După sfârşitul lui Saul, primul rege din istoria Israelului, ajungem la una dintre cele mai importante figuri nu doar din istoria poporului evreu, şi anume David. Însuşi numele acestui rege este încărcat de simbolism: ,,Primul înţeles ar fi acela de ,,drăgălaş”, ,,iubit”, cuvântul ar proveni din limbajul copiilor, ,,cel iubit de părinţi”. Cel de-al doilea, ar fi de ,,conducător”, deoarece se presupune că numele ar fi fost, iniţial, un supranume oficial al împăratului. Cea de-a doua soluţie este mult mai plauzibilă. Fiind un nume purtat de un împărat curajos şi credincios, autor al textului Psaltirei, din Vechiul Testament, a fost preluat şi de creştini şi este foarte răspândit în Europa şi America” spune cercetătoarea Aurelia Bălan Mihailovici. Conform surselor creştine, Iisus Hristos se trage din regele David, lucru despre care vorbeşte genealogia lui Iisus de la începutul Evangheliei după Matei. Este important, pentru acurateţea surselor, să redăm textul întreg: ,,Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacob a născut pe Iuda şi pe fraţii lui; Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon; Salmon a născut pe Booz, din Rahav; Booz a născut pe Iobed, din Rut, Iobed a născut pe Iesei; Iesei a născut pe David, regele; David a născut pe Solomon, din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa; Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia; Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Iezechia; Iezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia; Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor; Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care Se cheamă Hristos” (Matei 1, 1-16). În genealogia lui Iisus, Mântuitorul lumii, găsim personaje contradicotrii, precum Rahav, prostituata care a jucat un rol semnificativ atunci când Iosua a cucerit Ierihonul, ea i-a ascuns pe cei doi spioni ai lui Iosua trimiţându-i pe urmăritori într-o direcţie greşită. ,,În Noul Testament scriitorul Epistolei către Evrei o include printre exemplele de credinţă străveche în Dumnezeu (Evr. 11:31) şi este citată ca una care a fost îndreptăţită prin faptele ei. Este aproape un lucru cert că a fost identificată cu Rahab, soţia lui Solomon (N.R- sau Salmon) şi mama lui Boaz, strămoşul lui David, care este inclusă în genealogia Domnului nostru Iisus Hristos” spune profesoara şi cercetătoarea M. Beeching. Chiar şi David, cu toată înţelepciunea şi Duhul lui Dumnezeu care s-a abătut asupra sa, a fost un veritabil ,,Don-Juan” al antichităţii. Biblia este foarte relevantă în acest sens. Acest lucru este interesant prin însuşi faptul că Iisus Hristos şi-a asumat o fire omenească deloc uşoară, reuşind să o regenereze.

 

Personaj cu o istoricitate necontestată

Dacă unii i-au pus la îndoială istoricitatea lui Moise şi au spus că este un prototip, David intră, asemenea Judecătorilor sau lui Saul, în cronologiile istoriei. ,,Strănepot al lui Rut şi Boaz, David a fost cel mai tânăr dintre opt fraţi..şi a crescut ca păstor la oi. În această ocupaţie el a căpătat curajul de care mai târziu a dat dovadă în luptă, tandreţea şi grija pentru turmă, despre care avea să cânte mai târziu ca atribute ale Dumnezeului său. La fel ca şi Iosif, a suferit din cauza relei voinţe şi a invidiei fraţilor săi mai mari, poate din cauza talentelor cu care l-a înzestrat Dumnezeu. Deşi strămoşii săi au fost modeşti, David avea să dea naştere unei linii de urmaşi renumiţi” spune T.H. Jones.

 

