În noaptea de 19 aprilie vom spune cu toții ,,Hristos a Înviat!”, chiar dacă pandemia şi starea de urgenţă a închis bisericile. Credincioșii nu și-au pierdut însă speranța şi –i-au transformat sufletele și casele în ,,biserici”. Așa cum ne-a obișnuit și cu ocazia altor evenimente importante de peste an, părintele Laurențiu Urian, parohul bisericii ortodoxe cu hramul ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Părău, preotul localității, ne-a vorbit despre contextul actual în care sărbătorim Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare creștină, dar și despre semnificația Învierii și a jertfei pe care Mântuitorul Iisus a săvârșit-o pentru întreaga omenire cu mai bine de două mii de ani în urmă.
Reporter: Părinte, anul acesta, postul mare al Paștilor a venit cu un ,,canon” mai special pentru noi, creștinii. Este un context care ne-a obligat să ne gândim la relația noastră cu Dumnezeu într-un cadru pe care mulți dintre noi nu și l-ar fi imaginat, dar el este. Ce ne puteți spune despre acest lucru?
Laurențiu Urian: ,,Aș vrea să spun mai întâi că postul este o perioadă de pregătire a creștinilor, un timp al pocăinței și îndreptării. El presupune și o retragere a creștinului din tumultul vieții, dacă vreți o auto-izolare față de răutățile lumii. Eu, personal, consider că această perioadă de auto-izolare din pricina epidemiei o putem fructifica altfel. În retragerea noastră putem reflecta sau avem timp să reflectăm mai mult asupra vieții noastre duhovnicești. Iată, carantina și auto-izolarea trupului impuse pentru sănătatea noastră în această perioadă se poate transforma într-un prilej potrivit de introspecție. Ne izolăm trupește dar, înmulțind rugăciunea în casa noastră, transformăm casa într-o biserică și intrăm în legătură cu întreaga lume prin rugăciune, sufletul iese din izolare și își redescoperă libertatea. În aceste zile mă gândesc la Sfânta Maria Egipteanca, care vreme de 47 de ani a stat retrasă într-un loc pustiu, deci nu o săptămână, nu două, chiar fără împărtășanie, și acolo, în izolare trupească și-a exersat atât de mult puterile sufletești încât, când se ruga, se înălța un cot de la pământ. Așadar, fă Rai din tot ce ai. Strălucirea sărbătorii Învierii nu depinde de numărul nostru la biserică, pentru că această strălucire nu-i dată de om ci de Hristos cel Înviat. Și anul acesta, Învierea Domnului va fi la fel de strălucitoare, doar că Dumnezeu, pentru păcatele noastre, ne-a dat un canon, să stăm retrași trupește. Poate așa vom prețui mai mult mersul la biserică”.
,,Acum, când am pierdut posibilitatea de a merge la slujba de Înviere, iată că ne-am dori, dar nu se poate”
R: Dacă stai să te gândești, chiar și înainte de slujba Prohodului Domnului, auzeai mai în depărtare sau în apropiere, bubuitul sarcastic al manelelor și încercarea de sfidare a unora chiar și a lui Dumnezeu. În acest context stai și te gândești, oare câți oameni sărbătoresc Nașterea Domnului și câți așteaptă sărbătorile de iarnă, câți prăznuiesc Învierea Domnului și câți sărbătoresc ,,paștile”. Ce ne puteți spune în legătură cu aceste lucruri?
L.U: ,,De multe ori ni se întâmplă să ne dorim un lucru după ce l-am pierdut. Până mai ieri, Învierea Domnului, pentru unii creștini, era mai degrabă un prilej de petrecere, de socializare, distracție, și mai puțin un moment de celebrare liturgică, de sărbătoare a lui Hristos cel Înviat. Din păcate, am transformat această sărbătoare a renașterii, a înnoirii noastre spirituale, într-un prilej al desfătării pântecelui. Acum, când am pierdut posibilitatea de a merge la slujba de Înviere, iată că ne-am dori, dar nu se poate. Dreptul la liberă circulație este limitat, vedem, printr-o succesiune de ordonanțe militare, tocmai pentru faptul că nu respectăm cerințele de distanțare socială. Dintr-odată, acum, ne dorim toți să mergem la biserică, la Înviere dar în anii trecuți, când nu existau aceste restricții, puneam mai degrabă accentul pe mersul la mall, club sau pe masa din familie. E bine să spunem lucrurilor pe nume, spre luare aminte”.
