Am găsit-o pe Eugenia Petrişor, sora lui Ion Gavrilă Ogoranu, aplecată asupra unei cărţi de rugăciuni,  încearcănd parcă  să-şi găsească liniştea pe care n-a avut-o toată viaţa. A avut  o viaţă plină de chin pe care a dus-o privind spre cer, de unde a primit  singurul sprijin, dar şi  forţa cu care să-şi înfrunte destinul. Familia Gavrilă din Netotu, ai Ogoranului cum li se spunea în sat, a scris istorie cu sânge lor. Ion Gavrilă a condus şi organizat grupul de partizani din Munţii Făgăraşului care a demonstrat românilor că demnitatea şi credinţa pot salva neamul românesc. Dar a mai demonstrat ceva, că nu toţi românii sunt la fel, că sunt oameni şi lichele care, pentru un pumn de bani sau o funcţie, îşi vând semenul fără să clipească. Toţi ai Ogoranului, părinţi şi copii deopotrivă, au definit prin faptele şi atitudinea lor în faţa suferinţei şi a morţii familia făgărăşeană. ,,Durerea şi suferinţa ne-a unit şi mai mult. Asta i-a deranjat pe comunişti.   S-a ales praful de familiile celor care ne-au persecutat.  La unii le-am şi spus că îi urmăresc faptele lor” a explicat Eugenia Petrişor, sora cea mică a lui Ion Gavrilă Ogoranu.

Calvarul a început în 1947

Povestea Eugeniei începe unde va în 1947, când Securitatea comunistă a început arestările, iar pe lista ei figura fratele său, Ion Gavrilă. De atunci până la evenimentele din Decembrie 1989 viaţa ei s-a derulat ca-ntr-un film, doar cu durere şi suferinţă. Şi-a văzut tatăl ucis în bătaie, şi-a îngrijit mama bătută cu bestialitate de securişti, şi-a mângâiat sora pusă la magnetoul electric, şi-a îngrijit soţul venit acasă după 7 ani de temniţă, şi-a revăzut fratele abia după 30 de ani, fiind hăituit de securişti.     Spune cu convingere că suferinţa a întărit-o. Dar mai spune ceva, că Securitatea a fost cea care a crescut-o, de la 9 ani trăind între casă şi sediul Securităţii. În fiecare an merge la comemorarea de la Crucea de la Mănăstirea Brâncoveanu pentru a-i pomeni pe cei care au fost ucişi de regimul communist şi n-au un mormânt. A participat şi la proiecţia filmului ,,Între Chin şi Amin” al regizorului Toma Enache, organizat de Monitorul de Făgăraş  la Arpaşu de Jos. Prezenţa ei i-a impresionat pe actorii şi pe regizorul Toma Enache.

  Susţinut întotdeauna de familie

În 1947 Ion Gavrilă s-a ascuns în Ţara Făgăraşului  la neamuri în Hurez şi chiar în Neotu,  la  un frate al mamei, Vasile Lazea. Când satul a fost luat la puricat de Securitate s-a urcat în munţi împreună cu    Laurean Haşu, cu  Andrei şi Ghiţă  Haşu din Pojorta şi colegii din Berivoi, Gheorghe Şovăială, Nelu Novac şi Silviu Socol.  Familia l-a susţinut încă de la început.  Comunica cu familia prin bilete ascunse în locuri dinainte ştiute.  Ana Gavrilă îşi trimitea fiicele să pună bilete pentru partizani, dar le trimitea şi alimente. ,,Lăsam mâncarea unde îmi spunea mama şi apoi mă întorceam acasă.  Odată m-am dus cu un bilet pe care trebuia să-l pun la o fântână din câmp.  Altădată când m-am dus la sapă în câmp cu mama, trebuia să ducem un bilet pentru Tori din Pojorta, sora lui Andrei şi a lui Ghiţă Haşu. Mama m-a trimis pe mine cu biletul. A făcut un joc să nu se prindă vecinii care erau şi ei la sapă şi mi-a zis cu voce tare să mă duc să aduc apă pentru toţi de la o fântînă din graniţa cu Pojorta.   Aşa i-am lăsat biletul lui Tori. Iar dacă nu o găseam pe Tori lăsam biletul la omul ei care era şi el trup şi suflet cu băieţii. Aveau şi ei necazuri cu Securitatea pentru că nu le primeau copiii la şcoală” a relatat  Eugenia.