David psihoterapeutul lui Saul

David s-a remarcat mai întâi ca un bun psihoterapeut al regelui Saul, care pierduse binecuvântarea lui Dumnezeu între timp iar profetului Samuel îi revine datoria de a unge un nou rege în locul lui. ,,Când Dumnezeu l-a respins pe Saul ca rege al lui Israel, David i-a fost revelat lui Samuel ca şi succesor al lui Saul; Samuel l-a uns pe David, fără multă paradă, la Betleem” (T.H. Jones). Înainte ca Samuel să găsească omul potrivit, el i-a încercat pe ceilalţi fraţi ai lui David, fiii lui Iesei, oprindu-se în cele din urmă la David: ,,Şi aşa a adus Iesei pe şapte din fiii săi, dar Samuel a zis către Iesei: ,,Pe niciunul dintre aceştia nu l-a ales Domnul!” După aceea a zis Samuel către Iesei: ,,Oare toţi fiii tăi sunt aici?” Iar Iesei a răspuns: ,,Mai am unul mai mic. Acela paşte oile”. A zis Samuel: ,,trimite să-l aducă, pentru că nu vom şedea să prânzim până nu vine acela”. Şi a trimis Iesei şi l-au adus. Acela era bălan, cu ochi frumoşi şi plăcut la faţă. Atunci Domnul a zis: ,,Scoală de-l unge, căci acesta este!” Şi a luat Samuel cornul cu mir şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui, şi a odihnit Duhul Domnului asupra lui David din ziua aceea şi după aceea. Iar Samuel s-a sculat şi a plecat la Rama” (1 Regi 10-13). Saul cade într-o depresie cumplită, soră cu nebunia. Este unul dintre episoadele în care antichitatea vorbeşte despre această boală. Depresia este astăzi boala care macină întreaga planetă, dar Cartea Regilor constituie una dintre sursele în care ni se relatează despre această boală a sufletului. ,,Atunci s-a depărtat de la Saul Duhul Domnului şi-l tulbura un duh rău, trimis de Domnul. Şi au zis slugile lui Saul: Iată, un duh rău, trimis de Domnul te tulbură. Să poruncească dar Domnul nostru slugilor sale care sunt înaintea ta şi să caute un om iscusit la cântarea din harpă, şi când va veni asupra ta duhul cel rău trimis de la Dumnezeu, atunci acela, cântând cu mâna sa, te va linişti”. Şi a răspuns Saul slugilor sale: ,,Căutaţi-mi un om care cântă bine şi mi-l aduceţi. Atunci unul din slujitorii lui a zis: ,,Iată, eu am văzut la Iesei Betleemitul un fiu care ştie să cânte, om voinic şi războinic, priceput la vorbă şi bărbat chipeş şi Domnul este cu el. A trimis deci Saul vestitori la Iesei şi i-a spus: ,,Trimite la mine pe David, fiul tău cel de la turmă”. Şi a luat Iesei un asin încărcat cu pâine şi un burduf cu vin şi un ied şi le-a trimis cu David, fiul său, la Saul. Şi a venit David la Saul, s-a înfăţişat înaintea lui şi a plăcut acestuia foarte mult şi l-a făcut purtătorul său de arme. După aceea a trimis Saul să i se spună lui Iesei: ,,Lasă pe David să slujească la mine, că a aflat el bunăvoinţă în ochii mei!” Iar când Duhul cel trimis de Dumnezeu era peste Saul, David, luând harpa, cânta, şi lui Saul îi era mai uşor şi mai bine şi duhul cel rău se depărta de el” (1 Regi 14-23). Este grăitor în acest sens unul dintre poemele lui David, transformate ulterior în puternice rugăciuni, şi anume Psalmul 90: ,,Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua/De lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază”. ,,Depresia, spune Andrew Solomon, este punctul nevralgic al iubirii. Când se instalează, degradează eul şi, în cele din urmă, eclipsează capacitatea de a fi împăcat când eşti doar cu tine însuţi. Iubirea, chiar dacă nu are rolul de a ne păzi de depresie, este ceea ce protejează mintea şi o apără de sine. Medicamentele şi psihoterapia pot să regenereze această protecţie, făcând să fie mai uşor să iubeşti şi să fii iubit, şi de aceea dau roade. Când sunt în dispoziţie bună, unii se iubesc pe ei înşişi, unii îi iubesc pe alţii, unii iubesc munca, iar unii îl iubesc pe Dumnezeu: oricare dintre aceste obiecte ale pasiunii pot furniza acel sens vital al scopului, care este opusul depresiei. Iubirea uită din când în când de noi, iar noi uităm de iubire. În depresie, devine de la sine înţeles lipsa de scop a oricărei iniţiative şi a fiecărei emoţii, lipsa de sens a vieţii înseşi. Chiar şi cei cărora credinţa le făgăduieşte că va fi cu totul altfel pe lumea cealaltă nu pot să nu simtă nelinişte pe lumea asta: Hristos însuşi a fost un om al mâhnirii”.