,,Dacă cineva vrea să se spovedească și să se împărtășească, să ceară ajutorul preotului”
R: Să trecem şi despre ,,psihoza” împărtășaniei, care a inflamat rețelele de socializare și a fost dezbătută, mai obiectv sau mai puțin obiectiv, în unele emisiuni media.
L.U: ,,În privința împărtășaniei eu cred că trebuie să fim echilibrați. Eu cred că, prin împărtășanie, omul nu se poate îmbolnăvi. Dacă cineva se teme însă, atunci să amâne împărtășirea sau cuminecarea după această perioadă. Pe de altă parte, nu cred că trebuie să facem pe eroii și să Îl ispitim pe Dumnezeu spunând, ca preoți: ,,Voi veni astăzi și vă voi împărtăși pe toți din sat și o să vedeți că nu pățiți nimic!” Împărtășirea noastră nu trebuie să fie nici un act de teamă, dar nici un act de bravură. Sf. Sinod ne-a pus la îndemână întreaga modalitate prin care trebuie să procedăm în aceste zile. Dacă cineva vrea să se spovedească și să se împărtășească, să ceară ajutorul preotului”.
,,Ca preoți, trebuie să respectăm întocmai cerințele Sf. Sinod”
R: Unii preoți au încălcat restricțiile în vigoare, lăsând lumea în biserici și au fost amendați. Unii îi privesc ca pe niște impostori și inconștienți, alții ca pe niște eroi. Cum vedeți acest aspect din punctul de vedere al preotului?
L.U: ,,Biserica a acceptat restricțiile statului pentru că a înțeles că este vorba despre sănătatea și siguranța trupului, de care trebuie să avem grijă. Eu nu cred că aceste limitări ale trupului au de a face cu prigonirea Bisericii. Nu ni s-a îngrădit mărturisirea credinței, ca să ne putem transforma în martiri. Ni s-a cerut să respectăm niște norme de sănătate. De asemenea, nu ni s-a impus nici schimbarea credinței, așa că eu, ca și creștin, vreau să fac pe eroul ieșind în stradă, ca să arăt că sunt neîngrădit și așa voi primi amendă, ori acest lucru nu este un act de martiraj. Ca preoți, trebuie să respectăm întocmai cerințele Sf. Sinod, să facem ascultare față de ierarh, să nu facem pe eroii când nu este cazul, pentru că putem sluji Sf. Liturghie în biserică și îi putem asista pe oamenii bolnavi la casele lor și putem intra în legătură de rugăciune chiar și prin mijloacele on line. Adică, eu nu voi chema oamenii la biserică în această perioadă, nici nu cer redeschiderea bisericilor de Paști pentru accesul credincioșilor, pentru că, mai cu seamă, trebuie să fim responsabili. Chiar dacă sufăr, pot sluji Sf. Liturghie în biserică, iar credincioșii se pot ruga împreună cu mine Duminica. Epistola către Romani ne spune: ,,Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu, iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite. Pentru aceea, cel ce se împotrivește stăpânirii, se împotrivește rânduielii lui Dumnezeu”. (Romani 13, 1-2) Acest lucru este valabil însă doar atunci când statul nu luptă împotriva lui Dumnezeu sau a credinței creștine. Deci, calm și echilibru ca să putem trece cu bine”.
Iisus Hristos a fost și om, și Dumnezeu
R: Să ne reîntoarcem acum la cele duhovnicești. Cine este, de fapt, Iisus? Poate că această întrebare poate părea deplasată dar uneori propovăduim un Iisus departe de cel istoric, dar și de cel al credinței. Un exemplu este tentativa de ,,europenizare” a omului Iisus din Nazaret și a Mamei Sale. Iisus al istoriei poate fi separat de Iisus al credinței?
L.U: ,,Cred că este un pericol să despărțim pe Iisus al istoriei de Iisus al credinței. Iisus Hristos a fost și om, și Dumnezeu. Astfel, icoanele ortodoxe nu ne prezintă un chip trupesc, frumos, voluptuos, pentru că Hristos n-a fost doar om. Icoanele ortodoxe ne prezintă un chip transfigurat, ascetic, plin de Duhul Sfânt. Astfel, mesajul icoanei este de a depăși limitele trupului, de a ne îndumnezei, ne îndeamnă să aspirăm la Dumnezeu”.