Cârnu, securistul care a terorizat familia Gavrilă
 

Satul Netotu, azi Gura Văii, a fost  cea mai verificată localitate din Ţara Făgăraşului, iar toţi care purtau numele Gavrilă sau erau rude cu ai Ogoranului erau urmăriţi şi persecutaţi de Securitate. ,,Într-o iarnă au venit peste noi foarte mulţi, câtă frunză erau. Au ocolit iar toată curtea. Au răscolit tot fânul, casa toată. O luase pe sora mea în faţă, iar securiştii cu arma în urma ei. Atunci au bătut-o rău pe mama. Au lovit-o cu mătura, cu bâta, ce au găsit prin curte, până au lăsat-o lată. Hoţul de Cârnu, focul să-l arză! Era un om mare, masiv şi bătea rău. O bătea pe mama până o lăsa moartă, dar nici nu-i păsa. Îi cerea să spună despre Ion. De frica bătăilor care erau groaznice, mama purta şi vara un cheptar care să mai atenueze loviturile. Eu n-am mai ştiut nimic de fratele meu, dar tot m-au bătut. Nici nu ştiam când vin să ne ia la bătaie şi la  anchetă. În timpul secerii, au venit şi au luat-o pe mama. Au dus-o în afara satului, pe un drum şi au legat-o de un pom. Atunci au bătut-o s-o omoare şi au abandonat-o acolo mai mult moartă decât vie. Biata de ea cum s-o fi dezlegat de copac? Cum o fi mers? Cât o fi stat în nesimţire? A avut noroc cu nişte oameni care vindeau păcură şi au trecut pe acolo. I-a rugat s-o ia în car.  Au adus-o până la poartă. Era vânătă toată, nu aveai unde pune degetul. Dar să ştiţi că nu spunea la nimeni nimic. Suferea în taină” a povestit Eugenia Petrişor.

Bătută de la 9 ani
 

Pe când Eugenia avea vreo 9 ani, a descins Securitatea  la ei acasă. ,, Atunci ne-au luat toate tablourile, pozele din casă. Aveam un loc, o cămară, pe care au podit-o părinţii şi au lăsat o gaură. Era acolo o uşă pe care o ridicam şi puneam acolo lucruri. Atât de tare m-au bătut în ziua aceea cu palmele, cu picioarele şi m-au băgat în gaura aceea. De fiecare dată când veneau mă băteau.  Am prins aşa o mare frică de ei că n-am vrut să mai stau acasă” povesteşte Eugenia. Gheorghe Gavrilă, tatăl eroului, a fost cel mai chinuit.  La scurt timp după o anchetă din 1949, a decedat din cauza loviturilor şi a schingiuirilor. Securiştii sperau că-l vor aresta pe Ion Gavrilă când va veni la înmormântarea tatălui său. Securiştii au împânzit atunci tot satul. Dar n-a fost aşa. Ion Gavrilă Ogoranu a urmărit înmormântarea dintr-o şură vecină cu cimitirul.  Şi-a condus tatăl pe ultimul drum cu privirea şi cu gândul.

 Urmărit de Balaban până în 2006

,,Când am avut 12 ani şi sora mea era de 16 ani au venit în curte câtă frunză şi iarbă. Ne-au dus prin şură, prin grajd, ne-au ameninţat că ne împuşcă, au răscolit tot. Au luat-o pe mama şi dusă  a fost. Am rămas singure, două copile neputincioase.    Am stat şi am lucrat. Am umblat şi desculţe, am purtat şi opinci, dar trebuia să plătim cotele.  Doi ani am stat singure, fără mama, iar al treilea an, mama a stat între închisori” îşi aminteşte Eugenia numindu-l pe  Balaban, un om urât şi negru care le urmărea zi de zi.  ,,L-am revăzut pe acel Balaban după mulţi ani. Locuia într-un apartament chiar în blocul unde a stat bolnav fratele meu, în Alba Iulia, la un nepot al lui. Avea apartamentul chiar sub al fratelui. Când l-am văzut, am încremenit. Chiar i-am spus surorii mele: Până moare îl urmăresc hoţii ăştia. Nici atunci nu-l slăbesc. Era în 2006” relatează Eugenia.
 Aparatul de ascultare a stat în casa lor până după Revoluţie
 

 De parcă nu erau suficiente anchetele, urmăririle, percheziţiile, bătăile, securiştii au montat în casa surorilor aparate de ascultare. Mai mult de atât au vrut să le dea afară din casă şi să instaleze acolo o informatoare. ,,Mânau pe toţi ticăloşii să ne spună că l-au văzut pe fratele. Era unul Vulcu din Breaza care venea mai des. Erau şi ticăloşi destui, dar în general oamenii ne iubeau şi ne ajutau pe furiş. Au ţinut aparatul ăla la noi până la revoluţie, nu l-a luat nimeni de frică. Dar sora îmi spunea să nu vorbim nimic în casă, doar despre pisici şi câini”.