 

Războinic de elită

Israelul are o istorie milenară în ceea ce priveşte lupta de gherilă, să nu-i uităm pe luptătorii zeloţi, care făceau raiduri rapide provocând pierderi grele în rândurile romanilor. Evreii au fost, încă din cele mai vechi timpuri, luptători redutabili iar istoria trupelor de comando israeliene se ascunde în negura vremii. Un astfel de luptător a fost David: agil, tenace, bun cunoscător în arta războiului de mic. ,,În vremea aceea filistenii şi-au strâns oştile pentru război şi au tăbărât la Soco cel din Iuda şi şi-au aşezat tabără între Soco şi Azeca, la Efes-Damin. Iar Saul cu israeliţii s-au adunat şi şi-au aşezat tabăra la Valea Stejarului şi s-au pregătit de luptă cu filistenii. Filistenii stăteau pe munte de o parte şi israeliţii stăteau pe munte de altă parte, iar la mijloc era valea. Atunci a ieşit din tabăra filistenilor un luptător cu numele Goliat, din Gat. Acesta era la statură de şase coţi şi o palmă. Pe cap avea coif de aramă şi era îmbrăcat cu platoşă în solzi; greutatea platoşei lui cântărea cinci mii de sicli de aramă; În picioare avea cizme cu tureci de aramă. Coada suliţei lui era ca sulul de la războaiele de ţesut, iar fierul suliţei era de şase sute de sicli de fier, şi înaintea lui mergea purtătorul lui de arme. Şi a început să strige către cetele lui Israel şi să le zică: ,,De ce aţi ieşit voi să vă războiţi? Nu sunt eu oare filistean, iar voi robii lui Saul? Alegeţi dintre voi un om să se coboare la mine! De se va putea acela lupta cu mine şi mă va ucide, atunci noi să fim robii voştri; iar de-l voi birui eu şi-l voi ucide, atunci voi să fiţi robii noştri şi să ne slujiţi nouă…Astăzi voi ruşina tabăra lui Israel. Daţi-ne un om şi ne vom lupta în doi”. Şi au auzit Saul şi toţi Israeliţii cuvintele acestea ale filisteanului şi s-au speriat şi s-au temut foarte tare” (1 Regi1-11). David este singurul care are curajul să răspundă la încercarea războinicului Goliat. ,,Atunci David a zis către Saul: ,,Să nu se împuţineze nimeni cu duhul din pricina lui; robul tău se va duce şi se va bate cu acest filistean!” A zis Saul către David: Tu nu vei putea să mergi împotriva acestui filistean, ca să te baţi cu el, căci eşti încă un copilandru, iar acesta este ostaş din tinereţile lui”. David însă a zis către Saul: ,,Robul tău a păscut oile tatălui său şi când se întâmpla să vină leul sau ursul să ia vreo oaie din turmă, atunci eu alergam după el şi i-o luam din gura lui; iar dacă el se arunca asupra mea, eu îl apucam de coamă şi-l loveam până-l ucideam. Şi urşi şi lei a ucis robul tău; şi cu acest filistean netăiat împrejur se va întâmpla acelaşi lucru ca şi cu aceia, pentru că huleşte aşa oştirea Dumnezeului celui viu. Să mă duc dar şi să-l lovesc, ca să spăl ruşinea lui Israel? Căci cine e oare acest filistean? Apoi a mai zis David: ,,Domnul cel ce m-a scăpat de lei şi urşi, mă va scăpa şi din mâna acestui filistean!” Atunci Saul i-a zis lui David: ,,Du-te şi Domnul să fie cu tine”. Şi a îmbrăcat Saul pe David cu hainele sale, a pus pe capul lui coif de aramă şi l-a îmbrăcat cu zale. Şi s-a încins David cu sabia lui peste haine şi a început să umble, căci nu era deprins cu astfel de armură; apoi a zis David către Saul: ,,Nu pot să umblu cu acestea, că nu sunt deprins”. Şi s-a dezbrăcat David de toate acestea, şi i-a luat toiagul în mână, a ales din cinci pietricele lucii din pârâu şi le-a pus în traista sa de păstor; şi cu traista şi cu praştia în mână a ieşit înaintea filisteanului” (1 Regi 32-40). Urmează aici unul dintre cele mai simpatice conversaţii din legendele artei războiului, desprinsă parcă dintr-o litanie trubadurească a Evului Mediu despre vreun cavaler, sau una din legendele okinawane, în care ţăranii instruiţi în lupta cu mâinile goale îi atacau pe samuraii invadatori. ,,Atunci a ieşit şi filisteanul, înaintând şi apropiindu-se de David; iar purtătorul lui de arme mergea înainte. Deci căutând filisteanul şi văzând pe David, a privit cu dispreţ la el, căci acesta era tânăr, bălan şi frumos la faţă. A zis filisteanul către David: ,,Ce vii asupra mea cu toiag şi cu pietre? Au doară eu sunt câine? Iar David a răspuns: ,,Nu, ci mai rău decât un câine”. Şi a blestemat filisteanul pe David în numele dumnezeilor săi. Apoi a zis filisteanul către David: ,,Apropie-te de mine şi voi da trupul tău păsărilor cerului şi fiarelor câmpului”. Iar David a răspuns filisteanului: ,,Tu vii asupra mea cu sabie şi cu lance şi cu scut; eu însă vin asupra ta în numele Domnului Savaot, Dumnezeul oştirilor lui Israel, pe Care tu L-ai hulit. Acum însă te va da Domnul în mâna mea şi eu te voi ucide şi-ţi voi tăia capul, iar trupul tău şi trupurile oştirii filistene le voi da păsărilor cerului şi fiarelor câmpului, şi va afla tot pământul că în Israel este Dumnezeu; Şi toată adunarea aceasta va cunoaşte că nu cu sabia şi cu suliţa izbăveşte Domnul, căci acest război este al Domnului şi El vă va da în mâinile noastre”. Iar după ce s-a ridicat filisteanul şi a început a veni şi a se apropia în întâmpinarea lui David, David a alergat cu grăbire spre rândurile oştirii în întâmpinarea filisteanului. Şi îşi vârî David mâna în traistă, luă de acolo o pietricică, o repezi cu praştia şi lovi pe filistean în frunte, aşa încât piatra se înfipse în fruntea lui şi el căzu cu faţa la pământ. Aşa a biruit David pe filistean, cu praştia şi cu piatra, lovind pe filistean şi ucigându-l; sabie nu se afla în mâna lui David. Atunci David a alergat şi, călcând pe filistean, luă sabia lui şi, scoţând-o din teacă, îl lovi cu ea şi-i tăie capul. Filistenii, văzând că uriaşul lor a murit, au fugit” (1 Regi41-51).

