Foto: mărţişoare confecţionate de elevii de la cursul de limbă, cultură şi civilizaţie românească (LCCR) din Italia

Numită în popor Mărţişor, martie  este considerată lună a primăverii şi fără doar şi poate, este luna cu cele mai multe semnificaţii şi tradiţii, unele dintre ele păstrate până astăzi, într-o formă sau alta. Sunt însă reprezentative legende legate de Baba Dochia şi ale ei cojoace, dar şi cele despre Mărţişor sau de mucenicii sărbătoriţi pe 9 martie.

Mărţişorul

Mărţişorul este o sărbătoare tradiţională a primăverii, a bucuriei, prospeţimii, a victoriei binelui împotriva răului. Povestea mărţişorului începe în urmă cu mii de ani. Primele dovezi arheologice datează de pe vremea geţilor. Femeile dace purtau monezi sau pietricele în asociere cu fire de lână roşie şi albă pentru a avea noroc şi un an productiv.   Numele popular al lunii martie  ,,Mărţişor” provine din latinul martius. Originile acestui obicei se găsesc şi în sărbătorile romane în cinstea zeului Marte, zeu al fertilităţii şi vegetaţiei.   Obiceiul mărţişorului este o secvenţă a unui ritual de înnoire a timpului şi anului, primăvara, la naşterea şi moartea simbolică a Dochiei. După unele tradiţii, firul mărţişorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Asemanător Ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naştere, Dochia toarce firul anului. Şnurul de mărţişor, confecţionat din două fire de lână răsucite, colorate în alb şi roşu, sau în alb şi negru, reprezintă unitatea contrariilor: vara-iarna, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric, iubire-ură, viaţă-moarte. Şnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele primăverii: cântatul cucului, florile de cireş, venirea berzelor sau a rândunelelor. Atunci, mărţişorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să aducă noroc, fie era aruncat în direcţia de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: ,,Ia-mi negreţele şi dă-mi albeţele”. Cu timpul, la acest şnur s-a adăugat o monedă de argint/aur care era asociată soarelui, astfel că mărţişorul ajunge să fie un simbol al focului şi al luminii, deci şi al soarelui. Răspândit în toate provinciile ţării, mărţişorul este pomenit pentru prima dată de Iordache Golescu, iar folcloristul Simion Florea Marian relatează în cartea ,,Sărbătorile la români” că în Moldova, Muntenia, Dobrogea şi în unele părţi ale Bucovinei exista obiceiul ca părinţii să lege, la 1 Martie, copiilor lor o monedă de argint sau de aur la gât sau la mână. În multe săpături arheologice din România s-au găsit mărţişoare cu o vechime mai mare de opt mii de ani. Sub forma unor mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, ele erau înşirate pe aţă şi se purtau la gât. Culoarea roşie, dată de foc, sânge şi soare, era atribuită vieţii, deci femeii. In schimb, culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, de albul norilor era specifică înţelepciunii bărbatului. De altfel şnurul mărţişorului exprimă împletirea inseparabilă a celor două principii ca o permanentă mişcare a materiei. Şnurul a fost iniţial folosit de daci înainte ca romanii să-i cucerească şi era alb şi negru.

Zilele Babelor

     Legenda spune că Baba Dochia purta 9 sau 12 cojoace pe care a început să şi le scoată la începutul lunii martie, de unde şi vremea schimbătoare de la începutul acestei luni, dar şi obiceiul de a ne alege o ,,babă”.
Tradiţia populară spune că ne alegem ca babă una din aceste zile, de la 1 până la 9 martie, pentru a vedea cum va fi noul an pentru noi. Dacă ,,baba” va fi însorită şi anul nostru va fi bun, însă o zi mohorată prevesteşte un an pe măsură. Tot credinţa populară spune că această perioadă este cea mai capricioasă din tot anul, astfel că zilele însorite de primăvară se pot transforma peste noapte în iarnă târzie. Vremea incertă dintre 1 şi 9 martie se datorează, conform legendei, cojoacelor lepădate zi de zi de către Baba Dochia .Odată dezbrăcate, cojoacele sunt însuşite de surorile Dochiei, purtând drept nume diminutive ale denumirilor zilelor săptămînii: Lunica, Martica, Mărcuriana, Joiţa, Viriţa, Sitiţa, Domnica.
,,Baba”mai avea darul de a prezice cum va fi viaţa celui care a ales-o în anul în curs. Dacă vremea este frumoasă înseamnă că persoana va avea parte de fericire, belşug, impliniri, iar dacă ziua este cu vreme urâtă, mohorâtă aduce necazuri, sărăcie, dificultăţi. Există însă şi superstiţia că evenimentele meteorologice din ziua respectiă mărturisesc caracterul, sufletul sau personalitatea persoanei care a ales-o drept babă.
Ziua de 1 Martie, ziua babei Dochia sau a ,,capului de primavară” arată, conform tradiţiei, cum va fi primăvara şi vara. Dacă în această zi este vreme frumoasă, atunci vom avea parte de o primavară şi o vară la fel de plăcute ori rodnice. In vechile obiceiuri româneşti, în ziua Dochiei nu se muncea, în caz contrar Baba cea rea aducea vreme friguroasă în următoarele zile ale lui mărţişor sau necazuri mai ales asupra femeilor. In trecut, ziua Babei Dochia era respectată cu sfinţenie pentru ca frigul să nu aducă pagube pe câmpii şi oamenii să fie ocrotiţi de furtuni, pentru ca ploaia să nu fie zgârcită cu ţarinele sătenilor
După încetarea Zilelor Babei, numite în Transilvania şi Vântoase, încep Moşii numiţi şi Sfinţi sau Samti. Babele sunt considerate rele,  iar Moşii sunt buni. Ţăranii erau foarte atenţi cum va fi vremea în primele trei zile din luna martie, deoarece 1 martie era babă a plugului, 2 martie era babă de sapă, iar 3 martie era babă de cules. Dacă în aceste zile era ploaie, toată muncă agricolă se făcea pe umezeală, iar dacă era soare, se făcea pe uscătură.

