a avut Samuel, nu este mai puţin adevărat că ele nu sunt atât de disparate unele de altele pe cât se pare; cartea Judecătorilor ne arată că slujba de lider militar, lider naţional şi judecător în sensul judiciar puteau fi combinate în vechiul Israel; şi există dovezi atât din interiorul cât şi exteriorul lui Israel că proorocia uneori îşi asuma roluri de sacrificiu, şi proorocii uneori ungeau sau repudiau împăraţi. În al doilea rând, samuel a trăit într-o perioadă de criză şi de tranziţie şi, în absenţa altei figuri proeminente, seminţiile lui Israel i-au cerut să îndeplinească un rol excepţional. În principiu, el a combinat rolul de judecător cu cel de proroc” spune Wright. Talmudul (N.R- textul talmudic explică aplicarea practică a celor 613 porunci care formează cultul ebraic) îl aşează pe Samuel între cele mai importante figuri, alături de Moise şi Aaron. Potrivit înţelepţilor, el a trăit doar până la 52 de ani. Conform textului scripturistic, el a fost înmormântat la Rama, tradiţia aşează acest loc la Nebi-Samuel, nord-vest de Ierusalim. Surse mai târzii susţin că el a fost levit, cofondator împreună cu David de uşier al Cortului întâlnirii. El putea mijloci pe lângă Dumnezeu, aşa cum a făcut şi Moise, şi este considerat cel mai de seamă profet după Moise. A fost considerat un conducător incoruptibil, purtător de cuvânt divin şi călăuzitor al poporului lui Israel în vremuri critice. (Ştefan BOTORAN)
