TOPSHOT - This photo taken on February 19, 2020 shows laboratory technicians testing samples of virus at a laboratory in Hengyang in China's central Henan province. - The death toll from the COVID-19 coronavirus epidemic jumped to 2,112 in China on February 20 after 108 more people died in Hubei province, the hard-hit epicentre of the outbreak. (Photo by STR / AFP) / China OUT (Photo by STR/AFP via Getty Images)

 

Panică în nordul Italiei, în zonele Lombardia, Veneto şi Torino din cauza numărului mare de persoane diagnosticate cu virusul ucigaş, coronavirus, sau suspecte de a fi infectate.  Mulţi făgărăşeni sunt stabiliţi în aceste zone din Italia. Am stat de vorbă cu Alina Nicoară stabilită în oraşul Gallarate aflat la 50 km de Milano. În dimineaţa de duminică, 23 februarie a.c., am vorbit cu făgărăşeanca Alina Nicoară, profesoară la trei şcoli din Gallarate.   ,,La această oră în zona Gallarate nu sunt probleme. Este mai mult panică decât  o situaţie reală. Cetăţenii cumpără în schimb multe măşti pentru faţă de la farmacii.  Numai că se cumpără mai mult măştile simple, de 2,5 euro, şi nu cele cu filtre speciale care costă 18,56 euro şi care au effect. Am urmărit doar site-ul Guvernului care are doar sfaturi pentru cetăţeni care să prevină intoxicarea” explica Alina. La nici două ore de la această discuţie, Alina a revenit şi ne-a comunicat că în Regiunea Lombardia a fost decretată stare de urgenţă şi s-a închis zona.   ,,Urmare a deciziei emise de conducerea zonei Lombardia  începând de luni, 24 februarie a.c., şcolile au fost închise  până la noi ordine.    Peste 1000 de copii de la  Instituto Superiore Giovanni Falcone Gallarate, Instituto Professionale di Stato Andrea Ponnti Gallarate, Instituto Profesionale di Stato per l’ Industria e l’Artigianato Saronno  unde eu predau  sunt obligaţi să rămână acasă. S-au închis toate şcolile şi creşele.  Este déjà panică mare în rândul populaţiei.  La un market din centrul oraşului Gallarate nu se mai găseşte niciun produs, rafturile erau goale. Este panică mare aici” a explicat Alina Nicoară.

 

Epidemie în nordul Italiei

Numărul de cazuri de coronavirus din Italia, ţara cel mai lovită de epidemie din Europa, a depăşit 100, fiind consemnate două decese.  Un nou bilanţ arată că sunt  peste 220 de cazuri de îmbolnăviri în Italia. După China (76.940), Coreea de Sud (602) şi Japonia (146), Italia este a patra cea mai afectată ţară din lume de epidemia provocată de virusul nou apărut în Wuhan. Informaţiile au fost valabile luni, 24 februarie a.c., dar numărul acestora creşte de la o zi la alta.  Guvernul Italian a închis localităţile cele mai afectate, acestea fiind în regiunele Lombardia şi Veneto din nordul ţării.  Autorităţile din cele două regiuni unde se manifestă epidemia au anulat evenimente sportive,  şi au închis şcoli şi universităţi. Multe companii au transmis angajaţilor să rămână acasă. Lombardia şi Veneto sunt motorul industriei italiene, împreună acoperind 30% din Produsul Intern Brut al ţării. Agenţia de protecţie civilă italiană a dat un decret de urgenţă, guvernul având acum puteri speciale pentru a opri cetăţenii să plece sau să intre în zonele cele mai afectate.

Patru decese în nordul Italiei

  •   Prima victimă din Italia a fost o femeie de 76 de ani, descoperită joi, 20 februarie a.c.,  decedată în locuinţa ei aflată la 50 km de Milano, şi testată pozitiv cu coronavirus.  Un bărbat de 78 de ani a murit din cauza bolii, a doua zi, într-un spital din Padova. Soţia şi fiica acestuia sunt printre cele 17 persoane infectate cu coronavirus din regiunea Veneto, unde autorităţile iau în considerare anularea celebrului Carnaval din Veneţia.
  •    În Lombardia vecină sunt 54 de cazuri, inclusiv un bărbat internat la un spital din Milano. Oraşul, în care acum se desfăşoară Săptămâna Modei, are o populaţie de 1,4 milioane.