R: Iisus s-a jertfit pentru o idee, un plan sau ambele?
L.U: ,,Jertfa Domnului Hristos n-a fost un act de bravură. Hristos S-a jertfit pentru că numai așa putea fi înnoită firea omenească. Prin moartea sa, Hristos S-a pogorât cu sufletul unit cu dumnezeirea în iad, L-a luat de acolo pe Adam și i-a redat Raiul pierdut”.
R: De ce credeți că Dumnezeu L-a făcut om pe Fiul Său ca să ne mântuiască?
L.U: ,,Dumnezeu a hotărât să se întrupeze Fiul Său, ca să ne mântuiască, din următoarele motive:
- Omul a fost creat după chipul Fiului lui Dumnezeu.
- Întruparea înseamnă o maximă apropiere a lui Dumnezeu de om și arată iubirea nemărginită, de aceea nu a trimis un înger, ci S-a apropiat El însuși de om”.
,,Fiecare zi din Săptămâna Mare este o treaptă spre jertfa lui Hristos”.
R: Fiecare zi a Săptămânii Mari are o încărcătură spirituală, o semnificație aparte, și asta se reflectă mai ales în cartea de cult pe care noi o numim ,,Triod”. Explicați-ne puțin despre ce este vorba.
L.U: ,,Săptămâna Patimilor Domnului este un prilej potrivit pentru fiecare creștin de a călători împreună cu Hristos spre dealul Golgota. Fiecare zi din Săptămâna Mare este o treaptă spre jertfa lui Hristos”.
R: Iuda, care le-a pus la încercare imaginația scriitorilor și chiar istoricilor, este un subiect extrem de discutat. Cel mai elocvent exemplu aici îl constituie scrierile lui Giovanni Papini. Ce părere aveţi?
L.U: ,,Iuda Iscarioteanul a fost ucenicul în care Domnul Hristos a avut cea mai mare încredere. De ce? Pentru că lui i s-a încredințat punga cu bani. Când omul însă ajunge să-și lege sufletul mai mult de materie decât de Dumnezeu, ajunge să și-l vândă. La Iuda, problema nu este că L-a vândut pe Iisus, ci că a căzut în disperare. După ce L-a vândut, a căzut în deznădejde și s-a spânzurat. Dacă și-ar fi cerut iertare, Iisus i-ar fi acordat-o, ca și în cazul lui Petru. Omul care se leagă doar de cele materiale ajunge la deznădejde, la non-sensul vieții, pentru că își dă seama la un moment dat, ca și Iuda, că cele materiale nu-l pot salva”.
Procesul lui Iisus a fost nedrept, un simulacru
R: Cu Iisus trebuia să se întâmple toate acestea, dar asta nu înseamnă că procesul Său a fost unul politic, instrumentat. Cum vedeți această problemă?
L.U: ,,Procesul lui Hristos a fost, de fapt, un simulacru, un proces nedrept sau instrumentat, din următoarele motive:
- Sentința de a fi omorât a fost luată înainte de procesul propriu-zis. Sfânta Scriptură ne spune că, după Învierea lui Lazăr, cărturarii și fariseii căutau prilej potrivit ca să-L omoare. Fariseii constituiau o partidă politico-religioasă, ei erau lideri religioși dar să nu-i confundăm nici cu preoții Vechiului Testament, care și ei au dorit ca Iisus să fie ucis, și ,mai ales, nici cu preoții Noului Testament.
- Așa-zisul proces s-a desfășurat noaptea, contrar prescripțiilor iudaice care prevedeau ca un proces să se desfășoare la lumina zilei.
- Hristos a fost judecat mai întâi de către arhiereul Ana, socrul lui Caiafa, care ieșise din funcție chiar înainte de procesul Domnului și, practic, nu mai avea dreptul să judece.
- Când sentința era defavorabilă celui judecat, cu atât mai mult când era vorba de o condamnare la moarte, era pusă în executare a doua zi. Doar sentințele favorabile celui judecat se aplicau în aceeași zi.
- Martorii au fost mincinoși, iar martorii apărării au lipsit. Procesul a fost instrumentat și asta o dovedește și faptul că Iuda a trebuit să fie plătit pentru a-L da pe Hristos în mâinile lor”.
,,Și astăzi, multe nedreptăți îmbracă haina legii”.
R: Liderii politici și religioși ai evreilor de atunci l-au condamnat dar i-au lăsat pe romani să execute sentința.