 

Rolul praştiei în război

David l-a invocat pe Dumnezeu iar acest lucru s-a perpetuat de-a lungul veacurilor, pentru că şi în ziua de astăzi soldaţii israelieni primesc câte o biblie în momentul în care depun jurământul. Toate armatele şi-au invocat zeii de-a lungul istoriei, din antichitate şi până în zilele noastre. Domnitorii noştri l-au invocat pe Hristos de pildă, ca şi ceilalţi luptători apuseni. Să nu uităm strigătul de luptă al musulmanilor: ,,Allah akbar!” Să nu ne facem falsa impresie că un copil a ucis un războinic doar cu ajutorul divinităţii, aşa cum spun pietiştii. David era un luptător încercat, cu toată încrederea în Dumnezeu, iar praştia a fost una dintre cele mai redutabile arme ale antichităţii dar şi a perioadei medievale. Praştia era alcătuită dintr-o bucată de piele legată cu două sfori; un capăt al praştiei era legat de mână printr-un laţ, iar celălalt se ţinea strâns în palmă. Piatra era aşezată în bucata de piele şi se rotea cu putere. În momentul în care praştia venea în lateral cu ţinta, capătului ţinut în mână i se dădea drumul. ,,Prăştierul” era unul dintre cei mai căutaţi soldaţi ai antichităţii iar în armata romană existau unităţi de prăştieri, aşa cum sunt astăzi căutaţi trăgătorii de elită. Praştia producea pagube mai mari decât săgeţile în rândurile duşmanului. Lui Goliat, piatra aruncată de David i-a pătruns prin chivără. Unele basoreliefuri de pe columna lui Traian reprezintă astfel de soldaţi. În castrele din Dacia au fost descoperite bile de piatră folosite drept muniţie de către prăştierii romani. Folosirea praştiei cerea îndemânare, exerciţii îndelungate şi foarte multă concentrare. Aşadar, lupta dintre David şi Goliat nu este deloc o povestioară. (Ştefan BOTORAN) (Va urma)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here