Calvarul de la Mislea

 Ana Gavrilă, mama eroului,  a fost condamnată la 3 ani de închisoare şi a fost încarcerată la Mislea. ,, Am fost la Mislea şi am văzut unde a fost chinuită mama.  A fost cu Elisabeta Rizea închisă, dar când şi-au dat seama le-au despărţit. A îngrijit 3 fetiţe în închisoare. O miliţeancă a luat o fetiţă într-o geantă şi a dus-o să o boteze. Tot ea a dus-o pe mama la gară când au eliberat-o şi i-a dat 5 lei de drum. Am căutat-o pe miliţeancă după Revoluţie şi am găsit-o. Îşi amintea de mama şi s-a bucurat când ne-a văzut. Când făcea percheziţie, dacă vedea un ac se făcea că nu-l vede. La baie îi spunea mamei să stea mai mult, pe răspunderea ei. A fost un suflet mai bun. Mama ne-a povestit cât a suferit prin închisori. La Braşov, o băgase singură în celulă şi sub patul ei curgea apă. O luau frigurile. Ziua sta numai în picioare şi nu avea voie să stea pe pat. Nici noaptea nu o lăsau să doarmă. Săraca mama, numai în chin şi vai a fost. A suferit cât a trăit” a relatat fiica Anei Gavrilă.

Anchetele au continuat şi după ce s-a măritat la Recea
 

Eugenia Gavrilă a sperat că dacă se va mărita şi va pleca din casa părintească vor înceta bătăile şi anchetele Securităţii. S-a căsătorit cu Ioan Petrişor din Recea, dar şi el a fost încarcerat de comunişti 7 ani. Dar n-a fost aşa.  ,,Mă chemau în toată săptămâna la Securitate. Mi-au spus să mă divorţez că fiind acasă poate vine Ion şi îl pot prinde. Şi soţul meu a fost condamnat şi a făcut 7 ani de temniţă. Şi socrul, toţi. Am fost urmăriţi şi după Revoluţie. Era unul Faur, securist aici în sat, care ne urmărea. Şi după ce a scăpat fratele se întâlnea cu soţul şi îl întreba de el. Nu pot să uit un fapt. Când fratele s-a îmbolnăvit, în 2006, ne-am dus amândouă surorile la el, la Alba.  Sta la bloc, la nepot. Era un gang lung şi ne-a condus când am plecat. I-am spus că mai venim la 1 mai, că e liber. Când am ieşit am dat nas în nas cu securistul Balaban, care ne urmărea pe noi în sat. I-am spus surorii: Ştii unde e hoţul ăla! Nu-i dă pace până moare. Când ne-am despărţit, fratele ne-a cerut iertare şi ne-a spus să venim la înmormântare, pe 1 mai. Aşa a fost. O viaţă chinuită a avut şi el şi noi” spune Eugenia cu lacrimi în ochi.

 Întâlnirea cu fratele ei, după trei decenii 

Fraţii Gavrilă, Ion, Ileana şi Eugenia,  s-au reîntâlnit abia în  toamna lui 1976. ,,Nu ştiam nimic de el, nici că e mort, nici că e viu. Mama care era acasă mi-a zis să intru în casă să-l văd. Câte emoţii! Am plâns, ne-am pupat. Îl ştiam înalt şi subţirel, iar acum era bătrân, mai gras.  Mama nu l-a cunoscut când a venit. Abia când i-a arătat un neg ce-l avea pe piept l-a recunoscut. Ce frică o fi fost şi pe mama, dar pe el. Vedeam maşinile de la Securitate că umblă, hoţii ne pândeau.   Doar eu, sora şi mama ştiam şi pământul”  a mai spus  sora luptătorului.  Eugenia Petrişor n-a fost condamnată niciodată, dar anchetele au durat zeci de ani.  ,,Eu n-am avut o condamnare pentru că n-am scris nimic şi aşa n-au avut de ce se lega. În schimb m-au chinuit în anchete ani de zile. Fratelui nu i-am spus necazurile mele pentru că el le avea pe ale lui. Când venea acasă se bucura că ne vede şi noi ne bucuram de el. L-am iubit din suflet. Suferinţa ne-a unit, durerea ne-a unit” a explicat Eugenia Petrişor.