Localităţi închise

Numărul localităţilor intrate în carantină a ajuns la 14. toate din zona Milani şi Veneto: Cremona, Crema, Teolo, Vo’ Euganeo, Codogno, Castiglione d’Adda, Casalpusterlengo, Fombio, Maleo, Somaglia, Bertonico, Terranova dei Passerini, Castelgerundo şi San Fiorano. Premierul italian Giuseppe Conte a anunţat, la finalul şedinţei Consiliului de Miniştri, că poliţiştii şi, la nevoie, forţele armate se vor asigura că sunt respectate măsurile de carantină.

 

14 zile de carantină pentru românii veniţi din zonele afectate din Italia

Românii care se întorc în ţară din Veneto şi Lombardia (Italia), unde s-au înregistrat cazuri de coronavirus, vor sta în carantină 14 zile, anunţă Ministerul Sănătăţii. Totodată, autorităţile italiene nu au anunţat, până acum,  români care să aibă noul coronavirus. „În acest context, România ar putea fi mai expusă la apariţia de cazuri de infecţie cu noul coronavirus pe teritoriul naţional, din cauza dinamicii călătoriilor cetăţenilor români pe rutele terestre şi aeriene dintre cele două ţări. Autorităţile de sănătate publică vor include persoanele care sosesc în România din localităţile afectate din regiunea Veneto şi din provincia Lodi/Lombardia sau care au călătorit în aceste localităţi în ultimele 14 zile, în categoria celor care trebuie să stea după intrarea în ţară în condiţii de carantină timp de 14 zile. Aceste măsuri sunt similare cu cele aplicate de autorităţile italiene”, se arată într-un comunicat. Măsurile vor fi transmise de către Ministetul Sănătăţii către unităţile sanitare şi medici de familie, dar  vor fi suplimentate măsurile de control şi prevenire a infecţiei cu noul coronavirus la punctele de frontiera terestre, maritime/ fluviale şi aeriene. Ministerul Sănătăţii  susţine că va asigura personalul medical necesar în punctele de trecere a frontierei. „În aceste zile, Ministerul Sănătăţii va completa cadrul legislativ cu măsuri necesare pentru carantină şi pentru managementul cazurilor suspecte şi confirmate de infecţie cu coronavirus (COVID-19). Va fi extinsă campania de informare a populaţiei privind infecţia cu noul coronavirus, măsurile de prevenire individuale şi colective care trebuie luate şi va fi elaborat un buletin de informare zilnic privind evoluţia situaţiei la nivel internaţional şi eventualele măsuri suplimentare luate de autorităţile române”, se mai arată în comunicat.

  •   Nimeni nu poate fenta carantina, dacă se întoarce din zonele afectate de coronavirus. Personalul de la graniţele României a fost suplimentat, iar autorităţile au liste, de la consulatele româneşti din Italia, cu românii stabiliţi în această ţară, mai spune secretarul de stat Nelu Tătaru, care dă asigurări că nimeni nu se poate întoarce din zonele afectate de coronavirus în Italia şi nu poate „fenta” măsura introducerii în carantină.
  •   Măsurile, valabile la toate punctele de frontieră. Măsurile sunt valabile atât la punctele de frontiera terestre, cât şi la cele maritime/ fluviale şi aeriene. Ministerul Sănătăţii spune că va asigura personalul medical necesar în punctele de trecere a frontierei, cu specialisti din cadrul direcţiilor de sănătate publică, inclusiv prin detaşare din alte judeţe si unităţi sanitare.
  •   Niciun român infectat cu coronavirus în Italia. Până în acest moment, niciun român din Italia nu a fost diagnosticat cu infecţie cu coronavirus şi nici nu s-au înregistrat cazuri de români care să prezinte simptome, mai spune Nelu Tătaru.
  •   Campania de informare a populaţiei privind coronavirusul, extinsă. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii mai spun că în perioada următoare urmează să fie extinsă campania de informare a populaţiei privind infecţia cu noul coronavirus, măsurile de prevenire individuale şi colective care trebuie luate şi va fi elaborat un buletin de informare zilnic privind evoluţia situaţiei la nivel internaţional şi eventualele măsuri suplimentare luate de autorităţile române.

  Unde pot cere ajutor cetăţenii români

Ambasada României la Roma a pus la dispoziţia românilor numere de telefon la care pot solicită asistenţă. Astfel, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523369, +390683523371, +390683523374, +390683523352; +390683523344, Consulatului General al României la Milano: +39 0240098207, +39 0240074018 şi Consulatului General al României la Trieste: +39 040 411 652, +39 040 452 8136, +39 040 416 350, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al Ambasadei României la Roma: +393451473935, respectiv al oficiilor consulare la Milano: +39 366108 1444 şi Trieste: +39 340 8821688. Autorităţile italiene susţin că în scurt timp virusul va fi izolat şi îndeamnă cetăţenii la calm.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here