Cum se aleg Babele

Modalitatea prin care ne alegem zilele de Babe diferă şi ea de la zonă la zonă. Unii îşi le aleg aleatoriu, alţii şi le aleg în funcţie de ziua în care sunt născuţi. Dacă sunt născuţi în oricare din cele nouă zile, îşi aleg Baba în ziua respectivă. Dacă data naşterii este formată din două cifre, se face suma dintre acestea, iar rezultatul obţinut este Baba persoanei născute în acea zi. Sunt persoane care îşi aleg baba după ultima cifră din data naşterii, de exemplu dacă este 17 baba va fi pe 7.

Legendele Babei Dochia

  •   Cunoscută şi sub numele de Sfânta Evdochia, Baba Dochia era o soacră rea. De 1 Martie îşi trimite nora la cules de fragi pe munte. După lungi strădanii ea întâlneşte un moşsneag (poate chiar pe Dumnezeu) care îi dă o mână de fragi. Dochia crede că a venit primăvara şi punând pe ea nouă (sau douăsprezece) cojoace urcă muntele împreună cu oile sale. Vremea de primăvară capricioasă o face să lepede unul câte unul cele nouă cojoace de unde şi tradiţia celor nouă babe. După cele nouă zile (in prezent numite ale Babelor) vremea schimbătoare îşi arată colţii, iar Baba Dochia, surprinsă de ger, îngheaţă împreună cu oile sale. Cu timpul, sloiurule de gheaţă se pietrifică şi pot fi întâlnite sub această formă în Munţii Bucegi, ,,Babele”.
  •   Se spune că Baba Dochia a avut un fiu care s-a căsătorit împotriva dorinţei ei. Pentru a-şi necăji nora, într-o zi rece de iarnă, i-a dat acesteia un ghem de lână neagră şi a trimis-o la râu să-l spele, spunându-i să nu se mai întoarcă până când lâna nu devine albă. Fata a încercat să spele lâna, dar chiar dacă degetele sale au început să sângereze, culoarea acesteia rămânea tot neagră. De disperare, pentru că nu se putea întoarce acasă la soţul iubit, a început să plângă. Impresionat de durerea fetei, Domnul Isus Cristos i-a apărut în cale şi i-a dat o floare roşie, spunându-i să spele lâna cu ea. Mulţumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat-o şi a constatat cu uimire că lâna s-a albit. Fericită şi-a îndreptat paşii spre casă, unde nu a fost primită cu bucurie de soacra sa, din contră, auzind povestea fetei aceasta a acuzat-o că Mărţişor (asa îi spunea fata, deoarece nu-l recunoscuse pe Isus) era iubitul ei. După această întâmplare, Dochia a pornit împreună cu turma sa spre munte, fiind convinsă că primăvara venise deja, altfel de unde ar fi putut Mărţişor să aibă floarea? Pe drum şi-a scos rând pe rând cele doisprezece cojoace pe care le purta, până când a rămas fără nici unul. Dar vremea s-a schimbat, iar Dochia a îngheţat.

O altă variantă a legendei este legată de Dochia şi Traian şi care se referă la formarea poporului român prin unirea dacilor cu romanii. Dochia este frumoasa fată a conducătorului dacilor, Decebal pe care Traian a vrut s-o ia de soţie pentru a da exemplu romanilor şi a realiza asimilarea populaţiei dacice. Iubind un alt bărbat Dochia s-a refugiat în munţi şi l-a rugat pe Zamolxis să o transforme în stană de piatră pentru a nu cădea în mâinile duşmanilor. Zeul i-a îndeplinit dorinţa şi a transformat-o în stană de piatră împreună cu turma de oi care o însoţea.

Cei 40 de mucenici

Sărbatoarea sfinţilor mucenici apare în calendarul ortodox sub denumirea de ,,,,Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia”, acestia fiind prăznuiţi în fiecare an, pe data de 9 martie.  Tradiţia spune că mucenicii erau soldaţi creştini care au trăit pe vremea împăratului Licinius, prigonitor al creştinilor. Liciunius i-a silit să se închine idolilor însă cum mucenicii au refuzat, i-a condamnat la moarte prin îngheţare în lacul Sevastiei.  În timp ce se aflau în apa îgheţată, au început să se roage Domnului, iar apa lacului s-a încălzit, gheaţa s-a topit şi 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. Pentru că au fost scoşi vii din lac, trupurile lor au fost arse şi oasele aruncate în lac. În credinţa populară în ziua mucenicilor se încheie zilele babelor, lăsând loc zilelor moşilor. De aceea, în această zi se fac numeroase ritualuri de alungare a gerului, cum ar fi: lovirea pământului cu bâte sau maiuri, rostirea descântecelor pentru ca să iasă căldura şi să intre gerul, sau jocul copiilor peste foc. În ziua de 9 martie, în toate comunităţile rurale era obiceiul de a se scoate plugul la arat. La data de 9 Martie se comemorează în România ,,Ziua foştilor deţinuţi politici”.


  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here