L.U: ,,Iudeii n-au avut demnitatea să-și asume sentința pe care, de fapt, tot ei au dat-o, și au încercat să arunce responsabilitatea, prin guvernatorul Pilat, în ograda romanilor. Nedreptatea lor trebuia să îmbrace o formă legală. Și astăzi, multe nedreptăți îmbracă haina legii”.
R: Portretul lui Pilat a fost umanizat foarte mult de evangheliști, ori adevăratul său chip, cel despre care povestesc documentele istorice, a fost destul de îndepărtat de sursele noastre. Ce părere aveți?
L.U: ,,Poate că chipul lui Pilat pare mult mai omenos decât a fost în realitatea istorică dar Evangheliile nu și-au propus să fie niște manuale de istorie care să prezinte sub toate aspectele omenești realitatea unui personaj sau a altuia, ele sunt mai ales niște scrieri care au scopul de a prezenta dumnezeirea lui Iisus. Dacă ferocitatea lui Pilat nu este surprinsă de Evanghelii așa cum este surprinsă în documentele contemporane ale vremii, este din cauza faptului că scopul Evangheliilor a fost cu totul altul”.
R: Părinte, vorbiți-ne puțin despre sensul Crucii
L.U: ,,Crucea lui Hristos înseamnă brațele întinse ale Domnului, brațe care cuprind întreaga omenire. Ea este, deopotrivă, și privirea omului îndumnezeit care privește spre Tatăl”.
R: Să privim puțin năframa Veronicăi în contextul istoric al condamnării Domnului. Veronica a existat sau este un simbol?
L.U: ,,Numele de Veronica provine din limba greacă, de la ,,vera icon”, adică ,,adevărata icoană” sau ,,adevăratul chip”. Ea este mironosița care, pe drumul Crucii, i-a oferit lui Hristos un ștergar. Pe acest ștergar s-a imprimat chipul Domnului. Nu ne punem problema ca Veronica să nu fi existat. Autoritatea și forța Scripturii și a Tradiției este dată de Biserică. Între Scriptură, Tradiție și Biserică există o strânsă legătură: Scriptura a fost scrisă pe baza Tradiției iar Tradiția, pe de altă parte, este o rodire a Scripturii chiar și după încheierea perioadei Noului Testament. Atât Scriptura, cât și Tradiția, au luat naștere în sânul comunităților creștine, adică în Biserică, autoritatea care le girează”.
,,Eli, eli, lama sabahtani!”
R: Strigătul ,,Eli, eli, lama sabahtani!” a ajuns, peste veacuri, până la noi. Trădează acest lucru slăbiciunea umană a lui Hristos?
L.U: ,,Este, de fapt, o strigare a slăbiciunii omenești. Hristos nu a avut păcat, dar firea omenească pe care și-a asumat-o a fost una rănită, slăbită de păcat”.
R: Ce este păcatul? Și asta dincolo de sensurile scolastice sau alte definiții, pentru că până și pe Dumnezeu ne-am obișnuit a-L încorseta în definiții.
L.U: ,,Păcatul este o boală a sufletului, nu doar trupul bolește, este o suferință care vine de la izolarea omului de izvorul sănătății și al vieții, care este Dumnezeu”.
Femeile mironosițe au devenit ,,apostoli ai apostolilor”.
R.: Vorbiți-ne despre curajul femeilor pe care noi le numim ,,mironisițe”, al acelor femei care au fost primii martori ai Învierii Domnului.
L.U: ,,Eu cred că femeile sunt mai curajoase decât bărbații pentru că trec prin chinurile facerii. Ori, această situație pe care ele o depășesc devenind mame, le dă o putere pe care numai ele au avut-o. De ce s-a arătat Hristos unei femei prima dată? Hristos S-a arătat unei femei pentru prima dată întrucât păcatul a venit în lume printr-o femeie (N.R- este vorba despre Eva), și tot o femeie a fost martora biruirii lui, astfel că femeile mironosițe au devenit ,,apostoli ai apostolilor”.
R: În final, ce le transmiteți credincioșilor ortodocși, dar și celorlalte confesiuni creștine din Țara Făgărașului?
L.U: ,,Le transmit anticipat- ,,Hristos a Înviat!” Să fie curajoși că vom trece peste toate situațiile grele prin credință și să aibă încredere în Biserica lui Hristos”.
(Ștefan BOTORAN)