Stareţul Venianim, un turnător
 

Securitatea a lucrat diabolic. Şi-a înfiltrat oamenii şi în rândul preoţilor. Securiştii au devenit preoţi parohi şi stareţi de mănăstiri sau aceştia au devenit securişti. Ion Gavrilă a fost identificat în urma unei informaţii date de stareţul de la Mănăstirea Sîmbăta de Sus obţinute de la un pomelnic. ,,Vreau să vă spun despre stareţul de Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus, Veniamin. Când a fost ca băiatul meu să se căsătorească, m-am dus la mănăstire şi am vorbit cu stareţul. Mi-a zis: Să-l aduci să îl cunun aici. Tu, nu îti poate da Dumnezeu, să fie tot ca tine. Trebuie să-ţi dea una ca s-o întorci pe calea credinţei. Pe atunci n-am ştiut că el e turnător. Sora mea se tot ducea la mănăstire. Mereu îmi aducea cărţi diferite să citesc. Odată când s-a dus la stareţul Veniamin, a dus-o într-o altă încăpere să-i dea cărţi şi a început s-o întrebe fel şi fel. I s-a părut suspect să vadă acolo un pat răscolit. Când a venit acasă mi-a zis: Să nu mai vorbeşti cu stareţul că e agent, vine să ne descoasă. Popa ăsta mereu se băga la mama acasă şi o tot întreba. Şi un popă din Netotu era la fel, ne iscodea mereu. Făceam pomelnice, aşa cum se face la sat, şi îl puneam pe fratele şi la vii şi la morţi. Aşa ca să afle lumea că nu ştim nimic de el. Credeam că aşa ne vor lăsa în pace. Dar nu ne-au slăbit nici aşa” relatează Eugenia Petrişor.

Cum a ajuns Ion Gavrilă în judeţul Alba
 

,,Să vă spun cum a ajuns Ion la Sântimbru. Totul a început mult mai de mult. Când era Ion în liceu la Făgăraş, doi băieţi de pe Ardeal învăţau şi ei la ,,Radu Negru”. Pe atunci Ardealul era ocupat de unguri. În vacanţă, băieţii aceia nu aveau unde să se ducă. Atunci, mama i-a zis lui Ion să-i aducă la noi să stea pentru că avem mâncare şi ne descurcăm. Şi aşa i-a adus să stea la noi. Eu eram mică şi se jucau cu mine. Îmi aduc aminte că erau Pătru şi Pavel. Ştiu că unul a murit în închisoare, iar pe celălalt l-am reîntâlnit la înmormântarea fratelui meu. Când m-a văzut mi-a zis: Te ştiu de când erai atâta. Am avut şi eu o soră, dar a fost luată de unguri şi nici azi nu mai ştim nimic de ea. Unul dintre acei băieţi era Petru Săbăduş, soţul Anei, soţia fratelui. Petru a decedat în închisoare. Celălalt era Pavel Mârza. De atunci era o legătură cu familia lui Petru Săbăduş care l-a ascuns pe Ion. Dar, el n-a stat numai la Ana. Lângă casa ei era un om care avea feciorul securistul cel mai mare din Bucureşti. Ăla o urmărea pa Ana. I-a zis tatălui lui s-o urmărească şi să spună la Securitate tot. Bătrânul i-a zis: Băiete, eu nu-mi dau sufletul pe asta. Şi de atunci l-a îngrijit pe fratele meu. A fost un om cumsecade, un suflet curat. După revoluţie ne-am dus acolo să vedem şi noi pe unde a stat ascuns Ion. Trăia soţia bărbatului şi fata lor. Ne-au arătat tot. Ne spuneau că puneau cucuruz în grădină, iar Ion mai ieşea seara în acel cucuruz. A stat ascuns ani de zile. O viaţă chinuită” a încheiat Eugenia Petrişor, sora luptătorului Ion Gavrilă Ogoranu, povestea unei vieţi chinuite decenii întregi. (Lucia Baki)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here